site
	stats

Papus – Sufletul dupa moarte, dupa Kabbala

IMG_20150914_084435

Moartea omului, după Quabalah, nu reprezintă altceva decât trecerea lui la o nouă formă de existenţă. Omul este chemat să se întoarcă în cele din urmă la sânul lui Dumnezeu, dar această reunire nu îi este posibilă în starea sa actuală, datorită materialităţii grosiere a corpului său; această stare, şi de asemenea tot ceea ce este spiritual în om, trebuie să sufere un proces de purificare pentru a dobândi gradul de spiritualitate pe care îl solicită noua viaţă.

Quabalah distinge două cauze care pot să provoace moartea:

Prima constă în aceea că Dumnezeu slăbeşte treptat sau suprimă brusc continua sa influenţă asupra lui Neschamah şi Ruach, astfel încât Nephesch pierde forţa prin care corpul material este însufleţit, şi acesta este condamnat la moarte. In limbajul Zoharului, acest prim gen s-ar putea numi “moartea pe sus, sau din lăuntru spre în afară”. 

A doua cauză a morţii este cea care s-ar putea numi “moartea pe jos, sau din afară spre înlăuntru”. Ea constă în aceea ca trupul, formă de existenţă inferioară şi exterioară, dezorganizându-se sub influenţa unei anumite tulburări sau leziuni, îşi pierde dubla proprietate, de a primi din înalt influenţa divină atât de necesară, si de a excita cele trei principii: Nephesh, Ruach şi Neschamah cu scopul de le face să coboare la el.

După cum fiecare din cele trei stări de existenţă ale omului are în corpul uman lăcaşul său specific şi sfera de activitate corespunzătoare gradului său de spiritualitate, şi după cum toate trei s-au ataşat acestui corp în diferite perioade ale vieţii, tot aşa, la momente diferite, dar într-o ordine inversă, ele abandonează cadavrul. Rezultă, aşadar, că lucrarea morţii se întinde pe o perioadă mult mai lungă, decât se crede în general.

Neschamah, care îşi are sediul în creier şi care, în calitatea sa de principiu de viaţă spiritual, superior, s-a unit ultimul cu corpul material – această unire începând la vârsta pubertăţii

Neschamah este deci primul care părăseşte corpul; în mod obişnuit, el se desprinde înainte de momentul pe care noi îl numim “moarte”. El nu lasă în al său Merkabah decât o iluminare, întrucât personalitatea omului, aşa cum se spune în Esarah Maimoroth, poate subzista şi fără prezenţa efectivă a lui Neschamah.

Inainte de momentul morţii, esenţa omului este sporită de un Ruach mai elevat, de unde şi putinţa de a vedea ceea ce în timpul vieti era ascuns ochilor săi; adeseori, vederea sa străpunge spatiul şi omul poate să-şi vadă părinţii şi prietenii defuncţi. Indata ce soseşte clipa critică, Ruach se împrăştie în toate membrele corpului şi îşi ia rămas bun de la ele; de aici rezultă o cutremurare, o agonie, adesea foarte dureroasă.

Apoi toată esenţa spirituală a omului se retrage în inimă şi aici se pune la adăpost de Masikim (sau duhurile rele) care se aruncă asupra cadavrului, tot aşa cum un porumbel urmărit se refugiază în cuibul său.

Separarea lui Ruach de corp este foarte dureroasă pentru că Ruach, sau sufletul viu, pluteşte, cum spune Ez-ha-Chaim, între înaltele regiuni spirituale, infinite (Neschamah) şi cele inferioare, corporale, concrete (Nephesch), înclinând când spre unul, când spre celălalt, el care, în calitate de organ al voinţei, constituie personalitatea umană. Sediul său se află în inimă: aceasta este deci rădăcina vieţii; este (Meleck, “rege”) punctul central, legătura de unire dintre creier şi ficat.

După cum la origine activitatea vitală se manifestă în inimă, tot aşa activitatea vitală se sfârşeşte în acelaşi organ. Astfel. în momentul morţii Ruach se eliberează din legăturile sale si după învăţătura Talmud-ului, iese din inimă pe gură, odată cu ultima răsuflare. Talmud-ul distinge nouă sute de feluri de morţi diferite mai mult sau mai puţin dureroase.

Cea mai uşoară dintre toate este numită “sărutul”; în cea mai dureroasă formă de moarte, muribundul încearcă senzaţia unei ştreang gros ce i se încolăceşte în jurul gâtului.

Odată ce Ruach s-a separat, omul pare mort; totuşi Nephesch se află încă în el. Nephesch, viaţă corporală a concretului, este, la om, sufletul vieţii elementare şi îşi are lăcaşul în ficat. Fiind forţa spirituală inferioară, Nephesch posedă incă o mare afinitate, şi ca urmare o mare atracţie pentru corp. El este principiul ce se separă ultimul, după cum a fost cel dintâi care s-a unit cu carnea.

Totuşi, nu mult timp după plecarea lui Ruach, Masikim iau în posesie cadavrul; această invazie de duhuri rele, adăugată descompunerii corpului îl obligă pe Nephesch să se retragă; el rămâne totuşi un timp destul de lung în apropierea corpului neînsufleţit, pentru a-i deplânge pierderea. In mod obişnuit, numai atunci când survine putrefacţia completă el se ridică deasupra sferei terestre.

Această descompunere a omului, care urmează morţii, nu este totuşi o separare completă; căci ceea ce altădată a fost un tot întreg nu se poate desface în mod absolut; rămâne întotdeauna un anumit raport între părţile constitutive, astfel încât o anumită legătură continuă să existe şi între Nephesch şi corpul său deja putrezit.

După ce acest recipient material, exterior, a dispărut cu forţele sale vitale fizice, mai rămâne totuşi ceva din principiul spiritual al lui Nephesch, ceva nepieritor, care coboară până în mormânt, în oseminte, cum spune Zoharul; este ceea ce Quabalah numeşte “suflul osemintelor” sau “spiritul osemintelor”.

Acest principiu intim, nepieritor, al corpului material, care îi păstrează perfect forma şi înfăţişarea, constituie Habal de Garmin, ceea ce s-ar putea traduce oarecum prin “corpul de înviere” (corpul astral luminos).

&

După ce diferitele părţi componente ale omului s-au separat îndată după moarte, fiecare merge în sfera spre care o atrage natura şi constituţia sa; acolo ele vor fi însoţite de fiinţe asemănatoare celor care înconjuraseră deja patul de moarte.

In întregul Univers totul se află în tot, născându-se, trăind şi dispărând după o singură şi aceeaşi lege. Reproducerea celui mai mic element este reproducerea celui mai mare, şi aceleaşi principii guvernează toate creaturile de la cele mai inferioare până la fiinţele cele mai spirituale, până la forţele cele mai înalte. Universul ca întreg este numit în Quabalah Aziluth şi el cuprinde toate gradele de la materia cea mai grosieră până la cea mai înaltă spiritualitate – până la Unul.

Universul se împarte în trei lumi distincte: Asiah, Yetsirah şi Briah, care corespund celor trei diviziuni ale fiintei omenesti: Nepesch, Ruarh şi Neschamah. (corp, suflet, spirit)

Asiah este lumea în care ne mişcăm noi oamenii; totuşi, ceea ce noi percepem din această lume cu ochii noştri corporali nu reprezintă decât sfera cea mai de jos, sfera cea mai materială, tot aşa cum prin organele noastre de simţ noi nu percepem decât principiile inferioare, principiile cele mai materiale ale omului: corpul sau. Figura prezentată anterior reprezintă, prin urmare, o schemă a Universului sau tot atât de bine o schemă a omului, căci, potrivit doctrinei Quabalah, Microcosmosul este absolut asemănător cu Macrocosmosul; omul este chipul lui Dumnezeu care se manifestă în Univers.

In felul acesta cercul a, a, a reprezintă lumea Asiah, iar 1, 2 si 3 sunt sferele sale ce corespund cu cele ale lui Nephesch.

