Bronte Baxter – Singura modalitate de a supravietui este cea prin care se ia o viata ?

V-ați întrebat vreodată de ce oare un Dumnezeu bun ar construi o lume în care singura modalitate de a supraviețui este cea prin care se ia o viață? Cât timp am putea supraviețui dacă am refuza să mâncăm?

Iubim plantele și animalele pe care le creștem în casele și grădinile noastre, dar de fiecare dată când ne hrănim distrugem o viață. O viață cu o conștiință, o viață ce simte, o viață ce dorește să trăiască…la fel ca și noi. Ne naștem, ne hrănim și, în cele din urmă, murim.

A ne trăi viața și a supraviețui (atât cât este posibil) înseamnă să consumăm alte lucruri vii până când, la rândul ei, moartea ne va consuma pe noi. Credem că viața înseamnă mult mai mult, dar totul se reduce la faptul că trebuie să ne hrănim pentru a rămâne în viață.

Dacă nu putem trăi mai mult de câteva luni fără hrană, cum se poate ca această necesitate să nu reprezinte un mod fundamental în a defini însăși existența noastră?! Necesitatea hranei reprezintă o cerință pentru însăși existența vieții biologice, așa după cum o definim/cunoaștem noi. Este firul care ține laolaltă existența materiei organice. Mai mult decât atât, este lanțul ce ne leagă de acea lege a vieții care spune că pentru a exista trebuie să ne consumăm unul pe celălalt.

Rebeliunea este pedepsită cu moartea…

Ce fel de Dumnezeu (sau Zei) ar crea o lume bazată pe necesitatea „de a ucide ca să trăiești”?! Nu (prea) ne place să punem o întrebare ca asta, și găsim orice scuză pentru a o evita.

Dar, de fiecare dată atunci când o ființă dragă nouă moare…sau găsim în curte o pasăre omorâtă de o pisică…sau vedem un om vătămat de un animal (chiar și un animal vătămat de un alt animal)…sau vedem mii de oameni îngropați sub ruinele produse de un cutremur…ei bine, mintea noastră pune această întrebare cicălitoare: cine ar face o lume ca asta?! A fost, cu adevărat, un Dumnezeu iubitor?!

Conform mai multor dovezi, Dumnezeu nu a fost atât de iubitor.

Lumea a fost creată de altcineva. Sau, în cazul în care aceasta a fost creată de un Dumnezeu iubitor (așa după cum ne spune inima) înseamnă că Creația a fost modificată de altcineva…unul atât de nemilos, încât abia de mai aduce cu viziunea originară, divină.

Universul biologic este pus sub controlul legii care decretează că „pentru a trăi trebuie să iei viața altuia”…dacă nu faci așa vei muri. Asta e chiar sinistru!

Există ceva care determină nevoia de a mânca, ne îmbătrânește, apoi ne dezintegrează.

Asta înseamnă că „este ceva în neregulă cu lumea”, că există „o fisură” în Univers. A fi conștient de, și a accepta acest „principiu funcțional” al Universului ar echivala, de fapt, cu ceea ce se exprimă într-un dialog din filmul „The Matrix„: „…precum un clivaj mental, ce te duce la nebunie.

Cu toate acestea, conștientizarea adevărului realității în care trăim înseamnă primul pas spre o schimbare radicală. Numai o schimbare radicală poate destrăma țesătura voalului ce înconjoară creația fizică. Și cât de bine este țesut acest voal…

Moartea și mistuirea fizică sunt fenomene extinse la nivel universal, astfel încât cei mai mulți oameni nu pot concepe o lume fără ele…dacă totuși pot concepe o lume fără moarte fizică ei îl vor eticheta ca fiind o absurditate. Cu toate acestea, fizica cuantică a demonstrat că materia nu este altceva decât atomi…un vid ce vibrează. Vidul nu moare…și nu moare nici energia ce îl alcătuiește.

Așadar, de ce trebuie să moară corpurile create din această energie a vidului?!

