Ilie Cioara – Odihna

Viaţa este o energie, care se consumă şi se alimentează în permanenţă din marea energie universală, din care provine. In măsura în care o primim, o şi consumăm cu sau fără folos. Diminuarea potenţialului energetic ne obligă în mod firesc să-l refacem pentru a asigura o cât mai bună funcţionalitate. Şi această carenţă o completăm în primul rând prin consum de alimente, ele însele fiind adevărate depozite ale aceleiaşi energii universale.

Concomitent cu hrana adecvată, acumulăm energie şi pe cale directă, din atmosferă, prin respiraţie.

Dar, toate aceste nu sunt suficiente. Pentru ca fiinţa umană, precum şi oricare altă formă de viaţă să-şi poată duce existenţa sa formală, mai este nevoie de încă ceva în plus, şi anume, de un anumit timp de odihnă, de repaus.

In funcţie de munca pe care o prestăm, fizică sau intelectuală, se înregistrează un consum mai mare sau mai mic de energie. Pe măsura epuizării, cu toată hrana şi respiraţia, totuşi, noi vom simţi nevoia repausului. Această solicitare a corpului o resimţim chiar şi în cazul când nu facem nimic, ca efort al muncii respective.

Lipsa de activitate fizică sau intelectuală poate să prilejuiască un consum de energie, uneori mult mai pronunţat. Agitaţia unei minţi care funcţionează haotic, împrăştie o cantitate enormă de energie psihică. Când suntem frământaţi de o idee, o imagine sau o dorinţă pe care nu o putem momentan realiza, ori, trăim sub presiunea unei temeri cu suport real sau imaginar, pierdem mult mai multă energie, decât atunci când am realiza ceva concret, o muncă constructivă, printr-o gândire ordonată, clară şi precisă.

Un creier eliberat de acea gândire încâlcită, tot timpul alimentată de lucruri şi întâmplări învechite, se transformă într-un organ sensibil, lucid şi apt să întâmpine şi să înţeleagă direct realitatea vieţii. Un astfel de creier nu creează niciodată probleme, ci dimpotrivă, el este capabil să rezolve orice dificultate de natură psihică, care, eventual, s-ar ivi pe parcursul unei existenţe.

Degradarea etic-morală a omenirii, care se amplifică necontenit, este rezultanta logică, firească, a unei asemenea gândiri confuze. Funcţionând numai prin trecut, gândirea nu poate înţelege noutatea şi prospeţimea vieţii şi nici dimensiunea “Iubire”, singura în măsură să revoluţioneze acest aşa-zis – homo sapiens, atât de imperfect şi conflictual prin întreaga lui structură.

După aceste considerente, intenţionat semnalate pentru o mai bună înţelegere a risipei de energie, să vedem care este contribuţia odihnei la refacerea structurii psihosomatice epuizate.

Starea de odihnă se realizează prin două modalităţi: somnul profund, lipsit de vise, şi starea de meditaţie. In starea de somn fără vise, activitatea gândirii încetează în mod complet, când în corp se instalează o perfectă armonie. Prin negândire se realizează, fără efort, o uniune perfectă psiho-organică, care se răsfrânge, ca odihnă benefică asupra întregului corp, până la nivelul de structură celulară. In această conjunctură, marcată de gândirea adormită, corpul singur îşi controlează toate activităţile. Şi o face în cea mai desăvârşită concordanţă cu armonia universală. De fapt, în această ipostază, Scânteia Divină din noi preia conducerea întregii fiinţe, prin puritatea Iubirii care o defineşte.

La fel de eficientă este şi calea meditaţiei, prin care practicantul, în stare de veghe, realizează aceeaşi inactivitate a gândirii. Prin stoparea neforţată a gândirii, se închid canalele prin care se scurge, fără folos, energie indispensabilă fiinţării în prezent.

Meditaţia se realizează printr-o desăvârşită simplitate, în care, gândirea este total absentă, încă de la început. Meditatorul, în stare de supraconştiinţă, devenit atenţie lucidă, ascultă şi observă atât impresiile care vin din lumea exterioră, cât şi reacţiile psihice ce izbucnesc mecanic în urma acestui contact. El este doar un ochi care priveşte şi o ureche care doar ascultă, fără comentarii şi fără să existe vreo anumită tendinţă de aşteptare a unui rezultat drept scop, ideal, etc.

In această postură de muţenie înăuntru şi-n afară, suntem întocmai ca o oglindă în care se reflectă mişcarea vieţii în absoluta ei realitate. Ea singură îşi dezvăluie noutatea care o defineşte cu fiecare clipă consumată.

In ambele ipostaze, prin care, aşa cum am văzut, corpul fizic prin odihnă îşi reface potenţialul energetic, necesar atât sănătăţii cât şi bunei funcţionări, întâlnim intervenţia binecuvântată a Sacrului. Scânteia Divină din noi, prin puritatea energiei care o caracterizează, determină şi transformări radicale in structura deficitară a ego-ului, implicat atât în risipa energiei, cât şi în degradarea morală a individului.

 
Cartile lui Ilie Cioara se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 

Info: Playerul video de pe acest blog doar face enabled la linkul extern, youtube, openload, vimeo, etc, deci trebuie sa asteptati sa se incarce!



Apreciem sprijinul celor cu suflet, pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare.

Your email is never published or shared.