The Host (2013) – Despre suflet, personalitate si corp fizic

Marele truc al acestor vrăjitori din vechime era să împovăreze mintea zburătorului cu disciplină. Vrăjitorii și-au dat seama că, dacă forțează mintea zburătorului cu tăcere interioară, instalația străină o ia la fugă, iar cel care practică această manevră va avea certitudinea originii străine a minții. Controlul mental străin al acestor creaturi revine, te asigur, însă nu mai are aceeași putere – și începe un proces în care izgonirea minții zburătorului devine o rutină, până când, într-o zi, ea fuge de tot și nu se mai întoarce.

Aceea este ziua în care trebuie să te bazezi pe propriile tale resurse, care sunt aproape zero. O zi tristă, de fapt! Nu e nimeni care să-ți spună ce să faci. Nu e nicio minte străină care să îți dicteze imbecilitățile cu care ești obișnuit. Învățătorul meu, nagualul Julian, obișnuia să își avertizeze discipolii că aceasta este cea mai grea zi din viața unui vrăjitor, pentru mintea cea adevărată, care ne aparține nouă. Suma experiențelor noastre după o viață de dominație a devenit timidă, nesigură și lașă. Personal, aș spune că adevărata bătălie a vrăjitorului atunci începe. Restul e doar pregătire.” – Carlos Castaneda

Vezi online cu traducere:

Clip 1

Despre sufletele care ocupa corpuri fizice

Clip 2

Despre suflet si personalitate in acelasi corp

Clip 3

Cand vor avea toti suflete va fi pace pe pamant

Filmul se poate vedea la adresa: http://bit.ly/2J7vrVg


Info: Playerul video de pe acest blog doar face enabled la linkul extern, youtube, openload, vimeo, etc, deci trebuie sa asteptati sa se incarce!



Sprijina munca celor care aduc aceste informatii la lumina, printr-o DONAŢIE


Your email is never published or shared.