Ilie Cioara – Maturitatea

Prin cuvântul maturitate nu înţelegem un anumit stadiu de dezvoltare pe plan fizic, a unui individ oarecare, prin înregistrarea unui număr de ani care îi determină vârsta.

De asemenea, în tema de faţă nu ne referim nici la nivelul de evoluţie intelectuală la care a ajuns, să zicem, un om de ştiinţă, un scriitor, un pictor sau un tehnician oarecare. In toate aceste evaluări, atunci când se foloseşte acest simbol, ca element de comparaţie, iniţiatorul este şi rămâne de fiecare dată acelaşi ego infantil prin însăşi structura lui.

Semnificaţia pe care o atribuim acestei expresii este cu totul diferită de cea realizată la nivel cerebral. O minte cu adevărat matură este aceea care se poate detaşa de influenţele trecutului şi, într-o linişte perfectă, netulburată de nici o umbră a vechiului, se poate aşeaza faţă în faţă cu existenţa.

Prin descătuşarea minţii de întregul trecut – care face imposibilă întâlnirea cu prezentul – în fiinţa experimentatorului se declanşează spontan o stare de libertate, însoţită de pasiune, prin care se realizează şi adevărata acţiune transformatoare. Numai în această circumstanţă, omul, ca fiinţă integrală, dispunând de acea energie pură – semn al depăşirii condiţiei umane – se contopeşte în Universalitate, devenind factor de creaţie morală.

In viaţa obişnuită, petrecută în sânul familiei, la locul de muncă, în contactul cu semenii, cu strada, etc., datorită lipsei de atenţie, la propriile reacţii, se nasc deseori contradicţii şi conflicte. In buna parte, unele din aceste stări stresante degenerează chiar în acte de brutalitate. Ele, niciodată nu iau sfârşit odată cu încetarea, conflictului propriu-zis, ci sunt duse mai departe. Zile şi nopţi la rând, ele ne frământă şi, prin intermediul gândirii, le actualizează la nesfârşit. Unele din aceste incidente psihologice îşi adâncesc rădăcinile în propriul psihic, în aşa măsură, încât nu putem scăpa de povara lor istovitoare pe întregul parcurs al acestei existenţe. Mai mult chiar, uneori, le păstrăm vieţi de-a rândul, readâncindu-le cu fiecare reîncarnare sub formă de înclinaţii, învederate prin impulsuri necontrolate de ură şi violenţă.

Or, o fiinţă umană, trăind în prezent, adică în contact nemijlocit cu actualitatea, nu va crea niciodată probleme pentru azi sau pentru ziua de mâine. Starea conflictului care s-a ivit pe neaşteptate, generată de un anumit concurs de împrejurări, o rezolvă imediat, în sensul că o stinge pe loc. Acela care întinde primul mâna spre împăcare, indică certa sa valoare şi superioritate morală.

Că i se răspunde sau nu în acelaşi fel, nu are nici un fel de importanţă. Important este ca el să nu păstreze în continuare nici măcar o vagă umbră de aversiune, prilejuită de acea confruntare. Din această grijă, privind activitatea dezordonată a ego-ului, apare înţelegerea că prin ştiinţa noastră nu suntem niciodată în măsură să realizăm ceva durabil, de valoare universală. Această fericită viziune ne oferă starea de smerenie, însoţită de tăcere, care reprezintă poarta de acces spre Infinit.

Odată cu pătrunderea în noul climat, descoperim, prin trăire proprie, Iubirea Absolută, care este, de fapt, în noi înşine. Prin ea, omul matur se descoperă ca realitate, şi prin simpla lui atitudine, operează mutaţii transformatoare, benefice nu numai în imediata lui apropiere, ci şi la scară mondială.

 
Cartile lui Ilie Cioara se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 

Info: Playerul video de pe acest blog doar face enabled la linkul extern, youtube, openload, vimeo, etc, deci trebuie sa asteptati sa se incarce!



Apreciem sprijinul celor cu suflet, pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare.

Your email is never published or shared.