site
	stats

Ramtha – Sufletele noastre ne-au permis sa capturam gandul si sa-l pastram sub forma de emotie

IMG_20151027_141309

Căci, la început, Tâtăl vostru era Vid fără formă, spaţiu fără lumină. Şi ar fi rămas întotdeauna astfel, dacă nu s-ar fi contemplat pe Sine şi nu ar fi îmbrăţişat gândul ce era. Când a făcut asta, s-a extins în lumină – prima expansiune a gândului. Din acea lumină ne-am născut cu toţii. De ce? Pentru a continua expansiunea Tatălui în veşnicie. Cum? Prin acelaşi proces de contemplare pe care l-a început Tatăl, la naşterea formelor de lumină.

Din acea clipă splendidă în care s-a născut sufletul nostru, fiecare dintre noi am început să evoluăm şi să ne extindem. Sufletele noastre ne-au permis să capturăm gândul şi să-l păstrăm sub formă de emoţie. Astfel, am putut pătrunde în interiorul nostru, am putut contempla şi extinde gândul în creativitate. Asta a făcut ca lumea să apară, ca floarea să devină o sămânţă dintr-un boboc şi ca animalul să se nască şi să cutreiere.

Gândul, Tâtăl vostru iubit, este în sine emoţie nematerializată. Gândului nu i se dă crezare ca existând, până ce nu este materializat ca emoţie, în interiorul sufletului. Odată ce gândul este acceptat şi înregistrat în suflet, el devine real. Atunci capătă formă. Atunci capătă structură. Atunci capătă stabilitate. 

Cine a creat tot ceea ce vedeţi în jurul vostru? Nu a fost Dumnezeu, gândul. Aţi fost voi, Dumnezeii, emoţia. Voi aţi luat gândul şi l-aţi simţit până l-aţi coborât în cele mai joase forme ale materiei. Ceea ce numiţi realitate nu devine ceea ce este, până când un gând nu este înglobat în emoţie în interiorul sufletului, pentru a forma un ideal de creaţie, care apoi să fie exprimat ca formă creată. Sentimentele şi valorile emoţiei sunt cele ce-i dau gândului substanţa şi forma pe care voi o numiţi realitate. In acest fel creşte tătăl, în fiecare clipă.

Prin urmare, forma creată este evoluţia gândului în emoţie. Aceasta permite materiei să fie creată. Asta vă dă posibilitatea de a crea, de a evolua, de a deveni, de a vă exprima şi de a face orice alegeţi să faceţi. Şi niciodată nu aţi fost judecaţi de către forţa vitală ce vă permite să fiţi ceea ce sunteţi – căci fiind ceea ce sunteţi, vă extindeţi şi confirmaţi mintea lui Dumnezeu.

Tatăl nu numai că lucrează prin voi, dar simte şi există prin voi. Voi sunteţi ceea ce El este, iar această realitate e recreată în flecare clipă. De aceea, orice faceţi şi aţi făcut vreodată, a fost întotdeauna acceptat în ochii lui Dumnezeu.

Voi aţi creat tot ce există aici, tot ce se naşte din gând şi lumină. Prin urmare, împărăţia Cerurilor, împărăţia lui Dumnezeu, s-a extins prin intermediul fiilor săi preaiubiţi – voi, El însuşi. Prin urmare, iubiţi ceea ce sunteţi, căci sunteţi o fiinţă frumoasă care a creat toate lucrurile, din plăcerea de a crea.