Rav Michael Laitman, PhD – Experimentand Ein Sof (Infinitul)

Singura diferenţă dintre vasele ce percep realitatea corporală şi acelea care percep realitatea spirituală, constă în intenţie. Vasele corporale sunt egoiste şi vasele spirituale sunt altruiste. Intenţia este raportată la atitudinea cuiva faţă de folosirea produsului dorinţei sale. Singura stare care există cu adevărat, este starea Ein Sof (Infinitul). În această stare, Lumina este prezentă în interiorul Kli-ului. Totuşi, starea este ascunsă, şi ascunderea ne împiedică să experimentăm starea Ein Sof. Intenţia altruistă îndepărtează treptat această ascundere şi dezvăluie Lumina care umple permanent Kli-ul.


Dacă păstrăm în minte această descriere, ne vom aminti că niciodată nu revelăm o Lumină în exteriorul vaselor. Când cabaliştii spun că Lumina intră şi iese din vase, ei doresc să sublinieze cum cineva este atras mai aproape de atingerea unei stări constante. În termeni cabalişti, Ein Sof este o stare de „completă odihnă”, adică este neschimbată. Munca noastră este ca gradat să pregătim instrumentele noastre de percepţie, pentru a înţelege acea stare. De aceea, singura schimbare este în capacitatea noastră de a percepe.

Când Lumina „îmbracă” o persoană şi aceasta simte cum ea intră treptat, starea constantă devine treptat mai clară, pe măsură ce persoana se trezeşte pentru a o simţi. Lumina de fapt, niciodată nu intră şi nici nu iese. Devine doar mai clară şi mai evidentă, adică mai mult revelată şi mai puţin ascunsă.

Pe măsură ce Lumina devine mai evidentă în Kli, ne arată că suntem de fapt în lumea Ein Sof, în starea constantă, şi că trebuie să descoperim că aceasta este singura stare de existenţă. De aceea, Forma Abstractă nu exista deloc. Lumina ce creează Kli-ul, îl umple imediat. Nu există nici o întrerupere între facerea Kli-ului şi umplerea sa. Când cabaliştii spun că Lumina emite de la Creator, ei se referă la faptul că deja este un Kli, care este umplut cu Aceasta. Nu trebuie să uităm că, spre deosebire de timpul folosit în limbajul nostru, în spiritualitate nu există nici un timp. Acesta este motivul pentru care spunem că un Kli a fost mai întâi făcut şi apoi umplut. Dar în spiritualitate, aceste fraze sunt simultane; începutul şi sfârşitul sunt în acelaşi punct.

De aceea, Forma Abstractă este de fapt non-existenţă, din moment ce Forma, sau Lumina, este deja îmbrăcată în vasul său. Imaginaţia noastră poate separa Lumina de Kli. Putem presupune că Lumina din Kli, există probabil şi în afara Kli-ului, deşi nu avem nici o percepţie a ceea ce este în exteriorul Kli-ului.

Să încercăm să demonstrăm acest concept: presupunem că există un Kli în care eu percep întreaga realitate. Presupunem deasemeni că există un alt Kli în care eu percep o parte din realitate, şi un alt Kli în care nu pot percepe nimic. Corectarea vaselor mele se referă la expansiunea lor de la mic la mare şi chiar la şi mai mare. Dacă spun că Lumina umple vasul meu, nu înseamnă că Ea nu îl umplea şi înainte, dar acum am descoperit eu această realitate.

Putem compara acest proces cu un pacient inconştient care treptat îşi recapătă cunoştinţa. Rudele şi prietenii lui îl înconjoară, aşteptându-l ca să se trezească. Pe măsură ce el deschide ochii, începe să îi recunoască pe cei din jur. Din perspectiva pacientului, realitatea „ a venit la el” şi a umplut vasul său cu senzaţii, deoarece noi măsurăm totul din perspectiva celui ce primeşte.

