Ilie Cioara – Moartea

In limbajul obisnuit al intelegeri umane, cunoastem doua modalitati de a muri: moartea fizica si psihica.

Tot ce apare în această lume, ca determinare congenitală, are un început asociat de materie, o perioadă de dezvoltare, de creştere, după care urmează declinul sau procesul de degradare prin îmbătrânire sau alte cauze neprevăzute, care duc în final la moartea fizică.

In realitate, această zisă-moarte nu este altceva, decât desprinderea viului nemuritor de învelişul carnal, material, sau corpul care l-a însoţit în această dimensiune. In această desfăşurare evolutivă, indiferent de durata în ani, zile sau clipe, totul se petrece ca împlinire a unor legi imanente de neînlăturat, cărora toate li se supun.

In viziunea perenităţii viului, ne naştem pentru a muri şi tot aşa de real murim, pentru a ne naşte într-o altă dimensiune decât aceea pe care am părăsit-o. Căci venim din veşnicie, din sursa nemuririi şi, după un şir îndelungat de peregrinări în lumea materiei, ne vom întoarce iarăşi la izvorul de unde cândva am purces.

Deosebit de această moarte fizică, aşa cum am arătat, mai există şi un alt gen de dispariţie, ceva mai greu de sesizat, şi anume, moartea psihică sau tăcerea absolută a activităţii gândirii. A muri psihologic înseamnă a ne elibera conştient de toate acumulările, memoriale, care aduc cu sine o suită de înlănţuiri, de stări emoţionale, care fac imposibilă întâlnirea şi înţelegerea vieţii adevărate.

Numai complet desprinşi de ceea ce s-a consumat cândva – acum doar o simplă imagine, goală de conţinut – suntem în măsură să luăm contact cu ceea ce se petrece în clipa de faţă, bucurându-ne de parfumul şi frumuseţea care însoţesc “viul” în desfăşurarea evoluţiei sale.

Numai spulberând toate amintirile – cărămizi ale structurii ego-ului – putem avea acces la splendorile Infinitului.

Şi această operaţie radicală de eliminare a trecutului poate fi realizată de orice om, dacă se concretizează înţelegerea trăirii în simplitate. Nu are nici un fel de importanţă nici ceea ce a fost şi nici ceea ce am dori să fie drept proiecţie mintală îndreptată spre viitor, întreaga noastră fiinţă, perfect lucidă, acordă toată atenţia fiecărei reacţii care apare în aria propriei gândiri, ca urmare a provocărilor venite fie din interior, fie din lumea exterioară. Din această simplă întâmpinare apare, în mod spontan tăcerea sau golul psihic, prin care ne este asigurată întâlnirea corectă cu evenimentul adus de mobilitatea vieţii.

Urmele, care eventual, le-ar putea lăsa acest experiment, sunt de-ndată eliminate, ca ceva învechit, fiindcă ele ar împiedica înţelesul clipei ce succede. Astfel, se moare pe moment şi tot aşa se revine la viaţă, cuplându-se nemijlocit de fiecare dată cu clipa care abia îşi anunţă apariţia.

Trăind în acest mod, ne bucurăm de o altă minte, inocentă, pură, fără limite, deci, desprinsă de orice îngrădire a tiparelor gândirii, care se identifică cu înţelepciunea. Prin ea suntem ca o flacără care arde continuu, alimentată de pacea şi siguranţa ce străjuiesc în profunzime.

Atingând acest nivel – după cum am văzut, prin moartea ego-ului – Sacrul, identic în fiecare om, ne uneşte în Eternitate. In această perspectivă, toţi oamenii sunt la fel, pentru că Scânteia Divină, care a preluat conducerea fiinţei, se manifestă ca unicitate prin Iubire Absolută.

 
Cartile lui Ilie Cioara se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 

Info: Playerul video de pe acest blog doar face enabled la linkul extern, youtube, openload, vimeo, etc, deci trebuie sa asteptati sa se incarce!



Apreciem sprijinul celor cu suflet, pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare.

Your email is never published or shared.