Andrew Newberg – Creierul care evolueaza singur

Evoluţia neuronală a lui Dumnezeu este inevitabilă la majoritatea fiinţelor umane, dar nu în sensul darwinist al termenului. Credinţele umane nu sunt legate de principiile care guvernează evoluţia genetică, şi prin urmare suntem liberi să ne reinventăm pe noi şi spiritualitatea noastră, cu fiecare nouă generaţie.

Ceea ce face fiinţa umană unică este efemeritatea extraordinară a ideilor, iar această efemeritate este reflectată în neuro-plasticitatea noastră extraordinară. Neuronii nu au proprietăţi fixe. Ei se schimbă tot timpul. Durează mai puţin de două săptămâni pentru ca unui neuron să îi crească axoni şi dendrite noi, iar în unele cazuri schimbarea are loc brusc. Comportamentul competitiv, influenţele de mediu, educaţia, sau chiar o predică însufleţitoare pot declanşa o reconectare rapidă a circuitelor. In esenţă, evoluţia ne-a dat un sistem nervos care participă activ la propria sa construcţie neuronală, ceea ce nu vedem la alte creiere animale.

Se pare că în creierul nostru este un lanţ mutant de ADN care contribuie la creativitatea, inventivitatea şi unicitatea noastră individuală. Aceste „gene ce sar”, cum le place savanţilor să le numească, pot folosi celule ca să îşi schimbe funcţionarea pe măsură ce creştem. Aceasta explică de ce gemenii identici nu sunt de fapt identici, de ce un membru al familiei poate fi strălucit la matematică, în vreme ce altul excelează în sport, iar una dintre rude sfârşeşte luptându-se cu o boală mentală serioasă în vreme ce niciun alt membru al familiei nu a avut vreodată o problemă asemănătoare. Nu există doi oameni care să perceapă lumea, sau pe Dumnezeu, în acelaşi fel, pentru că nu există două creiere umane care să înceapă cu acelaşi cod genetic.

Terrance Deacon, distinsul profesor de antropologie şi neuroştiinţă de la Universitatea California din Berkeley, descrie creierul uman ca o „anomalie evolutivă”, pentru că fiinţele umane au abilităţi cognitive neparalele pentru a imagina inimaginabilul:

„Gândim diferit de toate celelalte creaturi de pe pământ şi putem împărtăşi acele gânduri între noi în moduri la care celelalte specii nici nu visează… Numai noi putem gândi ceea ce nu s-a întâmplat şi putem petrece o mare parte a fiecărei zi imaginând felul în care lucrurile ar fi putut fi dacă evenimentele ar fi fost altele. Şi numai noi cugetăm cum ar fi să nu fim… Nicio altă specie de pe pământ nu pare capabilă să ne urmeze în acest loc miraculos.”

Trăim cea mai mare parte a vieţii noastre într-o lume plină de gânduri imaginative şi, pe măsură ce îmbătrânim, ne modificăm continuu credinţele. Ne-am născut în chip nou, cum le place evangheliştilor să spună, şi o putem face cât de des dorim. Ne putem schimba religia, ne putem schimba codul moral, ne putem schimba imaginile despre Dumnezeu, graţie evoluţiei unui creier cu adevărat neobişnuit.

 
Cartile lui Andrew Newberg se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 

Info: Playerul video de pe acest blog doar face enabled la linkul extern, youtube, ok.ru, etc, deci trebuie sa asteptati sa se incarce!


Dacă fiecare dintre vizitatorii acestui blog, care simt că îi ajută aceste informaţii, ar oferi drept multumire, de fiecare dată când intră aici, măcar 5 lei, (atat e transferul minim in cont), ajutorul vostru ar fi minim, practic insesizabil pentru voi, însă pentru noi ar însemna mult. (clik aici pentru mai multe detalii...)