Termenul Ein Sof, nu se referă la ceva din afara creaturilor. Se referă la Gândul Creaţiei. Toate creaturile, fără nici o excepţie, sunt deja în acea stare, cu toate umplerile lor. Starea noastră prezentă este de aceea numită „stare imaginară”. Noi suntem pacientul inconştient; credem că existăm într-un anumit mod, şi că treptat ne trezim ca să vedem realitatea actuală. La sfârşitul procesului, fiecare creatură va fi deplin conştientă de adevărata sa stare.

În a sa Introducere la Cartea Zohar, Baal HaSulam descrie trei stadii pe care sufletele le experimentează în procesul de trezire la adevărata lor stare. Primul stadiu este începutul Creaţiei şi conţine tot ce mai târziu va evolua. Al doilea stadiu este naşterea sufletelor. Al treilea stadiu este când sufletele obţin ceea ce deja era prezent în primul stadiu.

Cu alte cuvinte, primul stadiu se referă la existenţa potenţiala a sufletelor; în al doilea, ele sunt inconştiente, şi în al treilea ele se întorc la starea lor originară. Suntem obişnuiţi cu un mod de operare prin care mai întâi decidem să facem ceva, apoi executăm decizia noastră, şi avem rezultatul aşteptat la sfârşitul execuţiei deciziei noastre. Totuşi, Creatorul este complet. De aceea, pentru El nu există nici o diferenţă între decizie şi execuţie.

Conceptul de timp nu se aplică şi Creatorului. De aceea spunem că în Gândul Creaţiei, de a face bine creaţiilor Sale, începutul, mijlocul şi sfârşitul sunt integrate inseparabil. Este percepţia noastră cea care divide acest Gând în trei straturi.

Conceptul de timp se aplică creaturilor deoarece noi suntem necorectaţi. Trei stadii există în noi: (1) corupţia, (2) pregătirea pentru corecţie şi corecţia, (3) echivalenţa de Formă şi umplerea. Aceasta secvenţă de acţiuni creează sentimentul nostru de timp.

Pe măsură ce Reshimot apar în noi, ele ne fac să dorim şi să gândim variate lucruri. Când Reshimot se schimbă, tot aşa face şi gândul meu. Diferenţa între gândul meu cu un minut în urmă şi gândul meu în prezent, creează senzaţia că timpul trece. Când gândurile noastre şi dorinţele se schimbă încet, simţim că timpul „trece încet”. În schimb, când noi gânduri şi noi dorinţe apar brusc în mintea noastră, simţim că timpul „zboară”.

La dobândirea primului stadiu spiritual, simţim că suntem într-un proces spiritual, adică un timp spiritual. În acel stadiu, nu mai simţim timpul corporal şi ne identificăm complet cu procesul spiritual, în care timpul este măsurat de către schimbări şi acţiuni ce se referă la contactul nostru cu Creatorul. Frecvenţa „semnalelor de du-te-vino” de la noi (acum cabalişti) la El creează senzaţia de timp. Nu mai e vorba de o întrebare despre numărul de ani pe care-i petrecem în corpurile fizice.

Când toate Reshimot au ieşit la suprafaţă, sunt corectate, şi umplute cu toate Luminile, alternanţa între stadii încetează. Deoarece nu mai sunt deficienţe pentru a fi umplute şi noi suntem într-un stadiu de întregire, senzaţia de timp, spaţiu şi mişcare, dispar deasemeni.

 
Cartile lui Michael Laitman se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

 

Info: Playerul video de pe acest blog doar face enabled la linkul extern, youtube, ok.ru, etc, deci trebuie sa asteptati sa se incarce! Daca tot nu porneste, va rog sa trimite-ti un mesaj de la rubrica contact si verific sursa la server daca mai este valida.



Vă rugăm să donați cât considerați de cuviință pentru a contribui la eforturile mele de extindere a acestui proiect educațional unic. Orice sumă va fi folosită pentru acoperirea costurilor lunare de traducere și mentenanță tehnică a site-ului. Perioadele ridicate de trafic pe site pot conduce la blocarea serverului și activarea automată a unui plan tarifar de găzduire a trezireainteligentei.ro pe care nu mi-l pot permite fără ajutorul publicului.