Samael Aun Weor – Legea pendulului

Este interesant sã avem un ceasornic cu pendul acasã, nu doar pentru a ști cât este ceasul ci și pentru a reflecta puțin. Fãrã pendul ceasornicul nu funcționeazã; mișcarea pendulului este profund semnificativã.

În timpurile strãvechi dogma evoluției nu exista; în acea vreme, înțelepții înțelegeau faptul cã procesele istorice se desfãșoarã întotdeauna în acord cu Legea Pendulului. Totul curge înainte și îndãrãt, urcã și coboarã, crește și descrește, pleacã și vine, în acord cu aceastã Lege minunatã. Nu este deloc ciudat ca totul sã oscileze, ca totul sã fie supus fluctuației timpului, ca totul sã evolueze și sã involueze.


Într-o extremã a pendulului se aflã bucuria, în cealaltã suferința; toate emoțiile noastre, gândurile, aspirațiile, dorințele, oscileazã în acord cu Legea Pendulului.

Speranțã și deznãdejde, pesimism și optimism, pasiune și durere, triumf și eșec, câștig și pagubã, corespund cu siguranțã celor douã extreme ale mișcãrii pendulare.

Egiptul s-a înãlțat în toatã puterea și distincția sa pe malurile fluviului sacru, dar când pendulul a trecut de cealaltã parte, când s-a ridicat în extrema opusã, ținutul faraonilor a cãzut și s-a înãlțat Ierusalimul, orașul iubit al Profeților. Israelul a cãzut atunci când pendulul și-a schimbat poziția și în cealaltã extremã a apãrut Imperiul Roman.

Mișcarea pendularã înalțã și nãruie Imperii, face sã aparã puternice Civilizații și apoi le distruge etc. Putem pune la extrema dreaptã a pendulului diversele școli pseudoesoterice și pseudoocultiste, religii și secte. Putem situa la extrema stângã a mișcãrii pendulare toate școlile de tip materialist, Marxist, ateist, sceptic etc.

Antiteze ale mișcãrii pendulare, schimbãtoare, sunt supuse mutãrii neîncetate. Fanaticul religios, din cauza oricãrui eveniment insolit sau a unei decepții, poate trece în cealaltã extremã a pendulului, convertindu-se în ateu, materialist, sceptic. Fanaticul materialist, ateu, în urma oricãrui fapt neobișnuit, poate un eveniment metafizic transcendental, un moment de teroare indescriptibilã poate sãl ducã la extrema opusã a mișcãrii pendulare și sã-l transforme într-un reacționar religios insuportabil.

Exemple: un preot învins într-o polemicã de cãtre un esoterist, disperat, a devenit necredincios și materialist. Am cunoscut cazul unei doamne atee și necredincioase care, datoritã unei întâmplãri metafizice, concludente și decisive, s-a transformat într-o exponentã magnificã a esoterismului practic.

În numele adevãrului, trebuie sã declarãm cã ateul materialist, adevãrat și absolut, este o farsã, nu existã.

În fața proximitãții unei morți inevitabile, înaintea unui moment de teroare de nedescris, dușmanii eternului, materialiștii și incredulii, trec instantaneu în cealaltã extremã a pendulului și se roagã, plâng și implorã cu credințã infinitã și devoțiune enormã.

Însuși Karl Marx, autorul Materialismului Dialectic, a fost un fanatic religios evreu și, dupã moartea sa, i s-au fãcut funeralii de mare rabin. Karl Marx a elaborat Dialectica sa Materialistã cu un singur scop: „A CREA O ARMÃ PENTRU A DISTRUGE TOATE RELIGIILE LUMII PRIN INTERMEDIUL SCEPTICISMULUI”.

Este cazul tipic al dușmãniilor religioase duse la extremã; în nici un chip Marx nu putea accepta existența altor religii, și a preferat sã le distrugã prin intermediul Dialecticii sale. Karl Marx a îndeplinit unul din Protocoalele Sionului care spune textual: „Nu conteazã cã umplem lumea de materialism și deateism respingãtor, în ziua în care vom triumfa, vom preda religia lui Moise codificatã cum trebuie și în mod dialectic, și nu vom permite nici o altã religie în lume”.

Este foarte interesant cã în Uniunea Sovieticã, religiile sunt persecutate și poporului i se predã dialectica materialistã, în timp ce în sinagogi se studiazã Talmudul, Biblia și religia și se lucreazã în libertate, fãrã vreo problemã. Conducãtorii guvernului rus sunt fanatici religioși ai Legii lui Moise, dar ei învenineazã poporul cu acea farsã a Materialismului Dialectic.

Niciodatã nu ne vom pronunța împotriva poporului lui Israel; ne declarãm doar împotriva unei anumite elite cu joc dublu care, urmãrind scopuri inavuabile, otrãvesc poporul cu Dialectica Materialistã, în timp ce, în secret, practicã religia lui Moise.

Materialism și spiritualism, cu toatã urmarea lor de teorii, prejudecãți și idei preconcepute de tot felul, se proceseazã în minte în acord cu Legea Pendulului și se schimbã în acord cu vremurile și obiceiurile.

Spirit și materie sunt douã concepte foarte discutabile și spinoase pe care nimeni nu le înțelege. Mintea nu știe nimic despre spirit, nu știe nimic despre materie.

Un concept nu e decât asta, un concept. Realitatea nu este un concept chiar dacã se pot fãuri multe concepte asupra realitãții. Spiritul este spiritul (Ființa), și doar el însuși se poate cunoaște pe sine.

Stã scris: „FIINȚA ESTE FIINȚA ȘI RAȚIUNEA DE A FI A FIINȚEI ESTE ÎNSÃȘI FIINȚA”. Fanaticii Zeului materie, oamenii de științã ai Materialismului Dialectic sunt empirici și absurzi sutã la sutã. Vorbesc despre materie cu o autosuficiențã uluitoare și stupidã când, în realitate, nu știu nimic
despre aceasta.

Ce este materia? Care din acești înfumurați oameni de științã o știe?

Atât de mult trâmbițata materie este de asemenea un concept mult prea discutabil și destul de spinos. Care este materia? Bumbacul? Fierul? Carnea? Amidonul? O piatrã? Arama? Un nor sau ce altceva? A spune cã totul este materie ar fi tot atât de empiric și absurd ca și a susține cã întreg organismul uman este un ficat sau o inimã sau un rinichi.

Evident, una-i una și alta-i alta, fiecare organ este diferit și fiecare substanțã este distinctã. Atunci, care dintre toate aceste substanțe este atât de mult trâmbițata
materie?

Cu conceptele pendulului se joacã multã lume, dar în fond conceptele nu sunt realitatea. Mintea cunoaște doar forme iluzorii ale naturii, dar nu știe nimic despre adevãrul conținut în acele forme.

Teoriile se demodeazã cu timpul, cu anii, iar ceea ce a învãțat cineva la școalã, se dovedește apoi a nu mai fi de folos; concluzie: nimeni nu știe nimic. Conceptele extremei drepte sau ale extremei stângi ale pendulului trec la fel ca moda femeilor, toate acestea sunt procese ale minții, lucruri ce se produc la nivelul de suprafațã al înțelegerii, prostii, vanitãți ale intelectului.

Oricãrei discipline psihologice i se opune o altã disciplinã, oricãrui proces psihologic structurat în mod logic, i se opune un altul asemãnãtor. Și dupã toate astea, ce? Realul, adevãrul, este ceea ce ne intereseazã; dar acesta nu are legãturã cu pendulul, nu se aflã în acea oscilație a teoriilor și credințelor.

Adevãrul este necunoscutul clipã de clipã, moment de moment.

Adevãrul se aflã în centrul pendulului, nu în extrema dreaptã și nici în extrema stângã.

Când l-au întrebat pe Iisus: „Ce este Adevãrul?”, a pãstrat o tãcere profundã. Iar când lui Buddha i-au pus aceeași întrebare, a întors spatele și s-a îndepãrtat.

Adevãrul nu este o chestiune de opinii, nici de teorii, nici de prejudecãți de extremã dreaptã sau de extremã stângã.

Conceptul pe care mintea și-l poate forma despre adevãr, nicicând nu este adevãrul. Ideea pe care înțelegerea o are despre adevãr, niciodatã nu este adevãrul.

Opinia pe care o avem despre adevãr, oricât de respectabilã ar fi ea, în nici un caz nu este adevãrul. Nici curentele spiritualiste, nici opozantele lor materialiste, nu vor putea sã ne conducã vreodatã la adevãr.

Adevãrul este ceva ce trebuie sã fie experimentat în mod direct, la fel ca atunci când cineva își pune degetul în foc și se arde, sau ca și atunci când cineva înghite apã și se îneacã.

Centrul pendulului se aflã înãuntrul nostru înșine, și acolo trebuie sã descoperim și sã experimentãm în mod direct realul, adevãrul. Trebuie sã ne autoexplorãm în mod direct pentru a ne autodescoperi și a ne cunoaște profund pe noi înșine. Experiența adevãrului survine numai atunci când am eliminat elementele nedorite care în ansamblul lor constituie eul însuși.

Doar eliminând eroarea apare adevãrul. Numai dezintegrând Eul însuși, greșelile mele, prejudecãțile și temerile mele, pasiunile și dorințele mele, credințe și fornicații, încãpãțânãri intelectuale și autosuficiențe de tot felul, vine la noi experiența realului.

Adevãrul nu are nici o legãturã cu ceea ce s-a spus sau nu s-a mai spus, cu ceea ce s-a scris sau nu s-a mai scris; el ajunge la noi numai atunci când eul însuși a murit. Mintea nu poate cãuta adevãrul pentru cã nu-l cunoaște. Mintea nu poate recunoaște adevãrul pentru cã niciodatã nu l-a cunoscut. Adevãrul vine la noi în mod spontan atunci când am eliminat toate elementele nedorite care constituie eul însuși.

Atâta vreme cât conștiința va continua sã fie îmbuteliatã în eul însuși, nu va putea experimenta ceea ce este realul, ceea ce se aflã dincolo de corp, de afecte și de minte, ceea ce este adevãrul.

Când eul însuși rãmâne redus la praf cosmic, conștiința se elibereazã pentru a se trezi definitiv și a experimenta în mod direct adevãrul.

Pe bunã dreptate Marele Kabir Iisus a spus: „CUNOAȘTEȚI ADEVÃRUL ȘI EL VÃ VA FACE LIBERI”.

La ce-i servește omului sã cunoascã cincizeci de mii de teorii dacã niciodatã nu a experimentat Adevãrul?

Sistemul intelectual al oricãrui om este foarte demn de respect, dar oricãrui sistem i se opune un altul și nici unul, nici celãlalt nu este adevãrul. E mai bine sã ne autoexplorãm pentru a ne autocunoaște și a ajunge sã experimentãm într-o zi, în mod direct, realul, ADEVÃRUL.


Info: Playerul video de pe acest blog doar face enabled la linkul extern, youtube, openload, vimeo, etc, deci trebuie sa asteptati sa se incarce!



Apreciem sprijinul celor cu suflet, pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare.

Your email is never published or shared.