Yog Ramacharaka – Dincolo de limitele incarnarii

Oamenii care îşi închipuie că filozofia vagilor ne învaţă că sufletul trebuie să treacă neapărat printr-un lanţ nesfârşit de renaşteri sau serii de reîncarnări, n-au priceput sensul adevărat al invătaturii. Dacă ne vom aminti câ pământescul este numai o parte din infinitatea de lumi care ne pregătesc, care îşi au începutul şi sfârşitul lor în timp, atunci absurditatea unei astfel de afirmaţii devine evidenta.

Pământul este numai una din multele şcoli care se formează din timp în timp în Univers, reprezentând în cel mai bun caz, numai reşedinţa stadiilor inferioare. Sufletul omului va supravieţui cu multe veacuri pământului şi milioanelor de planete asemănătoare pământului, care vor dispărea în eterul spaţial din care s-au ivit. Acordarea unei prea mari importante vieţii pământeşti în repartiţia Universală, contrazice învăţătura înţelepţilor.

In afară de aceasta, nu este corectă învăţătura care insistă asupra faptului că sufletul nu poate înainta mai departe de încarnarea pământească acum, în era şi faza actuală a existentei sale. Deşi majoritatea omenirii se supune mai multor încarnări pământeşti până la atingerea eliberării şi a libertăţii, totuşi, este la fel de adevărat că sufletului, care a atins starea superioară de dezvoltare spirituală, în care el nu se simte legat de pământ, îi este imposibil ca măcar şi pentru un singur minut să mai rămână în cercul reîncarnărilor pământeşti.

Actualmente, în planul astral, multe suflete se supun fazelor finale de aruncarea legăturilor pământeşti. Şi mai există în momentul de fată, în viata pământească, multe suflete care nu se vor mai întoarce niciodată pe pământ, ci se vor înalta, după şederea ce urmează s-o aibă în planul astral, părăsind pământul şi tot ce e pământesc pentru totdeauna. In afară de aceasta, la ora actuală există pe pământ mii de suflete aflate pe calea cea dreaptă a libertăţii, menite să trăiască pentru ultima oară viata pământească, iar acesta ultimă viată va fi petrecută de ei într-o stare sublimă de întelegere şi gândire. In clipa de fată, noi ne aflăm aproape de sfârşitul circuitului, când un număr foarte mare de suflete se pregătesc de zborul spre înălţimi şi e foarte posibil ca mulţi dintre cititorii acestor rânduri să fi înaintat mult în acest circuit.

Incercarea de a reda cu peniţa omenească modul de viată din sferele superioare, sau chiar şi numai din sferele aflată cu o treaptă mai sus de pământ, ar fi cea mai mare nebunie, deoarece nu există cuvinte pentru redarea sensului, nu există o percepere a raţiunii care să poată cuprinde acest gând. Ba mai mult, majoritatea oamenilor nu posedă mecanismul raţiunii capabil să se gândească măcar la o lume cu o astfel de existentă. Raţiunea omenească de rând nici nu îndrăzneşte măcar să se gândească la planurile mijlocii ale astralului, iar perceperea astralului superior îl depăşeşte cu mult. Care ar trebui să fie situaţia lor în raport cu gândul despre împărăţiile existentei, alături de care chiar şi planurile astrale superioare par numai o grămadă de gunoi, în comparaţie cu cele mai mari palate de pe pământ?

Este de ajuns sâ ştim că există o stâncă infinită a existentei, compusă din împărăţie peste împărăţie; înâltându-se mereu măi sus şi câ sufletul este de asemenea predestinat înăltării tot mai sus, mai departe şi încă mai sus, cu direcţia spre infinit.

Evitarea circuitului reîncarnărilor pământeşti este posibila atunci când sufletul va atinge adevărul în privinţa naturii lui şi a relaţiilor sale fata de întreg. Când el vo recunoaşte natura înşelătoare o fenomenelor universale şi va înţelege câ lumea spirituala este singura adevâratâ şi reală, atunci lanţurile vieţii materiale vor începe sâ slăbească, iar sufletul va începe sâ se elibereze de cătuşele care-l legau. Aceasta eliberare este cel mai mare tel câtre care tinde filozofia yogilor. Uni il ating prin devotament în muncă; altii prin întermediul iubirii divine şi a scânteii divine din semenii noştri; ceilalţi prin raţiunea lor şi prin atingerea cunoaşterii, iar alţii prin dezvoltarea aptitudinilor lor intuitive, însă toate acestea sunt doar căi diferite care duc spre acelaşi tel. Prin descoperirea esenţei substanţelor pământeşti, ele îşi pierd autoritatea lor asupra sufletului. Odată eliberat de atractile pământeşti, sufletul se ridică mai sus şi se înaltă în sferele superioare ale existentei.

Filozofiile Orientului sunt pătrunse de acest gând.

El se manifestă în diverse feluri. Pentru oculţistul initiaţ, învăţăturile sacre ale tuturor religiilor lumii îşi au părţile lor secrete. Iar spiritul învăţăturilor oculte îl constituie întotdeauna Eliberarea, în momentul scrierii acestor cuvinte, privirea noastră cade asupra unei cârti aflate pe masa noastră – o mică povestire orientală, redata de un scriitor din Occident, care şi-a însuşit spiritul Orientului şi l-a exprimat atât de bine.

Ascultaţi cu atenţie cuvintele şi observaţi cât de mult corespund spiritului învăţăturii:

“Potrivit învăţăturii antice hinduse; scopul înţeleptului este înălţarea totală, sau mai degrabă totala indiferentă fată de lanţurile lumeşti. Muritorul de rând este prizonierul legat, captivat sau încătuşat (sakta) de obiectele înşelătoare şi senzuale. Cel care tinde spre eliberare trebuie mai întâi, prin lunga şi dificila cale a pocăinţei şi rigurozităţii, să se smulgă din aceste cătuşe, până când vor aluneca de pe el ca apa de pe rată, deşi ea va fi încă printre ele; şi el continuă să trăiască după formula clasică, asemeni unei roti care continuă să se învârtească, deşi forta motrice a mişcării a încetat de mult să acţioneze; sau ca o creangă care continuă să se clatine, deşi pasărea a zburat de mult. El s-a trezit deja, spre deosebire de cei care sunt încă orbiti de rătăcire; el este liber, spre deosebire de cei legaţi”.

Scriitorul mai sus citat s-a înşelat, totuşi, vorbind despre “lunga şi dificila cale de pocăinţă şi rigurozitate” obligatorie pentru eliberarea din legăturile materiale. Cele mai mari autorităţi în materie dezaprobă aceste exerciţii şi asprimi ascetice şi nici nu le încurajează. Adevăratul exerciţiu constă în dobândirea cunoştinţelor şi în deschiderea inimii, pentru receptarea învăjăturii Divine, care ia forma Intuitiei. Este suficient doar să fie înţeleasă adevărata natură a lucrurilor materiale, pentru a pierde pofta de a le poseda; de aceea, Cunoaşterea este considerată marea eliberatoare. Este adevărat că marea iubire dezinteresată (Bhakti-Yoga) face să se deschidă ochii sufletului; şi este la fel de adevărat că munca şi obligaţia devotată, care nu aşteaptă recompensă (Karma-Yoga) înseninează privirea, însă cea mai măreaţă dintre toate yogele este Jnani-Yoga, Calea spre Cunoaştere.

Pe cei însetati de eliberare îi sfătuim să studieze cu atentie filozofia yogilor, sau orice altă ramură a Religiei înţelepciunii şi să urmele cu exactitate Viata Spiritului, comuna tuturor religiilor, cu condiţia ca aceasta să fie bine înţeleasă.

Nouă ni se pare că îndrumatorul cel mai devotat “Pe Cărare” este lucrarea, “Lumina pe Cărare”, o carte mica de buzunar, intemeiata pe axiomele oculte care au fost recunoscuta de toti chiar în Atlantida antica. In acest îndrumar preţios se pot găsi “Regulile inscrise pe peretii Templului Cunoaşteri” de către cârmuitorii Portilor de Aur”. După cum s-a exprimat un scriitor: “Ceea ce este Parfisal pentru amatorii de muzică, este “Lumina pe Cărare” pentru sufletele care tind in sus – un nesecat izvor de inspiraţie şi uimire”. Următoarele axiome luate de acolo, alcătuiesc baza armoniilor, numai dacă sunt corect inţelese, iar analiza îndrumărilor nu este altceva decât explicarea axiomelor:

1. Nimiceşte ambiţia din tine.

2. Nimiceşte dorinţa de a trăi.

3. Nimiceşte dorinţa de bucurii.

4. Nimiceşte orice sentiment de separare.

5. Nimiceşte setea de ascensiune.

6. Doreşte numai ceea ce este înlăuntrul tău.

7. Doreşte numai ceea ce este mai presus de tine.

8. Doreşte numai ceea ce este inaccesibil.

9. Doreşte cu ardoare autoritatea.

10. Doreşte cu înflăcărare pacea.

11. Doreşte posesiunea asupra a tot şi a toate.

12. Caută cărarea.

13. Caută cărarea, retrăgându-te tot mai mult înlăuntrul tău.

14. Caută cărarea, înaintând cu îndrăzneală în afară.

15. Stai deoparte când va începe lupta şi, deşi tu vei lupta, sa nu fii Tu luptătorul.

16. Găseşte Luptătorul şi lasă-l să se lupte în tine.

17. Primeşte ordinele Lui şi supune-te lor în luptă.

18. Fii atent la cântul vieţii.

19. Păstrează în memorie melodiă pe care o auzi.

20. Invătă de la ea lectia armoniei.

21. Priveşte cu atenţie la orice forma de viata care te înconjoară.

22. Invaţă să priveşti în inimile oamenilor, în spiritul raţiunii.

23. Priveşte cu şi mai mare atenţie în propria Ta inimă.

24. Intreabă pământul, aerul şi apa, ce taine păstrează pentru Tine.

25. Intreabă Sfinţii pământului despre tainele pe care le păstrează pentru Tine.

26. Intreabă fondul entităţii Tale oculte despre Unicul, despre taina Sa finală care este păstrată pentru Tine, din negura timpurilor.

27. Tine-te ferm de ceea ce nu are substanta, de ceea ce este în afara existentei.

28. Ascultă numai acea voce, care vorbeşte fără sunet,

29. Priveşte numai ceea ce este la fel de invizibil pentru simţurile exterioare, ca şi pentru cele lăuntrice.

Aceste axiome au şapte semnificaţii diferite şi speciale, suprapuse, dezvăluindu-se numai ochiului deschis al sufletului, pe măsură evoluţiei sale. Binecuvântat este acela care este capabil să înţeleagă cel puţin prima categorie a semnificaţiilor, întrucât el este pe Cărare.

Comentatorul acestor axiome din micul îndrumar, dă următoarele sfaturi importante pentru cei care au ales Cărarea Eliberării şi ă Păcii.

“Căutaţi în inima voastră izvorul răului şi nimicitil. El înfloreşte în inima discipolului iniţiat la fel ca în inima plină de dorinţe a omului. Numai cel puternic îl poate învinge. Cel slab trebuie să aştepte până când acest rău va creşte, va coace şi va muri. Şi această plantă creşte şi se dezvoltă în decursul veacurilor. Ea înfloreşte numai când omul a acumulat deja nenumărate existente. Cel care vrea să păşească pe calea autorităţii este dator să smulgă această plantă din inima sa. Şi atunci inima va sângera, iar întreaga viată a omului va părea nimicită. Acest chin Trebuie îndurat; el poate începe pe prima treaptă a primejdioasei scări care duce spre cărarea vieţii, dar se poate să se ivească spre sfârşit. Retine însă, o, dişcipole, că el trebuie îndurat şi îndreaptă-ti energia sufletului asupra acestui efort. Nu trăi în prezent sau în viitor, ci trăieşte în veşnicie. Acolo, această imensă buruiană nu poate înflori: această pată de existentă se şterge prin însăşi atmosfera gândului etern”.

