Ilie Cioara – Suferinta

Suferinţa îmbracă două aspecte, fiecare cu profilul său bine conturat. Astfel, distingem: suferinţa fizică şi suferinţa psihică. Deşi distincte ca substanţă, totuşi ele se întrepătrund şi se influenţează reciproc. Fiecare dintre ele o poate determina pe cealaltă, sau o poate influenţa, de obicei în sens negativ.

Suferinţa fizică este cea prilejuită de anumite afecţiuni sau traume ale corpului, cum ar fi: o boală, o rănire, o proastă funcţionare organică, etc. Ea este o realitate cauzală, care îşi anunţă existenţa prin efectul – durere. Reumatismul – spre pildă – dă naştere la o durere a organului afectat, care, la rândul său, impresionează fondul psihic. In timpul crizei reumatice se înregistrează diferite stări afective, care variază de la o banală iritare, până la cele mai deprimante frământări sufleteşti.

Suferinţa psihică este mult mai complexă şi, din acest motiv, înţelegerea este mult mai anevoioasă. Ea este mai greu de sesizat, fiindcă se află într-o corelaţie directă cu întreaga mişcare a vieţii. Acest gen de suferinţă ne însoţeşte, cu mici excepţii, de la naştere şi până în pragul morţii.

Chiar şi clipele rare de satisfacţie pe care le întâlnim pe parcursul existenţei, motivate de succese sau împliniri, cărora le acordăm o anumită valoare, sunt încă prilejuri de suferinţe. De obicei, în aceste clipe, dorim să continue la infinit, iar bucuria să fie şi mai completă şi mai cuprinzătoare.

Trăirea unui succes, lasă în memorie urme, care ne amintesc de el şi pe care-l vrem neapărat repetat la nesfârşit. Aşa fiind, ne dăm uşor seama că dorinţa, prin însăşi natura ei, este un factor nociv, care generează şi întreţine suferinţa psihică.

Dorinţa şi suferinţa sunt ca surorile siameze, legate una de alta. Nu se pot manifesta decât prin încătuşare.

Acest gen de suferinţă îşi începe opera distructivă în om, chiar în perioada cea mai fragedă a existenţei sale; copilul face cunoştinţă cu ea din clipa în care doreşte jucăria ce-i este refuzată. Pentru el, refuzul prilejuieşte o traumă psihică. Dealtfel, pe tot parcursul vieţii, suntem şi noi ca acel copil ambiţios care doreşte obiectul ce nu-i aparţine, sau nu i se cuvine, sau nu are momentan posibilităţi să şi-l procure.

Orice anticipare mintală, conectată la dorinţa împlinirii, fără a putea fi realizabilă în clipa respectivă, naşte inevitabila suferinţă. De pildă, dorim să avem o maşină. Dacă dispunem de suma respectivă şi dacă există pe piaţă – simplu – o cumpărăm şi cu aceasta punem capăt dorinţei. Dacă însă, momentan, nu se întrunesc condiţiile respective, de ce să ne frământăm? De ce să recurgem la subterfugii, expediente şi meschinării? Toate acestea vin însoţite cu cohorta lor de frământări şi perturbaţii. Implinirea aspiraţiilor noastre poate fi realizată în timp util, fără zbucium şi fără încriminări diabolice, care degradează nu numai pe făptaş, ci tot mediul înconjurător. Toate aceste erori pot fi uşor evitate, dacă deconspirăm inutilitatea dorinţei obsesive, care ne înrobeşte fiinţa!

Dar, să mai venim cu un exemplu, puţin mai diferit: Un om, aflat pe patul suferinţei în clipa când doreşte să fie sănătos, dorinţa lui creează starea conflictuală între ceea ce este real şi ceea ce vrea-să fie. In final, aceeaşi suferinţă, care împrăştie energia atât de necesară pentru refacerea sănătăţii sale.

In general vorbind, orice dorinţă care nu poate fi împlinită imediat, degradează în funcţie de intensitatea sa – sănătatea corpului, aducând prematur sfârşitul.

Liniştea sau pacea sufletului este cel mai valoros elixir, pe care-l avem la îndemână în mod gratuit şi fără efort. Buna dispoziţie ce o însoţeşte, optimizează, în primul rând, toate funcţiunile organelor vitale ale corpului, cu repercusiuni benefice până la ultima celulă.

Pe plan spiritual, ea este fereastra prin care scânteia divină din noi – adică omul real, adevărat – se integrează în Sfânta Energie din care face parte, prin esenţa ce o defineşte.

Din cele amintite, rezultă că gândirea automată a structurii egocentriste ne înveşmântă în mod frecvent cu mantia îndoliată a depresiunii psihice. Ea alimentează fără încetare dorinţa aberantă care îmbracă o imensă diversitate de aspecte, în funcţie de scopul urmărit.

Dacă luăm în observare, cu ajutorul atenţiei lucide, izvorul acestei gândiri haotice – aşa cum curge el – fără reproşuri, acceptări sau respingeri, în mod sigur, vom întâlni liniştea absolută. Intâlnirea simplă, directă şi fără nici o anticipare, curmă în mod spontan, întregul proces al gândirii, iar în pacea ce survine – fără a o căuta sau dori – atingem ipostaza integrării fiinţei, în care suferinţa îşi pierde însăşi raţiunea de a fi.

 
Cartile lui Ilie Cioara se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 

Info: Playerul video de pe acest blog doar face enabled la linkul extern, youtube, openload, vimeo, etc, deci trebuie sa asteptati sa se incarce!



Apreciem sprijinul celor cu suflet, pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare.

Your email is never published or shared.