Jonathan Black – Povestea vietii de dupa moarte spusa de Rudolf Steiner

IMG_20150914_084635

Francmasonii aveau o activitate secretă şi mulţi teosofi de frunte erau şi francmasoni.

Dar, dacă Madame Blavatsky şi Teosofia se inspiraseră iniţial din ideea rozacruciană de a îmbina religia occidentală cu cea orientală într-o unitate transcendentală, alţii au simţit că opera ei înclina mai mult spre Orient. In 1914, Rudolf Steiner a părăsit Mişcarea Teosofică pentru a-şi întemeia propriul lui curent, Antroposofia, în scopul de a echilibra balanţa.

Cum se leagă aceasta de povestea vieţii de după moarte? De-a lungul istoriei au existat mai multe viziuni despre ce se întâmplă după moarte. Credinţele iniţiale despre ceruri, cele din vremea lui Enoh, s-au estompat în epoca lui Homer şi a psalmilor. Ele susţin că spiritul umblă într-un fel de jumătate de viaţă, pătrunzând în Gaură. După viaţa, moarte şi coborârea în iad a lui Iisus Hristos au apărut alte reprezentări ale vieţii de după moarte. Potrivit lui Steiner, aceste reprezentări s-au schimbat pentru că s-a schimbat ce se întâmplă de fapt după moarte. Ce urmează este viziunea lui asupra călătoriei de după moarte.

In epoca modernă, sufletul şi spiritul s-au confundat şi s-au combinat, dar religiile tradiţionale făceau deosebirea între suflet şi spirit şi pentru a înţelege experienţa de după moarte trebuie să înţelegem mai întâi diferitele componente ale fiinţei umane, potrivit idealismului mistic, care sunt patru la număr.

1. La început este, desigur, corpul fizic.

2. Apoi urmează principiul însufleţitor care dă viaţă organică trupului material. Acesta este sufletul. Mistici ca Lorna Byrne îl văd umplând corpul material. In Cabala el e numit nephesch, iar în Teosofie corp eteric. Unii mistici, printre care Jacob Boehme şi William Blake, i-au spus corp vegetativ, pentru că ne dă o viaţă la fel ca a plantelor.

3. Cuibărindu-se în corpul vegetativ – spiritul -, care le dă animalelor spirite, forma conştiinţei pe care o avem în comun cu animalele şi pe care plantele nu o au. Aceasta este numită zelem în Cabala şi corp astral în Teosofie.

4. Acesta conţine, la rândul său, eul, o scânteie de natură divină. Eul ne dă sentimentul conştiinţei individuale, pe care animalele nu o au, şi posibilitatea de a ne bucura de liber-arbitru şi de gândire liberă.

Pentru a rămâne în viaţă, trupul nostru vegetativ trebuie să stea înăuntrul corpului fizic. In somn, suntem vii, dar nu şi conştienţi. Atunci când se uită la un om care adoarme, clarvăzătorii, ei văd corpul vegetativ rămânând în corpul material, dar văd şi corpul animal purtând scânteia divină, ridicându-se deasupra corului fizic. In condiţii normale, acesta nu pluteşte în sus spre tavan, aşa cum îşi imaginează unii, ci rămâne chiar deasupra corpului fizic sau, potrivit altor surse, emană parţial din el.

Paracelsus a văzut în somn cum spiritul devine mai liber în mişcări, se poate înălţa din trup şi poate vorbi cu strămoşii sau îngerii. De obicei, când ne trezim, „am băut din Apa Uitării” şi uităm întâlnirile cu îngerii, dar uneori, când suntem într-o situaţie îngrozitoare, spiritele ce se îngrijesc de noi ne grăiesc cu aşa o ardoare, încât în dimineaţa următoare ne amintim ce ne-au spus.

