Yog Ramacharaka – Planurile existentei

Una din ideile de bază ale filozofiei yogilor, pe care raţiunea obişnuită a Occidentului o pricepe şi şi-o însuşeşte cu greu, se referă la “planurile” existentei. Greutăţile acestea apar mai ales atunci când discipolii din Occident îşi depun toată silinta să înţeleagă învăţătura yogilor despre “viata de dincolo”.

Gânditorii din Occident insistă asupra noţiunii de viată a sufletului fără trup într-un anumit loc sau locuri. Responsabilitatea pentru aceasta o poartă mai ales tehnologia occidentală, deşi trebuie să se ia în considerare şi tendinţele raţiunii occidentale de a gândi despre toate numai în limitele existentei obiective, chiar şi în raport cu viata abstractă. Invăţătorul de religie occidental, mai puţin pregătit, insistă asupra noţiunii de “cer” ca despre un loc care există undeva în spaţiu, cuprinzând construcţii minunate din pietre scumpe şi străzi pavate cu aur. Chiar şi aceia care au renunţat de mult la imagini atât de copilăreşti, nu se pot obişnui cu gândul că cerul lor reprezintă o stare şi nu un loc. Raţiunea occidentală percepe cu greu noţiunea abstractă şi trece, în mod firesc, la noţiunea precedentă despre cer în spatiul sideral.

Raţiunea orientală, dimpotrivă, percepe uşor ideea despre câteva “planuri” ale existentei. Această notiune, înrădăcinată în veacuri, este pentru el tot atât de simplă şi de clară, ca şi noţiunea de loc. Noi am întâlnit învatati din Occident care recunoşteau, zâmbind, că pentru ei noţiunea de plan este identică cu noţiunea de suprafaţă plană sau de strat al unor substante materiale. Dar o astfel de concepţie este foarte departe de adevăr. Planul este o stare, nicidecum un loc, iar discipolul trebuie să se obişnuiască să excludă gândul despre “loc” din-notiunea de “plan”..

Planul este o condiţie sau o stare de activitate în energia veşnică a spiritului, în care se mişcă şi trăieşte cosmosul. In oricare punct al spaţiului pot fi o mulţime de planuri de acţiune. Folosindu-ne de exemplul lumii substanţiale, să luăm vibraţiile aerului: aerul poate fi saturat de multe sunete ale gamei muzicale. Fiecare sunet se obţine numai printr-un anumit nivel de vibraţii din aer. Toate sunetele ocupă aceeaşi pozitie în spatiu şi totuşi nu se ciocnesc. Există o axiomă fizică, cu ajutorul căreia se demonstrează că două corpuri materiale diferite nu pot ocupa acelaşi loc în acelaşi timp. Acest lucru este accesibil fiecărui ascultător al unei creaţii muzicale, executată de o orchestră. O multime de instrumente cântă în acelaşi timp, aerul este saturat de nenumărate vibraţii, şi totuşi, cine doreşte, poate deosebi fiecare instrument în parte, ba chiar şi tonurile separate. Nici un sunet nu se pierde, deşi toată masa sunetelor ni se transmite numai prin micul orificiu din membrana timpanului. Este un exemplu destul de grosolan, însă el poate contribui la înţelegerea corectă a noţiunilor.

Alt exemplu de data de ordin superior îl poate constitui vibraţia lumini. După cum este cunoscut, lumina este o consecinţă a vibraţiilor undelor eterice în contact cu substanţa fizică. Fiecare culoare ocupă locul său în gama vibratorie. Fiecare rază solară care ajunge până la noi conţine o multime de culori – culorile spectrului – care pot fi separate cu ajutorul instrumentelor prismatice cunoscute. Toate aceste culori pot fi gâsite în orice loc, unde pătrunde raza solară. Ele sunt aduse acolo într-un mănunchi, însă pot fi separate şi deosebite una de alta. In afară de aceasta, dincolo de împărăţia luminii accesibilă ochiului omenesc, sunt multe culori pe care nu le putem vedea datorită vibraţiilor prea înalte sau prea joase pentru noi. Noi putem distinge aceste culori invizibile doar cu ajutorul instrumentelor. Poate că această notă distinctivă a vibraţiei culorilor vă va ajuta să înţelegeţi lipsa de spaţiu din planurile existentei. Incă un exemplu îl poate constitui electricitatea, servind drept dovadă a diferitelor grade şi condiţii ale energiei care ocupă acelaşi spatiu în acelaşi timp.

