Samael Aun Weor – Meditatia

Flancat de ziduri intelectuale, istovit de atîtea teorii complicate şi dificile, mă hotărîi să călătoresc spre coastele tropicale ale mării Caraibelor. Aşezat acolo, în depărtare, ca un călugăr din vechime, în umbra tăcută a vreunui arbore singuratic, m-am hotărît să îngrop întregul cortegiu apăsător de raţionalism zadarnic.

Cu mentalul în alb, plecînd de la zero radical, cufundat într-o meditaţie profundă l-am căutat în mine însumi pe Maestrul Secret. Mărturisesc fără ocolişuri şi cu o totală sinceritate că am luat foarte în serios acea frază din testamentul înţelepciunii antice care spune textual: Inainte ca falsa auroră să se ridice asupra Pămîntului, cei care supravieţuiră uraganului şi vijeliei îl lăudară pe Cel Intim şi li se înfatisara Solii Aurorei. Il căutam, evident, pe Cel Intim, îl adoram în taina meditaţiei, îi închinam un cult.

Ştiam că îl voi găsi în mine însumi, în ascunzişurile sufletului meu şi rezultatele nu se făcură mult timp aşteptate. Mai tîrziu, a trebuit să mă îndepărtez de plaja nisipoasă pentru a mă refugia pe alte pămînturi şi în alte locuri. Dar, oriunde aş fi fost, îmi continuam practicile de meditaţie; întins pe pat sau pe podeaua tare, mă aşezam în poziţia stelei înflăcărate – cu picioarele şi braţele deschise la dreapta şi la stînga – cu corpul complet relaxat.

Imi închideam ochii pentru ca nimic din lume să nu mă distragă; mă îmbătam cu vinul meditaţiei conţinut în cupa perfectei concentrări. In mod incontestabil, pe măsură ce îmi intensificam practicile, simţeam că mă apropii cu adevărat de Cel Intim. Deşertăciunile lumii nu mă interesau; ştiam bine că toate lucrurile acestei văi a plîngerii sînt trecatoare. Cel Intim şi răspunsurile sale instantanee şi secrete erau singurele lucruri care mă interesau în mod real.

Există serbări cosmice extraordinare care nu pot fi niciodată uitate şi cei Divini şi oamenii o ştiu bine. In momentul în care scriu aceste rînduri, amintirea unui răsărit dintr-o zi fericita, plăcut îmi vine în minte. Din grădina interioară a casei mele, în afara Corpului planetar, îngenunchiai cu umilinţă, îl chemai pe Cel Intim cu voce tare. Preafericitul trecu pragul casei mele; îl văzui venind spre mine cu un pas triumfal. Inveşmîntat într-un zefir de preţ şi într-o inefabilă tunică albă, cel adorat veni spre mine; îl contemplai, fericit. Splendida coroană a Hierofanţilor Greci strălucea pe capul său ceresc; întregul său corp era făcut din natura, din fericire. In mîna sa dreaptă străluceau toate pietrele preţioase de care vorbeşte Apocalipsa Sfîntului Ioan. Domnul ţinea ferm în mînă Bastonul lui Mercur, sceptrul regilor, bastonul Patriarhilor. Luîndu-mă în braţele sale, Venerabilul îmi spuse cu o voce paradisiacă lucruri pe care fiinţele pămîntului nu le pot înţelege.

Domnul Perfecţiunii mă duse atunci pe planeta Venus, foarte departe de necazurile acestei lumi. Astfel, m-am apropiat de Cel Intim pe drumul secret al profundei meditaţii interioare, vorbesc despre aceasta acum pentru că…

Ei bine, cert este că, avînd numeroase ocupatii, a trebuit să explorez temeinic Stadiile de Djinn. Priviţi singuri, domnilor, dacă este justificat ca raţiunile acestui capitol să ne surprindă şi să ne bucure atunci cînd putem experimenta în mod direct existenţa reală a pămînturilor şi a oamenilor djinni.

Vă va uimi să aflaţi că în prima treime a secolului al XVIII-lea, pe cînd superstiţioşii Filipi nu mai domneau, Don Juan de Mur, în persoană, fost guvernator
al San-Marcos-ului de Arichoa în Peru, credea orbeşte în existenţa a numeroase insule misterioase în toate mările lumii.

Aceasta se datora faptului ca de la Gomera şi de la Palma erau trimise informaţii, mai mult sau mai puţin fantastice, Generalului şi Curţii Regelui despre apariţiile repetate ale insulelor himerice, informaţii care produseră – spune Viera – noi accese de febră a minunilor în sufletele oamenilor, incitindu-i să încerce pentru a patra oară să descopere Insula Non-Trabada.

Ceea ce este sigur e că Non-Trabada sau Encubierta n-a fost văzută de muritori din secolul al XVIII-lea pînă în zilele noastre, pentru că scepticismul agresiv care
începuse să domnească în lume de la Enciclopedie nu merita altceva decît ca voalul Mayei, care ascunde asemenea mistere eterice, sau cea de-a patra dimensiune, să se facă mai gros şi mai dens.

Insula Non-Trabada sau Encubierta, mai general cunoscută sub numele de Saint-Brundon (sau San-Borondon) – zice Benitez în a sa “Istorie a Insulelor Canare”
– este una dintre insulele ce se găsesc într-una din acele ţări fermecate care au preocupat modernii, la fel de mult ca Lîna de Aur a anticilor. Şi este cazul să credem că ei aveau motive serioase pentru aceasta, căci efectiv, de la insulele Palma, Gomera şi Hierro, se vedea, spre V-S-V prima şi V-N-V ultima, profilîndu-se,
mergînd de la Nord la Sud, un pămînt muntos care, după calculul general admis, ar fi la o distanţă de 40 de leghe de Palma şi care ar putea avea – nu ştim cum ar fi fost măsurată – aproximativ 87 leghe în lungime şi 28 în latime şi care, pentru că se vedea de la S-V de Tenerife, ar putea fi la vreo 28° şi cîteva minute latitudine Nord.

In 3 aprilie 1750, Doctorul Hernan Perez de Grado, prim regent al Curţii Canarelor, trimise o misiune comandată în insulele Palma, Gomera şi Hierro ca să se facă o anchetă asupra numărului de persoane ce ar fi observat apariţia unui asemenea pămînt sau care, prin orice alt mod, ar fi avut dovezi ale existenţei lui.

In virtutea unei asemenea informaţii, el îl debarcă la Palma pe pilotul portughez Pedro Vello, originar din Setubal, care spune că, din cauza unei furtuni, a debarcat pe insula Non-Trabada cu doi oameni din echipaj şi că acolo a fost martorul a felurite minuni (fenomene extraordinare, amprente de giganţi etc.).

Apoi, la răsăritul soarelui, cerul se acoperi, un uragan groaznic începu să sufle şi el, temîndu-se să nu-şi piardă corabia, se întoarse la bord în mare grabă. In momentul ridicării ancorei, ei pierdură din vedere pămîntul şi, cînd uraganul se linişti, încercară să se reîntoarcă acolo, dar le-a fost cu totul imposibil să îl descopere, ceea ce îi contrarie mult, mai ales în ce-i priveşte pe cei doi oameni din echipaj care rămaseră abandonaţi în desişul pădurii.

Această veridică istorie djinn pe care am prezentat-o aici judecăţii dumneavoastră este textual scoasă dintr-o veche cronică. Vechi tradiţii – cu siguranţă foarte respectabile – spun că în timpul Vremii de Aur a Latium-ului şi a Liguriei, regele divin Janus sau Saturn (I.A.O., Bacchus, Iehova) domnea asupra acestor sfinte persoane, toate triburi aryene, cu toate că din epoci şi origini diferite. Atunci, ca în vremea poporului ebraic, se putea spune că Djinnii şi oamenii trăiau împreună fericiţi. Iana, Yana, Gnana sau Gnosis nu este altceva decît Ştiinţa lui Janus, fie ştiinţa Cunoaşterii iniţiatice; ştiinţa lui Enoichion sau Vizionarul şi variantele numelui său sînt atît de numeroase încît există cîte una în fiecare limbă ca Jan, Chian, sau Kan, Dan, Dzan, D’jan, Jain, Jian, Ioan, Kuan, Swan, Thanos, Thoan, Choan, toate echivalente în aceeaşi concepţie sublimă a unui Spirit Planetar – Regentul lui Saturn – un Nazada, un Kabir, în sensul cel mai deplin al cuvîntului.

Pentru mine, ştiinţa djinn nu este o opinie, ci un adevăr stabilit şi dacă doriţi să vi-l arăt printr-o experienţă trecută, ascultaţi cu răbdare istorisirea următoare: Văsusem căzînd de treizeci de ori frunzele toamnei în prezenta mea reîncarnare cînd a trebuit să lucrez, în mod conştient şi pozitiv, cu doctrina Djinn-ilor sau a lui Janus.

