Ilie Cioara – Izvorul opuselor

In domeniul, totdeauna limitat, al gândirii, care se alimentează din înregistrările memoriale, toate manifestările noastre pe plan psihologic, au un caracter strict personal, de certă relativitate. Binele şi răul, de pildă, noi le formulăm în funcţie de înclinaţiile noastre, nuanţate de ceea ce ne place sau ne displace. Evităm sau respingem, cu vehemenţă, adesea, tot ce apreciem ca dezagreabil şi, în schimb, plăcutul îl căutăm şi cultivăm cu patimă, făcând eforturi spre a-l păstra cât mai mult cu putinţă.

Fiecare individ în parte îşi are propriul său etalon, prin care evaluează toate faptele, întâmplările şi împrejurările, adică tot ce vede şi aude, tot ce vine în contact cu propria lui personalitate. Măsura, stereotipă, pe care o foloseşte în estimările sale, este produsul timpului, al cărui prizonier este, prin clişeele clipelor ce i-au oferit cândva, satisfacţii sau amărăciuni.

Frumosul – urâtul, ca şi binele – răul, au o rădăcină comună, aflată în profunzimea gândirii obişnuite. Fiind alimentate din acelaşi izvor – memoria ego-ului – valoarea acestora nu poate fi decât dubioasă, precară şi superficială.

Binele şi frumosul, tipizate de gândire, intră în conflict cu mai binele şi mai frumosul sau sunt timorate de eventualele opuse: răul şi urâtul, care ar putea surveni automat, impuse de energiile ce le susţin. Din acest motiv, în spaţiul activităţii “eului”, nu este niciodată pace, armonie, ci o veşnică frământare, care degradează psihic şi afectează corespunzător, sănătatea corpului. Opusele dau naştere şi se amplifică prin lipsa de înţelegere a realităţii, adică a faptului care se produce în clipa respectivă. Neînţelegând mişcarea prezentului – fapt real şi actual – noi dorim altceva, care este structurat imaginativ – drept un miraj promiţător – avantajos.

Dorinţa deci, nu este altceva decât o evadare, o închipuire a ceea ce am vrea să fie. în acest fel, se naşte starea conflictuală dintre ce este real şi ce am dori să se împlinească (de obicei plăcutul fiind veşnic căutat).

Dar, să vedem ce se întâmplă când acordăm toată atenţia reacţiilor psihologice, fără să urmărim vreun anume rezultat?

Atenţia lucidă, globală, spontană şi fără margini, dezagregă ; orice activitate psihologică iniţiată şi alimentată de ego, fără să lase reziduuri memoriale. In clipa respectivă, complet eliberaţi de înlănţuirile timpului, în golul psihic – o reală fereastră spre Nemărginire – omul real, ca Iubire creatoare, se manifestă în toată măreţia, puritatea şi integritatea fiinţei sale.

Numai în această ipostază, de iluminare, fiinţa umană spulberă orice tendinţă de a mai dori altceva, decât ceea ce există cu adevărat în clipa aceea. Starea conflictuală nemaiavând nici un suport, ca opus imaginativ la faptul real, cade de la sine.

In concluzie, pacea sufletului, echilibrul, armonia psihologică, reprezintă unica modalitate, prin care omul conflictual şi decăzut moral, poate atinge starea de îndumnezeire ce a avut-o iniţial, dar a pierdut-o din cauza unei educaţii fundamental greşite.

Dacă informațiile găsite aici te-au ajutat, spune "mulțumesc" printr-o donație: