Franz Hartmann – Paracelsus, viata si invatatura : Geneza omului

Omul este o fiinţă alcătuită din trei elemente sau forţe distincte: Spirit, Suflet şi Materie. Fiecare element (din acestea trei) este vizibil şi tangibil fiinţelor care trăiesc exclusiv în el, sau în a căror componenţă respectivul element predomină. Spiritul este perceptibil existen­ţelor spirituale, iar gândurile muritorilor apar vizibile şi materiale spiritelor. Esenţa sufletului, cu formele şi curenţii ei, poate fi văzută şi simţită de Elementali şi de fiinţele care trăiesc în sfera sufletului; ei sunt de ase­menea capabili să citească gândurile mai puţin subtile şi spirituale, şi percep stările de spirit ale oamenilor provocate de culori, ca şi efectele lor în aura fiinţelor umane. Ei nu pot, totuşi, să perceapă lucrurile divine şi spirituale. Materia, în starea în care noi o cunoaştem, este văzută şi simţită cu ajutorul simţurilor fizice, însă fiinţelor care nu posedă asemenea simţuri, lucrurile materiale le sunt tot atât de invizibile şi intangibile cum sunt lucrurile spirituale pentru cei ce nu şi‑au dezvoltat puterea percepţiei spirituale.

Esenţa spirituală a omului provine din prima emanaţie a lui Dumnezeu. Ea este înzestrată cu înţe­lepciune şi putere divină, şi dacă elementele din care este constituit omul normal devin conştiente că posedă asemenea daruri, şi înţeleg care sunt puterile lor şi cum să le folosească, atunci cel care le posedă va fi, ca să spunem aşa, un supraom, şi, pe bună dreptate, va fi numit Fiinţă divină, sau Fiu al Atotputernicului.

Ori de câte ori este conceput un copil, un cuvânt purcede de la Dumnezeu asemenea unei raze şi înzes­trează viitoare făptură cu Spirit. Totuşi, acest Spirit nu este absorbit imediat de copilul nou născut, ci se încar­nează treptat, pe măsură ce fiinţa omenească creşte şi îşi dezvoltă raţiunea şi inteligenţa. Mulţi oameni trăiesc, se căsătoresc şi mor fără a ajunge vreodată să intre pe deplin în posesia acestei raze divine de înţelepciune (sau fără să stabilească o legătură strânsă cu ea) care, doar ea, îi poate transforma în fiinţe omeneşti nemuri­toare. Deşi puterile şi esenţele, care urmează să pregă­tească sufletele acestora, pot fi mai rezistente, în formele lor, decât trupurile lor fizice, totuşi aceste puteri vor slăbi, iar aceste esenţe se vor descompune la timpul potrivit în elementele care le compun, căci nimic nu durează la nesfârşit în afară de Spiritul lui Dumnezeu,  care începe să se manifeste în om prin asimilarea esenţelor mai subtile ale sufletului.

Dacă o asemenea asimilare nu se produce – altfel spus, dacă individul, în timpul vieţii sale, nu devine înţelept, bun şi iluminat spiritual – raza divină se în­toarce, odată cu moartea persoanei, la sursa de unde a venit, iar personalitatea individului va rămâne doar ca o urmă în lumina astrală.

În om există două feluri de inteligenţă: inteligenţa umană şi inteligenţa animală. Numai inteligenţa umană se poate uni cu spiritul. Raţiunea inferioară sau animală – oricât de mult ar cunoaşte în privinţa aspectelor exterioare ale lucrurilor, şi oricât de versată ar fi în logică şi filozofie – este complet neputincioasă, fiindcă va fi respinsă de spiritul adevărului; iar acela care păstrează formele nealterate, prevenind destrămarea şi întoarcerea lor în haos, este doar spiritul de viaţă.

Spiritul pur n‑are personalitate, ci există imperso­nal în Dumnezeu şi ca Dumnezeu, şi fiecare naştere face să apară o nouă persoană, dar nu şi o nouă rază spirituală. Spiritul impersonal supravieţuieşte, dar per­sonalitatea omului se poate pierde. Numai elementele din personalitatea lui care vor fi absorbite de spirit vor putea supravieţui. Cimentul care uneşte sufletul cu spiritul este iubirea, şi de aceea iubirea înflăcărată pentru divinitate este cel mai înălţător bun pe care îl poate realiza un om muritor.

Esenţa sufletului omenesc este alcătuită din influen­ţele eterice sau astrale care provin din sufletele lumii, planetelor şi stelelor, în special din sufletul planetei pe care locuieşte. Sufletul oricărui om şi al oricărui animal are caracteristici proprii, care îl deosebesc de celelalte suflete; la fel, „sufletul” fiecărei planete, al fiecărui soare, al fiecărei lumi are caracteristici proprii, şi el emite influenţe benefice sau distructive pe care le răspândeşte în spaţiul cosmic, acţionând astfel asupra Microcosmului omului şi producând, în cele din urmă, rezultate vizibile.

Aceste elemente astrale sunt organizatoarele sufle­tului uman. Ele sunt constructorii templului în care locuieşte spiritul, iar sufletul omenesc, fiind stimulat de ele, atrage prin intermediul unor procese fiziologice elemente ale pământului, şi formează ţesuturi, muşchi şi oase, şi devine vizibil şi tangibil pentru fiinţele alcătuite asemănător trupului material sau animal al omului.

Din acest motiv omul poate fi considerat ca fiind o fiinţă dublă – un om vizibil şi un om invizibil uniţi prin suflet. Omul vizibil constă din acele elemente iniţial invizibile care devin vizibile în forma sa, omul invizibil fiind constituit din sentimente şi gânduri a căror origine se află în Macrocosm, iar lumina lor se reflectă şi se imprimă în materie.

Omul este, aşadar, chintesenţa tuturor elementelor şi un fiu al universului sau o copie în miniatură a Sufletului său, şi orice există sau se întâmplă în univers, există şi se întâmplă în alcătuirea omului. Mulţimea forţelor şi esenţelor ce acţionează pentru a constitui ceea ce numim „omul” este aceeaşi ca şi mulţimea forţelor şi puterilor a ceea ce, la o scară infinit mai mare, se numeşte Univers, şi orice lucru din Univers se reflectă în om şi poate intra în conştiinţa acestuia. Această circumstanţă permite omului care se cunoaşte pe sine însuşi să cunoască Universul, şi să perceapă nu numai ceea ce există invizibil în Univers, dar să prevadă şi să prezică întâmplări viitoare. De relaţia strânsă dintre Univers şi Om depinde armonia datorită căreia Infinitul se leagă strâns de Finit, şi imensitatea de tot ce este mic. Este lanţul de aur al lui Homer, sau inelul lui Platon.

Scopul existenţei omului este restabilirea armoniei de la începuturi, care a existat între Dumnezeu şi Om înainte de producerea separării ce a tulburat echilibrul şi a făcut ca prima emanaţie a esenţei divine să fie atrasă de cea de‑a treia emanaţie materială şi să se scufunde în materie. Pentru a restabili această armonie, Omul poate face ca voinţa lui Dumnezeu să‑şi găsească expresia perfectă în Natură, şi de aceea Natura se va spi­ritualiza şi Macrocosmul se va apropia de perfecţiune.

Calităţile şi temperamentele oamenilor pot fi dez­voltate, într‑o anumită măsură, independent de mediul înconjurător, prin puterea lui Ens seminis (forţa for­matoare a materiei). Adam şi Eva (esenţa spirituală duală masculină şi feminină) şi‑au primit trupurile prin „creaturi” (esenţe elementale sau astrale), prin Ens seminis; prin acest ajutor neîncetat, bărbaţii şi femeile vor exista până la sfârşitul lumii. Chiar dacă n‑ar fi existat planete, nici stele, şi dacă nimic n‑ar fi căpătat vreodată existenţă, totuşi copiii lui Adam şi ai Evei s‑ar fi născut, şi ar fi avut temperamente specifice: unul ar fi fost melancolic, altul coleric, al treilea sangvin sau irascibil etc. Asemenea calităţi ale oamenilor provin de la Ens proprietatis, şi nu de la nişte influenţe astrale, fiindcă temperamentele, gusturile, înclinaţiile şi talen­tele nu sunt o parte a corpului; altfel spus, ele nu îi dau acestuia nici înfăţişare, nici culoare şi nici formă – acestea sunt atribute ale lui Ens proprietatis.

Deşi Microcosmul şi Macrocosmul se află într‑o relaţie reciprocă, asemenea relaţiei dintre puiul din ou şi albuşul care îl înconjoară, totuşi acţiunea Macrocos­mului asupra Microcosmului este doar o condiţie externă de viaţă, numită de Paracelsus, Digest. Nici un om sau nici o fiinţă muritoare nu poate exista fără influenţa astrelor, dar nu‑şi capătă existenţă prin ele. O sămânţă aruncată în pământ poate creşte şi da naştere unei plante, dar acest lucru nu ar fi fost posibil dacă soarele nu ar acţiona asupra ei, şi nici solul n‑ar putea să creeze o sămânţă de la sine, oricât de mult ar fi stră­lucit soarele asupra lui. Paracelsus explică originea calităţilor condiţiilor exterioare de viaţă, susţinând că ele au apărut în urma atracţiilor reciproce şi inter­acţiunilor dintre Macrocosmos şi Microcosmos şi prin armonia ambelor sfere (firmamentul inferior şi cel supe­rior), fiecare fiind formată în funcţie de cealaltă. Baza comună a ambelor sfere – care este, ca să spunem aşa, receptacolul comun al germenilor – se numeşte Limbus.

 „Omul fiind format din Limbus – iar Limbusul fiind uni­versal şi, prin urmare, mama tuturor lucrurilor – rezultă că toate lucrurile, inclusiv omul, au aceeaşi origine, şi fiecare lucru este atras către originea sa, în virtutea acestei relaţii mutuale.

Dacă omul n‑ar fi format astfel, adică din întreg şi din toate părţile sale, şi dacă fiecare om ar fi făcut dintr‑o singură parte separată de lume şi esenţial distinctă de celelalte (părţi ale lumii), el nu ar mai fi capabil să primească influenţele care rezidă în întreg. Dar sufle­tul lumii celei mari are aceleaşi diviziuni, proporţii şi părţi ca şi sufletul omenesc, iar trupul material al omului primeşte trupul material al Naturii, în acelaşi sens în care fiul primeşte «sângele» tatălui său”.

O relaţie asemănătoare celei existente între Macro­cosm şi Microcosm există între bărbat şi femeie, între femeie şi uter, între uter şi fetus.

„Întregul Microcosm este potenţial conţinut în Liquor Vitae, un fluid nervos comparabil cu substanţa cerebrală fluidică şi în care sunt conţinute natura, calitatea, caracterul şi esenţa fiinţelor. Acest fluid eteric vital din om poate fi considerat un om invizibil sau ascuns – cu alte cuvinte, dublura eterică sau reflexia sa.” {De Generaţia otninis)

Şi Paracelsus continuă să explice:

„Din această aură a nervilor sau liquor vitae, în procesul de creare a omului, semen‑ul (sămânţa) se separă într‑un mod comparabil cu separarea spumei de lichidul care fermentează, sau asemenea chintesenţei (cel de‑al cincilea principiu) tuturor lucrurilor care se separă de elementele inferioare. Acest semen nu este, totuşi, sperma sau fluidul seminal vizibil al omului, ci, mai degrabă, un principiu semi‑material conţinut în spermă, sau aura seminalis, căreia sperma îi serveşte drept vehicul. Sperma fizică este o secreţie a organelor fizice, în timp ce aura seminalis este un produs (sau emanaţie) al liquor vitae. Ea se dezvoltă (cu ajutorul acestuia din urmă) în acelaşi fel în care focul apare din lemn, în care, într‑adevăr, nu există foc, dar din care pot să apară căldura şi focul. Această emanaţie (sau separare) se produce printr‑un fel de mis­tuire datorată căldurii interioare, care, pe toată perioada virilităţii, se poate produce în bărbat la apropierea de o femeie, fie cu gândurile îndreptate spre ea, sau în contact direct cu ea, în acelaşi mod în care o bucată de lemn expusă la un fascicul de raze solare concentrate poate fi făcută să se aprindă.

Toate organele sistemului uman, ca şi toate puterile şi eforturile lui contribuie în acelaşi fel la producerea seme­nului, iar esenţele tuturor sunt conţinute în liquor vitae, a cărui chintesenţă este aura seminalis, şi aceste organe şi activităţi fiziologice sunt reproduse în fetus, din această licoare. Aşadar, ele sunt conţinute germinai în fluidul seminal, care este necesar pentru reproducerea orga­nismului uman. Semenul este, cu alte cuvinte, esenţa trupului omenesc, conţinând toate organele acestuia din urmă într‑o formă ideală”.

De altfel Paracelsus face o distincţie între Sperma cagastricum şi Sperma iliastricum, prima fiind produsul imaginaţiei (gândul), iar ultima un extract direct din Misterium magnum.

„Femeia fiind, totuşi, mai apropiată de Natură, asigură solul în care sămânţa bărbatului găseşte condiţii cores­punzătoare pentru a se dezvolta. Ea hrăneşte, dezvoltă şi face să se coacă sămânţa, fără ca ea însăşi să producă vreo sămânţă. Bărbatul, deşi se naşte din femeie, nu derivă niciodată din femeie, ci întotdeauna din bărbat. Cauza interacţiunii mutuale a celor două sexe este atrac­ţia lor reciprocă. Tendinţele bărbatului îl determină să gândească şi să facă speculaţii, speculaţiile dau naştere dorinţei, dorinţa devine pasiune, pasiunea acţionează asupra imaginaţiei, iar imaginaţia lui creează semenul. De aceea Dumnezeu a pus semenul în imaginaţia băr­batului, şi a plantat în femeie dorinţa de a fi atrasă de bărbat. Matricea conţine o puternică forţă de atracţie pentru semen, asemănătoare puterii magnetului care atrage oţelul.

Relaţia existentă între Macrocosm şi Microcosm îşi află asemănarea în relaţia dintre trupul femeii şi uter. Acesta din urmă poate fi considerat ca un Microcosm într‑un Microcosm. După cum semenul bărbatului conţine poten­ţial toate organele trupului părintelui, tot astfel în uter sunt conţinute potenţial toate atributele trupului femeii, întregul trup al bărbatului este conţinut potenţial în se­men, şi întregul trup al mamei este solul în care viitorul om este făcut spre desăvârşire, fiindcă toate esenţele şi forţele trupului ei sunt concentrate în uter, şi acolo, în special, puterea imaginaţiei ei este mai activă. Astfel, Omul este produsul unui fluid secundar, în timp ce Macrocosmul este produsul unui fluid primordial, şi aşa cum la începutul creaţiei Spiritul lui Dumnezeu se mişca peste suprafaţa apelor (sufletul), tot astfel spiritul omului, răspândit în întregul organism al omului, se mişcă peste fluidul (seminal) din care se dezvoltă forma umană. Spiritul lui Dumnezeu este elementul care dă viaţă şi spiritualizează procesul de procreaţie. Însă fetusul uman trece în uter printr‑o existenţă asemănătoare animalului, şi el primeşte spiritul ceva mai târziu.”

Faptul că semenul este format din toate părţile tru­pului în proporţie egală, explică de ce unele persoane se pot naşte fără anumite organe. Dacă, din anumite cauze, o parte sau alta a organismului uman nu par­ticipă la formarea semenului, esenţa acelei părţi va lipsi la constituirea fluidului seminal şi nu va putea reproduce partea corespunzătoare în matrice. Dacă, din alte cauze, o parte din organismul tatălui produce o cantitate dublă de semen, copilul s‑ar putea naşte cu un număr mai mare de membre.

După cum imaginaţia bărbatului contribuie la pro­cesul de producere a semenului, tot astfel imaginaţia mamei exercită o mare influenţă asupra dezvoltării fetusului, şi pe acest fapt se bazează asemănarea dintre copii şi părinţi.

Naşterea gemenilor sau naşterile multiple se produc atunci când uterul atrage semenul cu mai mult decât o singură sorbitură. Puterea de atracţie pe care uterul o exercită asupra aurei seminale este atât de mare, încât, la contactul cu fluidul spermatic al animalelor, ea îl poate absorbi şi astfel pot să se nască monştri.

„Se poate spune că imaginaţia tatălui declanşează pu­terea creatoare necesară pentru a da naştere unei fiinţe umane, iar imaginaţia mamei procură materialul pentru formarea şi dezvoltarea ei, dar nici tatăl şi nici mama nu sunt părinţii omului spiritual, căci germenul acestuia provine din Mysterium magnum, şi Dumnezeu este tatăl lui. Părinţii nu‑i înzestrează pe copii cu raţiune, cu toate că ei pot înzestra copilul cu un trup în care principiul raţiunii poate fi capabil sau nu să acţioneze. Raţiunea este dreptul natural înnăscut al fiecărei fiinţe umane; ea este eternă şi perfectă şi nu are nevoie să fie educată în copil, dar ea poate fi învinsă şi eliminată de dogmatism.

Acumulările intelectuale sunt perisabile, iar memoria trebuie educată, căci adesea ea se pierde mai repede la bătrâneţe, sau în urma unor boli cerebrale, decât se dezvoltă în tinereţe. Copiii pot moşteni de la părinţii lor puterea de a‑şi folosi raţiunea, dar ei nu moştenesc raţiunea însăşi, fiindcă raţiunea este un atribut al Spiritului Sfânt. Omul nu‑şi pierde raţiunea, dar el poate fi pierdut de ea, fiindcă raţiunea este un principiu universal ce nu poate fi stăpânit sau monopolizat de nici un om”.

 
Cartile lui Paracelsus se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 

Info: Playerul video de pe acest blog doar face enabled la linkul extern, youtube, openload, vimeo, etc, deci trebuie sa asteptati sa se incarce!



Apreciem sprijinul celor cu suflet, pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare.

Your email is never published or shared.