Intr-o minunată noapte, Litelantes, Soţia mea – Preoteasă îmi făcu o invitaţie sublimă. Mă odihneam în patul nupţial, cu corpul relaxat, cu gura deschisă, pe spate (în decubitus dorsal). Trebuie să precizez cu o anumită solemnitate şi pentru binele Marii Cauze, că, în acel moment, mă găseam la pînda unei noutăţi, într-o stare vie de percepţie.

Moţăiam, atent şi vigilent ca o strajă în timp de război; doream arzător, cu o sete nesfîrşită, ceva extraordinar. După tradiţionalele invocaţii de rigoare, simţii ca şi cum o altă fiinţă umană sar fi aşezat pe corpul meu relaxat, exact pe cuverturi, acele frazadas sau ponchos care mă fereau de frigul nopţii. Era fără îndoială Litelantes, o recunoscui după voce, cînd ea mă chemă vehement pe numele meu de botez.

Evident această Doamnă-Adept, cu ajutorul suplimentar al cîtorva persoane djinn, reuşise să îşi transpună corpul său fizic în cea de-a patra dimensiune. “Să mergem!” îmi zicea ea. “Să mergem! Să mergem!” Şi eu, care aşteptasem acea clipă cu o nelinişte nesfîrşită, ieşii din pat cu grabă.

Este clar şi evident că ridicîndu-mă, astfel ajutat, străbătui în fapt bariera vitezei luminii şi rămăsei atunci în picioare, lîngă patul de penitent şi anahoret, cu Corpul fizic bine scufundat în cea de-a patra dimensiune.

Orice Gnostic sincer poate, cu siguranţă, să facă la fel dacă, în momentul cînd începe să adoarmă, se concentrează intens asupra Divinei Mame Naturi specifice,
personale, individuale … Iată o formulă magică foarte personală:

Cred în Dumnezeu,
Cred în Mama mea Natură,
Şi cred în Magia albă.
Mama mea, ia-mă cu corpul meu
Amin …

Se recită această rugăciune de mii de ori în momentul în care vrei să adormi, dar se cuvine să nu uiţi acest dicton popular care spune: “Ajută-te pe tine însuţi şi cerul te va ajuta!”

Foarte uşor adormiţi, ridicaţi-vă din pat rugîndu-vă, şi, după aceea, săriţi cu intenţia de a pluti în atmosfera înconjurătoare: Să aveţi credinţă cît grăuntele de muştar şi veţi răsturna munţii.

Dacă nu reuşiţi să plutiţi, aşezaţi-vă din nou în pat şi repetaţi experienţa.

Mulţi triumfă imediat şi alţii întîrzie luni şi chiar ani întregi înainte de a reuşi să intre în paradisurile djinne. După această mică, dar importantă digresiune cu caracter îndrumător, să ne continuăm povestirea. Am ieşit din camera mea cu un pas ferm şi hotărît, am traversat o mica curte, un mic patio şi m-am îndreptat spre stradă.

Un grup de doamne foarte în vîrstă mă lăsă să trec înainte cu multă condescendenţă şi se înclină respectos înaintea neînsemnatei mele persoane care nu valorează nimic. Le-am mulţumit pentru respectul lor deosebit. Ieşii din oraş urmat îndeaproape de oamenii djinni; mă îndreptai spre munţii învecinaţi.

Simţii ca şi cum m-aş fi afundat într-un trecut sublunar îndepărtat şi foarte vechi; înţelesei că pătrunsesem în Cosmosul inferior.

Am fost supus unor dovezi de curaj şi am fost obligat să trec pe deasupra unor prăpastii adînci. Plutind în ambianţa înconjurătoare a celei de-a Patra Dimensiuni, însoţit de Litelantes şi de întregul cortegiu de oameni djinni, traversai oceanul agitat şi ajunsei într-un loc secret din bătrîna Europă. Pătrunsei vitejeşte într-un castel unde am putut să contemplu cu uimire un simbol straniu sub care se găsea un crucifix. Intoarcerea în casa mea fu relativ uşoară, căci una din legile celei de-a patra dimensiuni este ca totul să se întoarcă la punctul de plecare originar. Litelantes şi cu mine comentarăm cu multă bucurie toate acestea, este clar că
atinseserăm un triumf magnific.

In zilele următoare, am continuat aceste experienţe, am învăţat să facem Corpul fizic să intre în Cosmosul superior. Astăzi, prin experienţă directă, ştim că, ajutaţi de Divina Mamă Kundalini, ne putem transpune Corpul fizic în Stadiul de Djinn pentru a călători în Cosmosul superior.


Info: Playerul video de pe acest blog doar face enabled la linkul extern, youtube, openload, vimeo, etc, deci trebuie sa asteptati sa se incarce!



Susține existența acestui blog printr-o donație:


Your email is never published or shared.