Ilie Cioara – Spatiul

Prin spaţiu înţelegem distanţa care separă două fiinţe sau două obiecte care ocupă poziţii sau locuri deosebite în univers. Oricât de apropiaţi am fi unii de alţii, între noi va fi totuşi un spaţiu fizic.

Acest spaţiu înseamnă totodată şi timp, căci, pentru a atinge puncte distincte de pe Pământ, este nevoie de parcurgerea distanţei dintre ele, care se realizează în timp. Distanţa dintre Bucureşti – Braşov, de pildă, măsurată în kilometri, însumează şi X ore, minute şi secunde, necesare acoperirii acestui spaţiu.

Acest spaţiu este o realitate indiscutabilă. Are o realitate clară şi precisă, care nu poate da naştere la nici o îndoială şi nici un fel de comentarii. Operaţiile legate de măsurare şi calcul, cad în sarcina cunoştinţelor tehnico-ştiinţifice corespunzătoare.

Deosebit de această realitate, există şi un spaţiu cu totul ireal. Este vorba de spaţiul psihic, a cărui existenţă, fiind susţinută de imagini moarte, se defineşte prin el însuşi ca ficţiune.

Mentalitatea egocentrică a fiinţei umane, care încă nu a ajuns la descoperirea propriei realităţi, se sprijină în mod permanent pe evaluările acestui spaţiu. In această conjunctură, atât întâlnirea, cât şi înţelegerea existenţei, în ansamblul manifestărilor ei, apar ca irealizabile.

Ascultarea şi observarea a ceea ce ne aduce scurgerea normală a viului se concretizează doar într-un singur fel, şi anume, prin relaţia directă. Iar acest contact se efectuează în mod simplu, printr-o perfectă îngemănare, care exclude orice interval. Perceperea faptelor, întâmplărilor, a realităţii, aşa cum este ea, are loc numai în această desăvârşită uniune.

Dar, să vedem din ce este format acest spaţiu, care împiedică înţelegerea adevărului. Spaţiul psihic este materializat prin: dorinţe, opinii, teorii, credinţe, speranţe, disperări, prejudecăţi, sentimente, etc. Toate acestea se află înregistrate în depozitul nostru memorial, imprimat în urma diferitelor experienţe pe care le-am avut într-un trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat. Iată deci; că şi aici, întocmai ca în lumea fizică, spaţiul se găseşte, de asemenea, în strictă conexiune cu timpul.

Şi acum, la întâlnirea noastră cu prezentul, acest cumul spaţio-temporal apare în mod automat şi, prin intercalarea lui, deformează înţelesul corect al faptului existent acum şi aici, că noutate absolută.

Dar, să venim şi cu un exemplu: să presupunem că ieri ne-am cunoscut şi, în urma unor discuţii purtate, fiecare la nivel de “ego”, ne-am şi confecţionat câte o imagine, unul faţă de celălalt. Pe viitor, întâlnirile noastre vor fi numai întâlniri de imagini.

Aceste imagini odată fixate, se schimbă foarte greu. In multe cazuri, niciodată. Părăsim pământul cu părerea favorabilă sau defavorabilă pe care ne-am format-o imaginativ încă la de început, de la prima noastră întâlnire.

De aici izvorăsc toate neînţelegerile dintre semeni. Pentru că nu cunoaştem altă cale a relaţiilor, decât aceea a imaginilor tempo-spaţiale.

Omul, care s-a manifestat ieri într-un anumit fel, astăzi nu mai este acelaşi. Schimbarea lui poate surveni chiar de la o clipă la alta. Or, imaginea noastră despre el a devenit o fixitate, pe cât de nepotrivită la înţelegerea prezentului, pe atât de degradantă moral şi spiritual.

Pentru a ne elibera de aceste tare ale trecutului, nu există decât o singură modalitate: dizolvarea în întregime a omului vechi, handicapat de acest trecut irelevant, confuz şi obsesiv. In, locul lui va apare un om nou, cu o altă mentalitate, a cărui energie pură îl menţine atent, într-un veşnic prezent.

 
Cartile lui Ilie Cioara se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 

Info: Playerul video de pe acest blog doar face enabled la linkul extern, youtube, openload, vimeo, etc, deci trebuie sa asteptati sa se incarce!



Apreciem sprijinul celor cu suflet, pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare.

Your email is never published or shared.