Prin aparatele telegrafice perfecţionate, observăm că multe mesaje se transmit în direcţii diferite, pe unul şi acelaşi fir, şi totuşi nici un comunicat nu se amestecă cu altul. Tot astfel poate fi saturat şi aerul cu mii de comunicări telegrafice fără fir, fără să se ciocnească una de alta. Diferitele vibraţii se întrepătrund fără să observe şi fără şă simtă prezentă celorlalte. Se poate înfelege chiar existenta unei duzini de lumini care ocupă acelaşi spaţiu, cu condiţia ca tonica fiecăreia dintre ele să fie bazată pe o gamă vibratorie materială cu totu deosebită, şi atunci o lume n-ar stingheri cu nimic o altă lume, iar fiinţele vii din fiecare lume nici n-ar bănui existenta altor fiinţe în restul lumilor. Scriitorii de Science fiction s-au ocupat în povestirile lor fantastice şi ciudate de o serie întreagă de astfel de lumi şi chiar ei, nebănuind realitatea, au zugrăvit corect adevărul metăfizic.

Dar – ni se poate obiecta – oare filozofia yogilor afirmă că aceste planuri ale Existentei reprezintă în sine numai diferite feluri de vibraţi substanţiale? Sigur că nu. Teoria arată că fiecare plan reprezintă un nivel deosebit de energie vibratorie. Există multe genuri de substanţe de cea mai înaltă calitate, despre care fizicianul de rând nici nu are idee. Iar dincolo de planul substanţial, se inaltă planuri peste planuri de energie substanţială, fapt pe care nici nu-l visează raţiunea ştiinţei fizice. Şi totuşi, pentru exemplificare, ne putem închipui că fiecare plan de acest gen se manifestă în acelaşi punct din spatiu şi în acelaşi timp. Prin urmare, vedeţi că noţiunea de plan n-are nimic comun cu noţiunea de spatiu.

Din toate cele expuse anterior, discipolul poate extrage ideea că noi, vorbind despre planurile existentei “de dincolo”, suntem departe de determinarea locului sau a regiunii spaţiale. Filozofia yogilor nici nu este interesată să predea lecţii despre rai, iad sau purgatoriu în sensul de loc. Ea nu recunoaşte nimic despre asemena locuri sau regiuni, deşi recunoaşte adevărata bază a acelor învăţături, pe care le propovăduieşte.

In această carte, noi nu vom începe să dezbatem problema generală despre nenumăratele planuri ale existentei care se manifestă în univers. Scopul cartii noastre este de a descrie acele planuri ale lumii astrale, care privesc existenta sufletului fără trup a locuitorilor pământului, aşa-zisa “lume a spiritelor” neamului omenesc. Vom vedea că există multe planuri şi subplanuri ale Existentei pe Marele Plan al Vieţii Astrale – cunoscut mai bine sub denumirea de “lume astrală”, deosebită de lumea fizică ce se află mai jos în gama vibratorie. Fiecare plan şi subplan îşi are însuşirile şi fenomenele sale deosebite şi totuşi, toate sunt guvernate de legi, reguli şi calitati identice, comune şi generale.

Inainte de a trece la dezbaterea planului astral, aş dori să fixez încă o data în mintea voastră noţiunea corectă despre plan. Vorbind despre “ridicarea” de pe planul inferior pe cel superior, sau despre “coborârea” din planul superior în cel inferior, noi nu subantelegem urcarea sau coborârea pe scări sau pe straturi. Chiar şi simbolul adoptat de toţi cu privire la urcarea din adancuri la suprafaţa oceanului, nu este corect în căzut acesta. Cel mai bun exemplu de trecere de pe un plan pe altul este mărirea sau micşorarea vibraţiilor, care se manifestă prin unde sonore, luminoase şi electrice. La întinderea corzii viorii se poate ridica gradul, de vibraţie şi de ton. De asemenea, când se încălzeşte o bară defier, culoarea se schimbă treptat din rosu pal in violet sau alb, în cazul electricităţii, se poate mări sau micşora curentul după dorinţă. Drept exemplu şi mai eficient poate servi mineralul cel mai tare, care poate fi transformat prin încălzire în abur invizibil. Toate manifestările acestea sunt tot atât de reale în “planurile” superioare, câţi în cele inferioare. Vă puteti închipui, după dorinţă, trecerea dintr-un plan superior într-unul inferior, sau din cel inferior într-unul mai înalt, ca o schimbare în energia vibratorie care compune totul. Aceasta este comparaţia cea mai potrivită. Nu există cuvinte pentru o exprimare elocventă a fenomenelor superioare. Toate explicaţiile în limitele planurilor inferioare sunt grosolane, imperfecte şi nesatisfăcătoare. Dar chiar şi aceste exemple grosolane pot ajuta ratiune să înţeleagă importanta lucrurilor care depăşesc raţiunea de rând şi care nu se pretează la o exprimare prin cuvinte obişnuite.





Vrei să fii la curent cu toate postarile de pe websitul nostru? Abonează-te acum ... Vei putea primi de la noi prin WhatsApp cele mai noi articole publicate.






 

Dacă materialele găsite aici te-au ajutat, poți spune "mulțumesc" printr-o donație: