Rav Michael Laitman, PhD – Natura materiei

Cabala pe care o studiem astăzi, conţine aceeaşi cunoaştere care a fost preluată de la Abraham pe parcursul tuturor generaţiilor. Am fost privilegiat să petrec doisprezece ani lângă fiul cel mare al lui Baal HaSulam şi succesorul acestuia, Cabalistul Rabbi Baruch Shalom Ashlag, şi de la el am primit această cunoaştere.


Înţelepciunea Cabalei este o metodă de a descoperi partea ascunsă a realităţii, acea realitate imperceptibilă pe care cele cinci simţuri ale noastre nu o pot percepe. Ni se dezvoltă un alt simţ în noi, unul care distinge realitatea care există dincolo de percepţiile noastre actuale.

Cabala spune că întreaga realitate este formată dintr-o substanţă numită “voinţa de a primi plăcere”. Aceasta voinţă de a primi plăcere, este în Esenţă o dorinţă de a fi umpluţi de plăcere şi încântare; este ceea ce noi adesea numim “egoism”. Această voinţă de a primi, operează la toate nivele existenţei: inanimat, vegetal, animat şi vorbitor.

Deşi voinţa de a primi este substanţa întregii realităţi, dorinţa în sine nu este nici materie, nici atom. Tot ce a fost creat, care există ca bază a realităţii, se sprijină pe dorinţa de încântare, o aspiraţie pentru plăcere. În fiecare nivel al realităţii, această aspiraţie ia diferite forme.

Fiecare Cabalist, fără excepţie, de la Abraham până la cel mai mare Cabalist, Baal HaSulam, au afirmat că întreaga substanţă a Creaţiei, constă dintr-o dorinţă de a primi. Fiecare carte cabalistă vorbeşte despre acelaşi lucru, şi toţi cabaliştii sunt de acord în această privinţă.

Cabaliştii sunt oameni care ating Lumea Superioară; ei vorbesc din proprie experienţă şi atingere şi nu din teorii. Cuvântul “atingere” se referă la ultimul grad de înţelegere. Permiteţi-mi să fac lucrurile mai uşor de înţeles, prin folosirea câtorva desene. Am spus că voinţa de a primi este baza Creaţiei. Este creată de expansiunea Luminii Superioare. (În Cabala, termenul “Lumină” înseamnă a da, a dărui, a iubi; se referă la “Creator”). Deci, Lumina a creat voinţa de a primi ,care doreşte sa fie umplută cu Lumină. De aceea, voinţa de a primi este numită şi Kli (vas / recipient), vezi Figura 1.

Cu alte cuvinte, dorinţa de a da, creează dorinţa de a primi, aceasta însemnând că Lumina vrea ca Kli-ul să primească, ceea ce vrea să i se dea. Dorinţa de plăcere este începutul materiei; cabaliştii numesc aceasta “materia primordială”. Totuşi, încă nu este vorba de o materie completă deoarece în acest punct, este creată în întregime de acţiunea Luminii. Acest proces precede formarea oricărei materii cunoscute de către noi, cu mult înainte de formarea materială a universului nostru.

Din clipa în care această voinţă de a primi, se datorează acţiunii Luminii, ea simte Lumina (plăcerea) la un nivel minimal. În acest punct voinţa de a primi nu are o dorinţa independentă pentru Lumina. Ca să o facem independentă şi să dezvoltăm mai departe voinţa de a primi, trebuie să mai adăugăm un alt element: conştienţa voinţei în legătură cu propria existenţă. Creatorul (Lumina) dă voinţei de a primi senzaţia că există, că este “un Dăruitor”, însemnând ceva ce dă plăcerea ce este experimentată. De aceea, îndată ce voinţa de a primi simte plăcere, ea începe să simtă pe cel ce dă această plăcere în interiorul plăcerii.

În mod similar, când primim un cadou, simţim atitudinea faţă de noi, a celui ce a dat, în spatele cadoului în sine. Ar trebui să observăm că atunci când ne referim la Creator, de fapt ne referim la cel ce dă. În această stare de lucruri, fiinţa creată (creatura) începe să simtă că există o coliziune între plăcere şi senzaţia celui ce dă plăcerea (Figura 2).

Aceasta coliziune provoacă o reacţie în creatură, făcând-o să vrea să fie la fel precum Creatorul, deoarece Creatorul este mult mai înalt decât plăcerea în sine. În acest punct, voinţa de a primi evoluează la următorul grad.

Voinţa de a primi, alege acum să fie un dăruitor, precum Creatorul (Dăruitorul). Aceasta este prima reacţie a creaturii, deşi încă nu este o alegere complet independentă. Este mai degrabă o reacţie provocată de senzaţia de dăruitor, care o face să fie o reacţie obligatorie , derivată complet din prezenţa dăruitorului. De aceea, voinţa de a primi nu are liber arbitru în această privinţă. Acum creatura începe să contemple ce poate da Creatorului. Creatorul da, deoarece El este sursa plăcerii. Dar când creatura vrea deasemeni să dea, descoperă că de fapt nu are nimic ce poate da înapoi.

De aceea, prin intermediul nevoii de a da Creatorului, creatura descoperă care este natura Creatorului. Creatura descoperă iubirea Creatorului pentru ea. Totuşi, dacă Creatorul iubeşte creatura şi vrea s-o mulţumească, înseamnă că, Creatorul ar trebui să vrea sau să aibă nevoie de ceva. Creatura îşi dă seama că nevoia Creatorului este dorinţa Sa de a încânta creatura; când creatura se bucură, tot aşa şi Creatorul se bucură. Şi când creatura nu se bucură, atunci nici Creatorul nu o face.

Pentru a-şi realiza dorinţa de a da Creatorului, la fel precum Creatorul dăruieşte creaturii, creatura decide să primească plăcerea de la Creator. Acest proces este cumva similar cu acţiunea unui copil care mănâncă doar ca să-şi mulţumească mama. În acest mod, chiar dacă copilul primeşte mâncare de la mama sa, el acţionează în fapt ca un dăruitor pentru mama sa.

Când creatura se afla în acest stadiu al existenţei, putem spune că este similară cu Creatorul – primeşte ceea ce Creatorul vrea să-i dea, dar numai pentru a dărui înapoi Creatorului. Creatura dă, la fel cum o face şi Creatorul. Totuşi, acesta nu este sfârşitul procesului. Şi, din moment ce creatura a făcut un act similar cu cel al Creatorului, ea experimentează o plăcere suplimentară – plăcerea de a avea statutul de dăruitor.

Această plăcere creează o nouă dorinţă în creatură: o dorinţă de a se bucura de statutul de dăruitor, la fel ca şi dorinţa pe care Lumina a creat-o prima oară în creatură. Această nouă dorinţă nu vine “de Sus” şi din această cauză merită titlul de “fiinţă creată”, “o creatură” (Figura 3).

Rădăcina cuvântului ebraic Nivra (fiinţă creată) provine din cuvântul Bar (înafară). De aceea, termenul “creatură” sau “fiinţă creată” se referă la ceva sau cineva aflat înafara voinţei Creatorului. Îndată ce o creatură este formată, provoacă o secvenţă de stadii interconectate rezultată din cauza şi efect. Ne referim la aceste stadii ca la “Lumea Superioară”. Lumina Superioară şi voinţa de a primi, descind prin intermediul Lumilor Superioare către cel mai de jos nivel, numit “lumea noastră”.

La nivelul lumii noastre, suntem total controlaţi de voinţa de a primi şi suntem complet detaşaţi de senzaţia Luminii Superioare, Creatorul. Îndată ce voinţa de a primi descinde în lumea noastră, ea devine independentă de dominaţia Creatorului, deoarece doar prin această detaşare poate scopul Creaţiei – să facă voinţa de a primi identică cu Creatorul – să fie realizat. În Cabala, această identitate este numită “Echivalenţa Formei dintre creatură şi Creator”.

Înţelepciunea Cabalei descrie fiecare stadiu evolutiv al voinţei de a primi, de la primul stadiu al Creaţiei, în jos către lumea noastră. Studiind aceste stadii, putem înţelege cum lumea materială, timpul, spaţiul şi mişcarea sunt formate şi cum voinţa de a primi va evolua.

Întreaga noastră istorie este determinată de evoluţia propriei noastre voinţe de a primi; aceasta ne poate ajuta să înţelegem cum evoluează umanitatea. Fiecare proces în realitate, fără nici o excepţie, este un rezultat al mereu crescândei noastre voinţe de a primi. Îndată ce structura spirituală descrisă mai sus se materializează, materia care formează lumea noastră, este creată. Lumea noastră a experimentat mai multe ere evolutive, şi astăzi ne aflăm într-un stadiu în care începem să înţelegem că evoluţia spirituală trebuie să înceapă.

Astăzi, umanitatea întâmpină o serie de crize atât în plan social, cât şi ştiinţific. Multe semne arată acest stadiu mohorât al umanităţii şi criza globală prin care trece aceasta. Abuzurile de droguri cresc continuu şi încep să afecteze oamenii de la vârste cât mai tinere; depresia se răspândeşte ca o plagă şi terorismul internaţional a devenit de necontrolat.

Şi există un singur motiv aflat în spatele tuturor acestor situaţii: ca umanitatea să îşi dea seama că rădăcina tuturor necazurilor noastre este intensificarea voinţei proprii de a primi, şi că trebuie să o corecteze.

Cabaliştii au scris despre intensificarea egoului cu secole în urmă, explicând că atunci când umanitatea va atinge acest stadiu, va sosi momentul ca înţelepciunea Cabalei să fie dezvăluită, cu menirea de a corecta egoul.

Să recapitulăm ce am discutat până acum. Există un Creator care doreşte să dea. Aceasta este Rădăcina, sau faza Zero. Pentru a putea da, El trebuie să aibă pe cineva căruia să-i dea şi deoarece Creatorul vrea să dăruiască, El creează un Kli care primeşte “cadoul”, aceasta însemnând că Creatorul dăruieşte Kli-ului. Acesta este Stadiul Unu.

Pentru ca acesta să aibă loc, cel ce primeşte trebuie mai întâi să dorească plăcerea. Dacă eu construiesc în voi o dorinţă pentru ceva şi apoi vă dau ceea ce vă doriţi, atunci nu vă veţi bucura de cadoul meu, deoarece nu este propria voastră dorinţă. Trebuie să simţiţi că este propria voastră dorinţă, înainte să definiţi aceasta ca fiind “plăcere”. De aceea, la sfârşitul Stadiului Unu, creatura începe să simtă Dăruitorul şi Natura Sa.

Voinţa de a primi evoluează prin simţirea Creatorului (Stadiul Unu) şi prin dorinţa consecventă de a fi precum Dăruitorul (Stadiul Doi). În acest stadiu, devine imperativ pentru creatură să fie precum Dăruitorul (Stadiul Trei). Totuşi, aceasta este doar o fază din formarea voinţei de a primi, şi creatura nu este cu adevărat conştientă că primeşte ceva.

De fapt, creatura nu este conştientă de nici una din observaţiile de mai sus; ele sunt doar faze din evoluţia voinţei primare de a primi. Această voinţă primară, încă trebuie să descindă, să formuleze şi să se îndepărteze de Creator, până când încetează să-L mai simtă în toate. Trebuie să descindă la nivelul lumii noastre, şi doar atunci va simţi dorinţa în sine, ca pe propria voinţă independentă (Stadiul Patru). În acest mod, va crede că este liberă şi că nu se supune ghidării Creatorului.

În acest stadiu, când un individ din lumea noastră vrea să-L descopere pe Creator, se pare că dorinţa va veni prima. De aceea, persoana va fi capabilă de a-I da Creatorului, folosindu-şi propriul arbitru, şi aceasta va constitui forma prin care cineva dăruieşte liber. Aţi putea să spuneţi că din perspectiva Creatorului nu este altceva decât o fantezie, şi că de fapt, Creatorul conduce cu adevărat spectacolul. Deşi este adevărat, aceasta nu diminuează faptul că din perspectiva creaturii, ascunderea Creatorului îi dă creaturii sentimentul că este independentă.

La sfârşitul Stadiului Trei, creatura decide să primească de la Creator, cu scopul de a se asemăna cu El. Deşi în Stadiul Doi, creatura deja avea o dorinţă de a dărui, aceasta nu era încă dorinţa sa proprie; aceasta nu era o dorinţă asemănătoare cu dorinţa Creatorului, ca în Stadiul Trei, ci o dorinţă care provenea direct de la Creator.

Permiteţi-mi să vă dau un exemplu, pentru a explica ce doresc să spun. Să presupunem că vă servesc cu o bucată de prăjitură. Aţi putea spune că nu ştiţi ce este aceasta, că nu aveţi nici o dorinţă de a mânca această prăjitură, dar apoi eu vă conving că într-adevăr ar trebui s-o încercaţi, deoarece este o prăjitură fantastic de bună. În acest proces, eu vă dau în acelaşi timp şi dorinţa şi satisfacţia, umplerea dorinţei.

De aceea, este o evoluţie în procesul de tranziţie dintre stadiile unde “acest lucru” (foamea) se “trezeşte” subit şi devine conştient de sine. Este ca şi cum gândul începe să discute cu Creatorul. Această evoluţie rezultă dintr-o coliziune interioară în creatură, între doi factori – plăcerea şi Dăruitorul plăcerii. În realitate, tot ce există sunt aceste două elemente.

Stadiul Trei marchează deasemeni trezirea unei noi dorinţe în creatură: invidia faţă de Creator. În acest sens, invidia este un element pozitiv şi folositor, deoarece ne propulsează către evoluţia ulterioară.

Şi în final, la sfârşitul Stadiului Patru, creatura simte că aduce plăcere Creatorului. De aceea, se consideră pe sine ca având acelaşi statut ca şi Creatorul, şi simte plăcerea care provine din atingerea statutului Creatorului, plăcerea de a dărui, de a fi un Creator. Această stare de a fi, creează în creatură o dorinţă de a se bucura de acest statut, de a savura această plăcere. Deoarece această dorinţă nu vine către creatură direct de la Creator, ci evoluează ca rezultat al propriilor acţiuni, ea este considerată o nouă dorinţă, una care este atribuită creaturii.

Aceasta este, ceea ce noi numim “dorinţa de a se bucura” (Figura 4).


În acest ultim stadiu, creatura primeşte plăcere din faptul că împărtăşeşte statutul Creatorului şi că Ii face pe plac. De aceea creatura are două plăceri: plăcerea ce provine de la Creator, şi plăcerea ce provine din împărtăşirea statutului Creatorului. Acest stadiu de a fi, este numit Ein Sof (Fără Sfârşit), şi se referă la stadiul în care nu există limitări în dorinţă.

Aceasta nu se referă la distanţe, timp şi spaţiu în sensul fizic. Mai degrabă, este o observaţie care se referă la natura dorinţei, însemnând că dorinţa în sine este nelimitată. Până să primească această plăcere, creatura descoperă încă odată, că undeva există o sursă a plăcerii. Descoperă că dăruitorul este sursa plăcerii, şi se percepe pe sine ca pe un receptor. De această dată, senzaţia este validă, deoarece voinţa de a primi în acest stadiu este proprie creaturii, şi nu este una care să vină de la Creator.

Consecventă, creatura simte că vrea să scape de propria dorinţă. Ea o renegă şi simte că nu mai vrea sa fie sub influenţa propriei dorinţe. Respingerea pe care o simte în legătură cu propria dorinţă, induce “restricţia” acesteia (evitarea folosirii ei). Dorinţa încă se află acolo, dar acum creatura se fereşte să o folosească.

Totuşi, senzaţia de împlinire – plăcerea – încetează. Rămânând însă cu o sete, creatura hotărăşte să atingă statutul Creatorului, singurul statut pe care acum creatura doreşte să-l aibă – acela de Dăruitor. Ea simte că trebuie să-I dea Creatorului fără să primească nici o recompensă pentru aceasta. Din acest moment, toate acţiunile sale, vor fi făcute doar cu scopul de a atinge acest ţel.

Pentru a atinge acest obiectiv, creatura execută o serie complexă de operaţiuni: ea construieşte un lanţ de ascunderi (acoperiri) ale Luminii Superioare, numite “lumi” (cuvântul ebraic pentru “lume” este Olam, care provine din cuvântul Haalama, tăinuire). La baza lanţului de lumi stă “această lume”. Datorită faptului că procesul care a creat creatura a fost împărţit în cinci părţi, reducerea Luminii Superioare are loc prin intermediul a cinci grade de tăinuire, cinci lumi ale căror nume sunt Adam Kadmon, Atzilut, Beria, Yetzira şi Assiya.

În procesul făuririi acestor lumi, creatura construieşte un mediu înconjurător pentru sine. În lumea Atzilut, voinţa de a primi este împărţită în două: o parte interioară – sufletul – şi o parte exterioară – mediul înconjurător, în care operează sufletul. Acest stadiu încă nu se referă la lumea noastră.

Ca rezultat al evenimentelor ulterioare, sufletul şi mediul său înconjurător vor experimenta un proces de sfărâmare, şi coboară consecvent câteva grade în jos, până la gradul “acestei lumi”. Doar acum începe formarea materiei care alcătuieşte lumea noastră. Începând din acest stadiu, de la voinţa spartă de a primi, începe evoluţia istorică a lumii materiale cu care suntem familiarizaţi. Îndată ce universul a fost creat, gradele inanimat, vegetal, şi animat sunt făcute, şi după acestea, este format gradul vorbitor (uman) – (Figura 5).


În acest stadiu de evoluţie preliminară, umanitatea are dorinţe fizice pentru susţinere, reproducere şi familie. Corpul are întotdeauna nevoi elementare ca să se susţină; am avea nevoie de toate acestea chiar daca am locui singuri pe o insulă.

În al doilea stadiu al evoluţiei noastre, apare o dorinţă crescândă pentru bunăstare, urmată de o dorinţă de putere şi respect. Aceste nevoi de bunăstare, putere şi respect sunt considerate “dorinţe sociale”, numite astfel din două motive:

A) Absorbim aceste dorinţe din mediul nostru social. Dacă am fi trăit singuri, nu le-am fi avut.
B) Aceste dorinţe pot fi realizate doar în interiorul unui mediu social.

Stadiul evolutiv final este o sete de cunoaştere şi erudiţie. Vrem să avem din ce în ce mai multă cunoaştere, şi vrem să ştim şi să cercetăm totul – de aici rezultând evoluţia ştiinţei.

Astăzi, pe măsură ce ajungem aproape de concluzia finală a acestei evoluţii care ne-a luat mii de ani, începem să ne dăm seama că de fapt nu am realizat nimic. Ne găsim într-o situaţie unică: vrem să fim umpluţi cu plăcere, dar nu putem găsi în jurul nostru nici o sursă de plăcere adevărată. Suplimentar, nu putem defini cu precizie ce ne dorim de fapt.

Folosim cuvântul “inimă”, pentru a defini suma dorinţelor care au evoluat în noi pe parcursul ciclurilor vieţii noastre: dorinţe fizice, dorinţe sociale şi dorinţe de cunoaştere. Opus acestor dorinţe se află “punctul din inimă” o “specie” de dorinţă nouă care evoluează deasupra tuturor celorlalte dorinţe. De fapt, punctul din inimă este trezirea dorinţei de a cunoaşte forţa Superioară, şi este trezirea dorinţei care aduce pe cineva către înţelepciunea Cabala, cu scopul de a realiza această dorinţă.

Trezirea acestui punct din inimă aduce confuzie, un sub-produs al originii acestui punct în Lumea Superioară. Legile Lumii Superioare conduc către o realitate unde noţiuni precum timpul, spaţiul şi mişcarea, nu se aplică.

În mod natural, creierele noastre sunt aranjate astfel încât să gândim întotdeauna în termenii timpului, spaţiului şi mişcării. Dar în noul stadiu, începem să simţim că ceea ce determină totul, este cum simţim realitatea în mod personal, şi că realitatea în sine este neschimbată.

De aceea, treptat începem să realizăm că realitatea este statică şi că aceste noţiuni ca timp, spaţiu şi mişcare, de fapt nu există. Începem să ne dăm seama că toate experienţele noastre trecute s-au întâmplat de fapt, doar în interiorul propriilor noastre senzaţii, şi că totul depinde de cât de mult ne cultivăm abilităţile de a simţi.

Avem nevoie de timp ca să ne adaptăm conceptului că nimic nu se schimbă cu excepţia măsurii cu care ne deschidem “instrumentele pentru senzaţie”. Când am făcut aceasta, vom începe să percepem lumea în care trăim, într-un mod foarte natural şi simplu, fără nici o limitare, preconcepţie, reguli, opresiuni, constrângeri sau presiuni exterioare.

Punctul din inimă este începutul dorinţei pentru spiritualitate. Astăzi, relativ puţini oameni se află în acest stadiu, dar numărul lor creşte din ce în ce mai mult. Eventual, fiecare fiinţă umană trebuie să ajungă în punctul în care setea de Creator este cea mai importantă, un punct iniţiat de invidia mai sus menţionată, aceasta însemnând nevoia inerentă din fiecare creatură, ca să atingă statutul Creatorului.

Trebuie să înţelegem că atunci când spunem că Creatorul este bun, vrem să spunem că, El ne-a creat cu intenţia de a ne aduce la cel mai bun stadiu posibil al fiinţei, adică propriul statut al Creatorului. Deci, acesta este stadiul la care trebuie să fim aduşi. De aceea, orice stadiu inferior acestuia, nu va fi considerat adecvat. Rezultă că, scopul Creaţiei este de a ne permite să atingem statutul Creatorului (vezi Figura 6).

Pentru ca să atingem nivelul Creatorului, totuşi, trebuie să simţim că dorinţa noastră este în totală opoziţie cu aceea a Creatorului, că Creatorul vrea doar să ne dăruiască şi că noi vrem doar să primim. Acestea sunt goliciunea şi întunericul din Kli (recipient), atât de opuse Luminii. Să înţelegem că această opoziţie ne construieşte pe noi ca creaturi. Ca să-L cunoaştem pe Creator, trebuie întâi să cunoaştem starea opusă acestuia, “anti-Creatorul” o stare de tulburări de nesuportat care pune un mare semn de întrebare asupra abilităţilor noastre de a îndura toate aceste tulburări.

Este cinstit să spunem că nici măcar nu am început procesul de cunoaştere al anti-Creatorului. Ca să simţim completa noastră opoziţie faţă de Creator, va trebui să cădem emoţional către grade mult inferioare. Înţelepciunea Cabalei iese acum la suprafaţă, deoarece este imposibil să experimentăm aceste stadii în planul fizic, şi Cabala are scopul de a uşura drumul nostru prin stadiile aflate în opoziţie cu Creatorul, de a le experimenta în conştienţa şi în minţile noastre, nu în corpurile noastre. Putem compara acest proces cu o persoană aflată în suferinţă. Acea persoana poate aştepta până când durerea devine insuportabilă şi atunci o să-şi îndrepte privirea către un fizician sau o să cheme un doctor, imediat cum durerea apare. În ultimul caz, diagnosticarea timpurie a problemei va scuti persoana de suferinţa ce ar veni în clipa declanşării viitoarei boli. Cu alte cuvinte, o persoană deşteaptă, ia medicaţia imediat cum apar simptoamele unei boli, prevenind în acest mod declanşarea profundă a ei.

Făcând acest lucru, persoana poate evolua conştient, prin raţionament, şi deci Kli (creatura) învaţă să devină conştient de opoziţia sa faţă de Lumină. Înţelepciunea Cabalei este o metodă care ne ajută să evoluăm prin cunoaştere, în loc să evoluăm prin durere, şi apare astăzi pentru a permite umanităţii să cunoască răul care zace în egoism înainte ca acesta să se manifeste, şi să provoace cumplite ruine în toate aspectele vieţii.

De aceea, înţelepciunea Cabalei privită ca scop de a atinge în acelaşi timp şi evoluţia noastră şi scopul Creaţiei, ar trebui să fie cunoscută de toata umanitatea. Cu cât mai mulţi oameni se află pe calea Cabalei, şi cu cât mai mult o facem cunoscută în toată omenirea, cu atât mai bine va fi pentru toata lumea. Baal HaSulam scrie despre acest lucru foarte clar în cartea sa Introducere la Cartea Zohar.

Primul cercetător care şi-a pus întrebări despre univers şi despre forţele care conduc umanitatea, a fost Abraham. El a fost unul dintre numeroşii oameni care au trăit în Mesopotamia (Persia antică), şi în acele zile, acolo nu exista diviziunea în naţiuni. El a descoperit metoda prin care putem cunoaşte realitatea aflată dincolo de percepţiile noastre obişnuite, şi a descris cercetările sale şi descoperirile făcute, în cartea sa Sefer Yetzira (Cartea Creaţiei).

Abraham a început să adune studenţi şi să-i înveţe înţelepciunea Cabala. În timp, acest grup de cabalişti a devenit o naţiune. Mulţi ani mai târziu, după căderea Primului şi celui de al Doilea Templu, acest grup de cabalişti şi-a pierdut percepţiile despre realitatea Superioară; ei au căzut de la gradul lor de conştienţă spirituală şi nu au mai fost capabili decât să perceapă realitatea lor fizică.

Acesta a fost de fapt un proces treptat. Unii dintre ei şi-au pierdut percepţiile spirituale odată cu ruinarea Primului Templu, iar restul le-au pierdut odată cu căderea celui de al Doilea templu. Rabbi Akiva a fost ultimul mare cabalist care a atins gradul legii spirituale “Iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi”. Intensificarea egoismului a indus o stare de ură fără precedent şi oamenilor le-a rămas doar religia, în locul înţelepciunii Cabala.

Totuşi, în ciuda declinului, au rămas câţiva cabalişti selectaţi, iar aceştia au transmis înţelepciunea de-a lungul generaţiilor până când va sosi momentul în care toată omenirea să aibă nevoie iarăşi de ea. Astăzi, trebuie sa reaprindem ştiinţa antică, să reînviem studiul Cabalei, să descoperim realitatea Superioară prin intermediul său şi să transmitem acestea întregii umanităţi.

Este important de notat, că totuşi, Cabala nu are nici o legătură cu vreo religie, şi nu necesită să facem nici o acţiune fizică. Dup cum am menţionat anterior, Cabala vorbeşte doar despre dorinţe şi intenţii raportate la Creator.

Aceasta ne-ar putea determina să concluzionăm că, deoarece soluţia provocărilor noastre viitoare stă în răspândirea înţelepciunii Cabalei către toată umanitatea, s-ar putea să trebuiască să-i transformăm pe toţi, în cabalişti. În realitate, nu trebuie să facem acest lucru. Umanitatea este construită ca o piramidă. Ca şi în orice alt domeniu în care este implicată umanitatea, nouăzeci şi nouă de procente din populaţia lumii este pasivă. Ei nu cercetează şi nici nu dezvoltă, ci doar culeg fructele descoperirilor ştiinţifice.

De aceea ar trebui să ne îndreptăm către cei preocupaţi de soarta lumii noastre şi de viitorul umanităţii. Nu ne aşteptăm ca bilioane de oameni să studieze Cabala, dar dacă putem folosi ştiinţa ca să prezentăm umanităţii tabloul realităţii, aceasta va face ca totul să se schimbe, deoarece suntem toţi părţi ale unei singure structuri.

După cum am spus anterior, Kli (vasul/creatura) pe care Creatorul l-a creat, a devenit un suflet în lumea Atzilut. Acesta este sufletul colectiv, sau sufletul general, numit Adam ha Rishon (Primul Om). La început, toate părţile acestuia erau legate într-o minunată armonie, şi erau umplute cu Lumina Superioară. În acest stadiu, suma tuturor părţilor a creat perfecţiune. Mai târziu, sufletul a experimentat un proces de sfărâmare şi a căzut la un grad numit “dedesubtul barierei”, unde se sfârşesc senzaţiile spirituale. Bucăţile singurului suflet au continuat să existe sub barieră, dar se simţeau detaşate una de cealaltă (Figura 6).

Ca să clarificăm aceste cuvinte, putem spune că ele rămân în “acelaşi loc” în care erau şi până atunci, dar li se adaugă o nouă senzaţie. Aceasta este senzaţia care există în ele. În spiritualitate, nu există locuri şi schimbările sunt pur şi simplu în calităţile percepţiei lor şi ale senzaţiilor lor. De aceea, fiecare dintre părţi trăiesc acum în interiorul lor şi nu simt nimic decât pe sine. O astfel de existenţă este numită “această lume”, şi aceasta este situaţia în care ne aflăm astăzi. Forţa Superioară operează asupra noastră(a părţilor detaşate) ca să ne aducă înapoi în stadiul corectat, şi aceasta va fi realizarea scopului Creaţiei.

De fapt, forţa Superioară “ne aruncă” jos în această lume, ca să aflăm cât de diferiţi suntem faţă de aceasta. Trebuie să ajungem în faza de a ne dori să creştem înapoi, din acest punct jos, către stadiul corectat al existenţei, unde suntem toţi conectaţi. Diferenţa dintre natura umană şi natura Creatorului este evidentă, prin mileniile de suferinţe, un proces complet de coborâri şi ascensiuni, care ne permit să vedem cât de urât ne purtăm unul cu celălalt. Cu alte cuvinte, egoismul fiecărei persoane trebuie să fie expus, şi doar atunci vom realiza de ce trebuie să ne dorim reconectarea unul cu celalalt.

Trebuie să înţelegem problema care apare când vrem să ne satisfacem o dorinţă. De exemplu, când o persoană înfometată stă într-un restaurant şi aşteaptă mâncarea, din clipa în care aceasta este servită, şi persoana începe să mănânce, pofta începe să scadă. Cu cât persoana mănâncă mai mult, cu atât este mai puţin flămândă , iar plăcerea de a mânca se diminuează. Chiar dacă pe masă este multă mâncare, şi chiar dacă aceasta este delicioasă, fără dorinţa (apetit) pentru aceasta, plăcerea dispare.

Acest scenariu se repetă în totalitate, cu fiecare dorinţă. Dacă o dorinţă apare în noi, suntem motivaţi să o satisfacem. Ne agităm şi ne zbatem ca să umplem golul, dar îndată ce am împlinit dorinţa, aceasta devine neinteresantă. Poate să ne ia câteva minute, câteva ore sau câteva săptămâni, dar mai devreme sau mai târziu (cel mai adesea mai devreme), senzaţia de mulţumire dispare. Pentru acest motiv, aceeaşi plăcere care satisface dorinţa, este deasemeni eliminată.

Mai mult, obţinerea unei plăceri construieşte o dorinţă care este de două ori mai puternică decât înainte. Cabaliştii au spus că „Cel care are o sută, vrea sa aibă două sute”, cel care are doua sute vrea să aibă patru sute şi tot aşa. În consecinţă, atunci când obţinem o anumită plăcere, ne simţim de două ori mai goi decât înainte. Dacă am putea găsi o modalitate de a ne umple întotdeauna cu plăcere, atunci am simţi viaţa eternă.

