Dr. Michael Greger – Antioxidantii si atacul cerebral

Faimosul biochimist Earl Stadtman, căruia i s-a acordat Medalia Naţională pentru Ştiinţă, cea mai înaltă distincţie pentru realizări ştiinţifice din Statele Unite, a declarat: „Procesul de îmbătrânire este o boală. Durata vieţii umane nu face decât sa reflecte nivelul daunelor produse de radicalii liberi care se acumulează în celule. Atunci când aceste daune depăşesc un anumit prag, celulele nu le mai fac faţă şi renunţă la luptă.” Propus pentru prima dată în anul 1972, acest concept — numit la ora actuală teoria mitocondrială a procesului de îmbătrânire — sugerează că daunele produse de radicalii liberi la nivelul sursei de putere a celulelor, cunoscută sub numele de mitocondrii, conduce in timp la o pierdere a energiei şi a funcţiei celulare. Procesul poate fi comparat cu încărcarea repetată a bateriei unui iPod, până când capacitatea acesteia scade din ce ii ce mai mult.

Ce sunt de fapt radicalii liberi şi ce putem face în privinţa lor?

Iată o încercare de prezentare simplistă a procesului biologic cuantic de fosforizare oxidativă: plantele îşi extrag energia de la soare. Printr-un proces numit fotosinteză, clorofila din frunzele lor receptează energia solară şi o transferă unor particule minuscule de materie numite electroni.

Planta are iniţial electroni cu o energie redusă, dar prin acumularea energiei solare ea îşi încarcă cu energie electronii. In acest fel, ea reuşeşte să stocheze energia solară. Atunci când consumăm această plantă (sau animalul care a consumat-o), aceşti electroni (sub forma carbohidraţilor, proteinelor şi grăsimilor) sunt transferaţi în celulele noastre. Mitocondriile acestora preiau electronii plini de energie ai plantelor şi ii folosesc ca sursă personală de energie (respectiv, ca pe un combustibil), eliberându-le încetul cu încetul energia. Procesul trebuie să se producă într-o manieră extrem de precisă şi de atent controlată, întrucât aceşti electroni sunt extrem de volatili, la fel ca benzina, din cauza energiei masive pe care o conţin.

De fapt, benzina, petrolul, uleiul şi cărbunele nu sunt numiţi degeaba combustibili fosili. Rezervoarele din SUV-urile americane sunt umplute cu cea mai preistorică materie vegetală, care a stocat energia solară cu milioane de ani în urmă sub forma unor electroni foarte bogaţi în energie.

Aşa cum ar fi periculos să aprindem un chibrit într-o canistră cu benzină, eliberându-i astfel energia instantaneu, corpul nostru trebuie să fie la fel de atent. Prin urmare, celulele noastre preiau energia acestor electroni foarte încărcaţi cu energie din plantele pe care le mâncăm şi o eliberează într-o manieră controlată, la fel ca o duză de aragaz, câte puţin o dată, până când întreaga energie este epuizată. In continuare, organismul transferă aceşti electroni epuizaţi unei molecule extrem de importante, de care probabil că ai auzit: oxigenul. Există otrăvuri capabile să ucidă un om (cum este cianura) exact prin împiedicarea acestui mecanism de transfer al electronilor epuizaţi moleculelor de oxigen.

Din fericire, oxigenul adoră electronii, poate puţin cam prea mult. In timp ce organismul se relaxează, eliberând lent energia electronilor, oxigenul aşteaptă nerăbdător la coadă. Lui i-ar plăcea la nebunie să pună mâna pe aceşti electroni încărcaţi cu energie, dar organismul ii spune. „Aşteaptă. Trebuie să facem acest lucru încetul cu încetul, aşa că aşteaptă-ti rândul şi lasă-i să se golească de energie. Iţi voi da electronul dorit, dar numai după ce l-am golit de energie, astfel încât să te poţi juca în siguranţa cu el.”

Molecula de oxigen se înfurie însă şi spune: “Mă pot descurca fără probleme cu unul din aceşti electroni super-tari!” îmbufnată, ea spionează un astfel de electron plin de energie, sperând să îl prindă la colţ. Dacă reuşeşte, se uită în stânga şi în dreapta, după care pune mâna pe el. Organismul uman nu este perfect. El nu poate ţine sub supraveghere oxigenul 24 de ore din 24. Aşa se face că 1-2% din electronii foarte bogaţi în energie care ajung în celule scapă de sub supraveghere şi sunt prinşi de moleculele de oxigen.

