Allan Kardec – Emanciparea sufletului

Spiritul încarnat locuieşte bucuros sub învelişul său corporal? „E ca şi cum ai întreba dacă prizonierului îi place că este închis. Spiritul încarnat aspiră fără încetare la eliberare, şi cu cât învelişul este mai grosier, cu atât doreşte să se debaraseze mai repede de el”. În timpul somnului sufletul se odihneşte şi el asemenea corpului? „Nu, Spiritul nu este niciodată inactiv, în timpul somnului, legăturile ce-l unesc cu trupul sunt slăbite, şi corpul neavând nevoie de el, Spiritul parcurge spaţiul, şi intră în relaţie mai directă cu alte Spirite”.

Cum putem judeca libertatea Spiritului în timpul somnului? „Prin visuri. Deci corpul se odihneşte, Spiritul are mai multe facultăţi decât în starea de veghe; are amintirea trecutului şi câteodată previziunea viitorului; obţine mai multă putere şi poate intra în comunicare cu alte Spirite, fie în această lume fie în alta. Adesea, spui: am avut un vis bizar, un vis oribil, dar care nu e verosimil. Te înşeli; adesea visul este o amintire a locurilor şi lucrurilor pe care le-ai văzut sau le vei vedea într-o altă existenţă sau într-un alt moment. Corpul fiind amorţit, Spiritul îşi dă silinţa să-şi rupă lanţul scrutând în trecut sau în viitor”. „Bieţi oameni, ce puţin cunoaşteţi chiar şi cele mai obişnuite fenomene ale vieţii! Credeţi că sunteţi foarte savanţi, şi cele mai banale lucruri vă încurcă; ca şi aceste întrebări ale tuturor copiilor: Ce facem când dormim? Ce sunt visele? vă lasă zăpăciţi”. „Somnul eliberează în parte sufletul de corp. Când dormi, te găseşti momentan într-o stare de înţepenire ca şi după moarte. Spiritele care s-au degajat degrabă de materie la moartea lor au avut de mai multe ori un somn inteligent; acestea când dorm, regăsesc societatea altor entităţi superioare lor; călătoresc, stau de vorbă şi se instruiesc împreună cu ele; realizează chiar lucruri pe care, după ce mor, le găsesc întru totul împlinite. Toate acestea trebuie să vă înveţe o dată în plus să nu vă temeţi de moarte, de vreme ce, după spusa unui sfânt, muriţi în fiecare zi”.

„Cele arătate sunt pentru Spiritele elevate; dar pentru marea masă a oamenilor care, la moarte, trebuie să rămână ore întregi în acea stare de tulburare. În acea incertitudine despre care v-am vorbit, aceştia merg, fie în lumile inferioare pământului, unde le recheamă vechi afecţiuni, fie caută poate plăceri şi mai triviale decât cele de aici; ei dau la iveală doctrine şi mai josnice, mai mârşave decât cele practicate în mijlocul vostru”.

Şi ceea ce provoacă simpatia pe pământ nu este altceva decât faptul de a se simţi, în vis, apropiat prin inimă de cei cu care tocmai a petrecut opt sau nouă ore de fericire sau plăcere. Ceea ce explică de altfel aceste antipatii de neînvins, este faptul că se ştie în adâncul inimii că oamenii de acolo au o altă conştiinţă decât a noastră, deoarece îi cunoşti fără să-i fi văzut vreodată cu ochii. Acelaşi lucru explică indiferenţa, de vreme ce nu se insistă în legarea de noi prietenii, atunci când se ştie că există alţii care ne iubesc şi ne îndrăgesc. Într-un cuvânt, somnul vă influenţează viaţa mai mult decât gândiţi”. „Prin efectul somnului, Spiritele încarnate sunt întotdeauna în legătură cu lumea spiritelor, ceea ce face ca Spiritele superioare să consimtă, fără prea multă repulsie, să se încarneze printre voi.

Dumnezeu a dorit ca în timpul contactului lor cu viciul, ele să poată merge să se călească la izvorul binelui, pentru a nu greşi şi ele însele, ele care vin să instruiască pe alţii. Somnul este poarta pe care Dumnezeu le-a deschis-o către prietenii lor din cer; este recrearea de după muncă, în aşteptarea marii eliberări, eliberarea finală care trebuie să le redea mediului lor adevărat”. „Visul este amintirea a ceea ce Spiritul vostru a văzut în timpul somnului; dar remarcaţi că nu visaţi întotdeauna, deoarece nu vă amintiţi întotdeauna ceea ce aţi văzut, sau nu tot ceea ce aţi văzut. Acesta nu este sufletul vostru în întreaga lui dezvoltare; adesea nu este decât tulburarea ce însoţeşte plecarea sau întoarcerea voastră, la care se adaugă cea provocată de ceea ce aţi făcut sau vă preocupă în starea de veghe; fără acestea, cum veţi explica visurile absurde pe care le au atât savanţii cât şi oamenii simpli? Spiritele rele se servesc astfel de visuri pentru a chinui sufletele slabe şi fricoase”.

„De altfel, veţi vedea imediat dezvoltându-se o altă categorie de visuri; este tot atât de veche ca şi cea pe care o cunoaşteţi, dar o ignoraţi. Visul lui Ioan, al lui Iacob, visul profeţilor evrei şi a unor înţelepţi indieni: visul acesta este amintirea sufletului complet eliberat de corp, amintirea celei de a doua vieţi despre care vă voi vorbi imediat”.

„Căutaţi să distingeţi bine cele două feluri de visuri atunci când vă amintiţi; fără aceasta veţi cădea în contradicţii sau erori funeste credinţei voastre”. Visurile sunt produsul emancipării sufletului devenit mai independent prin încetarea vieţii active şi a legăturii cu trupul. De aici un fel de clarviziune indefinită ce se extinde asupra locurilor cele mai îndepărtate sau nemaivăzute vreodată, şi câteodată chiar asupra altor lumi.

Tot de aici amintirea ce evocă memoria evenimentelor înfăptuite în existenţa prezentă sau în existenţele anterioare; ciudăţenia imaginilor despre ceea ce petrece sau s-a petrecut în lumi necunoscute, amestecate cu lucruri din lumea actuală, formează ansambluri bizare şi confuze ce nu au nici sens şi nici coerenţă.

Incoerenţa acestor visuri se mai explică prin lacunele produse de amintirea incompletă a ceea ce ne-a apărut în vis. Ca şi o povestire din care s-ar fi scos la întâmplare fraze sau părţi de fraze; fragmentele cear rămâne reunite şi-ar pierde toată semnificaţia raţională.

De ce nu ne amintim întotdeauna visele? „Ceea ce tu numeşti somn nu este decât repausul corpului, căci Spiritul este întotdeauna în mişcare; acolo, el îşi regăseşte puţin libertatea, şi comunică, fie în lumea aceasta fie în alte lumi, cu cei ce-i sunt dragi; dar cum trupul este o materie greoaie şi grosieră, el păstrează cu dificultate impresiile culese de spirit, deoarece Spiritul nu le-a perceput prin organele corpului”.

Ce gândiţi despre semnificaţia atribuită visurilor? „Visurile nu sunt de loc adevărate aşa cum le interpretează prezicătorii, căci este absurd să crezi că a visa cutare lucru prevesteşte acel lucru. Sunt adevărate în sensul că prezintă imagini reale pentru Spirit, dar adesea nu au legătură cu ceea ce se petrece în viaţa corporală; astfel adesea, după cum am mai spus-o, ele sunt o amintire; câteodată pot fi un presentiment al viitorului, dacă Dumnezeu o permite, sau viziunea a ceea ce se petrece în acest moment într-un alt loc, acolo unde se deplasează sufletul. Nu aveţi numeroase exemple în care persoane apar în vis şi vin să-şi avertizeze părinţii sau prietenii despre ceea ce li se întâmplă? Ce să fie aceste apariţii dacă nu sufletul sau Spiritul acestor persoane care vine să comunice cu voi? Când căpătaţi certitudinea că ceea ce aţi văzut a avut loc în realitate, nu este şi o dovadă că imaginaţia nu apare din nimic, mai ales dacă acest lucru nu există deloc în gândirea voastră în timpul stării de veghe?”

Adesea se văd în vis lucruri ce par presentimente şi care nu se îndeplinesc: de unde vin ele? „Se îndeplinesc pentru Spirit, dacă nu pentru corp, adică Spiritul vede lucrul pe carel doreşte deoarece caută să-l găsească. Nu trebuie uitat că, în timpul somnului, sufletul este întotdeauna mai mult sau mai puţin sub influenţa materiei; şi că în consecinţă nu se eliberează niciodată complet de ideile pământene. Ar rezulta că preocupările stării de veghe pot da celor văzute aparenţa celor dorite sau a celor crezute; este cu adevărat ceea ce se poate numi un efect al imaginaţiei. Atunci când eşti preocupat foarte mult de o idee îi ataşezi tot ceea ce vezi”.

Atunci când vedem în vis persoane în viaţă, pe care le cunoaştem perfect, săvârşind fapte la care ele nici nu visează, nu este aceasta un efect al purei imaginaţii? „La care ele nici nu visează – ce ştii tu despre asta? Spiritul lor poate veni să-l viziteze pe al tău, aşa cum al tău îl poate vizita pe al lor, şi tu nu ştii întotdeauna la ce se gândesc. Şi apoi aplicaţi astfel unor persoane cunoscute, şi potrivit dorinţelor voastre, ceea ce s-a petrecut sau se petrece în alte existenţe”.

Este somnul profund necesar pentru emanciparea Spiritului? „Nu, Spiritul îşi recapătă libertatea atunci când simţurile amorţesc; el profită, pentru a se emancipa, de toate momentele de răgaz lăsate de corp. Din momentul când există o apatie a forţelor vitale, Spiritul se degajă, şi cu cât trupul este mai neajutorat cu atât Spiritul e mai liber”. Tot aşa şi somnul superficial, sau o simplă amorţire a simţurilor, prezintă adesea aceleaşi imagini ca şi visul.

Ni se pare uneori că auzim în noi înşine cuvinte pronunţate distinct şi care nu au nici o legătură cu ceea ce ne preocupă; de unde vin? „Da, chiar şi fraze întregi, mai ales când simţurile încep să amorţească. Câteodată este un ecou slab al unui Spirit care vrea să comunice cu tine”. Adesea, într-o stare ce nu este încă un somn superficial, atunci când avem ochii închişi, vedem imagini distincte, figuri cărora le sesizăm cele mai minuţioase detalii; este un efect al viziunii sau al imaginaţiei? „Corpul fiind amorţit, Spiritul caută să-şi rupă lanţurile: se deplasează şi vede; dacă somnul era profund, ar fi un vis”.

Există câteodată în timpul somnului sau al somnului superficial idei ce par foarte bune, şi care, cu toate eforturile făcute pentru a ni le aminti, se şterg din memorie: de unde vin aceste idei? „Sunt rezultatul libertăţii Spiritului ce se emancipează şi se bucură de mai multe facultăţi în acel moment. Adesea sunt şi sfaturi date de alte Spirite”.

