Carl Gustav Jung – Sinele si Eul

Carl Jung distinge trei nivele ale psihicului: – conștientul – Eul persoanei, – inconștientul personal – Umbra – adică conținuturi psihice devenite inconștiente, – inconștientul colectiv – care este depozitarul arhetipurilor, cele mai importante fiind considerate: Persona, Anima, Animus, Umbra și Sinele. Sinele este considerat cel mai important dar și cel mai greu de înțeles dintre arhetipuri. El este punctul de mijloc al personalității, reprezintă scopul final al individualizării. Sinele este totdeauna inconștient. Sinele este un rezervor primitiv și neorganizat de impulsuri, izvorul emoțional al impulsurilor și al dorințelor impulsive, locul reprezentărilor și comportărilor arhaice și al refulărilor.

Eul se găsește la limita între conștient și inconștient, este instanța trecerii la acțiune, a funcției de adaptare la realitate și de investigare a realității. Eul derivă din Sine și reprezintă Sinele în viața reală conștientă, cu alte cuvinte, modulează necesitățile impulsive într-o formă adaptată la realitate. Cu aducerea inconştientului în conştient, Sinele este mărit, iar Eul redus. Reducerea Eului este un lucru bun, deoarece mai puţine dorinţe sunt create şi activate, permiţând seninătatea.

Spre deosebire de Freud, la Jung există două niveluri ale inconştientului – unul înalt, superficial, şi unul adînc, mult mai profund. Primul este inconştientul personal, care este in esenţă rezervorul materialului ce a fost o dată conştient, dar care a fost uitat sau suprimat, deoarece era ori neînsemnat, ori supărător.

Înregistrarea mai multor experienţe în inconştientul personal duce la categorisirea şi gruparea acestora într-un “ciorchine” pe care Jung l-a numit complex: un miez de emoţii, amintiri, percepţii şi dorinţe adunate laolaltă într-o temă comună. O dată ce un complex a fost format, el nu va mai fi mult timp sub controlul conştient, dar poate să deranjeze sau să interfereze cu conştientul.

Vezi online cu traducere:

 
Cartile lui C.G. Jung se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 



Vrei să fii la curent cu toate postarile de pe websitul nostru? Abonează-te acum ... Vei putea primi de la noi prin WhatsApp cele mai noi articole publicate.






 

Dacă materialele găsite aici te-au ajutat, poți spune "mulțumesc" printr-o donație: