Ilie Cioara – Asprimea

Asprimea este o atitudine psiho-somatică pe cât de dizgraţioasă, tot pe atât de dăunătoare bunelor relaţii dintre oameni. Această manifestare, care tulbură şi irită, este totodată o piedică uriaşă pusă in faţa Iubirii. Asprimea şi Iubirea, de fapt se exclud reciproc. Cănd una este prezentă, lipseşte în totalitate cealaltă. Se întâmplă aşa pentru că fiecare dintre ele funcţionează în dimensiuni deosebite.

Aprimea, ori de căte ori se afirmă fie ca gândire, fie manifestată exterior prin vorbe sau acţiuni, este o însuşire a “ego-ului” care îşi urmăreşte în mod consecvent interesele strict personale. Individul obişnuit, funcţionând egocentric, se irită, devine aspru până la ură de fiecare dată cănd întâlneşte fapte şi întâmplări care nu se ajustează gustului său. Centrat numai pe ceea ce constituie plăcere, el nu este capabil să întâmpine viaţa aşa cum vine ea, cu de toate, plăcute sau mai puţin plăcute.

Asemenea atitudine, specific negativă, dă naştere în mod fatal la degradări, atât asupra psihicului uman, cât şi asupra corpului fizic. Se tulbură apele sufletului, fizionomia se urâţeşte şi întregul corp se crispează. Tonul exprimării este ridicat, strident, deasupra notei “fa”, care reprezintă tonul armoniei universale. Iar cuvintele rostite sunt întocmai ca nişte plesnituri de bici, iritante şi vulnerabile prin conţinut şi mod de exteriorizare. Hidoşenia lăuntrică apare în oglinda ochilor şi a feţei.

Uneori, starea de iritare este atât de intensă încât face să dispară orice logică în exprimare. Ba chiar, legarea cuvintelor se face anapoda sau şi mai grav, intervine chiar sincopa. Din cauza tensiunii emoţionale extreme, individul pierde chiar posibilitatea de a se exprima. Astfel de încordări psihologice, de surescitare care ating apogeul periclitează sănătatea fizică şi chiar viaţa. Sunt destul de frecvente stopurile cardiace, determinate de o enervare dezlantuita fulgerător.

Această comportare haotică o întâlnim, din păcate, nu numai la omul de rând, dar şi la acele suflete care se pretind că s-au angajat pe calea realizărilor spirituale. Şi, de fapt, în primul rănd, acest caz l-am avut în vedere când am încercat să elucidez tema abordată.

Unii idealişti, datorită unor interpretări cu totul eronate, socotesc că asprimea lor ar aduce chiar roade benefice celor traumatizaţi de cicălelile lor fără încetare. Câtă încărcătură aberantă în toate justificările lor puerile!

Ei nu fac altceva decât să-şi justifice propriile porniri ancestrale de violenţă şi cruzime, care îi domină până la hidoşenie. Iar orgoliul inseparabil de structura ego-ului, il împiedică să-şi vadă, în mod cinstit, această defecţiune şi în acelaşi timp, obstacol pe drumul împlinirilor autentice, vizând propria evoluţie.

Mai este oare cazul să ne întrebăm, după ani sau chiar decenii de eforturi şi tot felul de austerităţi, de ce nu ne am putut urni din loc?

Datorită acestei asprimi existentă în noi, aflăm, iată, astăzi, dacă nu am ştiut-o pănă acum că, de fapt, nu am făcut nici măcar primul pas spre a urca pe spirala fără sfârşit a Sacralităţii.

Cum ar putea oare cineva să încerce marea ascensiune, dacă acest “sine”, care îl subjugă nu-şi vede totala neputinţă în faţa măreţiei Infinitului?!

Cum ar putea, iarăşi, un preacticant să şi aprindă făclia care-i luminează calea şi să-i dea energia necesară înaintării, dacă furtunile pustiitoare împiedică realizarea primei scântei revelatoare?!

Acum, dacâ putem vedea singuri, prin noi înşine, toate aceste neajunsuri, mai este cazul să ne mirăm că încă n-am ajuns la o anumită înţelegere a adevărului?!

Cât timp mişcările noastre, pe traiectoria determinată ca drum de împliniri spirituale, vor fi dirijate de gândire şi urmărite sever de o voinţă care doreşte neapărat un rezultat final, asprimea va fi şi ea prezentă de fiecare dată. Şi, în acest context, prin fiecare efort, vom întări şi mai mult carapacea care ne limitează existenţa în dimensiunea mărginită a ego-ului, al cărui prizonier vom rămâne în continuare.

Prin efortul susţinut de voinţă nu vom putea înregistra nici măcar un singur pas pe drumul fără de sfârşit al evoluţiei spirituale. Acest instrument nu ne poate oferi decât iluzii, stari cu totul înşelătoare, care, prin natura lor, ne prelungesc întemniţarea în hrubele întunecoase ale sinelui.

Minunata flacără care pulverizează încleştările eului înrobitor şi oferă perspectiva nemărginirii, este observarea atentă şi directă, fără a întreprinde altceva împotriva acestei închisori. Contactul nemijlocit cu ceea ce se observă, fără a face vreo conversaţie, este unica soluţie ce dă posibilitatea practicantului serios să se depăşească psihologic pe sine însuşi. In acest moment fericit, contopit în Imensitate, el dispare ca personalitate, căci numai funcţionând ca “nimic” – psihic – el poate fi intregul.

Niciodată să nu disperaţi Reluaţi observarea gândirii haotice, condiţionate de zeci, sute sau chiar mii de ani, dacă va fi cazul. Din ghiearele cerberului “ego” nu se scapă uşor, mai ales când, pentru realizarea acestui final, am folosit cine ştie ce metodă, dogmă sau concept care, de fapt, ne-au înlănţuit şi mai straşnic.

 
Cartile lui Ilie Cioara se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 

Info: Playerul video de pe acest blog doar face enabled la linkul extern, youtube, openload, vimeo, etc, deci trebuie sa asteptati sa se incarce!



Apreciem sprijinul celor cu suflet, pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare.

Your email is never published or shared.