Ilie Cioara – Repros gandirii

Evenimentul a avut loc în luna august 1971, odată cu apariţia fenomenului de despicare a centurii ego-ului, şi întâlnirea vidului psihologic. Descrierea amănunţită a acestui fenomen – surpriză, se află cartea “Moartea Morţii” cap. IV.

In urma acestei adevărate mutaţii, în structura mea psihologică, iată-mă deci angajat în călătoria plină de mistere, spre adâncimile propriei mele fiinţe. Intrucât dispun de o nouă mentalitate care s-a impus în afara voinţei mele, contactul cu realitatea vieţii se realizează simplu şi direct, fără intervenţia acumulărilor memoriale.

Ce voi descoperi? Nu ştiu! Fiindcă acum, funcţionând prin noua structură psihologică, fiecare deplasare este premieră şi unicitate totodată, în care nu există nici un fel de anticipare ca scop, interes, ideal, etc.

Cât va dura călătoria? Nici asta nu se cunoaşte, pentru că nu se poate evalua nici măcar cu aproximaţie masa energiilor care îmi definesc actuala făptură.

Operaţia chirugicală de care am amintit la început, îmi permite să părăsesc instantaneu vechea mentalitate şi fără nici un efort, să mă integrez în Imensitate. Datorită acestei deschideri – o adevărată fereastră spre Infinit – fiecare problemă de viaţă este cuprinsă printr-o privire de ansamblu, înţeleasă şi rezolvată pe loc, fără să intervină stocul de informaţii conservat memorial.

In asemenea întâlniri – conştiinţa – perfect liniştită se transformă într-o veritabilă oglindă, în care faptele singure îşi dezvăluie realitatea. Concomitent, energiile prin care ele se fac cunoscute, se destramă de la sine, eliberându-mă astfel de cauzele ce mă încătuşează, de mirajul acestei lumi efemere.

După destăinuirea acestor considerente, cu adevărat revelatoare, privitor la vechea şi noua mentalitate, mă opresc aici, nu înainte de a vă invita la abordarea temei de faţă.

Aşadar să încercăm, de astă dată împreună – dar fiecare urmând propriul său experiment – să aducem la lumina conştiinţei păcatele gândirii haotice.

Fără să ne îndoim nici o clipă că am greşi, îi reproşăm că ea aleargă întocmai ca o nălucă, cu totul dezordonată, fie în climatul unui trecut cândva consumat, acum prezent doar prin imagini moarte, fără viaţă, fie spre un viitor cu totul închipuit, pe cât de amăgitor, tot pe atât de păgubitor. Şi într-un caz, şi în celălalt, ne epuizăm fără rost o mare cantitate de energie. De altminteri, orice deplasare psihologică anapoda, creează probleme de existenţă greu de rezolvat.

Gândirea noastră rareori se opreşte în prezent. Si, cand o face, cuprinsă de câmpul atenţiei lucide, atunci, şi doar atunci, suntem in măsură să înţelegem cu adevărat mişcarea viului. In rest, din cauza instabilităţii sale, sufletul ne este întocmai ca o mare bântuită fără încetare de furtuni pustiitoare. Totdeauna în alertă, temători, psihic traumatizaţi, aproape la fiecare pas.

Activitatea acestei gândiri nu ne poate conduce în nici o împrejurare la adevărata linişte. Şi asta pentru simplul motiv că ea fiind zgomot şi dezordine, nu-i capabilă să realizeze o asemenea performanţă. Tot ce poate ea să ne ofere nu-i decât pe măsura capacităţii care o caracterizează. Lacomă şi îngâmfată, confuză şi ambiţioasă adună tot ce-i face plăcere şi evită tot ce nu-i gâdilă importanţa şi nu-i procură satisfacţii.

Cum să nu-i reproşăm iarăşi, când descoperim noi înşine că, atunci când ne părăseşte, hoinară prin hăţişurile timpului, faptic, nu mai suntem o fiinţă completă. Dacă gândirea se află în altă parte, decât acolo unde este corpul, suntem un biet fragment şi nu o fiinţă umană în plenitudinea însuşirilor sale. Or, funcţionând ca fracţiune, ne aflăm în postura neplăcută de a nu putea face faţă neprevăzutului adus de mişcarea vieţii.

Tot ea este, de asemenea, vinovată că dă amploare faptelor şi evenimentelor cu totul minore, transportându-ne imaginativ în sfere ireale, deseori cu urmări stresante, conflictuale, ireparabile.

In perimetrul ei germinează sămânţa fanteziei, care ne poartă pe aripile nefirescului, creând bucurii iluzorii. Ulterior, aceeaşi gândire dă naştere la stări deprimante, ca urmare firească a trezirii rătăcitului şi a revenirii sale la contactul cu viaţa, pe care, de astă dată, tot ea o prezintă ca o scurgere de vreme searbădă şi lipsită de sens.

Câte nopţi albe am petrecut din cauza frământărilor unor gânduri care, ulterior, s-au dovedit a fi cu totul lipsite de suportul realităţii. Şi tot aceeaşi gândire nestatornică şi înşelătoare, prin interpretări eronate ale unor fapte şi întâmplări, ne-a creat o paletă diversificată şi multicoloră de speranţe şi stări cât mai avantajoase, al căror revers încărcat de amărăciuni, demonstrează, de la sine, lipsa ei de seriozitate. Oprim aici enumerarea inconvenientelor aduse de gândirea dezordonată şi iraţională, ea fiind întâlnită în toate temele sub puzderie de aspecte, unele mai nocive decât altele.

De fapt, modul nostru defectuos de gândire este marea problemă cu care se confruntă omenirea din cele mai îndepărtate vremuri. Ea prilejuieşte stările contradictorii şi conflictuale dintre om şi om, pentru că, aidoma unui despot absurd şi neîndurător, stăpâneşte pe fiecare ins în parte.

Să mai precizăm şi aceea, că, activitatea acestei gândiri defineşte şi dimensionează ficţiunea ego-ului. De asemenea, reliefăm că noi suntem gândul, dorinţa, imaginea, teama, speranţa şi disperarea în clipa când toate acestea îşi impun prezenţa, potrivit tiparelor condiţionării respective.

Simpla dezvăluire a acestui mod defectuos de funcţionare, realizată pe parcursul unei singure clipe, ne suscită curiozitatea şi ne îndeamnă totodată să acordăm toată atenţia clipelor care urmează. Efectele unor asemenea întâlniri nu pot scăpa neobservate. Contactul direct, simplu şi dezinteresat, destramă fulgerător întreaga mişcare a acestei gândiri.

In golul psihic care survine de la sine, apare o stare de Conştiinţă Pură, adimensională şi atemporală, capabilă să cuprindă şi să înţeleagă realitatea lucrurilor şi a faptelor. In noua ipostază, dispunem de o gândire raţională, care funcţionează numai atunci, când necesităţile stringente de viaţă o impun. In rest, ea se odihneşte, oferind corpului posibilităţi de refacere şi completare a energiilor mai înainte risipite.

Numai funcţionând la nivelul acestei conştiinţe suntem oameni compleţi, în perfectă unitate şi dispunem de o gândire logică, raţională.

In această postură, descoperim prin trăire ce esţe Inteligenţa, frumuseţea şi Iubirea Creatoare, care ne călăuzesc fiecare gând, atitudine şi exprimare.

 
Cartile lui Ilie Cioara se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 

Info: Playerul video de pe acest blog doar face enabled la linkul extern, youtube, openload, vimeo, etc, deci trebuie sa asteptati sa se incarce!



Spune "mulțumesc" printr-o donație.


Your email is never published or shared.