David R. Hawkins – Constienta Avansata

Natura drumului – Drumul direct spre conştienţa avansată, prin intermediul conştiinţei, transcede forma, dualitatea şi percepţia. Conflictul şi eroarea provin din formă care, de asemenea, este şi sălaşul forţei. Puterea sălăşluieşte în cadrul domeniului celor „lipsite de formă”. Se poate spune că lipsa formei apare într-o măsură însemnată la nivelul 500 al conştiinţei. (La nivelul 600 forma dispare în cele fără formă.) în cele din urmă, se atinge înţelegerea faptului că forma este constituită din cele lipsite de formă şi că, de fapt, acestea sunt una şi aceeaşi. Dar, până să survină această înţelegere, forma însăşi constituie o distragere şi o întârziere, fiind recomandabil să fie evitată.


Evitarea distragerilor formei

Multe dintre învăţăturile spirituale care sunt exprimate într-o formă conduc în mod frecvent la ceea ce poate fi denumit în modul cel mai adecvat prin termenul de „câmpurile” astrale ale conştiinţei care, deşi pot fi în sine seducătoare, infinite, şi plăcute, nu conduc la iluminare.

Forma consolidează iluzia existenţei unui căutător aflat pe un fel de drum ce are indicatoare, borne şi chiar „ghizi spirituali” poziţionaţi de-a lungul acestuia.

„Planurile” astrale, asemenea învăţăturilor, pot fi calibrate. Există planuri inferioare (iaduri), planuri intermediare (purgato-rii) şi planurile astrale superioare (celeste). Acestea sunt toate destinaţiile posibile ale sufletului sau ale corpului spiritual. Fiecare dintre aceste niveluri are propriile sale ierarhii şi proprii „zei” – care sunt „reale” pentru locuitorii acestor planuri. Acestea pot fi încântătoare, chiar plăcute sau înspăimântătoare, dar nu înseamnă iluminare.

Realiatea este dincolo de orice formă şi totuşi intrinsecă în aceasta. Lăsaţi forma să-şi dezvăluie adevărata natură. Nu trebuie s-o căutăm. De asemenea, trebuie să fim atenţi să nu fim prinşi în capcana acestor presupuse contrarii sau alternative ale formei versus lipsa formei, sau Totalitatăţii versus vidului, sau plinătăţii versus deşertăciunii. Acestea nu sunt altceva decât descrieri lingvistice, fără o realitate intrinsecă. Nu avem de ales între real şi ireal, de vreme ce irealul nu există.

Direcţia explorărilor

Căutarea are loc progresiv „înlăuntru”, pentru a descoperi sursa cunoaşterii semnificaţiei ideii de „eu”. Oamenii spun, „mă cunosc”. Dar ce înseamnă oare acest lucru? In termeni obişnuiţi, înseamnă să fii conştient de natura eului şi, prin urmare, implică conştienţa propriei psihologii, propriului eu şi a formelor acestuia.

Conştienţa Sinelui este o realitate care înlocuieşte eul. In procesul descoperirii spirituale, căutăm mai curând ce anume este conştient de existenţa „eului” şi nu un anumit „eu”.

Observaţi că, atît Dumnezeu, cât şi orice referire la Divinitate este scrisă cu majuscule şi că, dintre toate pronumele posibile, numai „eu” este scris cu majuscule (în limba engleză, „I”. n.tr.) „Eul” individual poate fi conştient numai de sine însuşi sau de existenţa sa, ca o consecinţă a unei Conştienţe superioare. Aceasta este calitatea înnăscută a „eului” divin, care constituie deopotrivă sursa şi punctul asupra căruia se focalizează căutarea spirituală. Ea este non-verbală şi constituie sursa experienţei, mărturiei şi observaţiei.

Procesul fundamental

A privi în tine însuţi este mai curând o atitudine decât o tehnică sau o practică spirituală. Acest lucru înseamnă să părăseşti fascinaţia faţă de conţinutul minţii şi faţă de lumea pe care o reflectă aceasta. Această detaşare poate fi resimţită la început ca o posibilă pierdere, ca şi cum ne-am afla în faţa morţii lumii şi a tuturor promisiunilor acesteia. O asemenea moarte poate fi experimentată pasiv, dar nu este altceva decât trecerea unei iluzii. Sursa plăcerii nu a fost niciodată în exterior, ci întotdeauna înlăuntru. Lumea nu a fost niciodată cea care a făcut posibilă plăcerea, ci numai capacitatea noastră de a ne bucura de ea.

In realitate, nu de pierderea lumii ne temem, ci de plictiseală, însă, sentimentul plictisului trece atunci când recunoaştem faptul că el este numai o consecinţă a asocierii noastre cu trecutul sau viitorul; astfel, eul este singurul care se poate plictisi. Eul doreşte noutatea şi este complet dependent de ce se va întâmpla în „continuare”. Prin urmare – în loc să experimenteze completivitatea absolută care poate fi găsită numai în acum – eul se dezvoltă şi trăieşte în anticiparea satisfacţiilor viitoare.

In apropierea fricii de plictiseală se găseşte iluzia subsidiară că plictisul este constituit din neant. Apare iluzia unui posibil vid, care pare o ameninţare. Astfel, drumul porneşte de la abandonarea iluziei singularităţii domeniului minţii/lumii, trece prin iluzia vidului/deşertăciunii şi se îndreaptă spre scopul conştienţei Totalităţii, care înlocuieşte, deopotrivă, amândouă stările iluzorii anterioare. Este liniştitor să ne reamintim că toate stările sunt iluzii şi că le putem traversa prin voinţă spirituală şi conştienţă progresivă.

Cine purcede la căutare?

Iluzia eului se dizolvă odată ce înlăturăm prefixul „eu“ din faţa oricărei acţiuni. Ceea ce eul pretinde că ar fi acţiunile sale nu sunt decât nişte însuşiri autoexistente, ale căror funcţii sunt automate şi determinate de condiţiile locale, neavând deloc nevoie să fie activate de un „eu“ imaginar. Noi nu gândim, simţim sau existăm în virtutea acţiunii sau deciziei unui „eu“ interior şi invizibil. Gândirea şi simţirea se petrec fără să le cerem. Ceea ce se găseşte în căutarea unui adevăr mai înalt nu este vreun „eu“ personal, ci un aspect al conştiinţei înseşi care se exprimă pe sine ca inspiraţie, devoţiune, dedicare, şi perseverenţă, toate acestea fiind aspecte ale voinţei spirituale. Prin urmare, sursa căutărilor Sinelui este Sinele însuşi, care realizează procesele necesare în virtutea propriilor sale calităţi care sunt facilitate de Graţie.

Un alt exemplu. Curiozitatea este o calitate care există fără a fi activată de vreun sine personal sau de vreo decizie. Curiozitatea, am putea spune, este o calitate independentă şi impersonală a conştiinţei, universal prezentă în regnul animal. Nu e nevoie de un „eu“ pentru a fi curios. Nu există nici vreun „eu“ personal care să ia decizii; prefaţarea oricărui gând, oricărei acţiuni şi oricărui sentiment cu pronumele „eu“ nu este decât o convenţie de limbaj. Ne putem referi la sinele interior personal doar ca la un terţ. In cursul evoluţiei spirituale există stadii în care, atât mintea, cât şi corpul, par a fi asemenea „terţi“ (pentru anumite perioade de timp). Corpul îşi vede de treburile sale de parcă ar juca într-o piesă; mintea vorbeşte celorlalţi lipsită de un sine interior personal care să o ghideze. Nu există vreun „autor” interior în spatele gândurilor, nici vreun „făptaş” în spatele acţiunilor, nici vreun „căutător” al iluminării. Atunci când i se împlineşte timpul, căutarea se petrece de la sine şi apare ca o focalizare a atenţiei. Toate aspectele şi calităţile conştiinţei acţionează de la sine şi se energizează una pe cealaltă sub direcţia generală a voinţei.

 


Cartile lui David R. Hawkins se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 


Dăruieşte şi vei primi inzecit. Sustine munca si existenta acestui website:


Vrei să fii la curent cu toate postarile de pe websitul acesta? Abonează-te acum ... Vei putea primi de la mine prin WhatsApp cele mai noi articole publicate.

WhatsApp Group Invite