Ilie Cioara – Efortul

In perimetrul cunoaşterii, totdeauna relativ şi limitat, se utilizează termenul de “efort” în sens de muncă sub aspect fizic şi psihic. Desigur că, funcţionând la acest nivel, fără încordare fizică, nu ne-am putea, de pildă, construi o casă sau nu ne-am putea deplasa de la un loc la altul, etc.

De asemenea, nu am fi în măsură să învăţăm o meserie sau o limbă, dacă nu am acumula, cerebral sau prin efort psihic, o seamă de cunoştinţe, pe care apoi să le punem în practică.

In cadrul temei de faţă nu ne referim la asemenea activităţi psiho-somatice însoţite totdeauna de un scop clar, precis, bine determinat de anumite necesităţi impuse de viaţă.

Efortul cerut de tratarea subiectului nostru este, pe cât de aberant, pe atât de dăunător desfăşurării normale a existenţei. El este de natură psihică şi ia naştere din propria condiţionare. Deci, aria lui de desfăşurare cuprinde, fără nici o excepţie, zona limitată a ego-ului. Clipele plăcute sau dureroase, trăite odinioară şi înregistrate în memorie, fiind aduse imaginativ în prezent, impun o atitudine cu totul inadecvată noutăţii oferite de viaţă, în neîncetata ei mişcare. In acest fel, sunt căutate cu insistenţă clipele plăcute de altădată şi se evită cele neplăcute. Deci, ego-ul va oscila între un trecut ce i-a adus sau nu satisfacţii şi un viitor pe care-l doreşte realizat, datorită dulceţii plăcutului.

Iar dorinţa împlinirii cât mai complete a plăcerii, efortul îi va fi veşnicul stimulent. Intrucât prezentul nu satisface, el va încerca o gamă întreagă de soluţii, care să-i dea o rezolvare sau să fugă de cealaltă.

Trecutul fiind mort, iar viitorul stare incertă, amăgitoare, interferenta lor va da naştere la stări conflictuale în final, suferinţe cu efecte stresante corespunzătoare.

Efortul devenirii spirituale, de pilda, fiind cuplat cu scopul, încă de la început, este strâns legat de teama neimplinirii, pe de o parte, iar de alta, de proiecţia amăgitoare pe care şi-o face discipolul. Deosebit de asta, efortul, prin esenţa naturii lui, nu este decât o stare de violentare a practicantului. El se încordează în mod conştient, atât psihic cât şi fizic, pentru a realiza un rezultat închipuit, care nu poate fi decât o stare iluzorie.

Fragmentarea fiinţei umane între “ego-ul” care face efort şi idealul urmarit apare o consecinţă firească, ce obstrucţionează, în mod categoric, atât buna înţelegere, cit şi depăşirea efemerului.

Simpla conştientizare a acestei dualităţi, fără a avea în vedere urmărirea vreunei împliniri, conduce, în mod inerent la tăcerea gândirii. Şi, odată cu această tăcere, dăm peste o energie pura care, ea însăşi, ne arată a fi realitatea fiinţei noastre.

De-acum, funcţionand atemporal, cunoastem prin trăire directă Iubirea sacră, prin care ne integrăm în Nemărginirea din care toate purced şi spre care toate se îndreaptă în mod fatal.

 
Cartile lui Ilie Cioara se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 

Info: Playerul video de pe acest blog doar face enabled la linkul extern, youtube, openload, vimeo, etc, deci trebuie sa asteptati sa se incarce!



Apreciem sprijinul celor cu suflet, pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare.

Your email is never published or shared.