The I-Land – Totul este doar in mintea ta

Speculaţie teoretică sau esenţa realităţii? Trăim „în carne şi oase” sau doar în memoria unui calculator? Viaţa este o iluzie ori o simulare pe calculator? Pare simplu de răspuns, dar să vedem cât de solidă este teoria conform căreia totul este o mare “regie” virtuală. Trăirile şi sentimentele noastre ar putea fi doar biţi de informaţie? Şi dacă ar fi aşa, atunci cine şi de ce a programat calculatorul în care trăim? Pe cât ar putea să pară de absurd, argumentul simulării este considerat plauzibil atât de către anumiţi filozofi, cât şi de unii oameni de ştiinţă. Oare dacă am trăi într-o simulare ne-am putea da seama de acest lucru sau acest fapt ar însemna o eroare de program?

Vezi clip video din serial cu traducere:

Acum aproape 350 de ani, filozoful René Descartes se întreba dacă nu cumva întreaga realitate, aşa cum o percepem prin cele cinci simţuri, nu este altceva decât o înşelătorie bine pusă la punct. Plecând de la faptul că senzaţiile pe care le avem în vis par foarte reale, el specula asupra faptului că ceea ce percepem prin simţuri ar putea să nu fie realitatea înconjurătoare, ci doar o iluzie.

Mai recent, în anul 2001 Nick Bostrom, profesor de filozofie la Universitatea din Oxford, se întreba dacă noi, împreună cu realitatea înconjurătoare, nu suntem cumva o simulare de calculator. Oricât pare de absurd, Bostrom prezintă un raţionament coerent în sprijinul acestei idei, care începând de atunci este cunoscut ca fiind argumentul simulării (Simulation Argument).

În filmul Matrix Morpheus spunea: „Dacă iei pilula albastră, povestea se termină, te vei trezi în patul tău şi vei crede orice vei dori tu să crezi. Dacă iei pilula roşie, rămâi în ţara minunilor …”. La fel spunem şi noi cititorilor: dacă nu ai auzit încă despre argumentul simulării, poţi să nu citeşti mai departe şi să rămâi în lumea ta, aşa cum o ştii şi cum o înţelegi. Dacă însă citeşti mai departe, s-ar putea să nu mai fii niciodată sigur că realitatea, aşa cum ai ştiut-o până acum, este într-adevăr ceea ce credeai. Depinde de tine …

 

Vezi serialul cu traducere la adresa – https://bit.ly/2k9EAoa

 





Vrei să fii la curent cu toate postarile de pe websitul nostru? Abonează-te acum ... Vei putea primi de la noi prin WhatsApp cele mai noi articole publicate.






 

Dacă materialele găsite aici te-au ajutat, poți spune "mulțumesc" printr-o donație: