Ilie Cioara – Contopirea

Cuvintele, ca piese de limbaj, nu sunt altceva decât simple simboluri încărcate de o anumită semnificaţie, pentru comunicare şi înţelegere între oameni, la nivel intelectual.

Pentru înţelegerea reală, însă, a ceea ce aceste cuvinte doar încearcă să exprime, trebuie să căutăm mult mai în profunzime, în spatele exprimării superficiale. Adică, să ne implicăm noi înşine în a experimenta, în mod direct, faptul în sine. Căci, cum am putea noi să cunoaştem cu adevărat ceea ce vrea să exprime de pildă, cuvântul “sare”, dacă nu am folosi organul respectiv de simţire, pentru a descoperi, prin contact nemijlocit gustul sării?

La fel se petrec lucrurile şi cu titlul temei noastre. Cuvântul “contopire”, abordat la nivel intelectuali, sugerează din capul locului, o anumită activitate mintală. Adică se întreprinde ceva, în vederea obţinerii unui rezultat dinainte stabilit. In această ipostază se produce o separare între mine, ca subiect operatorii ceea ce văd, aud, pipăi, miros sau gust. Şi, în aceste fel, fragmentarea îmi impune să fac un anumit efort pentru a realiza ceea ce semnifică titlul acestei teme.

Or, practicarea cunoaşterii de sine se concretizează fără nici un fel de intervenţie din partea minţii noastre condiţionată. Mintea – intelect, afectivitate, voinţă – se află într-o stare de totală pasivitate, întreaga fiinţă – perfect tăcută – este întocmai ca o oglindă, în care se reflectă atât lumea exterioară, cât şi lumea noastră interioară.

Deci, impresiile şi senzaţiile se dezvăluie singure, aşa cum sunt ele în realitate, iar noi, doar le îmbrăcăm în cuvinte, atunci când împrejurările ne solicită o asemenea comunicare.

In caz contrar, totul se rezumă doar la trăirea pe clipe de existenţă a acestor realităţi, aduse de mişcarea universală şi permanentă a viului, în general.

Prin urmare, pentru a realiza întreaga suită de fenomene, variate de la o clipă la alta, prin trăirea directă a experimentului de contopire, se pune mai întâi problema ipostazei de pasivitate psihologică .

Deci, în ce fel mintea noastră atât de nestatornică şi agitată – atrasă fie spre un trecut perimat, fie spre un viitor imaginar şi nesigur, ar putea să-şi oprească zburdălnicia? Adică, să devină ordonată, armonioasă, complet liberă de întregul ei trecut înregistrat memorial!

Altfel zis, cum ar putea să fie ea, aidoma unui vas gol, disponibil a împlini în mod desăvârşit, de la o clipă la alta, o anumită utilitate, solicitată de însăşi mobilitatea vieţii?

Şi, încă o întrebare. Ce fel de mijloace vom folosi pentru a o determina să ţacă?

O grijă deosebită trebuie să acordăm acestor mijloace, fiindcă ele prefigurează şi determină rezultatul sau scopul atins!

Dacă vom folosi voinţa pentru a linişti mintea vom avea o linişte impusă prin violenţă. De altminteri, tot ce întreprinde voinţa pe plan psihologic, este violenţă, un act de impunere prin duritate. Iar mintea, obligată, în acest fel, să tacă, nu are nici un fel de corelaţie cu pasivitatea, de care aminteam anterior.

Nici rostirea de rugăciuni, sau formule, ori proiecţii imaginare nu ne pot oferi ipostaza armoniei şi a perfectei pasivităţi mintale.

O minte, care funcţionează haotic, nu este capabilă nici să cunoască şi, cu atât mai puţin, să realizeze pacea sufletului. Asta este mintea omului obişnuit care funcţionează la nivel de ego.

Deci, acestei minţi care se mişcă totdeauna egocentric, potrivit propriilor ei interese, îi punem această întrebare: “Dacă poate ea sau nu poate să realizeze starea de tăcere absolută şi dezinteresată?”.

Mintea, surprinsă de această abordare directă, tranşantă şi onestă, se opreşte în mod spontan şi tace, amuţeşte. în această fracţiune de timp, din profunzime, străbate o simplă scânteiere, ca o străfulgerare pe care o numim “Atenţie”.

Această extraordinară calitate a fiinţei umane, iluminează întreaga arie a conştientului. In faţa acestei străluciri, mintea complet smerită îşi vede neputinţa şi drept urmare, tăcerea invadează în mod natural, întreaga noastră fiinţă. In acest moment are loc fenomenul de transcendenţă a fiinţei noastre;

De-acum dispunem de o nouă minte cu o conştiinţă perfect lucidă, fără dimensiuni, integrată în Marea Conştiinţă Universală.

De fapt, atenţia reprezintă manifestarea Sacrului aflat în straturile cele mai profunde ale fiinţei umane. El este divinitatea din noi. Martorul care nu ne părăseşte niciodată se află în stare de “Neclintire”, în uniune permanentă cu Energia Cosmică sau Dumnezeu.

Tot în legătură cu atenţia mai remarcăm încă un fenomen, întreaga activitate a minţii este discontinuă. In cazul când citim, gândim sau vorbim între gânduri, cuvinte sau imagini, apar în mod firesc goluri. Aceste întreruperi sunt întocmai ca nişte minuscule ferestre deschise prin care Eternitatea din noi, prin razele sale de iluminare ne ajută să înţelegem fie lecturarea, fie conversaţia.

Intregul proces de discontinuitate şi iluminare se desfăşoară, fără ca noi să conştientizăm acest fenomen. Sesizarea este anevoioasă – printre altele – şi datorită repeziciunii cu care se derulează procesul gândirii, vorbirii, imaginării.

De asemenea, şi prin această ilustrare, aflăm că adevăratul conducător al fiinţei noastre este această Scânteie Divină. Ea ne iluminează, în mod constant, cărarea prin-viaţă, sfătuindu-ne prin intuiţie să atingem desăvârşirea şi prin ea să cunoaştem, prin trăire, adevărata fericire.

Şi-acum să revenim la subiectul temei noastre. Aşadar, pentru a putea atinge pasivitatea minţii condiţionate, nu avem alt instrument decât flacăra atenţiei. Ea destramă, spulberă şi arde fiecare reacţie a memoriei, oferindu-ne neforţat şi nedorit, perfecta pasivitate în care noul, adus de viaţă circulă prin vasul conştiinţei noastre, fără nici un fel de oprelişte.

Atenţia globală, spontană, directă şi dezinteresată ne-a oferit starea de conştiinţă pură, capabilă să întâlnească noul şi să-l înţeleagă în mod adecvat.

In concluzie, numai prezenţa aceste atenţii, ego-ul – identic cu zburdălnicia minţii – dispare. Iar, în vidul astfel creat, apare o conştiinţă lucidă, care nu are nici un fel de legătură cu acumulările memoriale.

Numai în această postură cunoaştem, prin trăire Adevărul, Iubirea, Frumuseţea la nivelul absolut.

 
Cartile lui Ilie Cioara se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 

Info: Playerul video de pe acest blog doar face enabled la linkul extern, youtube, openload, vimeo, etc, deci trebuie sa asteptati sa se incarce!



Apreciem sprijinul celor cu suflet, pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare.

Your email is never published or shared.