Există o cale de a realiza aceasta: să separăm „simţul unităţii” în două părţi. O parte va primi plăcerea, iar cealaltă parte o va simţi. Cu alte cuvinte, dacă ar fi altcineva de la care să curgă prin mine plăcerea, plăcerea mea nu ar fi înăbuşită. Dacă ar fi o altă persoană implicată în procesul meu de primire a plăcerii, simţul unităţii ar fi împărţit în două.

Într-un asemenea caz, am putut separa primitorul plăcerii de cel care o simte. Cel ce primeşte, ar fi o altă persoană, iar cel care ar simţi plăcerea aş fi eu. Procedând astfel, simţirea plăcerii poate deveni o nesfârşită şi minunată senzaţie a vieţii veşnice.

Putem compara situaţia de mai sus cu o mamă şi copilul acesteia. Mama se bucură de plăcerea copilului său şi poate să dea fără constrângere. Dacă aş putea iubi pe cineva astfel încât plăcerea mea proprie să provină din faptul că persoana este mulţumită, încântarea mea ar fi nelimitată. Pentru a recunoaşte acest principiu, sufletele noastre trebuie să se spargă şi să coboare în această lume.

Când punctul din inimă – o dorinţă adevărată care să retrezească senzaţia lumii spirituale – se naşte în oameni, aceştia vin către înţelepciunea Cabalei. Studierea înţelepciunii Cabalei, reprezintă studierea propriului nostru stadiu: stadiul premergător sfărâmării. Acesta este singurul stadiu care există. Chiar şi acum ne aflăm în el, chiar dacă nu suntem conştienţi de acest lucru. Vrând să ieşim afară din stadiul de întuneric în care ne aflăm şi să ne trezim pentru a simţi existenţa noastră reală, canalizăm spre noi efectul Luminii din acel stadiu.

Eforturile noastre de a descuia uneltele senzaţiei şi de a percepe starea noastră actuală, dezvoltă noi recipiente în noi. Prin ele începem să simţim cum suntem toţi conectaţi ca părţi ale unui sistem singular.

Lumina este nesfârşită şi umplerea cu aceasta curge continuu, prin fiecare parte a sistemului. Motivul pentru toată suferinţa şi necazurile care sunt experimentate acum în lume , este ca să forţeze umanitatea, să se întoarcă la adevărata şi perfecta sa stare, numită Gmar Tikkun („sfârşitul Corecţiei”).

Întoarcerea către natural, către starea perfectă, este un proces pe care Creatorul l-a predeterminat de la început până la sfârşit. Fiecare fază este dictată de la vârf către bază. În fiecare dintre noi este o genă spirituală în care toate stadiile noastre trecute, prezentul şi viitorul, sunt întipărite. Sufletul trebuie să urce pe aceeaşi rută şi aceleaşi stadii din care a căzut de Sus. Totuşi, drumul de întoarcere depinde de gradul în care recunoaştem că stadiul nostru egoist este avansat, şi înţelegem faptul că apropierea de Creator este un stadiu preferabil pentru a-l experimenta.

De aceea, stadiile noastre predeterminate construite în gena spirituală evoluează prin Lumină, deci prin forţa Superioară, şi ne conduc de la un stadiu la altul. Dacă ne dăm seama că este în interesul nostru să ascendem şi să „invităm” Lumina Înconjurătoare să lucreze asupra noastră, vom accelera evoluţia noastră şi vom ajunge să simţim adevărata spiritualitate. De aceea, libertatea noastră de alegere stă doar în accelerarea procesului.

Termenul „Lumină Înconjurătoare” descrie forţa care ne atrage către atributul de dăruire. Toate stadiile noastre viitoare există în fiecare dintre noi, chiar dacă nu ne dăm seama de acest lucru. Proiecţia stării noastre corectate, altruiste, asupra stării noastre egoiste, trezeşte în noi atributul de dăruire.

Stadiul nostru corectat este numit Gmar Tikkun („sfârşitul Corecţiei”). În Gmar Tikkun, fiecare suflet este umplut cu plăcere fără margini şi cu o completă echivalenţă a Formei cu Creatorul. În stadiul nostru prezent, Lumina ce umple sufletele noastre în Gmar Tikkun străluceşte sub forma Luminii Înconjurătoare; puterea sa este determinată de intensitatea dorinţei noastre de a atinge atributul Dăruirii.

Lumina este puterea dăruirii, puterea de a da. Dacă o persoană vrea să atingă atributul dăruirii, acea persoana trebuie să facă astfel încât forţa de dăruire – lumina ce umple omul când este corectat – să se proiecteze peste stadiul acestuia. Lumina Înconjurătoare ne corectează şi ne aduce înapoi către calitatea dăruirii.

Este ca şi o persoană decentă care a călcat strâmb, iar acum se retrezeşte şi se reîntoarce către decenţă. De fapt, pentru a străbate bariera care separă lumea corporală de lumea spirituală, trebuie să ne schimbăm intenţia de a o raporta la ceilalţi cu ură, la a o raporta la ceilalţi cu iubire. Aceeaşi regulă se aplică tuturor părţilor Creaţiei, de la cel mai de jos element al realităţii către cel mai înalt. Totul depinde de perspectiva observatorului care descoperă regulile.

Totuşi, până când o ştiinţă nu este matematic stabilită, ea nu poate fi considerată ştiinţă. De exemplu, Fizica Quantică se raportează la o realitate definită de spaţiu şi timp. Dar ce discutăm noi aici, este dincolo de spaţiu şi timp.