La ce servesc aceste idei şi aceste sfaturi de vreme ce li se pierde amintirea şi de care nu se poate profita? „Ideile aparţin câteodată mai mult lumii Spiritelor decât lumii corporale; dar cel mai adesea, dacă trupul uită, Spiritul îşi aminteşte, şi ideea revine la momentul necesar ca o inspiraţie de moment”.

Spiritul încarnat, în clipa când e degajat de materie şi acţionează ca Spirit, cunoaşte perioada morţii sale? „Adesea o presimte; câteodată are o conştiinţă foarte clară despre ea, şi este ceea ce, în stare de veghe, îi dă intuiţia ei; de aici provine faptul că anumite persoane îşi prevăd moartea cu o mare exactitate”.

Activitatea spiritului în timpul repausului sau al somnului poate face ca trupul să încerce oboseala? „Da, căci Spiritul ţine de trup asemenea unei mingi care e legată de un stâlp; or, aşa cum mişcările mingii zdruncină stâlpul, activitatea Spiritului are efect asupra trupului şi îl poate face să încerce oboseala”.

Vizite spiritiste între persoanele aflate în viaţă

Din principiul eliberării sufletului în timpul somnului, pare să rezulte că avem simultan o dublă existenţă: cea a corpului, care ne dă viaţă în relaţia exterioară, şi cea a sufletului, care ne dă viaţă în relaţia ocultă; este exact? „În starea de eliberare viaţa corpului cedează locul vieţii sufletului; dar nu sunt la drept vorbind două existenţe: sunt mai degrabă două faze ale aceleiaşi existenţe, căci omul nu vieţuieşte în două moduri”.

Două persoane care se cunosc pot oare să se viziteze în timpul somnului? „Da, şi chiar multe persoane care cred că nu se cunosc se întâlnesc şi îşi vorbesc. Voi puteţi avea, fără îndoială, prieteni într-o altă tară. Faptul de a merge, în timpul somnului, să vă vizitaţi prietenii, părinţii, cunoştinţele, oamenii care vă pot fi utili, este atât de frecvent, încât îl realizaţi voi înşivă aproape în fiecare noapte”

Care poate fi utilitatea acestor vizite nocturne, de vreme ce nu ne amintim nimic după aceea? „Rămâne în mod obişnuit o intuiţie a visului, şi aceasta este adesea originea anumitor idei ce ne vin în mod spontan fără a ni le explica, şi care nu sunt altele decât cele ivite în aceste conversaţii”.

Omul poate provoca vizite spiritiste prin voinţa sa? De exemplu, poate spune în timp ce adoarme: în noaptea asta vreau să mă întâlnesc prin Spirit cu cutare persoană, să-i vorbesc şi să-i spun cutare lucru? „Iată ce se întâmplă. Omul adormind, Spiritul său se trezeşte, şi ceea ce omul hotărâse, Spiritul este adesea departe de a urma, căci viaţa omului interesează prea puţin Spiritul atunci când este eliberat de materie. Aceasta la oamenii deja suficient de elevaţi, ceilalţi petrecându-şi în cu totul alt mod existenţa spirituală; se dedau pasiunilor sau rămân în inactivitate. Se poate deci ca, după motivul pe care şi-l propune, Spiritul să meargă să viziteze persoanele dorite; dar voinţa pe care o are fiind treaz, nu este un argument pentru ceea ce face”.

Un anumit număr de Spirite încarnate pot astfel să se întâlnească şi să aibă întruniri? „Fără nici o îndoială; legăturile de prietenie, mai vechi sau mai noi, reunesc adesea astfel diferite Spirite fericite de a se găsi împreună”. Prin cuvântul „vechi”, trebuie să se înţeleagă legăturile de prietenie din existenţele anterioare. Atribuim visului intuiţia ideilor ivite în aceste întruniri oculte, dar a căror sursă o ignorăm.

O persoană care şi-ar crede unul dintre prieteni mort în timp ce el nu ar fi, ar putea să-l întâlnească prin Spirit şi astfel să ştie că este viu? Ar putea, în acest caz, să aibă această intuiţie la trezire? „Ca Spirit, el poate cu siguranţă să-şi vadă şi să-şi cunoască soarta; dacă nu-i este impusă ca probă credinţa în moartea prietenului său, el ar avea un presentiment al existenţei sale, aşa cum ar putea avea pe cel al morţii sale”.

Transmiterea ocultă a gândului

De unde provine faptul că aceeaşi idee, cea a unei descoperiri, de exemplu, apare în mai multe locuri deodată? „Am afirmat deja că în timpul somnului spiritele comunică între ele. Ei bine, când corpul se trezeşte Spiritul îşi aminteşte ce a învăţat, şi omul crede că el este cel care a inventat. Astfel, mai multe persoane pot descoperi acelaşi lucru deodată. Când spuneţi că o idee pluteşte în aer, este o figură de stil mult mai adevărată decât credeţi; fiecare contribuie la răspândire fără a bănui”. Spiritul nostru revelează astfel adesea el însuşi altor spirite şi necunoaşterii noastre ceea ce părea obiectul preocupărilor noastre în timpul stării de veghe.

Pot Spiritele să comunice între ele dacă trupul este complet treaz? „Spiritul nu este închis în corp ca într-o cutie, el radiază de jur împrejur; de aceea poate comunica şi cu alte Spirite chiar şi în stare de veghe, cu toate că o face mai greu”. De unde vine faptul că două persoane perfect treze au adesea instantaneu acelaşi gând? „Sunt două Spirite simpatice ce-şi comunică şi-şi văd reciproc gândul, chiar când trupul nu doarme”. Există între Spiritele care se întâlnesc o comunicare a gândurilor ce face ca două persoane să se vadă şi să se înţeleagă fără a avea nevoie de semnele exterioare ale limbajului. S-ar putea spune că îşi vorbesc în limbajul Spiritelor.

