Yog Ramacharaka – Automanifestarea astrala



Una dintre cele mai triste particularităţi ale vieţii pământeşti este neputinţa de exprimare deplină a impulsului creator, a îndemnului artistic, a năzuinţelor geniului din lăuntrul nostru spre dezvoltare. Trecând de un anumit punct al scării vieţii, sufletul în dezvoltare simte în lăuntrul său un permanent îndemn al acestui ceva care tinde să se exprime şi să se manifeste prin substanţă. Acesta poate să se exprime prin pictură, muzică, literatură, invenţie, sau poate fi o dorinţă fierbine de a lucra la reforma problemelor ce preocupă lumea, pentru ca ele să corespundă mai bine cerinţelor şi gustului sufletului. Iar la această manifestare contribuie cu plăcere şi capul, şi inima, şi mâinile.

Dar vai!” Foarte putini sunt capabili să-şi releve în timpul vieţii lor pământeşti măcar a zecea parte din visul lor spiritual. Instinctul artistic tinde veşnic către o manifestare desăvârşită dar redă doar firimiturile care cad de pe masă. Sufletul este veşnic însetat de dezvoltare şi reuşită şi totuşi, conţine numai câteva picături dintr-o fântână cu apă. Dacă viata aceasta ar fi unică, dacă dorinţele, năzuinţele, foamea şi setea sufletului ar depinde numai de posibilităţile vieţii pământeşti, atunci ar fi pe deplin justificate gemetele pesimiştilor şi plânsetele celor descurajaţi. Căci în fond, aceste impulsuri şi dorinţe pasionale nu sunt altceva decât năzuinţa sământei de a iesi afară, formând trunchiul, crengile, floarea şi fructul. Dar sămânţa nu se poate aştepta la floare şi fruct, atâta timp cât se afla pe pământ.

Ocultistul evoluat recunoaşte pe deplin că tendinţele acestea ale sământei sunt numai o speranţă pentru o viitoare floare şi un viitor rod. Insuşi faptul că există este o dovadă a posibilităţii – chiar neîndoielnice – de realizare a lor. Prin urmare, ele nu trebuiesc privite ca un motiv de dezamăgire, ci ca o prevestire a viitoarei realizări. S-a spus bine ,că “în fiecare sămânţă sâlâşluieşte încrederea în propria izbândă”. Aceste cuvinte le-ar putea părea unora o glumă şi ele ar fi într-adevăr aşa, dacă posibilitatea realizării s-ar mărgini numai la viata pământească în care ea se manifestă. Sufletul destul de înaintat pe Cărarea Izbânzii şi având posibilitatea să privească planurile vietii inferioare de sub el, vede că aceste năzuinţe spre automanifestare ale geniului sunt, de fapt, numai nişte “necazuri ale sufletului”, care trebuie să premeargă unei viitoare naşteri a geniului.

In planul astral, aceste seminţe ale geniului prind rădăcini din care creşte apoi o tulpină şi crengi, care se pregătesc pentru florile şi rodul reîncarnărilor viitoare. In unele faze ale Vietii Astrale, într-o stare de concentrare maximă a mintii, talentul şi geniul omenesc se dezvoltă foarte repede, iar într-o reîncarnare următoare el este deja pregătit pentru manifestarea forţelor încoltite în el în timpul şederii în astral. Se poate spune câ sufletul primeşte şi acumulează în astral energia care-i dă posibilitaţea să se manifeste în următoarea viată pământească cu o putere nemaivăzută până atunci.

Ca simplu exemplu poate servi băiatul care, învăţând să patineze, constată că progresele obtinute de el în timpul zilei sunt prea mici. In aceeaşi seară, culcându-se, el uită de patinaj, dar apucându-se de antrenament a doua zi, constată că a făcut progrese uimitoare. Majoritatea din noi a trecut prin momente asemănătoare în timpul îndeplinirii îndatoririlor mărunte ale vietii. Noi observăm că în timpul somnului se petrece ceva cu noi.

Taina fenomenului mai sus amintit constă în faptul că în timpul somnului, raţiunea subconştientă sau instinctivă a băiatului se exersează în lucru şi aproape că-şi atinge scopul, iar în ziua următoare el înfăptuieşte ceea ce a învătat peste noapte – dar raţiunea conştientă nu observă acest stadiu. Există adâncuri ale ratiunii care iau asupra lor aceste obligaţii ale noastre şi care, în timp ce dormim iar capacităţile noastre se odihnesc, netezesc dificultăţile şi se exersează în directia a ceea ce trebuie îndeplinit a doua zi.

In acelaşi mod, capacităţile supraconştiente (nu subconştiente) ale intelectului sufletului se exersează în viata actuală şi vom progresa in munca din viitoarea viată pământească, determinată de o dorinţă insistentă şi de chinurile împlinirii care năzuiesc spre marterializare. Diferenţa constă însă în faptul că de această dată sufletul este pe deplin conştient de efortul capacităţilor sale supraconştiente şi simte chiar o nespusă bucurie în realizarea acestei dezvoltări şi victorii. Lumea cerească a sufletelor care sunt pline de dorinţa de a acţiona, de a crea, de a produce, de a efectua cu adevărat o împărăţie a fericirii, deoarece sufletul are posibilitatea să-ţi manifeste acolo ceea ce o fost mai presus de el în timpul vieţii pământeşti si să te exprime intr-o măsură care întrece cele mei oculte visuri ţi dorinţe de pe pământ. Această exprimare si manifestare se realizează mai mult dintr-o profundă si sinceră iubire pentru înfăptuire, din bucuria de a munci, din exaltarea izbânzii creatoare decât din speranţa într-o răsplată. Numai în planul astral poate să atingă sufletul condiţiile zugrăvite de Kipling în versurile sale;

“Şi numai Dumnezev ne va elogia,

Şi numai Dumnezeu ne va osândi,

Nimeni nu va munci pentru bani.

Nimeni nu va munci pentru slavă;

Ci fiecare numai din  dragoste pentru munca

Şi fiecare pe o stea separată

Va contura chipul, asa cum îl vede el,

Al Dumnezeului tuturor chipurilor existente”.

Acelasi lucru se referă si la căutătorul de cunoştinţe – la omul pentru care exerciţiul ratiunii este fericirea supremă. El va găsi deschisă cartea cunoaşterii cu multe pagini mai înainte de acelea la care a fost nevoit să se oprească în timpul vietii pământeşti. Filozoful, învăţătorul, metafizicianul, naturalistul sau fizicianul, toţi îşi vor putea manifesta aptitudinile lor in planul astral. Bibliotecile lumii, laboratoarele Universului sunt la dispoziţia lor, iar ei sut acolo oaspeţi doriţi. Posibilităţile care le sunt oferite în planul astral satisfac toate dorinţele lor cele mai ascunse. Iar când soseşte timpul reîncarnării lor, ei se întorc în viaţa pământească cu raţiunea dezvoltată si cu capacitatea de judecare crescută. Tot ce au invăţat ei în felul acesta se va manifestai în viaţa viitoare ca “intuiţie”.

Ocultiştii eminenţi ştiu foarte bine că mani inventatori ca Edison, marii filozofi ca Hegel sau Herbert Spencer, marii învăţaţi ca Darwin sau Huxley, care se pare că au manifestat o cunoaştere intuitivă a obiectelor studiate, în realitate au manifestat în plan material tot ceea ce ei au abtinut in astral ca rod al dorinţelor si încercărilor din reîncarnările lor anterioare. Majoritatea descoperirilor acestor genii a fast făcută spontan, după cum descriu ei insisi în memoriile lor. Dar, după legea Naturii, nici o floare sau rod nu poate apărea fără o sămânţă care să le preceadă si adevărul este unic atat pentru planul mental, cât si pentru cel fizic. In astfel de ecouri există întotdeauna o “cauză” pentru orice “efect*.

Geniului, core luptă, sau celui care simte că ar putea să devina geniu, manifestând ceea ce se ascunde înlâuntrul său, i se va oferi ocazia să le manifeste în astral şi, daca sămânţa va fi bine semănată în solul bogat al sufletului, ea va înflori şi va da roade în reîncarnarea viitoare. Poate câ această idee vă va apărea mai limpede prin comparaţiile următoare:

1. Viata pământească poate fi asemuită cu faza omizii târâtoare care simte ceva, dar nu se poate exprima şi abia înţelege.

2. Viata astrală poate fi asemuită cu viata crisalidei, pe parcursul căreia se formează viitorul fluture frumos, ale cărui aripi împestriţate există deja în stare astrală.

3. Viata din reîncarnarea pământească poate fi asemuită cu faza de fluture, în care idealul, simtit doar în primul stadiu şi manifestat mental în al doilea stadiu, se manifestă şi acţionează pe deplin.

Legea karmei îşi îndeplineşte multe din treburile sale în planul astral, întrucât tot materialul de acolo este plastic şi nu se împotriveşte, pentru câ lipsesc învelişurile sale grosolane. Această lege este exactă şi irevocabilâ în acţiunile sale; ea conduce întotdeauna sămânţa spre fecundare şi fiecare sămânţă produce roadele care-i sunt proprii numai ei:

“Fie ca numai învăţătorul să ne laude,

Fie ca să ne mustre numai El!

Să nu mai fie munca nostră lăcomie,

Ci numai de El, Unicul, inspirată!

Să fie munca însăşi, bucuria noastră!

Fie ca fiecare să conducă Substanţa,

Aşa cum el o ştie şi o vede,

Dar numai pentru El – pentru Acela,

Care este Spiritul tuturor lucrurilor luate la un loc

Ale miilor de zâmbete ale Lui.

O, Karma, totul este bogăţia sufletului –

Creaţiile ei – gândurile, visele din somn,

Şi acel “EU”, căruia sute de kalpe i-au servit drept scut,

Ca şi tesătura Fără-de-vremii pe fusul Lucrurilor!

O, Fără-de-nceput, Fără-de-sfârşit ~ Tot

Ce-ascunde-n sine Viata tuturor vieţilor, Adevărul tuturor adevărurilor!

Ce este Karma? Doar năzuinţă către Dumnezeu!

Fermitatea temeliei sale, însă, nimic n-o va zdrobi!

Vei culege tu, ce-ai semănat. Pe câmpul secarei,

Secară s-a semănat şi ai văzut; secară a crescut,,

Deşi numai tăcerea şi întunericul de-acestea au ştiut,

Contribuţia omului – acelaşi întuneric.

El coboară să secere ce-a semănat cândva;

Semănând sămânţa în vieţile anterioare, el va vedea Rodul ei; şi dacă roadele-s veninoase,

Atunci şi solul înveninat va geme de durere.

Dacă el va smulge însă grăuntele cu grijă,

Că-n viitor solul să dea rod bun,

Ca ceea ce creşte numai in locuri din vreme îngrijite,

Atunci multă bucurie şi fericire El va secera!”




WhatsApp Group whatsapp