Când oxigenul pune mâna pe unul din aceşti electroni foarte bogaţi în energie, el se transformă peste noapte într-un uriaş, adică într-un superoxid, un fel de radical liber. Aşa cum ii spune şi numele, un radical liber este o moleculă instabilă, scăpată de sub control şi violent de reactiva. El debordează de energie şi începe să facă ravagii prin interiorul celulei, rasturnand totul in calea lui, până când dă de o moleculă de ADN.

Atunci când intră in contact cu ADN-ul, molecula de oxigen poate deteriora genele. Dacă nu sunt reparate, acestea pot produce mutaţii la nivelul cromozomilor, care pot conduce la cancer. Din fericire, organismul are la dispoziţie un detaşament de autoapărare, cunoscut sub numele de antioxidanti. Aceştia ajung la faţa locului şi îi spun moleculei de oxigen: „Eliberează acel electron!”

Superoxidul ripostează: „Vrei o bucată din mine, domnule C (de la vitamină)? Să vedem ce poţi!” Aşa se face că antioxidanţii sar pe molecula de oxigen şi îi smulg electronul, lăsând molecula complet golită de energie şi de putere.

In cercurile ştiinţifice, fenomenul prin care molecula de oxigen fură electroni încărcaţi cu energie şi o ia razna este numit stres oxidativ. Potrivit teoriei, daunele celulare rezultate in urma acestui proces sunt principala cauză a procesului de îmbătrânire. Imbătrânirea şi boala sunt considerate o simplă oxidare a corpului. Spre exemplu, petele maronii de pe mâini nu sunt altceva decât puncte de grăsime oxidată aflate sub piele. Se crede că stresul oxidativ stă la baza apariţiei ridurilor, a pierderii unei părţi a memoriei şi a deteriorării organelor odată cu îmbătrânirea. In esenţă, spune această teorie, noi ruginim.

Procesul de oxidare poate fi încetinit prin consumul unor alimente foarte bogate în antioxidanţi. Este foarte uşor să îţi dai seama dacă un aliment este bogat în antioxidanţi. In acest scop, tot ce trebuie să faci este sa tai şi să îi expui miezul la aer (oxigen), privind ce se întâmplă.

Dacă devine maroniu, înseamnă că se oxidează. Gândeşte-te la două dintre cele mai populare fructe: merele şi bananele. Acestea devin foarte rapid maronii, ceea ce înseamnă că nu conţin foarte mulţi antioxidanţi (majoritatea antioxidanţilor din mere se află în coaja acestora). Dacă tai însă un mango în două, constaţi că nu se întâmplă nimic, întrucât acest fruct găzduieşte o sumedenie de antioxidanţi. Cum poţi menţine o salată de fructe mai mult timp proaspătă? Prin stropirea ei cu suc de lămâie, care conţine vitamina C, un antioxidant puternic. Antioxidanţii împiedică mâncarea să se oxideze, şi fac acelaşi lucru inclusiv în interiorul organismului.

Una din bolile pe care le pot preveni alimentele bogate în antioxidanţi este atacul cerebral. Cercetătorii suedezi au urmărit peste 30.000 de femei în vârstă pe o perioadă de 12 ani şi au descoperit că cele care au consumat cele mai multe alimente bogate în antioxidanţi au avut cel mai mic risc de atac cerebral. Descoperiri similare au fost făcute de cercetătorii din Italia, care au urmărit un grup de oameni de vârstă medie, de ambele sexe. La fel ca în cazul bolii pulmonare, suplimentele cu antioxidanţi nu par să aibă vreun rezultat benefic. Puterile Mamei Natură nu pot fi extrase intr-o pastilă.

Pornind de la aceste premise, oamenii de ştiinţă şi-au propus să descopere alimentele cele mai bogate în antioxidanţi. 16 cercetători din diferite ţari ale lumii au publicat o bază de date cu puterea antioxidantă a peste 3.000 de alimente, băuturi, condimente, plante aromatice şi suplimente. Ei au testat tot ce s-a putut, de la cerealele marca Cap’n Crunch şi până la frunzele zdrobite ale baobabului african. Au testat zeci de mărci de bere pentru a afla care dintre ele conţine cei mai mulţi antioxidanţi (pe primul loc a ieşit berea Santa Claus din Eggenberg, Austria). Din păcate, berea ocupă locul patru în lista cu sursele de antioxidanţi la care recurg americanii. Dacă doreşti să vezi unde se situează alimentele şi băuturile tale favorite în această listă, consultă următorul site: http://bit.ly/antioxidantfoods.

Nu este însă necesar să îţi lipeşti de frigider această listă a antioxidanţilor care are 138 de pagini. Există o regulă foarte simplă care te poate ajuta: în medie, plantele conţin de 64 de ori mai mulţi antioxidanţi decât alimentele de origine animală. După cum au declarat cercetătorii amintiţi mai sus: „Alimentele bogate în antioxidanţi sunt toate de origine vegetală, în timp ce carnea, peştele şi celelalte alimente de origine animala sunt foarte sărace în antioxidanţi.” Chiar şi cea mai puţin sănătoasă plantă la care m-aş putea gândi, clasica salată iceberg preferată de americani (care este alcătuită din apă în proporţie de 96%!) conţine 17 unităţi de putere antioxidantă. Ca să îţi poţi face o idee mai clară, unele fructe de pădure conţin peste 1.000 de unităţi, ceea ce face ca salata iceberg să pară mai mult o glumă prin comparaţie. Şi totuşi, compară salata iceberg cu carnea proaspătă de somon, care are doar 3 unităţi, cu cea de pui, care are mai puţin de 5 unităţi, cu laptele degresat sau cu ouăle fierte tari, care au 4 unităţi, ori cu ouăle de gâscă, ce conţin 0 unităţi. „Pe scurt, dietele alcătuite în principal din alimente de origine animală sunt extrem de sărace în antioxidanţi”, a conchis echipa cercetătorilor, „în timp ce cele bazate pe alimente integrale de origine vegetală sunt bogate în antioxidanţi, datorită miilor de substanţe fitochimice antioxidante şi bioactive din plante, care se păstrează în multe alimente şi băuturi preparate.”

Prin urmare, nu trebuie să piguleşti lista alimentelor individuale pentru a-ţi spori consumul de antioxidanţi. Este suficient doar sa urmezi regula de aur: să incluzi cât mai multe fructe, legume, condimente şi plante aromatice la fiecare masă pe care o consumi. în acest fel, îţi vei inunda încontinuu organismul cu antioxidanţi, ferindu-te astfel de riscul de atac cerebral şi de alte boli asociate cu bătrâneţea.

Dietele bogate în antioxidanţi par să protejeze împotriva atacului cerebral prin prevenirea circulaţiei grăsimilor oxidate prin fluxul de sânge, care pot deteriora pereţii extrem de sensibili ai vaselor din creier. In plus, ele pot reduce rigiditatea arterială, pot împiedica formarea cheagurilor de sânge şi pot reduce tensiunea şi inflamaţiile. Radicalii liberi pot distrage proteinele din organism, deformându-le atât de tare încât să nu mai poată fi recunoscute de propriul sistem imunitar. Reacţia inflamatoare declanşată de acest proces poate fi prevenită prin saturarea organismului cu o cantitate suficientă de antioxidanţi. Deşi toate alimentele integrale de origine vegetală au un efect antiinflamator, unele plante sunt mai bune decât altele. S-a descoperit că fructele şi legumele bogate în antioxidanţi, cum ar fi fructele de pădure şi verdeţurile, reduc mult mai bine inflamaţiile sistemice din corp decât o cantitate egală de fructe şi legume sărace în antioxidanţi, cum ar fi bananele şi salata verde.

Prin urmare, contează ce alimente alegem să consumăm.

 
Cartile lui Michael Greger se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 

Info: Playerul video de pe acest blog doar face enabled la linkul extern, youtube, ok.ru, etc, deci trebuie sa asteptati sa se incarce!


Dacă fiecare dintre vizitatorii acestui blog, care simt că îi ajută aceste informaţii, ar oferi drept multumire, de fiecare dată când intră aici, măcar 5 lei, (atat e transferul minim in cont), ajutorul vostru ar fi minim, practic insesizabil pentru voi, însă pentru noi ar însemna mult. (clik aici pentru mai multe detalii...)