În cartea sa, „Far Journeys„, Robert Monroe descrie contactul pe care l-a avut cu o Entitate luminoasă, într-o experiență în afara corpului. Robert Monroe este cel mai important cercetător al fenomenului Decorporalizării…el a înființat și un Institut, investigând științific acest fenomen (Institutul Monroe).

Monroe a declarat că acea Entitate i-a comunicat că atunci când oamenii mor energia acestora este recoltată de ființe inter-dimensionale ce o utilizează pentru a-și prelungi durata vieții.

Entitatea a susținut că Universul este o grădină creată de „aceste ființe”, și reprezintă sursa lor de hrană.

Potrivit declarației lui Monroe, animalele sunt intenționat poziționate pe această planetă pentru a se hrăni cu plante și alte animale, eliberând energia vieții victimelor pentru a putea fi recoltată de alții. Într-o luptă prădător-pradă, ambii combatanți produc o energie foarte mare.

Vărsarea de sânge ce are loc într-o luptă pe viață și pe moarte eliberează această energie intensă, pe care Entitățile luminoase o denumesc Loosh.

De asemenea, Loosh este recoltată și din starea de depresie pe care oamenii și animalele o dezvoltă atunci când suferă de singurătate, precum și din starea emoțională generată în momentul în care un părinte este nevoit să apere viața copilului său. O altă sursă Loosh o reprezintă fenomenul de idolatrie/adulare, specific omului.

Potrivit informațiilor transmise lui Monroe, creatorii noștri, recoltatorii cosmici de energie„, au echipat animalele de pradă cu anumite dispozitive (colți, gheare și super-viteză), în scopul de a prelungi agonia prăzii și, ca consecință, de a se produce o cantitate și mai mare de Loosh.

Cu alte cuvinte, cu cât se produce mai multă suferință se generează o cantitate tot atât de mare a energiei, recoltată apoi de creatorii noștri.

Aceste informații pe care le-a primit Monroe (care i-au indus o stare de depresie ce a durat două săptămâni) corespund informațiilor prezentate în câteva dintre cele mai vechi scrieri ale umanității, descoperite în India: Vedele, Upanișadele și Puranele.

Conform acestor texte, „Universul se (auto)menține prin sacrificiu” (Atharva Veda) și „toți cei care trăiesc (în această lume) se autosacrifică. Nu există ființă vie care să nu producă yagya (sacrificiu). Acest corp este (creat) pentru sacrificiu, se naște din sacrificiu, și se transformă prin sacrificiu.” (Garbha Upanishad)

„(Moartea, ca Creator) a hotărât să înghită tot ce a creat deoarece el mănâncă tot…el înghite întregul Univers, și întregul Univers este hrana lui.” (Mahabharata)

În scrierile lui Carlos Castaneda, în care sunt prezentate viața și învățăturile unui vrăjitor Yaquii (Don Juan), găsim o altă poveste a Divinului devorator de oameni.

În acest caz, este vorba despre conștiința umană: „Vulturul devorează conștiința tuturor creaturilor care, trăind pe Pământ, asemenea unui șir neîntrerupt de licurici, chiar înainte de moarte au zburat drept în ciocul acestuia pentru a-și întâlni creatorul…asta este esența vieții pe care au avut-o. Vulturul fărâmițează aceste mici flăcări, apoi le consumă…hrana lui este conștiința viului. Vulturul, puterea ce guvernează destinele tuturor lucrurilor vii, reflectă, în mod egal și imediat, toate acele lucruri vii.” – Darul Vulturului (Carlos Castaneda)

Ideea că omul trebuie să se sacrifice (trebuie să ucidă ceva, sau să fie ucis în scopul de a potoli setea zeilor) este comună tuturor marilor religii ale lumii.

Găsim ritualuri de sacrificiu prin sânge (inclusiv sacrificii umane) în: tradiția druidică, budismul tibetan, tradiția amerindienilor, Fenicia, Egipt, Grecia și Roma Antice, Africa, China, Arabia, Germania, etc.

Chiar și Vechiul Testament (Judecători 11: 31-40) descrie o poveste a sacrificiului uman, în care judecătorul israelit Jepthah sacrifică ritualic propria-i fiică pentru a îndeplini un jurământ făcut lui Jehova.

În timp ce nu putem privi iudaismul ca fiind o religie ce promovează sacrificiul uman mai mult decât a făcut-o, constatăm că Dumnezeu a cerut evreilor să comită genocid. Numai într-o singură zi aceștia au ucis 12.000 de canaaniți: „Și au nimicit tot, cu desăvârșire, în cetate…bărbați și femei, tineri și bătrâni, și boi, și oi, și măgari…cu tăișul sabiei.” (Iosif: 06:21)

În ceea ce privește Islamul, situația este similară.

În timp ce rostește vorbe goale, referindu-se la imoralitatea sacrificiului uman, Allah ordonă slujitorilor săi să dezlănțuie Jihadul împotriva tuturor necredincioșilor: „După ce lunile de post s-au scurs, porniți la luptă și ucideți păgânii oriunde i-ați găsi…cotropiți-i, asediați-i, pândiți greșelile lor, apoi porniți la război.” (Coran: 9: 5)

În dorința de a-și justifica credința, Musulmanii „iubitori de pace” interpretează aceste pasaje din Coran ca fiind reprezentări „simbolistice”…la fel procedează și creștinii încercând să justifice comportamentul sociopat al lui Jehova.

După cum se poate observa, învățăturile și scopul urmărit de Zeul Islamului prezintă aceleași similitudini cu cele ale Dumnezeului copiilor lui Israel.

Așadar, ar putea fi vorba despre una și aceeași Entitate?! Nu reprezintă o contradicție faptul că această Entitate susține două popoare diferite, apoi le determină să se lupte între ele?! Răspunsul este NU, în cazul în care Agenda sa înseamnă a stimula și a recolta cât mai multă energie Loosh.

Creștinismul, religia dragostei frățești, implică sacrificiul de sânge, adânc înrădăcinat în tradiția iudaică.

Biblia declară că Iisus este Fiul lui Dumnezeu (Iehova), acesta anunțându-i botezul: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” (Matei: 17: 5)

Unde era Iisus atunci când tatăl său a poruncit sacrificarea canaaniților?!

Însuși Iisus devine un sacrificiu de sânge, fapt ce este decretat în slujba Liturghiei catolice, în timp ce protestanții se îmbăiază în sânge pentru „a fi salvați”…creștinii nu sunt străini de sacrificiul de sânge.

Dacă suferința și moartea sunt parte a Creației pe care nimeni (inclusiv zeii) n-o poate controla, atunci ar exista un motiv sau altul pentru a fi mai iertători. S-ar putea accepta chiar și povestea care spune că ei au nevoie de noi, primind sprijin prin credința noastră, iar noi avem nevoie de ei pentru a ține Universul în mișcare.

Chiar și așa, în cazul în care în această ecuație apare sacrificiul de sânge, trebuie să abandonăm nava. Una este faptul că zeii nu pot interveni și elimina suferința și moartea pământene, și cu totul altceva faptul că ei caută să trăiască și să evolueze de pe urma acestora…sau, și mai rău încă, faptul că ei înșiși le-au impus în această creație a lor.

Și asta este ceea ce indică atât ritualul sacrificiului de sânge, cât și scrierile referitoare la el. Atunci când cele mai vechi scripturi ale lumii ne spun că am fost creați ca hrană pentru zei, trebuie să ne întrebăm dacă dorim să trăim într-un Univers în care acest lucru ar putea fi adevărat.

Așa încât, dacă nu mai dorim să trăim ca până acum trebuie să căutăm ceva mai bun. Pentru a ne regăsi identitatea și puterea trebuie să căutăm altceva, fundamental mai bun decât Universul fizic. Și eu simt, la fel cum simt tot mai mulți oameni în ziua de azi, că există ceva, dincolo de acest Univers pe care-l cunoaștem…ceva în afara acestei Cutii, în afara acestui Sistem. Acest Ceva trebuie căutat, găsit și apoi stabilită o conexiune permanentă.

Robert Morning Sky, un căutător al adevărului tradițiilor Hopi și Apache, ne spune o poveste învățată de la poporul său…o poveste a unei rase de ființe nemuritoare ce nu au cunoscut vreo limitare, ființe ce au existat cu mult timp înainte, și foarte departe de acest Univers fizic.

Într-o bună zi, una dintre aceste ființe și-a declarat intenția de a vizita Pământul. A dorit să ia forma unui corp fizic, doar pentru o singură aventură aici…pentru a experimenta. Prietenii săi l-au avertizat că acest Univers are reputația de a produce amnezie, fiind un loc din care nu te mai întorci. Acea ființă a zâmbit și a promis să se întoarcă după ce va fi trăit o viață pe Pământ.

Au trecut secole, iar acea ființă nu a mai revenit acasă. Atunci, unul dintre camarazii săi a decis să intre în lumea fizică pentru a-și căuta prietenul. Și el a promis să nu se piardă în materie și să revină acasă însoțit de prietenul său. Și mai multe secole au trecut, și nici el nu s-a reîntors. Așa că, o altă ființă nemuritoare a decis să intre în materie…de asemenea, nici ea nu s-a mai întors acasă.

În decursul eonilor, tot mai mulți membri ai acestor ființe ne-limitate s-au încarnat în materie…în formă umană. Povestea spune că niciunul dintre ei nu s-a întors, încă, acasă.

Poate că noi suntem acele ființe care încep să-și amintească cine sunt…

Poate că e timpul să ieșim din hipnoza în care am trăit eoni de timp, o ipostază pe care ne-am asumat-o și în care a trebuit să ucidem pentru a ne hrăni…o ipostază a suferinței și a morții…o viață în lipsuri și tristețe…o dramă a egoului uman…o experiență ce a fost creată pentru noi.

Este o nebunie să credem că oamenii pot învinge Sistemul, că am putea face acea alegere prin care să eliminăm toate acele acțiuni ce furnizează combustibilul pentru cei de sus?!

Este o nebunie să credem că am putea reduce la minimum (poate chiar stopa) propria noastră (re)alimentare cu acea energie ce reprezintă forța vieții ce sălășluiește în creaturile mai mici decât noi, cele aflate sub nivelul nostru, pe lanțul trofic?!

Este o nebunie să credem că trupurile noastre (create din Energia Nemuritoare) ar putea să nu moară, noi, oamenii, fiind capabili să le învățăm să trăiască pe palierul de Putere al Conștiinței Infinite la care avem acces, fiind noi înșine o parte a Ei?!

În timp ce unii ar putea numi toate acestea drept nebunie, și văzând totodată ceea ce se întâmplă în jurul nostru, e de preferat nebunia…

Cel mai mare experiment în care omenirea se poate angaja este stăpânirea principiilor libertății, creației, abundenței și nemuririi. Purtăm un costum numit corp fizic, ce este programat să se autodistrugă după mai mult de 70 de ani de purtare.

Ce ar putea fi mai important decât schimbarea tuturor acestor programe?!

În Bhagavad Gita, Krishna avertizează: „Cel ce nu urmează ciclul perpetuu al roții vieții trăiește în zadar.”

Roata vieții înseamnă Ciclul nașterii și al morții, Karma și răsplata, și Sacrificiul uman și binecuvântarea divină.

A ne revolta împotriva acestui Sistem ar înseamna să eșuăm în atingerea scopului vieții noastre, așa după cum ne-au învățat cei care au afirmat că sunt creatorii și zeii noștri. Cu toate acestea, cu siguranță că Viața înseamnă cu mult mai mult decât „masa de prânz” a celor ce există pe nivelul lanțului trofic imediat superior nouă.

Dacă „a trăi în zadar” înseamnă a ieși din acest Sistem, eu pledez pentru acest tip de „eșec”…


Info: Playerul video de pe acest blog doar face enabled la linkul extern, youtube, openload, vimeo, etc, deci trebuie sa asteptati sa se incarce!


Apreciem sprijinul celor cu suflet, pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare.



Your email is never published or shared.