Meditatii zilnice cu Krishnamurti – Sex

Sexul este o problemă, deoarece s-ar părea că în acest act există o absență totală a sinelui. În acel moment ești fericit deoarece există încetarea conștiinței de sine, a ”Eu-lui”; și dorind mai mult – mai multă dăruire de sine în care există fericirea totală, completă, fără trecut sau viitor, cerând această fericire completă prin această integrare a fuziunii totale – natural, acesta devine extrem de important.  Nu-i așa?

Deoarece este ceva care îmi oferă o bucurie veritabilă, uitarea completă de sine, vreau mai mult și mai mult. Acum, de ce vreau mai mult? Deoarece, oriunde în altă parte sunt în conflict, peste tot, la toate nivelurile existenței, există întărirea, consolidarea sinelui. Economic, social, religios există o constantă consolidare a conștiinței de sine, care duce la conflict. Conștiința de sine este în adevărata sa natură rezultatul conflictului.

Deci problema nu este sexul, cu siguranță, ci cum să te eliberezi de sine. Ați gustat starea de a fi, în care sinele nu există, chiar dacă numai câteva secunde, chiar dacă numai pentru o zi sau cât doriți; și cea în care sinele există, există conflict, există mizerie, există competiție, dispută.

Deci, există o dorință constană pentru mai mult din această stare liberă de sine.

 
Cartile lui Jiddu Krishnamurti se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 

Info: Playerul video de pe acest blog doar face enabled la linkul extern, youtube, openload, vimeo, etc, deci trebuie sa asteptati sa se incarce!



Apreciem sprijinul celor cu suflet, pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare.

Your email is never published or shared.