Ilie Cioara – Popas

Folosim acest îndemn la popas pentru a ne pune iarăşi o seamă de întrebări în legătură cu una şi aceeaşi temă, “Cunoaşterea de sine”. Deşi am parcurs un anumit drum, totuşi interogaţia este şi va rămâne o necesitate permanentă, impusă chiar de desfăşurarea existenţei aflată într-o continuă mişcare şi noutate absolută de la o clipă la alta.

Deci, aici şi acum, ne întrebam – fiecare pentru el, in ce fel realizăm întâlnirea cu noi înşine?

Ne separăm cumva de ceea ce vedem, auzim sau simţim? Suntem diferiţi de gândul, dorinţa, teama, ambiţia, mândria, ura sau oricare sentiment, când acestea ne definesc ca realitate de moment? Şi încă, trebuie să mai precizăm, dacă suntem separaţi de reacţia care survine automat în urma unei provocări venite, fie din interiorul fiinţei noastre, fie din lumea exterioară?

Dacă la toate aceste întrebări răspunsul nostru îmbracă forma dualităţii, adică, “noi” suntem separaţi de gând, imagine, reacţie, etc., înseamnă că cele 77 poezii-oglindă lecturate până aici, nu ne-au ajutat în nici un fel. Dimpotrivă ne-au complicat şi mai mult modul de funcţionare, Mecanicitatea minţii a transformat cunoaşterea într-o teorie banală, ca oricare alta. Or, teoriile fără nici o excepţie, indiferent de frumuseţea simbolurilor prin care ne străduim să le exprimăm, nu fac altceva decât să fortifice şi mai mult capcanele egocentrismului, ai cărui prizonieri suntem deja, Prin ele devenim şi mai înrobiţi timpului ce ne-a condiţionat, îndepărtându-ne astfel de clipa eliberării din această închisoare pe care noi înşine am zidit-o.

Adevăratul rost al cunoaşterii de sine este acela de a învăţa să ne întâlnim în mod real, spontan şi nemijlocit cu diferitele reacţii psihice care apar în clipa respectivă. Şi numai pornind de la această realitate ne putem da seama cine suntem cu adevărat. Practic, în acea sclipire a iluminării este oglindită o ipostază a conştiinţei de suprafaţă, care defineşte omul ignorant şi temător, mărginit de relativitatea propriilor acumulări.

Pentru împlinirea acestei minunate descoperiri folosim numai un singur instrument, şi anume, atenţia. Ea trebuie să fie globală, lucidă, dezinteresată şi total desprinsă de orice fel de anticipaţie. Suntem atenţi clipă de clipă, fiindcă viaţa, în desfăşurarea ei normală, ne solicită să-i dăm toată consideraţia pentru a o putea înţelege cu adevărat. Deci, atenţia apare ca o necesitate impusă chiar de existenţă, în vederea perceperii ei corecte.

De fapt, atenţia este Sacrul în acţiune, care dezagregă, orice gând, orice imagine, orice senzaţie, cu un cuvânt, întregul conglomerat ce alcătuieşte ego-ul conflictual. Iar, în locul golului, concomitent instalat, prin simplitatea întâlnirii, fiinţa reală din noi se integrează în Eternitate. Aceste goluri, în care mintea îşi încetează orice fel de activitate, reprezintă adevărate ferestre deschise către Infinit, cu care practic ne contopim.

In noua alcătuire de fiinţe – psihic-nemărginite, trăim şi ne mişcăm într-un veşnic prezent, diferit de la o clipă la alta. Acest mod de “a fi” este ceea ce am putea defini: stare de iluminare, trăire în adevăr, autodepăşire sau stare de fericire.

Numai atingând prin armonie desăvârşită ipostaza întregirii fiinţei – corp şi psihic – unitate – vom putea destrăma mai întâi dezarmonia din noi şi, odată cu ea, dezarmonia din lumea întreagă. Astfel se pune temeiul unei alte lumi, în care Iubirea Absolută, frumuseţea şi bunătatea îi împletesc formele existenţiale.

 
Cartile lui Ilie Cioara se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 

Info: Playerul video de pe acest blog doar face enabled la linkul extern, youtube, openload, vimeo, etc, deci trebuie sa asteptati sa se incarce!



Apreciem sprijinul celor cu suflet, pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare.

Your email is never published or shared.