Letargie, catalepsie, morţi aparente

Letargicii şi catalepticii văd şi aud în general ceea ce se petrece în jurul lor, dar nu o pot arăta; o fac prin ochii şi urechile corpului? „Nu, prin Spirit; Spiritul se orientează, dar nu o poate comunica”. De ce nu o poate comunica? „I se opune starea corpului; această stare deosebită a organelor vă dă dovada că la om mai există şi altceva decât corpul, de vreme ce corpul nu mai funcţionează şi Spiritul acţionează”.

În letargie, Spiritul se poate separa în întregime de corp, încât să dea acestuia toate aparentele morţii şi poate apoi reveni la el? „În letargie, corpul nu este mort, de vreme ce mai există funcţiuni active; vitalitatea există în stare latentă în el, ca la crisalide, şi nu este deloc distrusă; or, Spiritul este unit
cu corpul atâta timp cât acesta vieţuieşte; odată legăturile rupte prin moartea reală şi dezagregarea organelor, separarea este completă şi Spiritul nu mai revine în corp. Dacă un om cu aparentele morţii revine la viaţă, înseamnă că moartea nu era completă”.

Se pot reînnoda, prin îngrijiri acordate în timp util, legăturile gata să se rupă şi se poate reda vieţii o fiinţă care, lipsită de ajutoare, ar muri definitiv? „Da, fără îndoială, şi dovada o aveţi în fiecare zi. Magnetismul este adesea un mijloc puternic, deoarece dă corpului fluidul vital ce-i lipseşte şi care e necesar pentru întreţinerea activităţii organelor”. Letargie şi catalepsia au acelaşi principiu: pierderea momentană a sensibilităţii şi mişcării datorită unei cauze fiziologice încă neexplicată. Ele diferă prin aceea că, în letargie, suspendarea forţelor vitale este generală şi dă corpului toate aparentele morţii; în catalepsie, ea este localizată şi poate afecta o parte mai mult sau mai puţin întinsă a corpului, încât să lase inteligenţa să se manifeste liber, ceea ce nu permite să fie confundată cu moartea. Letargia este întotdeauna naturală; catalepsia este câteodată spontană, dar poate fi provocată şi disipată artificial prin acţiune magnetică.

Somnambulismul

Somnambulismul natural are vreo legătură cu visurile? Cum poate fi explicat? „Este o independenţă mai mare a sufletului decât în vis, şi atunci facultăţile sale sunt mai dezvoltate; sufletul are percepţii neavute în vis, vis ce este o stare de somnambulism imperfect. În somnambulism, Spiritul îşi aparţine în întregime sieşi; organele materiale, aflate într-un fel de catalepsie nu mai primesc impresii exterioare. Această stare se manifestă mai ales în somn; este momentul când Spiritul poate părăsi provizoriu corpul, abandonat unui repaus indispensabil materiei. Cauzele de somnambulism se produc deoarece Spiritul, preocupat de un lucru sau altul, se abandonează unei acţiuni oarecare ce necesită uzul corpului său, de care se serveşte atunci într-un mod analog utilizării date unei table sau altui obiect material în fenomenul manifestărilor fizice, sau chiar utilizării mâinilor voastre în cel al comunicărilor scrise.

În visurile în care ai conştiinţă, organele – înţelegând aici pe cele ale memoriei – încep să se trezească; acestea primesc în mod imperfect impresiile produse de obiecte sau de cauze exterioare şi le comunică Spiritului care, aflat atunci el însuşi în repaus, nu percepe decât senzaţii confuze şi adesea dezlânate, şi fără nici o aparentă raţiune de a fi, amestecate cu vagi amintiri, fie ale acestei existenţe, fie ale existenţelor anterioare. Atunci este uşor să înţelegi de ce somnambulii nu au nici o amintire, şi de ce visurile, păstrate de memorie, nu au de cele mai multe ori nici un sens. Am spus-o adesea, se întâmplă ca ele să fie consecinţa unei amintiri exacte a evenimentelor dintr-o viaţă anterioară, şi câteodată chiar un fel de intuiţie a viitorului”.

Somnambulismul aşa-zis magnetic are vreo legătură cu somnambulismul natural? „Este acelaşi lucru, numai că este provocat”. Care este natura agentului numit fluid magnetic? „Fluid vital, electricitate de natură animală ce sunt modificări ale fluidului universal”.

Care este cauza clarviziunii somnambulului? „Am spus-o: sufletul care vede”. Cum poate să vadă somnambulul prin corpurile opace? „Există corpuri opace doar pentru organele voastre grosiere; nu am spus că, pentru Spirit, materia nu este de loc un obstacol, de vreme ce o traversează liber? Adesea el vă spune că vede prin frunte, prin genunchi etc, deoarece voi, fiind în întregime alcătuiţi din materie, nu înţelegeţi că el poate vedea fără ajutorul organelor. El însuşi, datorită dorinţei pe care o aveţi, crede că are nevoie de aceste organe, dar dacă-l lăsaţi liber, va înţelege că vede prin toate părţile corpului său; mai bine spus, el vede dincolo de corpul său”.

Clarviziunea somnambulului fiind cea a sufletului sau Spiritului său, de ce acesta nu vede tot, şi de ce adesea se înşală? „Mai întâi nu este dat Spiritelor imperfecte să vadă şi să cunoască totul; ştii bine că ele participă încă la erorile şi prejudecăţile voastre; şi apoi, câtă vreme sunt ataşate de materie, ele nu se bucură de toate facultăţile lor de spirit. Dumnezeu a dat omului această facultate într-un scop util şi serios, şi nu pentru a-l învăţa ceea ce nu trebuie să ştie; iată de ce somnambulii nu pot spune totul”.

Care este sursa ideilor înnăscute ale somnambulului, şi cum poate vorbi el cu exactitate despre lucruri ignorate în stare de veghe, care sunt chiar mai presus de capacitatea sa intelectuală? „Se întâmplă ca somnambulul să aibă mai multe cunoştinţe decât ai tu, numai că ele somnolează, învelişul său este prea imperfect ca el să şi le poată aminti. Dar în definitiv, ce este el? Asemenea nouă, Spirit încarnat în materie pentru a-şi îndeplini misiunea, iar starea în care intră este trezirea din această letargie. Am spus adesea că noi trăim de câteva ori; această schimbare îl face să piardă din punct de vedere material ceea ce a putut învăţa într-o existenţă precedentă; intrând într-o stare pe care o numeşti criză, el îşi aminteşte, dar nu întotdeauna într-un mod complet; ştie, dar nu ar putea spune de unde ştie, şi nici cum dobândeşte aceste cunoştinţe. Criza trecând, întreaga amintire se şterge şi el reintră în obscuritate”.

Experienţa arată că somnambulii primesc şi comunicări ale altor Spirite care le transmit ceea ce ei trebuie să spună, şi suplinesc astfel incapacitatea lor. Acest lucru se observă mai ales în prescripţiile medicale: Spiritul somnambulului vede răul, nu altul îi indică remediul. Această dublă acţiune este câteodată evidentă, şi se revelează, în plus, prin aceste expresii foarte frecvente: „îmi spune să spun”, sau „îmi interzice să spun cutare lucru”. În ultimul caz, este întotdeauna periculos să se insiste în obţinerea unei revelaţii refuzate, deoarece atunci te expui Spiritelor uşuratice care flecăresc despre toate fără scrupule şi fără a se sinchisi de adevăr.

Cum explicaţi vederea la distantă a anumitor somnambuli? „Oare sufletul nu se deplasează în timpul somnului? Este acelaşi lucru în somnambulism”.
Dezvoltarea mai mare sau mai mică a clarviziunii somnambulice ţine de organizarea fizică sau de natura Spiritului încarnat? „Şi de una şi de alta; există predispoziţii fizice ce permit Spiritului să se desprindă mai mult sau mai puţin uşor de materie”.

Facultăţile de care se bucură somnambulul sunt aceleaşi cu cele ale Spiritului de după moartea sa? „Până la un anumit punct, căci trebuie să se ţină seama de influenţa materiei de care încă este legat”. Poate somnambulul să vadă alte Spirite? „Majoritatea le văd foarte bine; depinde de gradul de evoluţie şi de natura lucidităţii lor; dar câteodată nu ţin cont de ele, şi le consideră drept fiinţe corporale. Aceasta se întâmplă mai ales celor care nu au nici o cunoştinţă despre spiritism; ei nu înţeleg încă esenţa Spiritelor; aceste lucruri îi uimesc, şi de aceea ei cred că văd fiinţe vii”. Acelaşi efect se produce în momentul morţii la cei ce se cred încă în viaţă. Nimic în jurul lor nu li se pare schimbat. Spiritele lor par a avea corpuri ca ale noastre şi ei iau aparenţa propriului lor corp drept un corp real.

Somnambulul care vede la distanţă, vede din locul unde este corpul său, sau din cel al sufletului său? „De ce această întrebare, de vreme ce sufletul este cel care vede şi nu corpul?” Întrucât sufletul este cel ce se deplasează, cum poate încerca somnambulul prin corpul său senzaţiile de cald şi frig din locul unde se găseşte sufletul său, şi care se găseşte câteodată foarte departe de corp? „Sufletul nu a părăsit în întregime corpul; el ţine de acesta întotdeauna prin legătura care-i uneşte; această legătură este conductorul senzaţiilor. Când două persoane corespondează dintr-un oraş în altul prin electricitate, această electricitate este legătura dintre gândurile lor; de aceea ele comunică ca şi cum ar fi una lângă cealaltă”.

Utilizarea dată de un somnambul facultăţilor sale influenţează asupra stării Spiritului său după moarte? „Mult, în funcţie de utilizarea bună sau rea a tuturor facultăţilor date de Dumnezeu omului”.

Extazul

Ce diferenţă există între extaz şi somnambulism? „Este un somnambulism mai epurat; sufletul extaticului este şi mai independent”. Spiritul extaticului pătrunde cu adevărat în lumile superioare? „Da, el le vede şi înţelege fericirea celor aflaţi acolo; de aceea ar dori să rămână şi el acolo, dar se găseşte în lumi inaccesibile Spiritelor insuficient de purificate”. Atunci când extaticul exprimă dorinţa de a părăsi pământul vorbeşte sincer, nu este reţinut de instinctul de conservare? „Depinde de gradul de purificare al Spiritului; dacă vede că starea lui viitoare este mai bună decât viaţa prezentă, el face eforturi pentru a-şi rupe legăturile ce-l leagă de pământ”.

Dacă extaticul s-ar abandona total sufletul său şi-ar părăsi corpul definitiv? „Da, el poate muri; de aceea trebuie să-i reamintim tot ce-l poate lega aici-jos, făcându-l mai ales să întrevadă că dacă rupe lanţul ce-l reţine aici, acesta ar fi adevăratul mijloc de a nu rămâne acolo unde vede că ar fi fericit”.

Există lucruri pe care extaticul pretinde că le vede, şi care sunt în mod evident produsul unei imaginaţii condiţionate de credinţele şi prejudecăţile pământene. Tot ceea ce el vede nu este deci real? „Ceea ce vede este real pentru el; dar cum Spiritul său este întotdeauna sub influenţa
ideilor pământene, o poate vedea în felul său, sau, pentru a fi mai clari, o poate exprima într-un limbaj apropiat prejudecăţilor sale şi ideilor cu care a crescut, sau cu ale voastre, pentru a se face mai bine înţeles; mai ales în acest sens se poate înşela”.