Acelaşi comentator dă următorul sfat, complementar: “Căută floarea care înfloreşte în liniştea care urmează după furtună, nu mai devreme. Ea va creşte, se va dezvolta, va da ramuri şi frunze, va înmuguri pe timpul cât continuă furtuna, cât durează bătălia. Insă nu până la istovirea spirituală. Şi în adânca tăcere şi înduioşare – nu mai devreme de momentul când veţi fi refinut de părticica divină care a creat-o numai ca obiect pentru importante experienţe şi încercări – nu mai devreme de momentul când întreaga natura va aduce roade şi se va supune entitătii sale superioare, floarea poate sâ înflorească. Atunci se va instaura liniştea, dupâ cum se întâmpla în târile tropicale dupâ o ploaie torentială, timp în care natura lucrează atât de repede, încât poate fi urmărită cu ochiul liber. O astfel de linişte îl va cuprinde în întregime, îi va dizolva personalitatea şi-i va dovedi câ drumul a fost găsit. Numeşte aceasta cum vrei; acesta este glasul care vorbeşte acolo unde n-are cine vorbi; acesta este solul trimis, sol care n-are forma materiala sau floarea înflorită a sufletului. Ea nu poate fi explicată prin nici o metaforă. Ea poate fi însă aşteptată, dorită, chiar şi în timp ce urlă furtuna. Această linişte poate dura un minut sau o mie de ani, se va sfârşi însă cândva şi ea. Şi totuşi, forta ei o vei duce cu tine. Şi iarăşi trebuie să aibă loc bătălii şi trebuie să fie câştigate. Natura se poate odihni numai vremelnic” .In încheiere, dorim să mai cităm cuvintele autorului mai sus amintit – cuvinte inspirate tot din izvorul superior al autorităţii şi al cunoaşterii:

Trei adevăruri

“Există trei adevăruri incontestabile, de care nu ne putem lipsi, dar care pot rămâne neexprimate datorită lipsei cuvintelor:

1) Sufletul omului este nemuritor, iar viitorul său este un viitor a cărui dezvoltare şi măreţie sunt nemărginite,

2|) Principiul dătător de viată trăieşte înlăuntrul noastru şi în afara noastră, e nemuritor şi veşnic binefăcător, el nu este auzit, nu este văzut şi nu poate fi palpat, dar cel însetat de cunoaştere îl poate distinge.

3) Fiecare om este propriul său judecător, distribuitorul propriei sale fericiri sau suferinţe; îşi determină singur viata, răsplata sau pedeapsa. Aceste adevăruri, la fel de mari ca şi viata în sine, sunt tot atât de puţin complicate, ca şi cea mai simplă minte omenească. Adăpati-le  cu ele pe cei însetaţi”.

Şi acum, prietene şi cititor, noi te părăsim din nou. Sperăm că cele spuse de noi vor servi ca seminţe pentru viitorii copaci ai cunoaşterii din lăuntrul tău, deoarece succesul de natură superioară, la care poate spera învătătorul, constă în cultivarea seminţelor. Noi sperăm că te-am adus cel puţin la porţile perceperii adevărului că nu există Moarte, că aşa-numita Moarte este doar “cealaltă latură” a vieţii şi este sinonimă cu ea. Fie ca privirea Ta spirituală să se deschidă pentru conştientizarea acestor adevăruri pentru Tine prin experienţă proprie.

Iar acum, ucenicule drag, îti spunem

Pace Ţie!





Vrei să fii la curent cu toate postarile de pe websitul nostru? Abonează-te acum ... Vei putea primi de la noi prin WhatsApp cele mai noi articole publicate.

WhatsApp Group Invite






Donați cât considerați de cuviință pentru a contribui la eforturile noastre de extindere a acestui proiect educațional unic.