Dragos in dialog cu Iuliana – Exista in creier o zona a constiintei? E aceeasi cu a memoriei?

Putem spune deci că noi suntem în bună măsură suma amintirilor noastre?

Cu toţii ne-am uitat la un copil mic cum e pe cale să facă o prostie, chiar una care să ii facă rău, gen să treacă strada fugind după o minge, sau să meargă cu spatele spre marginea unei gropi. Şi am spus că „săracul nu e conştient de ce i se poate întâmpla”. La fel, cunoaştem oameni care au un obicei din a lua decizii iresponsabile, prin care îşi pun în pericol viaţa, sănătatea sau banii (sau pe ale altora) şi spunem că sunt „inconştienţi”. Totuşi, ce înseamnă „a fi conştient”? Din ce s-a descoperit până acum, înseamnă suma cunoştinţelor noastre care sunt conectate între ele la un moment dat. Adică, dacă am cunoştinţe despre un lucru anume, când îl văd undeva îl recunosc, ştiu dacă îmi place sau nu, mă prind dacă acel context în care apare e normal pentru el, ştiu ce aş putea face cu el sau ar putea să îmi facă el mie, ce istoric am cu el, cum ar trebui să reacţionez în faţa lui, în funcţie de situaţia în care sunt singur sau împreună cu alţii, şi aşa mai departe.

De ce se activează toate informaţiile astea? Cercetătorii de la University of California Berkeley au realizat o hartă a locurilor unde sunt stocate informaţiile în creier despre tot felul de categorii: părţi ale corpului, animale, vehicule, texte, peisaje drumuri sau clădiri. Ele sunt răspândite împrăştiat pe toată suprafaţa creierului iar de fiecare dată când ne întâlnim cu lucruri sau oameni cunoscuţi, memoriile noastre işi fac up-date. Şi dată fiind împrăştierea lor, ele trebuie cumva conectate, pentru că o experienţă de viaţă e compusă din tot felul de detalii diferite, stocate în locaţii diferite. Iar informaţia nouă cu care ne întâlnim trebuie să fie confruntată cu tot ce există similar prin creier. In plus, se pare că acest proces de up-date este critic pentru sănătatea neuronilor noştrii.

Dacă el nu are loc, ei se degradează mai rapid, adică ne sclerozăm. Atunci când ne recunoaştem un fost coleg pe stradă, au loc în creier lucruri mult mai complicate decât am crede. Mai întâi că se activează informaţiile pe care le avem despre el, apoi se pornesc nişte simulări mentale despre cum va reacţiona el, cum ar trebui să ne purtăm cu el, ce ar trebui să îi spunem şi ce nu, etc.

Studiile au arătat că oamenii sunt mai puţin impulsivi în decizii cu cât sunt mai capabili să realize aceste simulări ale variantelor de viitor posibile. Deci, în limbaj comun, putem spune că sunt mai „conştienţi” atunci când iau decizii, sau mai responsabili. Toate aceste reamintiri şi simulări fac parte din ceea ce numim CONŞTIINŢĂ. Dar, de fapt sunt doar un sistem de refresh al memoriilor noastre. Cu cât reffeshul implică mai multe memorii, cu atât suntem „mai conştienţi” de ce ni se întâmplă şi de lumea din jurul nostru. De aceea copiii şi oamenii cu Alzheimer sunt „mai puţin conştienţi” -pentru că au mai puţine amintiri la dispoziţie.

Deci există în creier o zonă conştiinţei? E aceeaşi cu a memoriei?

In orice carte de anatomie este descris simţul văzului. El cuprinde un circuit care pleacă de la ochi (din retină mai exact – cuvânt uşor de reţinut pentru cei care au iPhone) străbate întreg creierul şi ajunge la ceafă, în „lobul occipital” cum se numeşte zona respectivă. Acolo, în centrul văzului, se formează imaginea a ceea ce este în faţa noastră. Nimeni însă nu şi-a pus problema CINE VEDE IMAGINEA care se formează în centrul văzului? Oricine ar răspunde: „EU. Cum cine?” Ca şi cum în capul nostru ar fi un Eu mic, cam ca şi cel care apare în capul alienului din Man în Black, care se uită pe un ecran şi are comenzile organismului în mână. Cam aşa îşi reprezintă oamenii conştinţa.

Realitatea e complet diferită. Studiile au descoperit că devenim conştienţi de ceva atunci când un simţ se conectează la o acţiune. Cei care au copil mic ştiu că atunci când acesta vede un obiect, imediat întinde mâna spre el. Este cel mai simplu exemplu de conştiinţă. Neuronii sunt aranjaţi în creier pe şase straturi, ca şase pături. Cei de la suprafaţa creierului, unde se văd circumvoluţiile, formează straturile I şi II şi se ocupă cu a strânge informaţii de la simţuri. Cei din adâncul creierului formează stratul VI şi se ocupă cu a trimite comenzile de la creier către organism. Cei mai importanţi în discuţia noastră sunt însă cei de la mijloc – straturile III, IV şi V – pentru că aici are loc ce numim „conştiinţă”. Ei conectează simţurile cu acţiunile şi sunt capabili de a învăţă reguli complexe, categorii şi rezolvări de probleme. Experienţele noastre de viaţă în care am invaţat cum să reacţionăm sunt stocate aici. Aceste straturi se expandează odată cu vârsta. Practic între 3 şi 9 ani are loc o dezvoltare rapidă a creierului ajungând spre adolescenţă la nivelul adultului. Apoi, pe măsură ce învăţăm lucruri noi, ele se stochează în această reţea facând-o tot mai stufoasă. La fel, dacă la bătrâneţe ajungem să avem demenţă, creierul se distruge, memoriile de pierd şi astfel şi conştiinţa se reduce.

Deci „conştiinţa” noastră chiar creşte, dar nu dacă ne relaxăm după tehnici tibetane ci dacă învăţăm cum să reacţionăm în situaţii noi, şi mai ales dacă învăţăm mai multe variante de rezolvare a aceleiaşi probleme.

Spuneai „conştiinţa înseamnă suma cunoştinţelor noastre conectate între ele la un moment dat”. Cum adică „conectate”?

comenzile organismului în mână. Cam aşa îşi reprezintă oamenii conştinţa.

Realitatea e complet diferită. Studiile au descoperit că devenim conştienţi de ceva atunci când un simţ se conectează la o acţiune. Cei care au copil mic ştiu că atunci când acesta vede un obiect, imediat întinde mâna spre el. Este cel mai simplu exemplu de conştiinţă. Neuronii sunt aranjaţi în creier pe şase straturi, ca şase pături. Cei de la suprafaţa creierului, unde se văd circumvoluţiile, formează straturile I şi II şi se ocupă cu a strânge informaţii de la simţuri. Cei din adâncul creierului formează stratul VI şi se ocupă cu a trimite comenzile de la creier către organism. Cei mai importanţi în discuţia noastră sunt însă cei de la mijloc – straturile III, IV şi V – pentru că aici are loc ce numim „conştiinţă”. Ei conectează simţurile cu acţiunile şi sunt capabili de a învăţă reguli complexe, categorii şi rezolvări de probleme. Experienţele noastre de viaţă în care am invaţat cum să reacţionăm sunt stocate aici. Aceste straturi se expandează odată cu vârsta. Practic între 3 şi 9 ani are loc o dezvoltare rapidă a creierului ajungând spre adolescenţă la nivelul adultului. Apoi, pe măsură ce învăţăm lucruri noi, ele se stochează în această reţea facând-o tot mai stufoasă. La fel, dacă la bătrâneţe ajungem să avem demenţă, creierul se distruge, memoriile de pierd şi astfel şi conştiinţa se reduce.

Deci „conştiinţa” noastră chiar creşte, dar nu dacă ne relaxăm după tehnici tibetane ci dacă învăţăm cum să reacţionăm în situaţii noi, şi mai ales dacă învăţăm mai multe variante de rezolvare a aceleiaşi probleme.

Spuneai „conştiinţa înseamnă suma cunoştinţelor noastre conectate între ele la un moment dat”. Cum adică „conectate”?

Electric. Creierul foloseşte două tipuri de sinapse – chimice şi electrice. Cele chimice sunt mai cunoscute, presupun eliberarea de neurotransmiţători precum adrenalina, dopamina, acetilcolina sau serotonina.

Cele electrice nu se bazează pe transmiţători, ele conectează direct membranele a mai mulţi neuroni (prin mecanisme numite gap junction) şi-i face să pulseze la unison pe unde foarte înalte, până la 80-120 Hz, numite unde gamma (a nu se confunda cu razele gamma din cosmos). Practic, creierul se manifestă ca un singur neuron gigant, informaţii îndepărtate cuplându-se cu viteză foarte mare în imagini complexe. Conştiinţa este deci un fenomen electric.

 
Cartile lui Dragos Cirneci se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 

Info: Playerul video de pe acest blog doar face enabled la linkul extern, youtube, openload, vimeo, etc, deci trebuie sa asteptati sa se incarce!






Dacă materialele găsite aici ti-au placut, sigur poți spune "mulțumesc" printr-o donație:



Your email is never published or shared.