Andrew Newberg – Imaginandu-l pe Dumnezeu

Copiii mici nu au abilităţile cognitive pentru a articula concepte abstracte de Dumnezeu, dar îşi pot folosi imaginaţia vizuală pentru a cuprinde tărâmurile spirituale. Chiar şi în creierul adult, ideile par să fie asociate cu procesele vizuale interne, iar-matematicienii gândesc adesea în imagini atunci când descriu forţele invizibile ale universului. Chiar şi când ne imaginăm trecutul îndepărtat sau evenimente viitoare, activăm circuitele vizual-spaţiale ale creierului. De fapt, dacă nu puteţi vedea, auzi, atinge, gusta sau mirosi ceva, primul impuls al creierului este de a presupune că acel ceva nu-există cu adevărat. Prin urmare, pentru oricine, primul răspuns al creierului este de a atribui o imagine conceptului de Dumnezeu.

Fără această capacitate de imaginaţie vizuală, aproape că nu am fi capabili să gândim. Chiar şi când dormim, reprezentările noastre vizuale ale universului rămân active, chiar dacă în moduri neobişnuite. Copiii, însă, nu au capacitatea neurologică de a separa cu uşurinţă fantezia de fapte, aşa că formează credinţe care înceţoşează frontierele realităţii. Ei cred cu uşurinţă că toate coşmarurile lor sunt reale, în vreme ce adulţii au procesele neurologice avansate care îi ajută să analizeze discrepanţele perceptuale.

Imaginaţia copiilor zboară şi aceasta face ca pentru ei să fie uşor să îl definească pe Dumnezeu cu imagini şi cuvinte simple. Mai mult, felul în care îi aud pe adulţi că vorbesc despre Dumnezeu va contribui de asemenea la imaginile pe care le formează. Dacă îi spui unui copil că Dumnezeu îl poate vedea, sau îi poate asculta rugăciunile, atunci imaginaţia copilului va asocia acele calităţi cu ochii şi urechile unui chip. Dacă spui aceluiaşi copil că Dumnezeu se supără, creierul va genera imagini de încruntare, dinţi încleştaţi, sau poate pumni loviţi de perete — construcţii vizuale care reprezintă felul în care un copil percepe furia la alte fiinţe umane. Dacă îi spui copilului că Dumnezeu poate face miracole, atunci imagistica interioară dobândeşte trăsături supraumane. De exemplu, un băiat l-a desenat pe Dumnezeu cu mantie şi un S mare pe piept.

Fetele desenează imagini oarecum diferite de ale băieţilor. Ele tind să folosească reprezentări mai simbolice şi mai abstracte, iar în studiul lui Hanisch, un mic procent de copii de şapte ani au desenat reprezentări feminine ale lui Dumnezeu. Neurologic vorbind, ştim că bărbaţii şi femeile procesează cuvintele emoţionale în moduri diferite şi în părţi diferite ale creierului, iar acest lucru ar putea explica diferenţele subtile.

Incet, conceptul de zeitate antropomorfă evoluează în creierul copilului. Pe măsură ce creierul începe să facă legăturile neuronale necesare pentru gândirea abstractă, imaginile religioase devin mai abstracte. Şi totuşi conceptele abstracte vor continua să fie procesate vizual. Prin urmare, o noţiune precum iubire sau compasiune — care nu are formă fizică în lume — ar putea fi „văzută” ca o inimă sau o mână întinsă către altcineva. Fericirea poate fi desenată ca un zâmbet, vina sau ruşinea pot fi reprezentate folosind culori închise, iar o bunăvoinţă atotputernică ar putea fi desenată ca un soare radiind către Pământ. Dar când vine vorba de perceperea noastră primară a lui Dumnezeu, totul începe cu un chip.

 
Cartile lui Andrew Newberg se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 

Info: Playerul video de pe acest blog doar face enabled la linkul extern, youtube, ok.ru, etc, deci trebuie sa asteptati sa se incarce! Daca tot nu porneste, va rog sa trimite-ti un mesaj de la rubrica contact si verific sursa la server daca mai este valida.


Vă rugăm să donați cât considerați de cuviință pentru a contribui la eforturile mele de extindere a acestui proiect educațional unic. Orice sumă va fi folosită pentru acoperirea costurilor lunare de traducere și mentenanță tehnică a site-ului. (mai multe aici...)