Samael Aun Weor – Vamesul si fariseul

Reflectând putin asupra diverselor circumstante ale vietii, merita osteneala sa întelegem în mod serios temeliile pe care ne bazam. O persoana se bazeaza pe pozitia sa, alta pe banii sai, aceea pe prestigiu, alta pe trecutul sau, cealalta pe vreun titlu etc. etc. etc. Cel mai curios este ca toti, fie ca suntem bogati sau cersetori, avem nevoie de toti si traim de pe urma tuturor, chiar daca suntem plini de orgoliu si vanitate. Sa ne gândim pentru un moment la ceea ce ni se poate lua. Care ar fi soarta noastra întro revolutie de sânge si de betii? Ce s-ar alege de temeliile pe care ne bazam? Vai de noi, ne credem foarte puternici si suntem înspaimântator de slabi!


„Eul” care simte în el însusi temelia pe care ne bazam, trebuie sa fie dizolvat daca întradevar aspiram la autentica Fericire. Un astfel de „Eu” îi subestimeaza pe oameni, se simte mai bun decât toata lumea, mai perfect în toate, mai bogat, mai inteligent, mai expert în viata etc.

Se dovedeste foarte oportun sa citam acum acea parabola a lui Iisus, Marele KABIR, referitoare la cei doi oameni care se rugau. A fost spusa unora care se încredeau în ei însisi ca fiind corecti si-i desconsiderau pe ceilalti.

Iisus Cristosul a zis: „Doi oameni urcara la Templu sa se roage; unul era Fariseu si celalalt Vames. Fariseul, stând în picioare, se ruga în sine însusi astfel: Dumnezeule, îti multumesc pentru ca nu sunt ca si ceilalti oameni, hoti, nedrepti, adulteri, nici chiar ca acest Vames; postesc de doua ori pe saptamâna, dau zeciuieli din toate câte câstig. Însa Vamesul, stând departe, nu voia nici ochii sa-si ridice spre cer, ci îsi lovea pieptul spunând: “Dumnezeule, fii îngaduitor cu mine, pacatosul”. Va zic ca acesta a coborât la casa lui iertat, mai degraba decât celalalt; întrucât oricine se înalta, va fi umilit; si cel care se umileste, va fi înaltat” (Luca 18:10-14).

A începe sa ne dam seama de propria nimicnicie si mizerie în care ne aflam, este absolut imposibil, pâna când exista în noi acel concept al lui „Mai”. Exemple: eu sunt mai cinstit decât acela, mai întelept decât cutare, mai virtuos decât cutarica, mai bogat, mai expert în lucrurile vietii, mai cast, mai constiincios în îndatoririle mele etc. etc. etc. Nu este posibil sa trecem prin urechea unui ac atâta timp cât suntem „bogati”, atâta timp cât în noi exista acel complex al lui „Mai”. „Este mai usor sa treaca o camila prin urechea unui ac decât sa intre un bogat în împaratia lui Dumnezeu.”

Acel fapt ca scoala mea este cea mai buna si ca aceea a aproapelui meu nu e buna; acel fapt ca Religia mea este unica adevarata si ca toate celelalte sunt false si perverse; acel fapt ca femeia lui cutare este o sotie foarte proasta si ca a mea este o sfânta; acel fapt ca prietenul meu Robert este un betivan si ca eu sunt un
om foarte judicios si cumpatat etc. etc. etc., este cel care ne face sa ne simtim bogati; motiv pentru care suntem cu totii „CAMILELE” din parabola biblica în ceea ce priveste munca esoterica.

Este urgent sa ne auto-observam moment de moment cu scopul de a cunoaste clar fundamentele pe care ne bazam. Când cineva descopera acel lucru care îl ofenseaza cel mai mult la un moment dat; necazul pe care i l-au produs din cauza vreunui lucru; atunci descopera temeliile pe care se bazeaza la nivel psihologic.

Astfel de temelii constituie, potrivit Evangheliei Crestine, „nisipurile pe care si-a zidit casa”.

Este necesar sa notati cu luare-aminte cum si când i-ati dispretuit pe altii, simtindu-va superior poate datorita titlului sau pozitiei sociale sau a experientei dobândite sau a banilor etc. etc. etc.

Grav este ca o persoana sa se simta bogata, superioara lui cutare sau lui cutarica dintrun motiv oarecare. Un astfel de om nu poate intra în Împaratia Cerurilor.

Este bine sa descoperim în legatura cu ce ne simtim maguliti, în ce situatii este satisfacuta vanitatea noastra, acest lucru ne va arata fundamentele pe care ne bazam. Cu toate acestea, un asemenea tip de observare nu trebuie sa fie o problema exclusiv teoretica, trebuie sa fim practici si sa ne observam cu luare-aminte, în mod direct, clipa de clipa.

Când cineva începe sa înteleaga propria sa mizerie si nimicnicie; când abandoneaza delirurile grandorii; când descopera neghiobia atâtor titluri, onoruri si zadarnice superioritati asupra semenilor nostri, este semnul neechivoc al faptului ca deja începe sa se schimbe.

O persoana nu se poate schimba daca se cramponeaza de acela care spune: „casa Mea”, „banii Mei”, „bunurile Mele”, „slujba Mea”, „virtutile Mele”, „capacitatile Mele intelectuale”, „capacitatile Mele artistice”, „cunostintele Mele”, „prestigiul Meu” etc. etc. etc.

Acest fapt de a ne crampona de „al Meu”, de „Mie’’, este mai mult decât suficient pentru a ne împiedica sa recunoastem propria noastra nimicnicie si mizerie interioara.

Cineva se minuneaza în fata spectacolului unui incendiu sau al unui naufragiu; atunci oamenii disperati îsi iau, adesea, lucruri care stârnesc râsul; lucruri lipsite de importanta. Bietii oameni!, se simt în acele lucruri, se bizuiesc pe fleacuri, se agata de ceea ce nu are nici cea mai mica importanta.

A se simti pe ei însisi prin intermediul lucrurilor exterioare, a se baza pe ele, echivaleaza cu a fi într-o stare de absoluta inconstienta.

Sentimentul „SEITATII” (FIINTA REALA), este posibil doar dizolvând toate acele „EURI” pe care le purtam în interiorul nostru; înainte de aceasta, un astfel de sentiment se dovedeste a fi mai mult decât imposibil.

Din pacate, adoratorii „EULUI” nu accepta aceasta; ei se cred Zei; cred ca poseda deja acele „Corpuri Glorioase” despre care vorbise Pavel din Tars; ei presupun ca „EUL” este Divin si nimeni nu le poate scoate din cap asemenea absurditati. Nu stii ce sa faci cu astfel de oameni, li se explica si nu înteleg; mereu cramponati de nisipurile pe care si-au zidit casa; mereu închisi în dogmele lor, în capriciile lor, în neroziile lor.

Daca acei oameni s-ar auto-observa serios, ar verifica prin ei însisi doctrina celor multipli; ar descoperi înauntrul lor însisi toata acea multime de persoane sau „Euri” care traiesc în interiorul nostru.

Cum ar putea exista în noi sentimentul real al FIINTEI noastre adevarate, când acele „Euri” simt pentru noi, gândesc pentru noi?

A sosit ceasul sa stim ca suntem niste ticalosi deghizati cu tunica sfinteniei; lupi cu blana de oaie; canibali îmbracati cu costume de cavaleri, calai ascunsi în spatele semnului sacru al crucii etc.

Oricât de maiestuosi aparem înauntrul templelor noastre, sau în aulele noastre de lumina si de armonie, oricât de senini si de blânzi ne vad semenii nostri, oricât de cuviosisi de umili parem, în adâncul psihicului nostru continua sa existe toate abjectiile infernului si toate monstruozitatile razboaielor.

În „Psihologie Revolutionara” ni se evidentiaza necesitatea unei transformari radicale si aceasta este posibila doar declarându-ne noua însine un razboi pe viata si pe moarte, nemilos si crud.

Desigur, noi toti nu valoram nimic, suntem fiecare dintre noi dizgratia pamântului, execrabilul.

Din fericire, Ioan Botezatorul ne-a învatat drumul secret: A MURI ÎN NOI ÎNSINE PRIN INTERMEDIUL DECAPITARII PSIHOLOGICE.


Info: Playerul video de pe acest blog doar face enabled la linkul extern, youtube, openload, vimeo, etc, deci trebuie sa asteptati sa se incarce!



Fără sprijinul vostru acest website poate dispărea.


Your email is never published or shared.