Ilie Cioara – Violenta

Fiinţa umană, ca vârf ierarhic al existenţei, reprezintă chintesenţa tuturor formelor de viaţă de pe această planetă. In structura sa, se află înscris ca într-o carte, întregul proces al evoluţiei de pe Terra. Din acest motiv, apare cu totul natural ca, în modul său de manifestare, să se afirme sub formă de atitudine, de comportare, întreaga suită a formelor existenţiale mai puţin evoluate decât el.

Lupta pentru existenţă, de pildă, o întâlnim, la toate nivelurile de viaţă, deseori caracterizate prin manifestări dure. Fiecare vrea să trăiască în condiţii cât mai bune şi, când celălalt îl incomodează, se declanşează confruntări nimicitoare.

Plantele, având nevoie de soare şi de hrană, îşi întind ramurile şi rădăcinile cât mai departe, pentru a-şi împlini nevoile lor, în condiţii cât mai avantajoase. Ele nu manifestă nici un fel de menajamente faţă de celelalte plante. Intreaga lor desfăşurare este egocentristă, spre tulpina-mumă. Unele plante se hrănesc cu insecte sau animale mai mici. Acestea dispun de o serie de mecanisme destul de sofisticate. Ele îşi atrag victimele, fie prin anumite parfumuri narcotizante, fie prin diferite aspecte exterioare, adevărate capcane, care înşeală pentru a distruge.

Aceeaşi luptă pentru existenţă o întâlnim la microorganisme, ca şi la insecte şi, în continuare, la animale în general.

In fiecare dintre noi există, într-o măsură mai mult sau mai puţin accentuată, această tendinţă de violenţă ca moştenire ancestrală. Ne naştem cu ea, o amplificăm sau o micşorăm, iar, în unele cazuri – desigur foarte rare – o dezrădăcinăm.

Dacă, la celelalte categorii de existenţe terestre, violenţa este strict legată de supravieţuire, uneori exagerată (lupul ucide zeci de oi şi mănâncă doar una), la om, această manifestare nu se reduce doar la atât. Noi devenim violenţi şi ne manifestăm ca atare în faţa unor întâmplări cu totul minore.

Prin proiecţia mintală, pe care o dirijăm spre “mâine”, noi ne violentăm în primul rând pe noi înşine. Şi asta, pentru că ne-am format o imagine frumoasă despre propria persoană, care, în prezent, reacţionează cu totul diferit decât ne aşteptam. De altminteri, ficţiunea “ego”, care ne urmăreşte toată viaţa, este mereu nemulţumită de ceea ce este, fiind necontenit în contradicţie cu realitatea fenomenelor aduse de scurgerea normală a vieţii.

In eventualitatea că ne-am fixat la un anumit ideal de viaţă, suntem tentaţi să-l oferim, sau chiar să-l impunem şi altora. Şi, iată-ne acum, în conflict nu numai cu noi, ci şi cu semenii care, potrivit propriei lor condiţionări, privesc lucrurile cu totul diferit, decât o facem noi.

Astăzi, haosul pe care îl observăm pe întreaga întindere a Terrei, cu perspective atât de sumbre, este opera nenumăratelor idealuri ce se confruntă între ele. De la idealul politic, până la cel religios, există un imens câmp de confruntări la toate nivelurile sociale. Conflictele se tin lanţ, îmbrăcând forme de exprimare cât mai variate, începând cu simpla discuţie, care generează iritare şi animozitate, ca forme de exteriorizare, până la ură înverşunată, cu războaie sângeroase. Toate sunt determinate de diferitele idealuri pe care le vrem generalizate cu orice preţ.

Violenţa este – fără nici o excepţie – un mesager nociv, care degradează etic-moral întregul Pământ şi chiar Universul în infinitatea cuprinsului său. Prin orice impuls cu caracter violent, ne degradăm pe noi şi lumea întreagă. La rândul său, şuvoiul de violenţă existent deja în lume, ne influenţează în aceeaşi măsură prin implacabila lege a simpatiei. Pentru că, în domeniul psihic, spre deosebire de lumea materiei unde opusele se atrag, aici, fenomenul este invers. Violenţa, existentă în noi, va atrage – potrivit acestei legi – violenţa care se află în lume.

Datorită acestei afinităţi, noi răspundem direct, fiecare în parte, de întreaga violenţă ce vehiculează în toate sensurile pe suprafaţa globului terestru. La orice lovire, crimă sau războaie, noi participăm prin violenţa existentă în noi, chiar dacă fizic nu ne aflăm la locul respectiv.

In cealaltă alternativă, anihilarea violenţei noastre, va opera schimbări benefice corespunzătoare, atât în noi, cât şi în restul lumii. Deci, individul este primul şi unicul factor capabil să pună capăt violenţei, urii şi întregului haos, atât de evidente în lumea pe care o străbatem.

Soluţia salvatoare nu se află decât în noi înşine. Nimeni şi nimic din afara fiinţei noastre nu este în măsură să ne transforme firea noastră şi, prin ea, restul semenilor. Iar, cunoaşterea de sine reprezintă unica modalitate radical-operaţională. Eficacitatea ei poate fi verificată pe loc, prin simplitatea întâlnirii cu ripostele încriminate ale ego-ului.

Contactul direct, atent şi lucid cu reacţiile gândirii – fără să urmărim vreun anumit scop – dezagregă, instantaneu, orice tulburare sau violenţă. Iar, în locul rămas liber, apare Iubirea creatoare, aflată în profunzimea fiinţei noastre, care, prin puritatea energiei ce o caracterizează, spală toate impurităţile firii proprii.

Altă cale nu există. Dacă vreţi, încercaţi şi alte soluţii. Personal, am făcut-o ani şi ani de-a rândul şi nu m-am ales decât cu simple schimbări de suprafaţă, cu totul amăgitoare. Dându-le importanţă psihologică, efectiv m-am degradat şi mai mult.

 
Cartile lui Ilie Cioara se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 

Info: Playerul video de pe acest blog doar face enabled la linkul extern, youtube, openload, vimeo, etc, deci trebuie sa asteptati sa se incarce!



Fără sprijinul vostru acest website poate dispărea.


Your email is never published or shared.