Cu alte cuvinte, deoarece corpul animal şi eul sunt în afara corpului fizic, care respinge influenţele spirituale, în timpul somnului e posibil să avem experienţe în lumile spiritelor. Visele noastre sunt de fapt un talmeş-balmeş de experienţe pe tărâmurile spirituale. Pe de altă parte, când murim, celelalte trei corpuri părăsesc trupul material. Corpul vegetativ îl părăseşte pe cel fizic, ducând cu el trupul animal şi eul. Şi se ridică din corpul fizic, iar cel vegetativ începe să piară, ca şi corpul animal sau spiritul.

In epoca modernă, înălţarea şi disiparea, primele stadii de după moarte, au fost explicate de Rudolf Steiner.

Există o credinţă populară că un om în pericol iminent de a muri, prin înec, de pildă, îşi revede întreaga viaţă în câteva secunde. După Steiner, la baza acestei credinţe stă un important adevăr psihologic. Scurta amintire este, de fapt, efectul corpului vegetativ ce se desprinde de cel fizic.

Dacă mori de-a binelea, spune Steiner, simţi o claritate şi o luminozitate care sunt un fel de trezire.

Acea trecere în revistă a vieţii pe care o face muribundul este scurtă şi mecanică, un rezumat în imagini care se derulează repede, aşa cum vedem uneori pe ecran. Totuşi, nu presupune implicare. Pe de altă parte, când mori, corpul animal se eliberează din cel vegetativ în curs de disoluţie şi îţi mai apare un rezumat al propriei vieţi, dar unul mult mai lung şi mai profund resimţit. Cât erai în viaţă, corpul animal îţi dădea posibilitatea să ai emoţii şi dorinţe. Dat fiind că eul tău mai rămâne în corpul animal, încă simţi dorinţe, dar, cum nu mai eşti în corpul tău fizic, nu ai niciun mijloc prin care să ţi le satisfaci.

Această a doua trecere în revistă a vieţii poate reprezenta o treime din timpul petrecut pe pământ, cam 30-40 de ani. Este Kamaloca („locul dorinţei”) în hinduism sau Purgatoriul din tradiţia creştină. Dorinţele tale, pe care nu ţi le mai poţi satisface şi care trebuie purificate înainte ca eul să intre în cerurile mai înalte (Devachan la hinduşi). Eul trebuie să se elibereze de legăturile cu existenţa pământeană. La cel mai de jos nivel, aceste legături ar putea fi pofte animalice sau desfrânate ori dorinţa de a acumula bunuri materiale, dar şi legături mai elevate ca, de exemplu, dragostea de artă de dragul artei (aşadar artă lipsită de conţinutul ei spiritual) sau ataşament faţă de filosofia materialistă, oricât de bine intenţionat ar fi el.

In timp ce suferi din cauza dorinţelor neîmplinite pe care trebuie să le alungi, începi să-ţi dai seama că dorinţele se prindeau de tine în timpul vieţii ca nişte adevărate fiinţe. Acum par hibrizi ai răului, jumătate oameni, jumătate animale.

Să vezi demoni e şi dureros, şi îngrozitor. Există însă şi alte suferinţe. Ne îndurerează propriile emoţii, dar şi ale altora, cu aceeaşi intensitate. Ceva din această suferinţă surprinde Charles Dickens în nuvela Un colind de Crăciun. Dar, spre deosebire de ce spune povestea, spiritul nu mai are acum ocazia să îndrepte lucrurile. După moarte e prea târziu.

După ce ai călătorit pe acest tărâm şi ai purificat fiecare element al corpului animal, îţi lepezi corpul astral. (Steiner a spus că acei clarvăzători care se laudă că sunt uneori în contact cu morţii sunt, de fapt, în contact cu aceste corpuri astrale care au câteodată urme de memorie şi limbaj, dar nu şi inteligenţa fiinţelor vii. După explozia de lumină şi o iluminarea simţite atunci când eul tău pleacă din sfera lunii – sfera dorinţei sau purgatoriu în toate religiile -spre următoarea sferă. Ca mesager al zeilor, Mercur este acolo să te călăuzească, să-ţi lumineze drumul în sus.

In veacul al IV-lea, împăratul Iulian a scris despre capacitatea luminii stelare de a radia asupra lui pentru a-i uşura intrarea într-o stare de transă în care avea o conştiinţă superioară. Spaima plină de respect pe care o are cineva care umblă pe suprafaţa pământului creşte de multe ori când ajungi în ceruri mai înalte. Vezi marile fiinţe spirituale, îngerii din spatele corpurilor fizice ale planetelor şi ale stelelor. Acum înţelegi ce ai văzut pe pământ, obiectele fizice şi evenimentele au fost creat pentru tine prin colaborarea dintre marile fiinţe spirituale.

In sfera lui Mercur ai putea să-i regăseşti pe cei cunoscuţi pe pământ, inclusiv prieteni şi membri ai familiei. Va fi o regăsire fericită, dacă ai fost bun cu ei în viaţă, dacă ai o conştiinţă fără pată. Dacă nu, te vei simţi izolat şi departe de ei. Vei înţelege şi că fiinţele spirituale care au colaborat la crearea condiţiilor fizice pe care le-ai cunoscut în viaţa de pe pământ lucrau şi în tine, legănându-te şi educându-te să faci ce trebuia. In sfera lui Mercur, îţi pui întrebări de genul: Am iubit destul? Am dat greş în iubire? Am fost gelos? Mi-am lăsat inima să se împietrească? Am dat cu piciorul şansei de a duce o viaţă fericită şi împlinită, cu atâta nepăsare ca în ziua aceea ploioasă de aprilie? Am ratat şansa de a fi bun, pretinzând că nu recunosc şansa? Pericolul pe acest tărâm este că îţi dai seama că lucrurile pe care le-ai fi putut face, dar nu le-ai făcut sunt cea mai mare parte din viaţa ta.

In capitolele anterioare am văzut că misiunea lui Iisus Hristos îi privea şi pe morţi, şi pe vii. Cel care a primit înţelepciunea lui iubitoare va înţelege călătoria prin sfere, va comunica mai bine cu fiinţele spirituale superioare dintre vieţi şi, prin urmare, se va întoarce pe pământ cu daruri şi binecuvântări superioare.

Urmează trecerea pnn sferele lui Venus şi Marte, a Soarelui şi a lui Saturn, în cele din urmă ajungându-se la prezenţa lui Dumnezeu.

Poate vă închipuiţi un micuţ eu fără trup înălţându-se spre vastele sfere cosmice, aşa cum e zugrăvit de obicei. Dar, potrivit lui Steiner, adevărata imagine arată spiritul dilatându-se ca să umple mai întâi sfera amplă de pe orbita lunii, apoi pe cea a lui Mercur şi aşa mai departe, până când eul se extinde într-atât, încât umple întregul univers, aşa cum l-a reprezentat Leonardo da Vinci în faimosul său desen al omului cosmic. Eul este întins acum peste Marele Eu. Tot cosmosul este, într-un sens, corpul acelui eu. Planetele îi sunt organe, Saturn fiind splina, Soarele inima şi Luna creierul. Atunci tot cosmosul este cuprins de el. Eul începe apoi să-şi reducă iar dimensiunile, ca să încapă într-un trup omenesc, iar corpurile cereşti pe care le-am înglobat rămân în noi în esenţă. Origen, unul dintre Părinţii Bisericii, scria: „înţelege că ai un mic cosmos înăuntrul tău, iar soarele, luna şi stelele sunt în tine”.

Pentru cineva ca mine, crescut în sânul Bisericii Anglicane, descrierile făcute de Steiner vieţii spirituale şi lumilor spirituale sunt surprinzătoare datorită îndrăznelii şi preciziei lor. Nu există niciun Compromis cu materialismul. Steiner a cercetat temeinic implicaţiile idealismului în fiecare aspect al vieţii şi în moarte.

Your email is never published or shared.