site
	stats

Bruce Lipton – Vasopresina: legaturi emotionale puternice si agresivitate

IMG_20151017_112419

La cele mai multe specii, femelele şi masculii nu formează ceea ce biologii denumesc „cupluri pereche“, şi cu atât mai puţin relaţii atât de puternice, precum aceea care a dus la Războiul Troian. La 97% dintre mamifere, de exemplu, masculii fac sex cu o femelă în călduri, iar apoi pleacă în căutarea alteia, pentru a da naştere cât mai multor pui, iar femelele îşi cresc singure puii.

Pentru a descoperi ce îi face pe restul de 3% să se comporte altfel, cercetătorii au studiat pe larg şoarecii de prerie ( microtus ochrogaster),nişte rozătoare de mărimea unui hamster, din Midwest. Spre deosebire de şoarecii de câmp ( tus pennsylvanicus), verii lor imorali, relativ asociali – şoarecii de prerie – formează legături pe viaţă cu partenerii lor, colaborează la creşterea puilor şi-şi apără cu agresivitate cuibul.

Atunci când se iveşte ocazia, atât femela, cât şi masculul de şoarece de prerie au relaţii sexuale în afara cuplului, dar majoritatea revin la partenerul de care s-au legat pe viaţă. De fapt, cercetările de teren au arătat că cuplurile de şoareci de prerie îi întrec pe oameni din punct de vedere al duratei legăturii de cuplu. Trei sferturi dintre cuplurile de şoareci de prerie durează până când moare unul dintre parteneri, dar nici măcar atunci cel care rămâne nu îşi ia întotdeauna un nou partener.

Pentru a explica de ce şoarecii de prerie formează o legătură atât de strânsă, oamenii de ştiinţă s-au concentrat asupra a două neuropeptide aflate în strânsă legătură (vasopresina şi oxitocina), care sunt sintetizate în hipotalamus şi eliberate în hipofiză. Cercetătorii au descoperit receptori ai ambelor molecule în zonele plăcerii/recompensei de la masculul şi de la femela de şoarece de prerie – aceleaşi zone care se activează in scanările, efectuate pe creierul oamenilor îndrăgostiţi. Deşi vasopresina, şi oxitocina pot juca un rol în cimentarea relaţiilor atât la femele, cât şi la masculi, cercetările s-au concentrat asupra vaşopresinei la masculul de şoarece de prerie şi, ulterior, asupra oxitocinei la femela de şoarece de prerie.

Având în vedere că masculii produc mult mai multă vasopresină decât femelele, cercetătorii şi-au concentrat studiile cu privire la vasopresină asupra masculilor de şoareci de prerie. La animale, vasopresina induce un comportament caracteristic de mascul, cum ar fi marcarea cu miros a teritoriului şi agresivitatea. Hamsterii, de exemplu, încep marcarea cu miros a teritoriului în primul minut de la injectarea cu vasopresină. Atunci când şoarecele de prerie ejaculează, nivelul vasopresinei creşte foarte mult, iar el se transformă într-un partener şi un părinte foarte grijuliu. Confirmând o dată în plus relaţia dintre legăturile emoţionale puternice şi vasopresină, atunci când un mascul virgin de şoarece de prerie este injectat cu vasopresină, acesta începe să-şi apere teritoriul şi devine brusc posesiv cu partenerul său.

Aceste studii relevă faptul că vasopresina determină nu numai formarea de legături emoţionale puternice, ci şi agresiunea.

Aţi putea crede că diferenţele comportamentale dintre şoarecii de prerie masculi fideli şi şoarecii de câmp masculi care curtează în permanenţă femelele şi-ar putea găsi explicaţia în nivelurile diferite de vasopresină (cu cât mai mult, cu atât mai bine); dar lucrurile nu stau aşa. Diferenţa esenţială dintre cele două specii de şoareci este locul în care se află receptorii de vasopresină. Spre deosebire de şoarecele de câmp, şoarecele de prerie monogam are receptorii de vasopresină concentraţi într-una dintre principalele regiuni cerebrale ale plăcerii/recompensei, pallidum-ul ventral, în apropiere de nucleul accumbens, bogat în dopamină. Aceste regiuni sunt legate de dependenţă. Cercetătorii au descoperit acelaşi fenomen şi la primate; marmosetele monogame, prezintă niveluri mai crescute de vasopresină în centrii cerebrali ai recompensei, decât nemonogamele maimuţe rhesus.

Valorificând această descoperire, cercetătorii de la Emory University i-au transformat pe imoralii şoareci de câmp în parteneri şi taţi iubitori, creând şoareci de câmp mutanţi, cu receptorii de vasopresină situaţi în centrul recompensei.

Cercetătorii au transformat şi şoarecii de prerie de laborator în nişte mizerabili care nu inter-relaţionează, blocându-le receptorii de vasopresină în aria septală laterală a creierului.

Spre dezamăgirea femeilor cu parteneri neserioşi, comportamentul uman este mult prea complicat pentru fi modificat astfel. Pentru că studierea oamenilor este mult mai dificilă, este prematur să spunem că masculii umani îi imită pe masculii de şoareci de prerie. Dar, atunci când atât oamenii, cât şi şoarecii de prerie fac sex, se eliberează vasopresină, ceea ce este o dovadă în plus a faptului că centrii cerebrali ai recompensei sunt activaţi de sentimentul de iubire şi de interrelaţionare atât la oameni, cât şi la şoarecii de prerie. Oamenii de ştiinţă sunt din ce în ce mai convinşi că putem învăţa multe de la şoarecii de prerie monogami şi că, cel puţin la masculi, vasopresină este un ingredient important al elixirelor de iubire, care hrănesc legăturile emoţionale puternice dintre oameni.