Samael Aun Weor – Cele patru evanghelii

Cele Patru Evanghelii sunt in legătură intimă cu Magisterium-ul Focului. Se dovedeşte absurd să interpretăm cele Patru Evanghelii literal. Aceste Evanghelii sunt total simbolice. Naşterea in Staul la Bethleem reprezintă Iniţierea Venustă. Cristos se naşte mereu in staulul omului, in mijlocul animalelor dorinţei, pentru a salva Lumea.

Steaua pe care au văzut-o Regii Magi, toţi Misticii o văd in timpul Extazului. Această stea este Soarele Central, Soarele Cristos, format din Armata Vocii. Este Steaua care anunţă Iniţierea. Este Steaua care-i conduce pe Invăţăceii Focului.

Iniţierea incepe intotdeauna prin Miracolul Nunţii de la Cana, unde apa Vieţii este transmutată in Vinul Luminii Alchimistului. Acest miracol este realizat in Căsătoria Perfectă.

Trebuie să facem să urce Şarpele de Foc al puterilor noastre magice pană la Golgota Tatălui (Creierul).

In Magisterium-ul Focului, Veritabilul Invăţăcel trebuie să trăiască intreaga Dramă a Iniţierii.

Cele Patru Evanghelii sunt scrise intr-un limbaj cu cheie pe care numai Iniţiaţii il inţeleg.

Hierofantul Isus nu a fost primul care să fi trăit Drama aceasta a Pasiunii. El n-a fost nici primul, nici ultimul. Această Dramă a fost trăită de toţi cei care s-au Cristificat. Cel care face cercetări in Sfintele Scrieri ale tuturor Religiilor Arhaice va descoperi cu uimire că această Dramă exista cu milioane de ani inaintea lui Isus Cristosul. Toţi Marii Avatari au trăit Drama Pasiunii lui Isus.

Marele Maestru al Perfecţiunii a trăit intreaga Dramă cum e scris, dar noi nu trebuie să interpretăm cele Patru Evanghelii Ad Litteram.

Să ne amintim că satul Bethleem nu exista nici chiar in epoca lui Isus.

Cele Patru Evanghelii constituie un ghid practic pentru invăţăceii Cultului Focului. Cel care nu cunoaşte Arcanul A.Z.F. nu Poate Inţelege cele Patru Evanghelii ale Focului.

MAMA KUNDALINI.

Cristos este intotdeauna Fiul Divinei Mame Kundalini. Ea işi concepe mereu Fiul prin Opera şi Graţia celui de al Treilea Logos. Ea este intotdeauna Virgină, inaintea Concepţiei, in timpul Concepţiei şi după Concepţie.

La Egipteni, Fecioara este Isis. La Hinduşi, KALI (in aspectul său pozitiv). La Azteci, Tonantzin. Ea este şi Rhea, Cibelles, Maria, Adonia, Insoberta etc. etc.

Ar fi imposibil să Incarnam Cuvantul fără trezirea, dezvoltarea şi inaintarea lui Kundalini. Intr-un Ritual Gnostic figurează această rugăciune: “O, Hadit, Şarpe Inaripat de Lumină, fii Secretul Gnostic al fiinţei mele, punctul central al Conexiunii mele; Sfera Sacră şi Albastrul Cerului sunt ale Mele. O, Ao, Kakof, Na, Konsa.”

Adoratorii Focului Pot Formula Această Rugăciune in timpul practicii Magiei Sexuale cu Preoteasa lor.

Mantrele acestei Rugăciuni au puterea de a Sublima Energiile Sexuale, pe Hyle al Gnosticilor, pană la Inimă.

Cand Iniţiatul o invocă pe Divina Mamă Kundalini, fie pentru ca ea să-l ajute să-şi pună corpul in Stare de Jinas sau pentru indiferent ce alt Miracol de Inaltă Magie, ea apare atunci ca o Fecioară foarte pură, ca o Mamă a Adoraţiei. In ea sunt reprezentate toate mamele mult iubite pe care le-am avut in toate Reincarnările Noastre.

Mama Kundalini este Năparca de Foc care urcă prin Canalul Medular. Trebuie să Fim Inghiţiţi de Năparcă. Trebuie să ne Transformăm in insăşi Năparca.

