Yog Ramacharaka – Comunicarea din astral

Oamenii care se interesează de “viata de dincolo” se întreabă mereu: “Acolo vom şti oare unul de celălalt?” Această întrebare s-a înrădăcinat în miezul iubirii şi al afecţiunii. Cerul, dătătorul fiecărei bucurii scumpe şi fiecărei mulţumiri, n-ar fi cer pentru majoritatea oamenilor dacă el n-ar face şi legătura cu cei pe care noi i-am iubit pe pământ. In mod distinctiv, sufletul are nevoie nu numai de societatea acelora care sunt legaţi prin iubirea de bărbat şi femeie, dar şi a tuturor rudelor cum ar fi părinţi, surori, fraţi, prieteni. Fără această încredere în continuarea comunicării şi a unirii, majorităţii oamenilor cerul li s-ar părea o reşedinţă prea posomorâtă şi aspră.

Noi suntem bucuroşi că învătătorii-yogi s-au exprimat foarte limpede şi amănunţit pe această temă şi că ucenicii vor vedea că dorinţa tainică şi nădejdea lor profundă se justifică pe deplin în timpul vieţii lor din planul astral. Noi nu numai că “ne recunoaştem acolo unul pe celălalt”, dar suntem în mod firesc legaţi cu firele astralice ale atracţiei de cei pe care îi iubim, precum şi de aceia fată de care avem o simplă simpatie, chiar dacă nu i-am cunoscut în viata pământească. Totodată, în planul astral există posibilitatea unei mult mai strânse apropieri între sufletele înrudite decât simţim de obicei pe pământ. Aruncând învelişurile corpului fizic, sufletul devine apt pentru comunicări mult mai intime cu sufletele înrudite decât a fost vreodată în stare să simtă în planul material. După ce flacăra astrală arde gunoiul tuturor impulsurilor josnice, sufletul are posibilitatea să acţioneze pe planuri de unire mult mai înalte.

In planul astral, sufletul poate fi în strânsă legătură şi prietenie apropiată cu alt suflet, iar toate visurile şi dorinţele vieţii pământeşti care păreau irealizabile în acel plan, devin fenomene obişnuite ale noii vieţi sufleteşti. Ţinta către care a năzuit zadarnic sufletul pe pământ, este acum atinsă în întregime. Pentru a înţelege semnificaţia exactă a acestui lucru, trebuie sa ne imaginăm numai idealurile superioare pe care le-a nutrit sufletul în timpul vieţii pământeşti în privinţa relaţiilor dintre oameni. Deşi idealurile se realizează rar în timpul vieţii pământeşti, totuşi ele dăinuie mereu în suflet, alcătuind una din tragediile vieţii pământeşti, întrucât aceste idealuri par întotdeauna “prea frumoase pentru a fi adevărate”. Iubirea curată dintre un bărbat şi o femeie ascunde întotdeauna acel ideal al iubirii şi pasiunii, şi totuşi cât de rar rămâne acesta nemânjit de noroi.

Relaţiile dintre părinţi şi copii, dintre fraţi şi surori, dintre prieteni, rareori corespund cu idealul care sălăşluieşte veşnic în inimile oamenilor. Idealul acesta este atât de fidel, iar prezenta sa este atât de constantă, încât sentimentele noastre cele mai ascunse sunt lezate când văd legăturile de pe pământ care corespund măcar parţial acestui ideal. In povestiri, în poezii, în cântece, în drame, observăm că evocarea realizării acestui ideal provoacă în noi sentimente de emoţie şi simpatie, care ne ridică pe culmi de gândire şi vieţuire mult mai înalte. Cât de mare trebuie să fie atunci bucuria, mulţumirea sufletească, fericirea din planul existentei, unde toate aceste manifestări devin singura stare firească şi unde idealul se poate exprima în adevărata sa formă.

Da, într-adevăr, “ne recunoaştem unul pe celălalt”. Nu numai pe “aceia” la care ne gândim, ci şi pe “ceilalţi” cu care suntem în armonie sufletească. Oamenii, legaţi cu lanţurile pământeşti ale iubirii, înrudirii sau prieteniei – numai dacă există cu adevărat un oarecare ataşament între ei – au deplina posibilitate de a-şi manifesta reciproc afecţiunea şi iubirea în înaltul plan astral. Cea mai bogată imaginaţie a omului, referitoare la posibilitatea unei atari comunicări este doar o umbră palidă fată de trăirile adevărate. Orice încercare de închipuire a acestor manifestări şi relaţii este zadarnică, întucât nu există cuvinte corespunzătoare pentru a putea reda adevărul. Ca răspuns la această întrebare, noi vom spune: fie ca fiecare suflet care-şi pune această întrebare, să-şi îndrepte privirea sa spirituală înlăuntrul său şi acolo va găsi imaginea fericirii supreme desenată în închipuirea sa, fericire posibilă într-o astfel de stare şi condiţii şi apoi să judece dacă această imagine, mărită chiar de o mie de ori, ar putea atinge imagjnea exactă a adevărului.

Doar in armonia muzicii iau în dimensiunile ritmice ale celei mai bune poezii ori în rândurile vreunei creaţii artiistice mârete, poate prinde sufletul întrupat licărirea adevăratei iubiri din planul astral. Toate acestea trezesc uneori în suflet o vagă intuiţie a ceea ce simte cu adevărat sufletul în planurile astrale superioare. Astfel se explică în parte de ce muzica, pictura si poezia ne înaltă uneori deasupra mediului substanţial în care trăim. In momentul licăririlor conştiinţei universale care se produc în sufletele luminate, se percepe realitatea vie a raporturilor dintre suflete de pe planurile mai inalte. Poetul occidental a zugrăvit bine dificultatea de a exprima, prin cuvinte obişnuite perceperea justă a acestui adevăr, prin versuri inegale, încifrate:

“Ca-ntr-un lesin,- o clipă,

Un alt soare, necunoscut, ma orbeste

Şi toti astrii pe care ii cunosc si altii mai luminosti, necunoscuţi,

O clipa a împărăţiei ceresti ce va să vină.

Nu se poate să fiu treaz, fiindcă nimic nu pare din trecut,

Dar poată m-am trezit pentru-ntâia oara si tot trecutul a fost doar un vis.

Stăruinţele mele de a exprima Supremul sunt zadamice;

Limba e inerta

Respiraţia nu se supune organelor,

Eu devin mut”.

– Whitman

“Cuvintele Omului despre viata de dincolo sună fără înţeles pentru cei care nu trăiesc cu aceleaşi gânduri. Eu nu mă hotărăsc sâ vorbesc. Cuvintele mele nu reproduc sensul lor mâret: ele par scurte, sterpe si reci . Numai acea viatâ poate însufleţi după dorinţă, iar graiul acela va fi tot atât de liric, dulce si atotştiutor ca şi vântul dezlănţuit. Şi totuşi eu năzuiesc ca măcar prin cuvinte lumeşti, din neputinţa de a mă exprima prin cele divine, sâ indic cerul acestei dumnezeiri si sâ redau gândurile adunate de mine despre simplitatea si energia înălţătoare a Legii Supreme”.

– Emerson

Dificultatea de a exprima locuitorului pământean natura şi proprietăţile comunicării din planurile moi înalte ale astralului, constă în perseverenta mintii de a gândi despre “loc”, pe când în astral nu există loc, ci doar condiţii şi stări, după cum am mai explicat. A trai “în acel loc anume” cu fiinte îndrăgite, înseamnă a exista în plan astral în aceeaşi stare, în aceleaşi condiţii şi a-i aduce astfel mai aproape decât apropierea pe care ne-o oferă spaţiul. Aceasta proportionalitate a stării astrale duce la 0 mai mare apropiere decât aceea pe care poate să si-o imagineze în genere locuitorul pământean. Doar un suflet proeminent abia dacă poate sâ pătrundă această taină a vieţii astrale. O slabă reprezentare a ei se poate obţine de la “unirea sufletească” trăita uneori de cei îndrăgosti”, când se pare că limitele trupeşti au fost depăşite si ambele suflete s-au contopit într-unul singur. Aceasta întrece cu mult apropierea în spaţiu sau timp si totuşi, chiar aceasta arată doar o slabă caracteristică a stării ideale a vieţii astrale.

Unii se pot întreba în ce chip sufletele care sălăşluiesc în planuri astrale diferite pot fi totuşi în stări sau în condiţii identice şi să se delecteze prin această relaţie? Răspunsul e foarte simplu pentru cei care şi-au însuşit adevărurile oculte superioare. Ele spun: sufletul care se află în planul superior simte atracţia sufletului din planul inferior şi, ca răspuns, se creează 0 legătură psihică (ceva în genul telepatiei de ordin superior) între ambele suflete, obtinându-se astfel posibilitatea celei mai apropiate legături şi înrudiri spirituale, întrecând cu mult legăturile a două suflete întrupate. In afară de aceasta, după cum am explicat în capitolul precedent, sufletul dint-un plan Superior poate cu adevărat să viziteze cu întreaga sa fiintă sufletească un alt suflet dintr-un plan inferior. In felul acesta, dar nu numai, se manifestă comunicarea sufletelor dezîncarnâte din planul astral. In astral nu există singurătate pentru sufletele care năzuiesc spre comunicare. Nu există nimic înalt şi nobil pe pământ, care n-ar avea o amplificare corespunzătoare în plan astral, fiindcă numai gunoiul este aruncat.

Atât în planul astral, cât şi în cel material, acţionează o lege firească, punând în ordine şi controlând tot acel plan. Sufletul destrupat nu se desparte de natura: părăsind viata pământească, el se înaltâ în planul unde Natura este mai îmbelşugată, mai bogată şi mai blândă din toate punctele de vedere, decât cele mai înalte visuri pământeşti pe care şi le poate făuri cineva. După ce gunoiul materialismului a fost ars de către vibraţiile astrale, sufletul înfloreşte şi aduce roadele spirituale în noua viată. Este un cuvânt care exprimă mai bine decât toate celelalte sensul şi scopul spiritual al planurilor superioare precum şi al fenomenelor lor lor – cuvântul acesta este iubire ! Şi acesta Iubire este “Iubirea desăvârşită, Iubirea care a aruncat toată teama” – culoarea ei este Bucuria, iar rodul ei este Pacea!





Vrei să fii la curent cu toate postarile de pe websitul nostru? Abonează-te acum ... Vei putea primi de la noi prin WhatsApp cele mai noi articole publicate.

WhatsApp Group Invite






Donați cât considerați de cuviință pentru a contribui la eforturile noastre de extindere a acestui proiect educațional unic.