Meditatii zilnice cu Krishnamurti – Cum privesti furia

kris

Evident o privesc ca un observator, fiind furios. Eu zic ”sunt furios”. În momentul furiei nu există nici un ”eu”, ”eu-l” vine imediat după aceea – ceea ce înseamnă timp.

Pot privi realitatea fără factorul timpului, care este gândirea, care este cuvântul? Aceasta se întâmplă atunci când există observarea fără observator. Vedeți unde am ajuns?

Încep acum să sesizez o modalitate de observare–percepție, fără opinii, concluzii, fără judecare sau condamnare. Prin urmare sesizez că poate exista observare fără gândire, care este cuvântul.

Deci, mintea este dincolo de capcana ideilor, de conflict, de dualitate și tot restul. Deci pot privi frica altfel decât o realitate izolată?

Dacă separi o realitate care nu este deschisă față de întregul univers al minții, atunci să ne întoarcem în realitate pentru a începe din nou luând un alt aspect al realității, pentru a observa extraordinara lucrare a minții, așa că aveți cheia, puteți deschide ușa, puteți pătrunde în aceasta.

Considerând, observând și analizând o anumită frică – frica de moarte, frica față de aproapele tău, frica de a fi dominat de partenerul tău, știi toată chestiunea dominării – va deschide aceasta ușa?

Aceasta este tot ce contează, nu cum să te eliberezi de ea, deoarece atunci când deschizi ușa, frica este complet înlăturată.

Mintea este rezultatul timpului, iar timpul este cuvântul – cât de extraordinar este să ne gândim la el!

Timpul este gândire; gândirea naște frica, gândirea dă naștere fricii de moarte; și acesta este timpul care este gândire, care deține totalitatea și complexitatea subtilităților fricii.

 
Cartile lui Jiddu Krishnamurti se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 

Info: Playerul video de pe acest blog doar face enabled la linkul extern, youtube, openload, vimeo, etc, deci trebuie sa asteptati sa se incarce!



Apreciem sprijinul celor cu suflet, pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare.

Your email is never published or shared.