Articole

Samael Aun Weor – Norme intelectuale

Pe terenul vieții practice, fiecare persoană își are criteriul său, modul său mai mult sau mai puțin învechit de a gândi și niciodată nu se deschide la nou; acest lucru este incontestabil, indiscutabil, de netăgăduit. Mintea umanoidului intelectual este degenerată, deteriorată, într-o evidentă stare de involuție.


În mod real înțelegerea umanității actuale se aseamănă cu o veche structură mecanică, inertă și absurdă, incapabilă prin ea însăși, de orice fenomen de flexibilitate autentică.

Minții îi lipsește maleabilitatea, se află îmbuteliată în multiple norme rigide și inadecvate. Fiecare își are criteriul său și norme rigide determinate, în funcție de care acționează și reacționează neîncetat.

Aspectul cel mai grav din toată această chestiune este că milioanele de criterii corespund milioanelor de norme putrede și absurde. În orice caz oamenii niciodată nu consideră că greșesc, fiecare cap este o lume și nu încape îndoială că printre atâtea ascunzișuri mentale există multe sofisme care să distragă și stupidități insuportabile.

Însă judecata îngustă a mulțimilor nu bănuiește nicidecum îmbutelierea intelectuală în care se găsește. Acești oameni moderni, cu creier de gândac, au cea mai bună părere despre ei, își închipuie că sunt foarte liberali, super-genii, cred că au o judecată foarte deschisă. Ignoranții cultivați se dovedesc a fi cei mai dificili, căci în realitate, vorbind de această dată în stil socratic, vom spune: „nu numai că nu știu, ci pe deasupra ei nu știu că nu știu”.

Șarlatanii intelectului fixați în aceste norme învechite ale trecutului, se desfășoară violent în virtutea propriei lor îmbutelieri și refuză în mod categoric să accepte ceva ce, sub nici o formă, nu poate să se încadreze în normele lor de oțel.

Atotștiutorii cultivați cred că tot ceea ce, dintr-o cauză sau alta, iese de pe drumul rigid al procedeelor lor ruginite, este absurd sută la sută. Astfel, acei bieți oameni cu o judecată atât de complicată, se autoînșeală în mod mizerabil.

Pseudosavanții acestei epoci se cred geniali și îi privesc cu dispreț pe cei care au curaj să se îndepărteze de normele lor roase de vreme; cel mai rău este că nici măcar nu bănuiesc cruda realitate a propriei lor nepriceperi.

Meschinăria intelectuală a minților râncede este de așa natură încât își oferă luxul de a pretinde demonstrații despre ceea ce este realul, despre ceea ce nu ține de minte. Nu vor să priceapă oamenii cu înțelegere rahitică și lipsită de toleranță, că experiența realului apare numai în absența egoului.

Incontestabil, nu ar fi nicicum posibil să recunoaștem în mod direct misterele vieții și ale morții, câtă vreme nu s-a deschis înăuntrul nostru mintea interioară.

Nu e de prisos să repetăm în acest capitol că numai conștiința superlativă a Ființei poate cunoaște adevărul. Mintea interioară poate funcționa doar cu datele pe care le aduce conștiința Cosmică a FIINȚEI.

Intelectul subiectiv, cu dialectica sa rațională, nu poate să știe nimic din ceea ce scapă jurisdicției sale. Știm deja că noțiunile de fond ale dialecticii raționale se elaborează cu datele aduse de simțurile de percepție externă. Cei care se află îmbuteliați în procedeele lor intelectuale și în normele lor fixe, opun întotdeauna rezistență acestor idei revoluționare.

Numai dizolvând EGOUL în mod radical și definitiv, este posibil să ne trezim conștiința și să ne deschidem în mod real mintea interioară.

Totuși, întrucât aceste declarații revoluționare nu se încadrează în logica formală și nici în logica dialectică, reacția subiectivă a minților involutive opune o rezistență violentă.

Acești bieți oameni ai intelectului vor să pună oceanul într-un pahar de sticlă, presupunând că universitatea poate controla toată înțelepciunea universului și că toate legile Cosmosului sunt obligate să se supună normelor lor academice învechite. Nici pe departe nu bănuiesc acești ignoranți, modele de înțelepciune, starea
degenerativă în care se află. Uneori, acest gen de oameni se remarcă pentru o vreme când vin în lumea esoterică, dar se sting curând ca niște flăcărui, dispar din panorama neliniștilor spirituale, îi înghite intelectul și dispar din scenă pentru totdeauna. Superficialitatea intelectului nu poate pătrunde niciodată în fondul legitim al FIINȚEI; totuși, procesele subiective ale raționalismului pot să-i conducă pe nerozi la tot felul de concluzii foarte strălucitoare, dar absurde.

Puterea de a formula concepte logice nu implică în nici un caz experiența realului. Jocul convingător al dialecticii raționale îl fascinează pe cel ce raționează, făcându-l să confunde mereu pisica cu iepurele. Strălucitoarea succesiune de idei îl orbește pe șarlatanul intelectului și îi dă o oarecare autosuficiență atât de absurdă, încât respinge tot ce nu miroase a praf de biblioteci și a cerneală universitară.

„Delirium-ul tremens” al bețivilor alcoolici are simptome inconfundabile, însă cel al celor îmbătați cu teorii se confundă ușor cu genialitatea. Ajungând la această parte a capitolului nostru, vom spune că este într-adevăr foarte greu să știm unde se termină intelectualismul șarlatanilor și unde începe nebunia. Câtă vreme vom continua să fim îmbuteliați în normele putrede și râncede ale intelectului, va fi ceva mai mult decât imposibilă experimentarea a ceea ce nu aparține minții, a ceea ce nu aparține timpului, a ceea ce este realul.

 


Dacă informatiile găsite aici te-au ajutat, spune "mulțumesc" printr-o donație:


Hide picture