David R. Hawkins – Vointa ca instrument

Natura capricioasă a activităţilor minţii împiedică o focalizare fructuoasă pentru evoluţia spirituală. Putem ordona minţii noastre să facă un lucru sau altul, dar ea va refuza. A încerca să ne controlăm mintea este un deziderat inutil, care seamănă cu o pisică ce aleargă în jurul cozii. A încerca să ne controlăm mintea e o acţiune care deja implică, pe de o parte, dualitatea „celui ce controlează” şi a „ceea ce este controlat” şi, pe de alta, dualitatea între conţinutul a ceea ce trebuie controlat şi „cum” anume trebuie făcut acest lucru.

Singurul spaţiu din care ne putem adresa minţii este cel al calităţii numite voinţă. Putem localiza această zonă fără prea multe dificultăţi. In vreme ce gândurile, sentimentele şi imaginile trec încontinuu prin minte, voinţa este fixată şi relativ lipsită de mişcare. Ea înclină să persiste intr-un fel mai stabil şi, prin urmare, mai abordabil. Intr-adevăr, voinţa poate fi fixată, determinată şi impasibilă, contrar minţii, care oscilează ca un fluture nervos. Prin urmare, cel mai profitabil punct din care putem aborda mintea este obţinut prin concentrarea emanată din voinţă asupra sensului Sinelui. Voinţa este maleabilă, dar numai cu încetul şi în mod deliberat, prin intermediul reflexiei. Este un „loc” realist de la care putem începe explorarea. Voinţa este mai apropiată de adevăratul Sine decât mintea obişnuită, care e influenţată de toate gândurile, credinţele, conceptele, ideile şi emoţiile sale fluctuante.

Contemplaţia

Aceasta este activitatea cea mai fructuoasă şi mai plină de sens a lucrării spirituale. Cu puţin exerciţiu, putem atinge capacitatea de a funcţiona în lume numai cu întreruperi minore ale reflexiei şi contemplaţiei. Meditaţia, aşa cum este de obicei practicată, este totuşi limitată în timp şi spaţiu şi presupune adesea izolarea şi încetarea activităţii. Deşi contemplaţia şi reflexia par mai puţin intense, în realitate, ele înlătură obstacolele prin influenţa lor constantă. Prin urmare, contemplaţia este un mod de a medita cu nimic inferior meditaţiei în sensul tradiţional consacrat al termenului.

Intărirea voinţei spirituale

Voinţa este activată şi întărită de devoţiune şi răspunde la rândul ei cu inspiraţia care, prin graţie, conduce la iluminare. Voinţa personală se dizolvă în Voinţa Divină. Scânteia care conduce la căutarea şi investigaţia spirituală este un dar divin.

Disponibilitatea de a iniţia călătoria nu poate fi forţată, şi nici oamenii nu pot fi învinuiţi dacă acest lucru nu s-a petrecut încă în ei. Nivelul conştiinţei lor trebuie să avanseze până în stadiul în care o asemenea intenţie ar fi deopotrivă semnificativă şi atractivă. Cel inspirat va depăşi toate convenţiile obişnuite ale vieţii, sacrificând orice stă în calea sa.

Iluziile eului, deşi tenace, sunt relativ fragile atunci când sunt subordonate voinţei spirituale. Eul nu este un duşman care trebuie supus, ci numai un amalgam de obiceiuri ale percepţiei.

Sinele care activează voinţa spirituală este sălaşul puterii infinite, împotriva căreia castelul din cărţi de joc al eului nu poate rezista. Acest Sine este asemenea unei magnet infinit de puternic care are capacitatea de a dizolva structura eului dacă voinţa spirituală îşi dă consimţământul. Nimeni nu poate fi creditat pentru progresul conştienţei spirituale, după cum nimeni nu poate fi învinuit dacă acest lucru nu se petrece.

In lucrarea spirituală, termenii „este“ sau „sunt” devin înlocuiţi treptat de termenul „pare că”. Acest fapt ce se petrece datorită creşterii înţelegerii până la gradul în care realizăm că percepţia nu este decât o mască ce ascunde adevărul. Până în momentul revelării realităţii absolute, este recomandabil să considerăm orice cunoştinţă ca fiind numai ipotetică. Această înţelegere este evidenţiată astăzi prin folosirea frecventă a termenului „a percepe” De exemplu: persoana X a reacţionat la o ameninţare „percepută”.

Apariţia acestei înţelegeri constituie o dezvoltare foarte importantă. Este prima indicaţie reală a conştienţei limitelor eului şi a failibilităţii percepţiei. Creşterea incidenţei sociale a conştienţei limitelor eului este consolidată de o serie de factori. Printre aceştia trebuie amintite descoperirile recente ale unor verdicte juridice false. (Acest fapt a reieşit clar în urma examinării probelor ADN şi a cercetărilor îndreptate spre probitatea martorilor. S-a observat aşadar că, în realitate, martorii sunt foarte inconstanţi în depoziţiile lor, fiind predispuşi la erori serioase.) De asemenea, psihologii au descoperit existenţa unor falsificări retroactive ale memoriei, ce implicau înlăturarea anumitor evenimente în timp şi spaţiu. Astfel, societatea se luptă să deosebească adevărul de falsitate, dar până acum nu este conştientă de cum anume să realizaze cu adevărat acest lucru.

Voinţa spirituală este consolidată şi activată de iubire, devoţiune şi de disponibilitatea acestora de a se abandona. Iubirea este lipsită de formă, fiind acea capacitate prin care devenim disponibili să ne abandonăm lui Dumnezeu. Calea tradiţională a sfinţilor din marile religii a fost aceea a adoraţiei, iubirii şi slujirii lui Dumnezeu, fie El nemanifestat sau manifestat (aşa cum au fost marii învăţători divini). Dedicarea şi devoţiunea profundă pot depăşi orice rezistenţă şi astfel, în cele din urmă, calea inimii se va contopi cu cea a minţii sau conştiinţei.

 
Cartile lui David R. Hawkins se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 

Dăruieşte şi vei primi inzecit. Sustine munca si existenta acestui website:


Vrei să fii la curent cu toate postarile de pe websitul acesta? Abonează-te acum ... Vei putea primi de la mine prin WhatsApp cele mai noi articole publicate.

Invitatie Grup WhatsApp