Hiromi Shinya – Prea multe proteine de origine animala sunt toxice

În cadrul Programului de alimentație și stilul de viață bazate pe factorul enzimatic, îmi sfătuiesc pacienții să consume, în principal, cereale și legume și să reducă produsele animale, cum ar fi carnea, peștele, produsele lactate și ouăle, menținând aportul lor la mai puțin de 15% din caloriile consumate în fiecare zi.

Mulți nutriționiști consideră, la ora actuală, că proteinele animale conțin multe elemente ideale, care sunt disociate și apoi absorbite ca aminoacizi în intestin și, în cele din urmă, se regăsesc în mușchi și în sânge. Totuși, indiferent cât de bună este hrana, dacă vei consuma mai mult decât ai nevoie, ea va deveni otravă pentru organism. Ceea ce este valabil în special dacă vei consuma cantități mari de proteine animale, pentru că ele nu vor fi complet disociate și absorbite de către sistemul gastrointestinal.

De fapt, ele se vor descompune în intestin, producând cantități mari de toxine, cum ar fi hidrogenul sulfurat, indola6, metanul, histaminele și nitro-histaminele. Pe lângă acestea, se produc cantități mari de radicali liberi. Iar pentru a detoxifica aceste toxine în ficat și în intestin se consumă cantități mari de enzime.

Necesarul de proteine al unei persoane este de aproximativ un gram per kilogram de greutate corporală. Cu alte cuvinte, dacă un om cântărește 60 de kilograme, îi sunt suficiente 60 de grame de proteine de origine animală. Dar în realitate datele privind consumul real de proteine din Statele Unite se situează undeva între 88 și 92 de grame pentru bărbați și între 63 și 66 pentru femei. Este evident prea mult.

Este drept că proteinele consumate în exces vor fi excretate prin urină, în ultimă instanță, dar, între timp, ele produc pagube serioase corpului. În primul rând, 83/185 proteinele în exces sunt convertite în aminoacizi de către enzimele digestive, iar acești aminoacizi sunt descompuși mai departe în ficat, după care vor circula liberi prin fluxul sanguin. Deci sângele devine mai acid și cantități mari de calciu sunt retrase din oase și dinți, pentru a neutraliza acizii.

Calciul și sângele oxidat sunt apoi filtrate prin rinichi, iar proteinele în exces vor fi expulzate, alături de o mare cantitate de calciu și de apă. Cred că ați înțeles deja: ca un corolar, cantități mari de enzime sunt consumate în cadrul acestui proces.

Dacă vei introduce în organism cantități excesive de proteine prin consumul de carne (inclusiv alimente prelucrate, care conțin carne) și lapte (inclusiv toate produsele lactate), sănătatea ta poate fi afectată foarte grav.

De ce? Pentru că aceste alimente de origine animală nu conțin fibre alimentare și, astfel, accelerează deteriorarea sănătății intestinului tău. Fibrele alimentare nu pot fi descompuse chimic de enzimele digestive umane. Exemplele tipice de asemenea substanțe sunt celuloza și pectina, care se găsesc în plante, dar și în chitina din exoscheletul crabilor sau al creveților.

Dacă vei consuma multă carne care nu conține fibre alimentare, scaunele vor fi mai puțin abundente; vei avea parte de constipație și scaune stagnante. Mai mult, dacă această stare este lăsată să evolueze de la sine, în pereții intestinali se vor crea diverticuli (cavități ca niște buzunare), în care toxinele și scaunele stagnante se vor acumula, ducând la polipi și cancer.

De ce peștele gras nu blochează arterele oamenilor? Discutând despre proteinele animale, am menționat aici numai carnea. Dar și peștele poate prezenta aceleași pericole, dacă este consumat în exces.

În conformitate cu datele mele clinice, există, totuși, o deosebire esențială între intestinele „cu carne” și intestinele „cu pește”. Altfel, pacienții mei a căror alimentație este bazată pe pește nu vor avea diverticuli, indiferent cât 84/185 de rele sunt celelalte caracteristici intestinale. În multe cărți medicale de astăzi putem citi că un consum exagerat de carne, lactate, adică alimente lipsite de fibre alimentare, va conduce la diverticuloză. Dar propria mea experiență clinică arată că persoanele care mănâncă puțină carne sau deloc, dar consumă pește din belșug, au un perete intestinal spastic și rigid, dar nu va ajunge până acolo încât să facă diverticuli.

Ce produce această deosebire esențială în caracteristicile intestinale?

Eu cred că ea provine din tipul de grăsime din carne, comparat cu grăsimea din pește. Se spune că deosebirea dintre grăsimea din carne și cea din pește este aceea că acizii grași saturați din carne sunt răi pentru organism, în vreme ce acizii grași nesaturați din pește sunt buni, pentru că reduc nivelul colesterolului din sânge. Dar putem privi lucrurile mai simplu, luând drept standard oamenii. Grăsimea dintr-un animal a cărui temperatură corporală este mai înaltă decât cea a omului poate fi considerată rea, iar grăsimea unui animal a cărui temperatură este mai joasă decât a omului se poate considera bună.

Temperatura corporală a unei vaci, a unui porc sau a unei păsări se situează între 38,5 și 40 de grade Celsius. O găină are o temperatură corporală și mai ridicată, de 41,5 grade Celsius. Grăsimea acestor animale este în starea ei cea mai stabilă la aceste temperaturi corporale specifice.

Astfel, atunci când grăsimea intră în mediul de mai joasă temperatură al organismului uman, ea devine lipicioasă și se întărește. Această grăsime lipicioasă va îngroșa sângele omului. Sângele îngroșat va curge mai lent. El va deveni stagnant și va produce cheaguri în vase.

Pe de altă parte, dat fiind că peștele este un animal cu sânge rece, temperatura lui este (în condiții normale) mult mai redusă decât cea a corpului uman.

Ce se întâmplă atunci când grăsimea de pește intră în organismul uman? Ca și grăsimea pe care o pui în tigaie, ea se va topi și va deveni 85/185 mai fluidă. Uleiul de pește, pe măsură ce intră în fluxul sanguin uman, va face sângele mai fluid, micșorând concentrația colesterolului rău din sânge. Chiar atunci când consumi același număr de grame de grăsime, peștele este, evident, mai benefic pentru corpul uman decât animalele cu sânge cald, pentru că grăsimea de pește intră în fluxul sanguin ca un fluid.

Carnea roșie de pește trebuie consumată proaspătă

Peștele se poate împărți în două mari grupe: cel cu carne albă și cel cu carne roșie. Peștele cu carne albă este considerat în general mai bun pentru sănătate decât cel cu carne roșie, pentru că acesta din urmă are tendința de a se oxida cu ușurință. Se oxidează mai rapid pentru că are conținut foarte înalt de fier.

Tonul și bonita sunt pești cu carne roșie pentru că țesutul lor muscular este roșu. Culoarea roșie a mușchilor se datorează unor proteine specifice, numite mioglobine. Mioglobinele sunt proteine globulare, care pot stoca oxigenul și sunt formate dintr-un lanț de polipeptide (care sunt de fapt aminoacizi) și poliferină, un tip de fier. Mioglobinele se găsesc în mușchii animalelor care înoată sub apă perioade lungi de timp, cum ar fi delfinii, balenele și focile. Aceasta pentru că mioglobinele sunt capabile să stocheze oxigen în celule, oxigen care va fi folosit ulterior în metabolism. Mușchii animalelor sunt, în general, roșii, din cauza mioglobinelor.

Tonul și bonitele au o concentrație serioasă de mioglobină pentru că înoată în ocean cu viteze foarte mari, iar mușchii lor au nevoie de cantități mari de oxigen. Pentru a preîntâmpina o penurie de oxigen, acești pești posedă mușchi cu cantități mari de mioglobină. Carnea roșie de pește se va oxida, practic, pe loc, îndată ce este transformată în filé și expusă la aer. Este motivul pentru care carnea roșie de pește este considerată relativ nesănătoasă. Pe de altă parte, peștele cu carne albă nu are mioglobină.

Astfel, după ce este tăiată și făcută filé, această carne nu oxidează la fel de rapid. Totuși, carnea roșie conține mai mulți agenți antioxidanți, cum ar fi DHA și EPA. Mai mult, fierul ce se găsește în mioglobină, în cantități mari, este în starea sa naturală și deci foarte bună pentru persoanele cu anemie.

Dar acest fier va oxida și va deveni oxid feros, care produce mai mult rău decât bine în organism, amplificând, în fapt, anemia. Prin urmare, dacă vrem să consumăm pește cu carne roșie, trebuie să fim atenți să alegem un pește proaspăt.

Personal, mă înnebunesc după sushi de ton. Dacă se întâmplă să pun mâna pe un asemenea pește, voi tăia întotdeauna cam cinci milimetri din suprafață înainte să îl prepar. Astfel înlătur porțiunea care a fost expusă la aer un timp mai îndelungat și s-a oxidat. Dacă îi dedici puțin timp și energie, carnea roșie de pește poate fi transformată într-un aliment de înaltă calitate.

De exemplu, în prefectura Kochi există o specialitate locală numită katsuo no tataki (bonită crudă arsă). Se folosește o metodă de gătit în care suprafața peștelui este rapid uscată, modificând calitatea proteinelor și împiedicând astfel oxidarea peștelui, chiar atunci când este expus la aer. Dată fiind viteza uscării / coacerii, stratul exterior al peștelui protejează restul de expunerea la oxigen, împiedicând oxidarea. Întâmplător, această metodă de gătit are și avantajul de a omorî paraziții care au tendința de a se concentra în pielea peștelui.

Toate bune, dar peștele constă tot din proteine animale și de aceea trebuie să fim atenți și să nu consumăm prea mult. Mai mult, ultimele rapoarte arată că, în ton, s-a mărit concentrația mercurului. Analiza sângelui arată că tot mai mulți oameni au un nivel extrem de ridicat al mercurului din sânge. Dacă dumneavoastră consumați frecvent ton, vă rog să faceți măcar o analiză a sângelui. Trebuie să înțelegem cu toții că poluarea solului și a mării afectează direct sănătatea noastră individuală și deci trebuie să fim foarte atenți în această privință.

 
Cartile lui Hiromi Shinya se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 

Info: Playerul video de pe acest blog doar face enabled la linkul extern, youtube, openload, vimeo, etc, deci trebuie sa asteptati sa se incarce!



Apreciem sprijinul celor cu suflet, pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare.

Your email is never published or shared.