Ce grad de încredere se poate acorda revelaţiilor extaticilor? „Foarte adesea extaticul se poate înşela, mai ales când vrea să pătrundă ceea ce trebuie să rămână un mister pentru om, căci atunci el se abandonează propriilor sale idei şi devine jucăria Spiritelor înşelătoare, care profită de entuziasmul său pentru a-l fascina”.

Ce consecinţe se pot trage din fenomenele de somnambulism şi de extaz? Nu ar fi un fel de iniţiere în viaţa viitoare? „Sau pentru a spune mai complet, în viaţa trecută şi în viaţa viitoare pe care le întrevede omul. Dacă studiază aceste fenomene, va găsi aici soluţia cel mult a unui mister pe care raţiunea sa încearcă în mod inutil să-l pătrundă”.

Fenomenele de somnambulism şi de extaz s-ar putea concilia cu materialismul? „Cel ce le studiază cu bună credinţă şi fără constrângere nu poate fi nici materialist, nici ateu”.

Al doilea văz

Fenomenul desemnat sub numele de „al doilea văz” are legătură cu visul şi somnambulismul? „Nu este acelaşi lucru; ceea ce tu numeşti al doilea văz, este tot Spiritul, care este mai liber, deşi corpul nu doarme. Al doilea văz este văzul sufletului”.

Al doilea văz este permanent? „Facultatea, da; exercitarea, nu. În lumile mai puţin materiale decât a voastră, Spiritele se eliberează mai uşor şi intră în comunicare prin intermediul gândului, fără a exclude, totuşi, limbajul articulat; astfel vederea dublă este pentru majoritatea o facultate permanentă; starea lor normală poate fi comparată cu cea a somnambulilor voştri lucizi, şi este raţiunea pentru care se manifestă faţă de voi cu mai multă uşurinţă decât cele ce sunt încarnate în corpuri mai grosiere”.

Al doilea văz se dezvoltă în mod spontan sau după voinţa celui ce este înzestrat cu el? „Cel mai adesea dezvoltarea este spontană, dar uneori şi voinţa joacă un mare rol. Astfel, ia ca exemplu anumiţi oameni numiţi prezicători dintre care unii au această putere, şi vei vedea că voinţa este cea care-i ajută să capete acest al doilea văz şi să intre în ceea ce tu numeşti viziune”.

Al doilea văz este susceptibil a se dezvolta prin exerciţiu? „Da, exerciţiul aduce cu sine întotdeauna progresul, şi vălul ce acoperă lucrurile se luminează”.
Această facultate ţine de organizarea fizică? „Desigur, organizarea joacă un rol; dar există şi organizări care sunt rebele”.
De unde provine faptul că al doilea văz pare ereditar în anumite familii? „Similitudinea organizării care se transmite, precum şi alte calităţi fizice; şi apoi dezvoltarea facultăţii printr-un fel de educaţie ce se transmite de asemenea de la unul la celălalt”.
Este adevărat că anumite circumstanţe dezvoltă al doilea văz? „Boala, apropierea unui pericol, o mare emoţie pot să le dezvolte. Corpul este câteodată într-o stare specifică care permite Spiritul să vadă ceea ce voi nu puteţi vedea cu ochii corpului”. Timpurile de criză şi de calamităţi, marile emoţii, toate cauzele care surescită moralul, provoacă câteodată dezvoltarea celui de al doilea văz. Pare că Providenţa, în prezenţa pericolului, ne oferă mijlocul de a-l îndepărta ca prin farmec. Toate sectele şi toate partidele persecutate ne oferă numeroase exemple în acest sens.

Persoanele înzestrate cu al doilea văz au întotdeauna conştiinţa acestui lucru? „Nu întotdeauna; pentru ele este un lucru întru totul natural, şi multe cred că dacă toţi oamenii s-ar observa pe ei înşişi, fiecare ar trebui să fie la fel”. S-ar putea numi „al doilea văz” perspicacitatea anumitor persoane care, fără a avea nimic extraordinar, judecă lucrurile cu mai multă precizie decât altele? „Întotdeauna sufletul este cel ce radiază mai liber şi care judecă mai bine decât sub vălul materiei”.

Această facultate poate, în anumite cazuri, să dea prezicerea lucrurilor? „Da, ea dă de asemenea şi presentimentele, căci există mai multe grade în această facultate, şi chiar subiectul respectiv poate avea toate gradele, sau nu poate avea decât câteva”.

Rezumat despre somnambulism, extaz şi cel de-al doilea văz

Fenomenele somnambulismului natural se produc în mod spontan şi sunt independente de toate cauzele exterioare cunoscute; dar la anumite persoane dotate cu o organizare specială ele pot fi provocate în mod artificial prin acţiunea agentului magnetic. Starea desemnată sub numele de somnambulism magnetic nu diferă de somnambulismul natural decât prin aceea că una este provocată, în timp ce cealaltă este spontană.

Somnambulismul natural este un fapt notoriu pe care nimeni nu se gândeşte să-l pună la îndoială, cu tot supranaturalul fenomenelor pe care le prezintă. Ce are deci mai extraordinar sau mai iraţional somnambulismul magnetic, deoarece este produs artificial, ca atâtea alte lucruri? Se zice că şarlatanii l-au exploatat; încă un motiv în plus de a nu-l lăsa în mâinile lor.