De aceea, atâta timp cât Fizica Quantică nu este extinsă ca să includă dimensiunile aflate dincolo de spaţiu şi timp, s-ar putea să fie dificil pentru o ştiinţă convenţională să cerceteze. Din acest motiv, este important de a găsi un punct tangenţial, o conexiune între Fizica Quantică şi Cabala, deoarece Cabala cercetează realitatea aflată într-un loc în care fizica nu poate ajunge.

Cu alte cuvinte, pentru a progresa către un nivel mai înalt, trebuie să extindem ştiinţa contemporană pentru a include conştienţa, iar acesta este un pas imens. În acest punct, s-ar putea să fie benefic să descriem cum Cabala se raportează la propria noastră percepere a realităţii. Noi percepem realitatea prin intermediul celor cinci simţuri – văz, auz, miros, gust şi pipăit. Totuşi, ceea ce simţim cu adevărat este propria noastră reacţie la orice există înafara noastră, fără să avem vreo percepţie a realităţii actuale, obiective.

De exemplu, o undă care atinge urechea mea, pe care o interpretez ca fiind un sunet. Ştiu aceasta datorită reacţiei membranei din urechea mea la unda care o presează. În realitate, tot ceea ce eu măsor, este propria mea reacţie. Nu simt unda în sine. Percep o gamă de sunete în concordanţă cu schimbările produse în abilităţile mele de a auzi şi cu starea de sănătate a mecanismului folosit ca auz. Totuşi, nu am nici o idee despre ceea ce se întâmplă cu adevărat înafara mea. Toate instrumentele noastre de percepţie şi simţurile noastre, lucrează similar. Putem spune că suntem închişi într-o cutie, şi tot ceea ce măsurăm este impresia noastră interioară, care creează în noi senzaţia că realitatea din jurul nostru se schimbă. Nu putem şti dacă ceva se schimbă cu adevărat; nu putem şti nici măcar dacă ceva există cu adevărat înafara noastră. Pur şi simplu nu avem capacitatea de a ieşi înafara noastră ca să testăm.

Prof. Tiller l-a menţionat pe Tor Norretranders, un cercetător danez care a publicat o carte intitulată Iluzia Folosirii. Norretranders a notat un punct ciudat, referitor la funcţionalitatea subconştientului şi ce conţine acesta. Se pare că cele cinci simţuri percep cinci milioane de biţi de informaţie pe secunda, adunate ca nişte fluxuri de informaţie în subconştient. Subconştientul procesează informaţiile matematic, dar procesează doar o mică parte din cantitatea de informaţie – în jur de cincizeci de biţi de informaţie pe secundă.

Evident că, există o imensă diferenţă între cincizeci de milioane de biţi de informaţie şi cei cincizeci de biţi procesaţi. Elementul care este important de observat, este că subconştientul trimite la creier doar informaţia pe care creierul o determină în avans că ar fi folositoare. Restul informaţiei este anulată de către subconştient. Aceste descoperi par să colaboreze cu perspectiva Cabalei în ceea ce priveşte voinţa de a primi.

Încă nu este cunoscut dacă ştiinţa de ultimă oră şi cercetătorii, îşi dau seama că evoluţia cercetării depinde de schimbările noastre interioare – interiorul cercetătorului. La sfârşitul zilei, ne studiem pe noi; abilitatea noastră de a progresa în cercetare depinde de extensia către care tindem fiecare.

În filmul What the Bleep Do We Know? (a fost publicat pe site) şi într-o publicaţie cunoscută şi similară a ştiinţei, putem găsi opinii că există infinite posibilităţi în jurul nostru. Înţelepciunea Cabalei explică faptul că tot ce există în jurul nostru, este Lumina Superioară aflată într-un stadiu de completă nemişcare, şi toate schimbările şi posibilităţile nesfârşite sunt în interiorul nostru. Tot ceea ce vedem este reflecţia noastră în Lumina fixă şi neschimbătoare.

Sunt de acord cu conceptul că pentru a progresa în cercetare, trebuie să ne schimbăm pe sine, ca şi percepţia următoare pe care omenirea o va înţelege. Este un proces care a început cu Newton, a continuat cu Einstein şi continuă încă cu Fizica Quantică. Acum este momentul pentru faza următoare. Cercetările vor descoperi eventual că nimic nu se schimbă cu excepţia instrumentelor noastre interioare, ceea ce Cabala a descoperit cu mii de ani în urmă. Astăzi, un număr tot mai mare de cercetători şi gânditori, au anticipat că ştiinţa va atinge acest punct de vedere.

 
Cartile lui Michael Laitman se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

 

Info: Playerul video de pe acest blog doar face enabled la linkul extern, youtube, ok.ru, etc, deci trebuie sa asteptati sa se incarce! Daca tot nu porneste, va rog sa trimite-ti un mesaj de la rubrica contact si verific sursa la server daca mai este valida.



Vă rugăm să donați cât considerați de cuviință pentru a contribui la eforturile mele de extindere a acestui proiect educațional unic. Orice sumă va fi folosită pentru acoperirea costurilor lunare de traducere și mentenanță tehnică a site-ului. Perioadele ridicate de trafic pe site pot conduce la blocarea serverului și activarea automată a unui plan tarifar de găzduire a trezireainteligentei.ro pe care nu mi-l pot permite fără ajutorul publicului.