Samael Aun Weor – Cantecul psihologic

A venit momentul sã reflectãm foarte serios asupra a ceea ce se numeste „consideratie internã”. Nu încape nici cea mai micã îndoialã cu privire la aspectul dezastruos al „autoconsideratiei intime”; aceasta, pe lângã faptul de a hipnotiza constiinta, ne face sã pierdem foarte multã energie. Dacã o persoanã nu ar comite eroarea de a se identifica atât de mult cu ea însãsi, auto consideratia interioarã ar fi mai mult decât imposibilã.


Când cineva se identificã cu el însusi, se iubeste prea mult, simte milã fatã de sine însusi, se auto-considerã, gândeste cã întotdeauna s-a purtat foarte bine cu cutare, cutãricã, cu sotia, cu copiii etc. si cã nimeni nu l-a stiut aprecia etc. În definitiv este un sfânt si toti ceilalti sunt niste ticãlosi, niste escroci.

Una dintre formele cele mai obisnuite de auto-consideratie intimã este preocuparea pentru ceea ce pot gândi altii despre noi; poate presupun cã nu suntem cinstiti, sinceri, demni de crezare, curajosi etc.

Cel mai curios în toate acestea este cã ignorãm în mod lamentabil enorma pierdere de energie pe care acest tip de preocupãri ne-o produce. Multe atitudini ostile fatã de anumite persoane care nu ne-au fãcut nici un rãu, se datoreazã tocmai unor astfel de preocupãri nãscute din auto-consideratia intimã.

În aceste circumstante, iubindu-se într-atât pe sine însusi, auto-considerându-se în acest mod, este clar cã EUL, sau mai bine zis Eurile, în loc sã disparã, se fortificã atunci în mod înspãimântãtor.

O persoanã identificatã cu ea însãsi se înduioseazã mult de propria sa situatie si chiar îi vine sã facã socoteli. Asa se face cã gândeste cã cutare, cã cutãricã, cã prietenul, cã prietena, cã vecinul, cã patronul, cã amicul etc. etc. etc., nu au rãsplãtit-o cum se cuvenea în ciuda mai sus mentionatelor sale bunãvointe, si îmbuteliatã în aceasta, devine insuportabilã si plictisitoare pentru toatã lumea.

Cu un astfel de individ, practic nu se poate vorbi, întrucât orice conversatie este sigur cã va ajunge la cãrticica sa de socoteli si la atât de mult trâmbitatele sale suferinte. Stã scris cã în munca esotericã Gnosticã, cresterea sufleteascã este posibilã numai prin iertarea celorlalti.

Dacã cineva trãieste clipã de clipã, în tot momentul, suferind pentru ceea ce altii îi datoreazã, pentru ceea ce i-au fãcut, pentru amãrãciunile pe care i le-au cauzat, mereu cu acelasi cântec, nimic nu va putea creste în interiorul sãu.

Rugãciunea Domnului spune: „si ne iartã nouã greselile noastre, precum si noi iertãm gresitilor nostri”.

Sentimentul cã altii îi sunt datori, durerea pentru rãutãtile pe care altii i le-au cauzat etc., împiedicã orice progres interior al Sufletului.

Iisus, Marele KABIR, a spus: „Împacã-te cu pârâsul tãu degrabã, pânã esti cu el pe drum, ca nu cumva pârâsul sã tedea pe mâna judecãtorului, si judecãtorul temnicerului, si sã fii aruncat în temnitã. Adevãrat îti spun cã nu vei iesi de acolo pânã ce nu vei plãti cel din urmã bãnut” (Matei 5:25-26).

Dacã altii ne datoreazã, si noi datorãm. Dacã cerem sã ni se plãteascã pânã la ultimul dinar, trebuie sã plãtim înainte pânã la ultimul bãnut. Aceasta este „Legea Talionului”, „Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte”, „Cerc vicios”, absurd. Scuzele, completa satisfactie si umilintele pe care le cerem altora pentru rãutãtile pe care ni le-au fãcut, sunt cerute, deopotrivã, de la noi, chiar dacã ne considerãm oi blânde. A te supune unor legi inutile este absurd, este mai bine sã te situezi sub noi influente.

Legea Milei este o influentã mai elevatã decât Legea omului violent: „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”.

Este urgent, indispensabil si presant sã ne plasãm în mod inteligent sub influentele minunate ale muncii esoterice Gnostice, sã uitãm cã ceilalti ne datoreazã si sã eliminãm din psihicul nostru orice formã de auto-consideratie. Niciodatã nu trebuie sã admitem înãuntrul nostru sentimente de rãzbunare, resentimente, emotii negative, anxietãti pentru rãutãtile care ni s-au fãcut, violentã, invidie, amintire neîncetatã a datoriilor etc. etc.