Când ştiinţa şi-l va fi apropiat, şarlatanismul va avea foarte puţin credit la mase; dar până atunci, cum somnambulismul natural sau artificial este un fapt, şi cum împotriva unui fapt nu există obiecţie posibilă, el se impune cu toată reaua voinţă a unora, chiar în ştiinţă unde intră printr-o multitudine de mici porţi în loc să treacă prin cea mare; când va exista din plin, va trebui să i se acorde drept de cetăţenie. Pentru spiritism, somnambulismul e mai mult decât un fenomen fiziologic, este o lumină aruncată asupra psihologiei; deoarece acolo poate fi studiat sufletul, lăsându-se descoperit. Or, unul dintre fenomenele prin care se caracterizează, este clarviziunea independentă de organele obişnuite ale vederii.

Cei care contestă acest fapt se bazează pe aceea că somnambulul nu vede întotdeauna, şi la voinţa experimentatorului, ca şi cu ochii. Trebuie să ne mire faptul că mijloacele fiind diferite, efectele nu mai sunt aceleaşi? Oare este raţional să ceri efecte identice când instrumentul nu mai există? Sufletul are proprietăţile sale, ochiul le are pe ale sale; trebuie să le judecăm prin ele însele, şi nicidecum prin analogie. Cauza clarviziunii somnambulului magnetizat şi a somnambulului natural este în mod identic aceeaşi; este un atribut al sufletului, o facultate inseparabilă de toate părţile entităţii incorporate aflate în noi, şi care nu are drept limite decât acelea care sunt fixate sufletului însuşi. El vede pretutindeni unde sufletul său se poate deplasa, oricare ar fi distanţa.

În vederea la distanţă, somnambulul nu vede lucrurile din locul unde este corpul său, şi ca printr-un efect telescopic. El le vede prezente ca şi cum s-ar afla în locul unde ele există, deoarece în realitate sufletul său este acolo; de aceea corpul său este ca pierdut şi pare lipsit de sentiment, până în momentul când sufletul vine să-l reia în stăpânire. Această separare parţială a sufletului de corp este o stare anormală ce poate avea o durată mai mult sau mai puţin lungă, dar  nu nedefinită; este şi cauza oboselii încercate de corp după un anumit timp, mai ales când sufletul se angajează într-o muncă activă.

Vederea sufletului sau Spiritului nefiind circumscrisă şi neavând un sediu determinat, este explicabil de ce somnambulii nu-i pot fixa un organ special. Ei văd pentru că văd, fără a şti nici pentru ce şi nici cum, vederea neavând reşedinţă proprie pentru ei ca Spirit. Dacă se raportează la corpul lor, această reşedinţă li se pare a fi în centrele unde activitatea vitală este cea mai mare, în principal în creier, în regiunea epigastrică, sau în organul care, pentru ei, este punctul de legătură cel mai strâns între Spirit şi corp.

Puterea lucidităţii somnambulice nu este de loc nedefinită. Spiritul, chiar complet liber, este mărginit în facultăţile sale şi în cunoştinţele sale conform nivelului de perfecţiune la care a ajuns; şi mai mult atunci când este legat de materia a cărei influenţă o suferă. Aceasta este cauza pentru care clarviziunea somnambulică nu e nici universală nici infailibilă. Cu atât mai puţin se poate înţelege infailibilitatea sa dacă este deturnat de la scopul propus de natură, şi dacă este făcut un obiect de curiozitate şi de experimentare.

În starea de eliberare în care se găseşte Spiritul somnambulului, el intră în comunicare mai uşor cu alte Spirite încarnate sau neîncarnate; această comunicare se stabileşte prin contactul fluidelor ce compun perispiritele şi servesc transmiterii gândului precum un fir electric. Aşadar, somnambulul nu are nevoie ca gândul să fie articulat în cuvânt, el îl simte şi-l prevede; este ceea ce îl face eminamente impresionabil şi accesibil influenţelor atmosferei morale în care se găseşte plasat. Şi este astfel deoarece o mulţime numeroasă de spectatori, îndeosebi de curioşi mai mult sau mai puţin răutăcioşi, dăunează în mod esenţial dezvoltării facultăţilor sale, ce se retrag în ele însele ca să spunem aşa, şi nu se etalează în toată libertatea decât în intimitate şi într-un mediu de simpatie. Prezenţa persoanelor răutăcioase sau antipatice produc asupra lui efectul de contact al mâinii cu mimoza.

Somnambulul vede în acelaşi timp propriul Spirit şi corpul său; acestea sunt, ca să spunem aşa, două entităţi ce îi reprezintă dubla existenţă spirituală şi corporală, care totuşi se confundă prin legăturile ce le unesc. Somnambulul nu ţine seama întotdeauna de această situaţie şi această dualitate îl face să vorbească adesea despre el ca şi când ar vorbi despre o persoană străină; este când entitatea corporală care vorbeşte entităţii spirituale, când entitatea spirituală care vorbeşte entităţii corporale.

Spiritul obţine un spor de cunoaştere şi de experienţă în fiecare dintre existenţele sale corporale. Le uită în parte în timpul încarnării sale într-o materie mai grosieră, dar şi le aminteşte ca spirit. Astfel anumiţi somnambuli revelează cunoştinţe superioare nivelului lor de instruire şi chiar capacităţilor lor intelectuale aparente. Inferioritatea intelectuală şi ştiinţifică a somnambulului în stare de veghe nu prejudiciază deci cu nimic cunoştinţelor pe care le poate revela în stare lucidă.

În funcţie de circumstanţele şi de scopul propus, aceste cunoştinţe îi pot apărea în experienţa proprie, în clarviziunea lucrurilor prezente sau în sfaturile primite de la alte Spirite. Cum însă propriul Spirit poate fi mai mult sau mai puţin avansat, el poate spune lucruri mai mult sau mai puţin juste.