Pseudo-ezoteriştii care presupun că Şarpele se trezeşte complet dezvoltat greşesc total. Kundalini trebuie să se dezvolte treptat, să evolueze şi să progreseze puţin cate puţin pană ajunge la completa sa dezvoltare. Sexul trebuie s-o ajute pe Kundalini, iar Kundalini trebuie să ajute Sexul. Noi nu trebuie să abuzăm nici de Sex, nici de Kundalini.

Cei Şapte Şerpi işi au Dubletele lor Minunate in cei Şapte Şerpi de Lumină. Mai intai Focul, apoi Strălucitoarea Splendoare Brahmică a Iniţierii Venuste.

Trebuie mai intai să ne urcăm pe scară serpentină a focului, apoi pe cea a luminii. Divina Mamă Kundalini, ţinand in braţele sale iubitoare pe Copilul de Aur al Alchimiei Sexuale, ne ghidează pe drumul teribil al Tăişului de Cuţit. Adorabila noastră Isis, al cărei voal nu l-a ridicat nici un muritor, ne poate ierta toată Karma noastră trecută dacă ne căim de toate greşelile noastre.

Şarpele de Foc ne transformă total. Şarpele ne transformă in Zei ai Cosmosului, extrem de Divini.

EDDA

Putem considera Edda ca fiind Biblia Germanică. In această carte arhaică se află cuprinsă Inţelepciunea ocultă a Nordicilor. Iată povestirea Eddei despre Geneza lumii:

“La inceput nu existau decat două regiuni unice: cea a focului şi a luminii, unde domnea fiinţa absolută şi eternă Alffadir, şi cealaltă, regiunea tenebrelor şi a frigului, numită Niffeim, dominată de Surtur (Negrul). Intre cele două regiuni se intindea Haosul. Scanteile scăpate de Alffadir fecundară vaporii reci ai lui Niffeim şi se născu Imir, tatăl rasei Uriaşilor.

Pentru a-l hrăni, a fost creată, in acelaşi mod, vaca Audumbla, şi din ugerul ei ţaşniră patru rauri de lapte. Sătul, Imir adormi. Din sudoarea mainilor sale se născu un cuplu de Uriaşi, bărbat şi femeie: şi din unul din picioarele sale, un monstru cu şase capete”.

In această povestire a Genezei, a creaţiei, regăsim Alchimia Sexuală. Focul fecundează apele reci ale haosului. Principiul masculin Alffadir fecundează principiul feminin Niffeim dominat de Surtur (Umbrele), pentru ca să ţaşnească viaţa. Astfel s-a născut Imir, tatăl Uriaşilor, Zeul interior al omului, Maestrul. Acesta s-a hrănit din Prima Materie a Marei Opere. Această substanţă este laptele vacii Audumbla. Alba vacă sacră a Indiei.

In Geneza lui Moise se menţionează cele patru rauri ale Edenului, cele patru fluvii de lapte. Aceste patru fluvii sunt focul care străluceşte, apa pură de viaţă, aerul impetuos şi parfumatul pămant elemental al inţelepţilor (Cele patru Tattwe).

In orice operaţie Alchimistă intervin cele patru elemente. Ele n-ar putea să nu figureze in Alchimia Sexuală a creaţiei.

Imir adoarme şi din sudoarea lui se naşte un cuplu de Uriaşi, Bărbat şi Femeie, adică Divinul Hermafrodit Primitiv, Gigant şi sublim, al Insulei Sacre.

In Geneza lui Moise, Adam adoarme şi Dumnezeu o scoate pe Eva din una din coastele sale. Inaintea acestui moment, Eva era in interiorul lui Adam şi era Adam insuşi. Acesta era un Hermafrodit.

Din picioarele uriaşului hermafrodit (Rasa Polară) se naşte monstrul cu şase capete, Steaua lui Solomon, Alchimia sexuală a fiinţei umane care, după nenumărate secole, sfarşeşte prin a separa sau a diviza Uriaşii, transformandu-i in fiinţe umane de sex opus.

Diviziunea sexelor este inceputul marii tragedii. Din Uriaşul hermafrodit se naşte Monstrul cu şase capete. Fiinţa umană va redeveni un Hermafrodit Divin.

Bărbatul se va reintoarce in Eden insoţit de Divina sa Eva. Cand Bărbatul şi Femeia se unesc sexual sunt, atunci, o singură şi unică fiinţă Hermafrodită.

Intr-adevăr, in aceste Momente de supremă voluptate Sexuală, noi suntem Zei.

Iniţiatul ştie să profite de acest moment suprem pentru lucrările sale magice. Naşterea fiinţei umane in sexe separate a fost un eveniment grandios al Antropogenezei, care s-a realizat după multe milioane de ani.

Edda Germanică, după ce a descris in mod minunat Crearea lumii, relatează astfel separarea in sexe opuse:

“De indată, Zeii au decis să creeze primul cuplu omenesc. Dintr-un frasin ei il formară pe bărbat şi il numiră Askur; dintr-un mesteacăm ei au format femeia şi o numiră Embla. Odin le dădu Sufletul; Villi le dădu inţelegerea; Ve la dădu frumuseţea şi simţurile. Şi Zeii, satisfăcuţi de opera lor, se retraseră pentru a se odihni şi a se bucura de locuinţa din Asgar, situată in centrul Universului”.

Povestirea Eddei asupra distrugerii lumii, Ragnarok, este Apocalipsa Germanică:

“Insăşi natura incepe să iasă din ordinea sa; anotimpurile incetează să mai alterneze; teribila iarnă, Fimbul, domină şi durează trei ani, pentru că soarele şi-a pierdut forţa. Printre oameni nu mai există credinţă; pacea intre fraţii, părinţii şi copiii aceluiaşi trib nu mai este respectată.

Datoria sacră a Germanilor de a respecta morţii, de a le tăia unghiile şi a-i ingropa este neglijată. Şi nava colosală pe care, la consumarea secolelor, trebuie să se imbarce Hrimer, Uriaşul Gerului, cu nenumăraţii săi insoţitori, pentru a-i distruge pe Zei, a le rade vesela şi splendida lor locuinţă din Asgar, Valhalla, şi Universul, această navă teribilă acuzatoare compusă numai din unghiile morţilor, netăiate de nici un suflet pios, inaintează şi creşte in ciuda micimii materialului care o formează, pană ce corupţia ajunge la culme. Atunci monştrii, pe care Zeii au reuşit să-i inlănţuie, rup lanţurile care-i inrobiseră, munţii se prăbuşesc,
pădurile sunt dezrădăcinate; lupii care de la inceputul lumii urlau la soare şi la lună pentru a devora aceşti doi aştri şi care, uneori, reuşiseră aproape să-i inşface, de data aceasta ii ating şi-i inghit pentru totdeauna; lupul Fernis rupe funiile care-l leagă şi inaintează impotriva lumii, atingand cu o falcă cerul şi cu cealaltă pămantul; şi şi-ar deschide botul, şi mai mult dacă nu i-ar lipsi spaţiul.

Şarpele Midgard inundă tot Pămantul (pentru că omul a devenit fornicator). Uriaşii Gerului vin din Levant in nava lor din unghii; in plină după-amiază se aproprie puterile focului distrugător; Loki, Surtur şi fiii din Muspelheim (regiunea Focului), pentru a da ultima şi decisiva bătălie contra lui Ases (Zeii).

Divinităţile din Asgar şi Valhalla se pregătesc să-şi primească duşmanul; şi santinela lor, Hiendal, postată la intrarea podului care conduce la locuinţa lor, cantă din goarnă şi Zeii, la unison cu sufletele eroilor morţi in luptă, ies pentru a-i infrunta pe Uriaşi; lupta incepe şi se termină prin distrugerea celor două armate. Zeii şi Uriaşii mor cu toţii in luptă, care incendiază lumea intreagă, şi in timp ce se consumă totul, intr-un imens holocaust purificator, lumea este inghiţită de mare”.

O analiză profundă a Genezei şi a Apocalipsei Eddei ne demonstrează că elementul cheie al amandurora este problema sexuală. Lumea e creată sexual. Tot Sexul este cel care-l divizează pe hermafroditul primitiv. Eşti Zeu atunci cand nu-ţi răspandeşti sămanţa şi te transformi in demon atunci cand răspandeşti sămanţa.

Lumea este creată sexual şi se distruge cand fiinţele umane devin teribil de desfranate, cand Marea Prostituată a ajuns la culmea corupţiei sale, cand Şarpele Midgard inundă tot pămantul.

Intr-adevăr, cand fiinţa umană se obişnuieşte să-şi răspandească sămanţa, atunci se naşte Marea Prostituată al cărei număr este 666. Desfranarea corupe fiinţa umană.

Prin desfrau el devine teribil de pervers şi atunci lumea este distrusă; monştrii necunoscuţi ai naturii, ai elementelor pe care omul nu le cunoaşte şi pe care Zeii i-au pus in lanţuri, sunt dezlegaţi cu armele atomice. Pădurile sunt dezrădăcinate; Lupii Karmei urlă oribil; lupul Fernis rupe legăturile şi atacă lumea, cu botul larg deschis, cu maxilarele atingand cerul şi pămantul.

Karma este teribilă, va avea loc o coliziune a lumilor; intr-o epocă foarte indepărtată s-a produs o coliziune asemănătoare şi Pămantul, care era cel mai apropiat de Soare, a fost proiectat la distanţa la care se află acum. Acum, acest cataclism se va repeta prin Legea Karmei. Atunci, cum spune Edda, totul va fi consumat intr-un imens holocaust purificator.

Nu poate avea loc nici o Geneză fără o Alchimie Sexuală. Nu poate avea loc nici o Apocalipsă fără o degenerescenţă sexuală. Intreaga Geneză şi intreaga Apocalipsă au ca bază Falusul şi Uterul.

Focul creează şi focul distruge. Puterile Focului distructiv sunt deja pe drum, războaiele atomice vor elibera, vor dezlănţui definitiv aceste puteri care vor consuma pămantul. Această rasă va fi distrusă peste puţin prin foc.

A sosit ora inţelegerii necesităţii de a intra plenar pe Drumul Căsătoriei Perfecte. Numai aceia care se decid să păşească pe acest Drum vor putea să se salveze de abis şi de a doua moarte. Dumnezeu străluceşte peste cuplul perfect.

SALVAREA OMULUI.

In numele Adevărului trebuie să recunoaştem că problema Salvării fiinţei umane este o veritabilă şaradă Chinezească, foarte greu de rezolvat. Isus pune in evidenţă formidabila dificultate de a intra in Impărăţia Ezoterismului şi de a obţine Salvarea Veşnică.

Este Indispensabilă fabricarea Sufletului dacă cu adevărat vrem să fim Salvaţi. Am spus deja că fiinţa umană nu a Incarnat decat un Embrion al Sufletului. Am mai spus că acest Embrion trebuie fortificat şi apoi trebuie Incarnat Sufletul Cosmic.

In prezent este bine de precizat că incarnarea Sufletului inseamnă, in fond, a fi asimilat, devorat de Tigrul Inţelepciunii. Trebuie ca Tigrul Inţelepciunii să ne devoreze. Acest tigru este Intimul, Fiinţa Noastră Reală.

Aztecii spun că prima Rasă care a existat in lume a fost devorată de Tigri. La Yucatan exista Templul Tigrilor. Quetzalcoalt cu ghearele sale de Tigru, a inşfăcat inima omenească. In toate Templele Misterelor din America, cultul tigrului a fost intotdeauna prezent. Ordinul Cavalerilor Tigri era foarte Sacru in Mexicul Aztec.

Este interesant să ne amintim că, cu ocazia Sacrificiilor, se oferea inima tinerelor fete Virgine, Zeilor. Aceasta conţine un sens ezoteric, pe care Ignoranţii Instruiţi ai secolului nostru nu il inţeleg. Este sigur că noi NU aprobăm sacrificiile omeneşti; aceste sacrificii erau Barbare; miile de copii şi de fete tinere erau sacrificate Zeilor şi acest lucru este pur şi simplu ingrozitor.