Cercul b, b, b reprezintă lumea Yetsirah identică cu Ruach, iar 4, 5 şi 6 sunt forţele ei.

In sfârşit cercul c, c, c reprezintă lumea Briah, ale cărei sfere 7, 8 şi 9 ating, ca şi cele ale lui Neschamah, cea mai înaltă forţă a vieţii spirituale. Figura care le înconjoară, 10, reprezintă imaginea Totului – Aziluth, după cum poate fi şi imaginea figurată a naturii umane în ansamblul ei.

Cele trei lumi corespunzând, după natura şi gradul lor de spiritualitate, celor trei principii constitutive ale omului reprezintă de asemenea diferitele sfere spre care se îndreaptă aceste principii.

Corpulforma de existenţă cea mai materială a omului – rămâne în sferele inferioare ale lumii Asiah, în mormânt; spiritul osemintelor rămâne singur, constituind, aşa cum am arătat, Habal de Garmin. In mormânt el se află într-o stare de letargie obscură, care, pentru cel drept, este un somn uşor: mai multe pasaje din Daniel, din Psalmi şi din Isaia fac aluzie la acest lucru. Şi cum Habal de Garmin păstrează în mormânt o senzaţie obscură, odihna celor care dorm acest ultim somn poate fi tulburată în diferite moduri.

Iată de ce exista la evrei interdicţia de a se îngropa alături persoane care în timpul vieţii lor s-au duşmănit, sau de a aşeza om sfânt lângă un criminal. Dimpotrivă, se avea grijă de a ingropa împreună persoane care s-au iubit, pentru că acest ataşament continua si după moarte.

Cea mai mare nenorocire pentru cei ce dorm în morminte este evocarea; căci, chiar atunci când Nephesch a părăsit mormântul, “spiritul osemintelor” continuă să rămână ataşat cadavrului, şi el poate fi evocat; dar această evocare ajunge de asemenea la Nephesch, Ruach şi Neschamah. Fără îndoială, ele se află deja în sfere distincte, dar asta nu înseamnă că nu rămân în continuare legate într-un anumit fel, astfel încât unul resimte ceea ce încearcă celălalt. Iată motivul pentru care Sfânta Scriptură interzice cu desăvârşire evocarea morţilor.

Intrucât simţurile noastre materiale nu pot percepe decât sfera cea mai de jos a lumii Asiah, doar corpul omului este vizibil pentru ochii noştri materiali, adică trupul care, chiar după moarte, rămâne în domeniul vieţii sensibile; sferele superioare ale lui Asiah nu sunt percepute de simţurile noastre, şi ca atare chiar şi Habal de Garmin scapă percepţiei noastre senzoriale. Spune Zoharul: “Dacă aceasta ar fi cu putinţă ochilor noştri, am putea zări în bezna cea mai adâncă cum Diuknim (spectrele morţilor) se ridică din morminte, de Sabat sau în zilele de sărbătoare, pentru a-l proslăvi pe Domnul”.

Sferele superioare ale lumii Asiah servesc drept lăcaş pentru  Neschamah.

Ez-ha-Chaim zugrăveşte acest popas ca Gan-Eden (gradina placerilor, paradis) inferior, “care în lumea Asiah se întinde la sud de Ţara Sfântă, deasupra Ecuatorului”.

Al doilea principiu constitutiv al omului, Ruach, găseşte în lumea Yetsirah un locaş adecvat gradului său de spiritualitate, întrucât Ruach constituie personalitatea omului, fiind suportul şi sediul Voinţei, în el se află forţa productivă şi creatoare a omului; lumea Yetsirah este de asemenea, aşa cum arată şi numele său ebraic, mundus formationis, lumea formării.

In sfârşit Neschamah merge în lumea Briah pe care Zoharul o numeşte “lumea tronului divin”, şi care are cel mai înalt grad de spiritualitate.

La fel cum Nephesch, Ruach şi Neschamah nu sunt forme de existenţă complet distincte, ci dimpotrivă ele se deduc unul din celălalt crescând în spiritualitate, tot aşa sferele diferitelor lumi se suprapun unele peste celelalte şi se ridică de la cercul cel mai profund, cel mai material al lumii Asiah, care este perceptibil pentru simţurile noastre, până la puterile cele mai elevate, cele mai nemateriale ale lumii Briah.