Gnoza este destinatã acelor aspiranti sinceri, care întradevãr vor sã lucreze si sã se schimbe. Dacã observãm lumea, putem evidentia în mod direct cã fiecare persoanã îsi are propriul sãu cântec. Fiecare îsi cântã propriul sãu cântec psihologic; vreau sã mã refer în mod accentuat la acea problemã a povestilor psihologice; a simti cã altii îi sunt datori, a se plânge, a se autoconsidera etc.

Uneori, lumea „îsi cântã propriul cântec, doar asa”, fãrã a i se da apã la moarã, fãrã a fi îndemnatã si alteori dupã câteva pahare cu vin… Noi spunem cã plictisitorul nostru cântec trebuie sã fie eliminat; acesta ne face neputinciosi la nivel interior, ne furã multã energie.

În chestiuni de Psihologie Revolutionarã, cel care cântã prea bine – nu ne referim la o voce frumoasã, nici la cântecul fizic – desigur, nu poate trece dincolo de sine însusi; rãmâne în trecut… O persoanã împiedicatã de cântece triste nu-si poate schimba Nivelul Fiintei; nu poate trece dincolo de ceea ce este.

Pentru a trece la un Nivel Superior al Fiintei, este necesar sã încetezi sã fii ceea ce esti; trebuie sã nu mai fim ceea ce suntem.

Dacã noi continuãm sã fim ceea ce suntem, nicicând nu vom putea trece la un Nivel Superior al Fiintei. Pe terenul vietii practice se întâmplã lucruri neobisnuite. Foarte adesea, o persoanã oarecare leagã prietenie cu alta doar pentru cã îi este usor sã-i cânte cântecul sãu. Din nenorocire, un astfel de tip de relatii iau sfârsit când cântãretului i se cere sã tacã, sã schimbe discul, sã vorbeascã despre altceva etc. Atunci cântãretul, plin de resentiment, pleacã în cãutarea unui nou prieten, a cuiva care sã fie dispus sã-l asculte pe o perioadã nedefinitã. Cântãretul cere întelegere, pe cineva care sã-l înteleagã, ca si cum ar fi atât de usor sã întelegi o altã persoanã.

Pentru a întelege o altã persoanã este necesar sã te întelegi pe tine însuti.

Din nenorocire, bunul cântãret crede cã se întelege pe el însusi. Sunt multi cântãretii deceptionati, care cântã cântecul de a nu fi întelesi si viseazã la o lume minunatã în care ei sunt figurile centrale. Cu toate acestea nu toti cântãretii sunt publici, existã si cei rezervati; nu-si cântã cântecul în mod direct, însã îl cântã în secret.

Sunt oameni care au lucrat mult, care au suferit prea mult, se simt deceptionati, cred cã viata le datoreazã tot ceea ce nicicând n-au fost capabili sã obtinã. Ei resimt în general o tristete interioarã, o senzatie de monotonie si de plictisealã îngrozitoare, obosealã intimã sau frustrare în jurul cãrora se strâng gândurile. Indiscutabil, cântecele secrete ne împiedicã sã mergem pe drumul auto-realizãrii intime a Fiintei.

Din pãcate, astfel de cântece interioare secrete trec neobservate de cãtre noi însine, în afarã de cazul când le observãm în mod intentionat. În mod evident, orice observare de sine lasã sã pãtrundã lumina în noi însine, în profunzimile noastre intime.

Nici o schimbare interioarã nu s-ar putea produce în psihicul nostru, fãrã a fi adusã în lumina observãrii de sine. Este indispensabil sã ne observãm pe noi însine când suntem singuri, la fel ca si atunci când suntem în relatii cu lumea.

Când o persoanã este singurã, se prezintã „Euri” foarte diferite, gânduri foarte distincte, emotii negative etc. Nu întotdeauna suntem într-o companie bunã când suntem singuri. Este aproape normal, este foarte firesc, sã fim într-o companie foarte proastã în deplinã singurãtate. „Eurile” cele mai negative si periculoase se prezintã când suntem singuri. Dacã vrem sã ne transformãm radical trebuie sã ne sacrificãm propriile suferinte. De multe ori ne exprimãm suferintele prin cântece articulate sau nearticulate.


Info: Playerul video de pe acest blog doar face enabled la linkul extern, youtube, openload, vimeo, etc, deci trebuie sa asteptati sa se incarce!



Apreciem sprijinul celor cu suflet, pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare.


Your email is never published or shared.