David R. Hawkins – Dincolo de Cauzalitate

Dacă vom observa atent modul în care funcţionează mintea, mecanismele acesteia vor deveni vizibile şi clare, tinzând apoi să se dizolve. Prezumţiile minţii sunt separaţia, credinţa sa în trecerea timpului (cu începutul şi sfârşitul pe care le presupune) şi categoriile gândirii, care îi alcătuiesc conţinutul şi îi asigură supravieţuirea. Pentru a supravieţui, eul trebuie să creadă în propria sa realitate, precum şi în faptul că posedă o existenţă separată şi independentă.

Celălalt motiv al permanenţei sale rezidă în credinţa că tocmai eul şi continua sa îmbunătăţire sunt factorii care asigură posibilitatea noastră de a atinge fericirea. Prin urmare, eul/mintea caută constant controlul şi câştigul în toate formele şi aparenţele variate ale acestora. Eul caută pretutindeni şi prin orice mijloace succesul. Fericirea este întotdeauna după colţ – îşi spune el – astfel încât se străduieşte intens să-şi atingă obiectivele.

La un moment dat, iluzia încetează şi survine o deschidere spre căutarea spirituală. Interesul se deplasează dinspre exterior spre interior şi începe căutarea răspunsurilor. Ajutaţi de şansă, putem ajunge la învăţătura adevăratei iluminări şi nu vom devia de la miezul acesteia. De-a lungul timpului, multe dintre explicaţiile şi înţelegerile prezentate alături de învăţăturile originale s-au pierdut şi au alunecat în înţelesuri greşite. Astfel, în decursul secolelor, multe dintre învăţăturile importante au fost distorsionate în aşa fel încât au ajuns, uluitor, exact la opusul lor. Acestea au devenit apoi baza conflictelor şi obstrucţiei adevărului.

Nu este numai util, ci şi esenţial să avem la dispoziţie nişte surse autorizate pentru a ne verifica orientarea şi direcţiile de urmat. Niciodată nu vom repeta îndeajuns faptul că este imperios necesară cunoaşterea şi confirmarea nivelului calibrat de adevăr al oricărui învăţător, respectiv al oricărei învăţături, înainte de a le urma sau de a deveni ucenic al acestora sau, şi mai mult, iniţiat sau adept. Angajarea noastră trebuie să fie numai către Dumnezeu şi Adevăr. Invăţătorii trebuie respectaţi, dar devoţiunea trebuie aratată numai Adevărului. După cum spunea Buddha « Nu pune pe nimeni deasupra ta însuţi», referindu-se la faptul că singurul maestru adevărat al unui om e propriul lui Sine (natura Buddhică).

Sinele învăţătorului şi propriul Sine ale discipolului sunt unul şi acelaşi. Invăţătorul devine o sursă de inspiraţie şi informaţie. Inspiraţia este cea care ajută căutarea.

Oare angajarea spirituală înseamnă că trebuie să renunţăm la lume? Nu, desigur că nu. Inseamnă numai că viaţa lumească trebuie recontextualizată, restructurată şi înţeleasă într-un fel diferit. Nu lumea constituie o capcană, ci faptul că ne ataşăm de ea, alături de observaţiile personale care blochează şi înceţoşează drumul spre căutarea Adevărului. Astfel, în vreme ce unele atracţii nu sunt decât o pierdere de timp, altele constituie capcane serioase şi pot genera consecinţe nefericite. Pe de altă parte, ele pot constitui momente de trezire – când, după ce am dat cu capul de prag, ne orientăm spre alegeri mai benefice. Prin urmare, nimeni, niciodată, nu poate afirma că este rău să urmezi o anumită cale, pentru că aceasta – oricât de dureroasă ar fi – poate constitui tocmai mijlocul salvării supreme. Ceea ce putem spune cu certitudine este că orice direcţie care nu trece testul kinesiologic este una pe care cel aflat în căutarea spiritualităţii o va evita.