Aceste practici sunt de o atrocitate de nejustificat. Totuşi, noi nu vrem decat să reflectăm asupra faptului de a oferi Zeilor inima insangerată. Acest fapt este extrem de semnificativ. Intimul trebuie să inghită inima omului, adică să asimileze, să absoarbă, să devoreze personalitatea umană care a fabricat ceea ce se numeşte Suflet.

Este absolut sigur că Intimul este ca un arbore cu multe frunze. Fiecare frunză este o personalitate umană. Intimul nu are o Singură Personalitate, cum cred Pseudoezoteriştii. Intimul are mai multe personalităţi pe care el poate să le aibă Incarnate in diverse părţi ale lumii.

Dacă o persoană omenească nu-şi fabrică Sufletul, este neindoios că ea se pierde, se rostogoleşte in Abis. Dar aceasta nu are importanţă pentru Intim. Este ca o Frunză care se detaşează din Arborele Vieţii, o Frunză fără importanţă.

Intimul continuă să aibă grijă de celelalte personalităţi ale sale, luptand ca ele să-şi Fabrice un Suflet pentru a putea să le devoreze ca Tigri ai Inţelepciunii.

Astfel deci, Persoana omenească, Animalul Intelectual numit om, valorează mai puţin decat cenuşa unei ţigări. Totuşi, proştii se simt Uriaşi. Din nefericire, in toate curentele Pseudo- Ezoterice abundă Mitomanii, Indivizii care se cred Maeştri şi cărora la place ca alţii să-i numească Maeştri; indivizii care se cred Zei; Indivizii care se presupun Sfinţi.

Singurul şi unicul lucru care este Măreţ cu adevărat este Spiritul, este Intimul. Noi, animalele intelectuale suntem frunzele pe care le duce vantul, frunzele Arborelui vieţii, asta-i tot. “Omul este un Amestec Hibrid de Plantă şi de Fantasmă”; o biată umbră care nu poate atinge nemurirea decat dacă-şi fabrică ceea ce se cheamă Suflet.

Omenirea este decăzută. Marea Majoritate a Fiinţelor Umane, aproape in totalitate, nu are incă suflet. Omenirea este compusă, in Marea sa Majoritate, din frunze moarte pe care vanturile violente ale fatalităţii le duc in Abis, frunzele desprinse din Arborele Vieţii.

Lupul Fernis işi rupe teribilele legături, aşa cum spune Edda Germanică. Karma cade peste Totalitatea Omenirii. Divinităţile din Valhalla vor lupta cu inamicul.

Şarpele Midgar inundă intregul Pămant şi Lumea este Decăzută. Mitologia Germanică este Nordică. Inţelepciunea vine din Nord.

Prima Rasă a fost devorată de tigrii Inţelepciunii. Era o Rasă Nemuritoare. A doua Rasă a fost ştearsă de uragane. A treia Rasă s-a transformat in păsări. A patra in oameni-peşti. A cincea trebuie să se schimbe in iezi.

Leagănul Umanităţii este in Nord. Edda Germanică este o inţelepciune Nordică. Strămoşii Aztecilor trăiau in Insula Sacră a Nordului. Inţelepciunea Ocultă a venit din Nord in Lemuria şi, de aici, a trecut in Atlantida.

După Scufundarea continentului Atlant, Inţelepciunea a rămas pe aceste pămanturi care făceau parte din Atlantida. India n-a făcut niciodată parte din continentul Altant.

Se dovedeşte absurd să crezi că intreaga inţelepciune antică s-a concentrat in India. Dacă dorim să cercetăm Inţelepciunea Şarpelui noi o vom intalni in Mexic, Yucatan etc. Aceste locuri au făcut toate parte din Atlantida. Este Necesară studierea Eddei Germanice, a şti să citeşti printre randuri, a face cercetări asupra
Insulei Paştelui, Mexic, Yucatan. etc. Edda Germanică, cu Geneza şi Apocalipsa ei, este pură Magie Sexuală. Rădăcina Fiinţei noastre se află in Sex. Trebuie ca Şarpele să Ne Devoreze. Noi trebuie să fim devoraţi de tigru. Mai intai ne devorează Şarpele, apoi Tigrul.


Info: Playerul video de pe acest blog doar face enabled la linkul extern, youtube, openload, vimeo, etc, deci trebuie sa asteptati sa se incarce!



Your email is never published or shared.