&

Se vede astfel cu claritate faptul că deşi Nephesch, Ruach şi Neschamah îşi au fiecare reşedinţa în lumi distincte, ei continuă să rămână legaţi unul de celălalt alcătuind un singur întreg. Păstrarea acestor legături între părţile separate devine posibilă numai prin intermediul Zelem.

Sub numele de Zelem Quabalah se înţelege înfăţişarea, învelişul sub care diferitele principii ale omului subzistă, prin care acestea acţionează. Nephesch, Ruach şi Neschamah, chiar şi după ce moartea a distrus învelişul corporal exterior, continuă să păstreze o anumită formă ce corespunde aparenţei corpului omului originar. Această formă, prin intermediul căreia fiecare parte subexista şi acţionează în lumea sa, nu este posibilă decât prin Zelem.

După Loriah, aceşti Zelem, prin analogie cu întreaga natură umană, se împart în trei părţi:

– o lumină interioară spirituală şi două Makifim sau lumini învăluitoare. Aceşti Zelem şi Makifim corespund, prin natura lor, gradului de spiritualitate al fiecăruia dintre principiile cărora le aparţin. Pentru Nephesch, Ruach şi Neschamah este posibil să se manifeste în exterior doar prin Zelem-urile lor. Pe aceşti Zelem se sprijină întreaga existenţă corporală a omului pe pământ, căci orice influx din înalt asupra sentimentelor şi simţurilor interne ale omului se face doar prin  intermediul acestor Zelem, susceptibile de altfel de a fi slabite sau întărite.

Procesul morţii se produce doar în diferitele Zelem-uri, căci Nephesch, Ruach şi Neschamah nu sunt modificate de aceasta. Quabalah spune că cu treizeci de zile înaintea morţii omului, se retrag mai întâi cele două Makifim ale lui Neschamah, apoi cele ale lui Ruach şi, în cele din urmă, cele ale lui Nephesch; prin aceasta trebuie înţeles faptul că ele încetează de a mai acţiona: totuşi, în acelaşi moment în care Ruach părăseşte corpul, ele se agaţă, aşa cum spune Mishnah Hasidim, de procesul vieţii “pentru a savura gustul morţii”. Zelem-urile trebuie înţelese ca fiinţe pur magice; iată de ce chiar Zelem-ul lui Nephesch nu poate acţiona direct în lumea percepţiei noastre sensibile externe.

Ceea ce ni se arată în momentul când avem viziunea unei persoane decedate este fie Habal de Garmin, fie materia subtilă aeriană sau eterică a lumii Asiah în care se îmbracă Zelem-ul lui Nepesch pentru a se înfăţişa într-o formă perceptibilă simţurilor noastre corporale.

Aceasta se aplică oricărui gen de apariţie, fie că este vorba de apariţia unui înger, de apariţia sufletului unui mort, sau de apariţia unui spirit inferior. Aşadar, nu Zelem însuşi este cel pe care îl putem vedea şi percepe cu ochii noştri; nu este decât o imagine, care, construită din “vaporii” subtili ai lumii noastre exterioare, ia o formă susceptibilă să dispară în orice clipă.

Iată ce spune Zoharul: “Frumuseţea Zelem-ului omului cucernic depinde de faptele bune pe care le-a săvârşit pe pământ”; şi mai departe: “Păcatul mânjeşte Zelem-ul lui Nephesch”.

Loriah spune de asemenea: “La omul cucernic aceste Zelem sunt pure şi clare; la omul păcătos ele sunt tulburi şi întunecate”.

Iată de ce fiecare lume are, pentru fiecare dintre principiile omului, un Gan-Eden (Paradis), un Nahar Dinur (fluviu de foc pentru purificarea sufletului) şi un Gei-Hinam, loc de tortură şi pedeapsă; aşa a apărut doctrina creştină a cerului, purgatoriului şi infernului.