Adesea, una dintre sursele erorii este aparent inofensiva capacitate umană pentru curiozitate. Momeala de la poarta dezastrului nu este ceva în mod evident negativ, ci o ispită mai sofisticată, care maschează lupul într-o blană de oaie. Prin urmare, e necesar să evităm acele lucruri care nu trec de proba testării kinesiologice, pentru că numai cele care reuşesc s-o facă aduc prinos vieţii şi conduc la Adevăr.

Oare putem explora domeniile care ne abat de la Adevăr şi să ne întoarcem totuşi nevătămaţi? Răspunsul, cel puţin în ceea ce priveşte prezentul, este că acest lucru e improbabil. Să observăm faptul că 78% din totalul populaţiei lumii se situează sub nivelul integrităţii (200). Există, de asemenea, o reacţie socială care trebuie luată în considerare şi care ar putea fi comparată cu aşa-numitul «fenomen al crabilor». Intr-o găleată cu crabi, atunci când unul încearcă să treacă de margine, spre libertate, ceilalţi îl trag înapoi; în mod asemănător, în unii oamenii există o reacţie contrară faţă de cei care caută lumina. Intr-adevăr, dacă un membru al unui cult religios care calibrează negativ începe să înţeleagă adevărul şi să întrezărească negativitatea din spatele faţadei sfinţeniei şi încearcă să plece, el este adesea denunţat şi chiar abuzat verbal sau fizic. Prin urmare, căile cele mai tradiţionale recomandă asocierea cu oamenii care prezintă o dedicaţie spirituală similară. De asemenea, un fapt semnificativ este acela că nivelul conştiinţei omenirii în ansamblul ei, ce se situase la nivelul 190 pentru multe secole, a crescut recent la 207 şi, în consecinţă, marea conştiinţei umanităţii sprijină acum cele pozitive în locul celor negative.

Direcţia Spirituală

E util să reamintim faptul că nici Adevărul, nici Iluminarea, nu constituie ceva care poate fi căutat, găsit, realizat, acumulat sau posedat. Prezenţa Infinită este mereu prezentă şi înţelegerea sa se petrece de la sine atunci când obstacolele situate în calea acesteia sunt înlăturate. Prin urmare, nu este necesar să studiem adevărul, ci numai să eliminăm ceea ce este fals. Indepărtarea norilor nu va implica în mod necesar ca soarele să strălucească, ci va revela numai ceea ce era ascuns în spatele lor. Prin urmare, lucrarea spirituală constituie în primul rând o îndepărtare a celor pe care presupunem a le cunoaşte, pentru a ne îndrepta atenţia către cele necunoscute – având promisiunea celor care au făcut deja acest lucru că, la sfârşit, efortul este mai mult decât răsplătit. In termeni mai pământeşti, se poate spune că aurul nu este creat, ci doar scos la lumină prin îndepărtarea stratului care-l ascunde.

Unul dintre principalele instrumente spirituale este intenţia, deoarece ea este cea care stabileşte priorităţile şi ierarhiile de valori care energizează eforturile noastre. Lucrarea spirituală constituie deopotrivă un angajament şi o explorare, Calea a fost deja deschisă de cei care au urmat-o mai înainte, stabilind în conştiinţă pentru ceilalţi posibilitatea de a o urma şi ei. Exact aşa cum Roger Bannister a depăşit «Câmpul M» al celor patru mile pe minut, la fel au lăsat unele semne şi fiinţele dotate cu o conştiinţă avansată, pentru ca şi alţii să le poată urma. La rândul său, fiecare progres al propriei noastre conştienţe vine în beneficiul tuturor şi marchează următorul pas de urmat pentru ceilalţi. Fiecare act de bunătate este observat de univers şi păstrat pentru totdeauna. Atunci când înţelegem realitatea, recunoştinţa înlocuieşte ambiţia spirituală. In Buddhismul tradiţional, iluminarea este căutată întru binele întregii omeniri; toate darurile se întorc la sursa lor.

După o perioadă necesară de timp, intenţia şi concentrarea spirituală vor înlocui ambiţiile şi dorinţele lumeşti. Este ca şi cum am fi atraşi progresiv în Sine, de parcă ar exista o gravitaţie spirituală ce acţionează prin intermediul atracţiei. Raţiunea şi logica sunt înlocuite de un alt stil de cunoaştere, iar conştienţa intuitivă se concentrează mai degrabă asupra esenţei vieţii şi activităţilor acesteia, decât asupra obiectivelor şi detaliilor formei.

Percepţia începe să se schimbe şi frumuseţea creaţiei străluceşte din toate persoanele şi obiectele. O scenă simplă poate deveni pe neaşteptate copleşitor de frumoasă, ca şi cum s-ar revela tridimensional. Există momente când totul devine liniştit pe neaşteptate. Experienţa calităţii a Tot Ceea Ce Este se petrece în cadrul unei Prezenţe atotcuprinzătoare. Ochiul Sinelui este cel care dă sens realităţii vieţii. Iar ceea ce ne permite experimentarea aşa-numitului „sine individual” este de fapt „Şinele infinit”.

Radianţa lui Dumnezeu este lumina conştiinţei ce revelează divinitatea a tot ceea ce există. In liniştea Prezenţei Infinite, mintea este tăcută, ca şi când nu ar exista nimic care să poată fi spus; totul vorbeşte de la sine cu exactitate şi completitudine. Odată cu înţelegerea acestui fapt, se depăşeşte dualitatea ultimă a existenţei şi nonexistenţei, deoarece singura posibilă este existenţa. Opusul Adevărului nu există, pentru că Realitatea exclude irealitatea. In această înţelegere se găseşte Pacea lui Dumnezeu.

Evoluţie versus Creaţie

Aceasta este o sursă favorită de controverse pentru politicieni, consilii şcolare şi curţi de justiţie. In realitate, nu există nici un conflict. Evoluţia şi creaţia sunt unul şi acelaşi lucru. Creaţia este sursa şi esenţa evoluţiei. Evoluţia este procesul prin care Creaţia devine manifestată. Lumea fizică este o lume a efectelor şi nu conţine într-însa nici o putere a cauzalităţii.

Putem vedea, prin intermediul paleontologiei, că speciile şi formele de viaţă s-au schimbat în milioane de ani. La fel, studierea versiunilor şi formelor timpurii ale omenirii demonstrează o progresie a formei.

Evoluţia se petrece ca o progresie în cadrul conştiinţei înseşi, spre forme cu o tot mai mare adaptabilitate la mediu. Această evoluţie are loc în planul conştiinţei, care include inteligenţa, intenţia, precum şi conştienţa estetică. Astfel, evoluţia are loc în cadrul domeniului invizibil al potenţialităţii infinite şi apoi devine manifestată, ca o consecinţă a creaţiei. Creaţia este continuă şi în plină desfăşurare, fiind intrinsecă în esenţa universului însuşi.

Dacă actul creaţiei ar fi unul solitar, săvârşit de Dumnezeu intr-un anumit moment dintr-un trecut îndepărtat, atunci toate fiinţele vii ar fi exact aşa cum erau cu milioane de ani în urmă. Dat fiind, însă, că nici Dumnezeu, nici realitatea nu au început sau sfârşit, existând în afara timpului, nici măcar un singur act al lui Dumnezeu nu poate fi raportat în timp şi spaţiu. Creaţia este o acţiune continuă a unui Dumnezeu dintotdeauna prezent. In mod fundamental, nu există vreun conflict între evoluţie şi creaţie, de vreme ce prima nu este altceva decât expresia celeilalte în lumea vizibilă. Evoluţia nu-l neagă pe Dumnezeu, ci reflectă faptul că Dumnezeu este întotdeauna prezent, în tot ceea ce există. Datorită creaţiei, tot ceea ce există se bucură de propria sa existenţă, în virtutea divinităţii sale înnăscute, care constituie conştiinţa lui Dumnezeu.

 
Cartile lui David R. Hawkins se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 

Dăruieşte şi vei primi inzecit. Sustine munca si existenta acestui website:


Vrei să fii la curent cu toate postarile de pe websitul acesta? Abonează-te acum ... Vei putea primi de la mine prin WhatsApp cele mai noi articole publicate.

WhatsApp Group Invite