Prin fenomenele somnambulismului, fie natural fie magnetic, Providenţa ne dă proba irecuzabilă a existenţei şi independenţei sufletului, şi ne face să asistăm la spectacolul sublim al emancipării sale; prin aceasta ne deschide cartea destinului. Când somnambulul descrie ceea ce se petrece la distanţă, este foarte evident că el vede, dar nu prin ochii corpului; el însuşi se vede acolo, şi se simte dus acolo; există deci acolo ceva al lui, şi acel ceva, nefiind corpul, nu poate fi decât sufletul sau Spiritul său. În timp ce omul se pierde în subtilităţile unei metafizici abstracte şi neinteligibile în căutarea cauzelor existenţei noastre morale, Dumnezeu aşează zilnic sub ochii săi şi la îndemâna sa mijloacele cele mai simple şi cele mai evidente pentru studiul psihologiei experimentale. Extazul este starea în care
independenţa sufletului şi a corpului se manifestă în modul cel mai sensibil şi devine palpabilă într-un fel.

În starea de vis şi în somnambulism, sufletul rătăceşte prin lumile pământene; în extaz, el pătrunde într-o lume necunoscută, în cea a Spiritelor eterate cu care intră în comunicare, fără a putea totodată să depăşească anumite limite de care nu ar şti să treacă fără a rupe în totalitate legăturile cu corpul. O situaţie strălucitoare cu totul nouă îl înconjoară, armonii necunoscute pe pământ îl încântă, o tihnă nelămurită îl pătrunde; se bucură prin anticipare de beatitudinea
celestă, şi se poate spune că este cu un picior în pragul eternităţii.

În starea de extaz, slăbiciunea corpului este aproape completă, nu mai are decât, să spunem aşa, viaţă organică, şi se simte că sufletul nu mai este legat de el decât printr-un fir subţire pe care un efort în plus l-ar face să se rupă definitiv.

În starea aceasta toate gândurile pământene dispar pentru a face loc sentimentului purificat ce este esenţa însăşi a fiinţei noastre imateriale. Aflat în întregime în această contemplaţie sublimă, extaticul nu priveşte viaţa decât ca pe o haltă momentană; pentru el, bunele şi relele, bucuriile brute şi nenorocirile de aici-jos nu sunt decât incidente futile ale unei călătorii al cărei sfârşit se bucură să-l vadă.

Există extatici şi somnambuli a căror luciditate poate fi mai mult sau mai puţin perfectă, şi propriul lor Spirit, după cum este mai mult sau mai puţin elevat, este de asemenea mai mult sau mai puţin apt să cunoască şi să înţeleagă lucrurile. Există uneori la unii dintre ei mai multă exaltare decât veritabilă luciditate, sau, ca să spunem mai clar, exaltarea dăunează lucidităţii; de aceea revelaţiile lor sunt adesea un amestec de adevăruri şi de erori, de lucruri sublime şi de lucruri absurde sau chiar ridicole.

Spiritele inferioare profită adesea de această exaltare, ce este întotdeauna o cauză de slăbiciune când nu poate fi stăpânită, pentru a domina extaticul, şi în această realizare, îmbracă în ochii lor aparentele ce-l întreţin în ideile şi prejudecăţile sale din stare de veghe. Există acolo un obstacol, dar nu toate sunt la fel: depinde de noi să judecăm la rece şi să cântărim revelaţiile lor în balanţa raţiunii. Emanciparea sufletului se manifestă câteodată în stare de veghe şi produce fenomenul
desemnat sub numele de al doilea văz, conferă celor ce sunt dotaţi cu el facultatea de a vedea, de a auzi şi de a simţi dincolo de limitele simţurilor noastre. Ei percep lucruri nevăzute oriunde sufletul îşi întinde influenţa; ei le văd, ca să spunem aşa, dincolo de vederea obişnuită, ca într-un fel de miraj. În momentul când se produce fenomenul celui de al doilea văz, starea fizică este sensibil modificată; ochiul are ceva vag: priveşte fără să vadă; întreaga fizionomie reflectă un fel de
exaltare. Se constată că organele vederii sunt străine de aceasta, în sensul că viziunea persistă chiar în cazul acoperirii ochilor. La cei ce se bucură de ea, această facultate pare la fel de naturală ca cea a vederii; pentru ei reprezintă un atribut al fiinţei lor, şi nu li se pare că ar fi o excepţie. Uitarea urmează cel mai adesea acestei lucidităţi pasagere a cărei amintire, din ce în ce mai vagă, sfârşeşte prin a dispărea precum un vis.

Puterea celui de-al doilea văz variază de la senzaţia confuză până la percepţia clară şi netă a lucrurilor prezente sau absente. În stare rudimentară, ea dă anumitor oameni tactul, perspicacitatea, un fel de siguranţă în acţiunile lor, siguranţă ce se poate numi precizia privirii morale. Dezvoltată, ea trezeşte presentimentele; şi mai dezvoltată, arată evenimentele săvârşite sau pe punct de înfăptuire.

Somnambulismul natural şi cel artificial, extazul şi cel de-al doilea văz nu sunt decât varietăţi sau modificări ale aceleiaşi cauze. Aceste fenomene, chiar şi visurile, există în natură; de aceea ele au existat din toate timpurile; istoria ne arată că au fost cunoscute, şi chiar exploatate, încă din antichitatea cea mai îndepărtată, şi că în ele se găseşte explicaţia pentru o mulţime de fapte privite ca supranaturale datorită prejudecăţilor.

 


Cartile lui Allan Kardec se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 


Info: Playerul video de pe acest blog doar face enabled la linkul extern, youtube, openload, vimeo, etc, deci trebuie sa asteptati sa se incarce!



Susține existența acestui blog printr-o donație:


Your email is never published or shared.