Meditatii zilnice cu Krishnamurti – Dincolo de credinta

krisnaobservator

Ne dăm seama că viața este urâtă, tristă, dureroasă; dorim o teorie, un fel de speculație sau satisfacție, o anumită doctrină care să explice toate acestea și astfel suntem prinși în explicații, în cuvinte, în teorii care treptat devin convingeri și credințe profund înrădăcinate și de nezdruncinat, deoarece în spatele acestor credințe, în spatele acestor dogme, există teama constantă de necunoscut.

Dar niciodată nu observăm această frică; fugim departe de ea; puternice credințe, puternice dogme.

Și când vom examina aceste credințe – creștine, hinduse, buddhiste –  vom descoperi că acestea împart oamenii.

Fiecare dogmă, fiecare credință, are o serie de ritualuri, o serie de constrângeri care leagă și separă oamenii.

Deci, vom începe a investiga și a afla ce este adevărul, care este semnificația acestei mizerii, a acestei lupte, a acestei dureri; și de ce suntem prinși în credințe, în ritualuri, în teorii.

Credința este corupție deoarece în spatele credinței și moralei se ascunde mintea, sinele, care crește, se mărește și devine tot mai puternic.

Noi considerăm credința în Dumnezeu, credința în ceva drept religie. Noi considerăm că a fi credincios înseamnă a fi religios. Ai înțeles?

Dacă nu crezi vei fi considerat un ateist, vei fi condamnat de societate. O anume societate îi va condamna pe cei care cred în Dumnezeu și o altă societate îi va condamna pe cei care nu cred. Ele sunt asemănătoare.

Deci, religia devine un subiect de credință – și actul credinței are o influență covârșitoare asupra minții; deci mintea nu poate fi liberă.

Însă doar în libertate puteți afla ce este adevărul, ce este Dumnezeu și nu prin intermediul unei credințe, deoarece chiar această credință proiectează ceea ce tu crezi că ar trebui să fie Dumnezeu, ceea ce tu crezi că ar trebui să fie adevărul.

 
Cartile lui Jiddu Krishnamurti se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 

Info: Playerul video de pe acest blog doar face enabled la linkul extern, youtube, openload, vimeo, etc, deci trebuie sa asteptati sa se incarce!



Apreciem sprijinul celor cu suflet, pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare.

Your email is never published or shared.