site
	stats

Stiinta si Religie – Cum intelegem si raspundem la lumea din jurul nostru

De ce exista dumnezeu

Există câteva zone de asociere în cortexul cerebral menite să adune laolaltă toate informaţiile senzoriale. Unele sunt destinate unui singur simţ, altele primesc  date din mai multe sisteme senzoriale. Toate procesează şi integrează informaţia cu acelaşi scop ultim: să ne îmbogăţească cunoştinţele asupra lumii din afara craniului nostru, identificând obiecte specifice şi determinând care ar trebui să fie răspunsurile emoţionale, cognitive şi comportamentale la ele.

Credem că în particular patru zone de asociere joacă un rol important în producerea potenţialului mistic al minţii. Zona de asociere vizuală, despre care tocmai am discutat, este una. Celelalte sunt: zona de asociere a orientării, zona de asociere a atenţiei şi zona de asociere conceptuală verbală. Urmează o descriere pe scurt a fiecăreia dintre aceste zone, împreună cu unele dovezi ale rolurilor pe care l-ar putea juca în capacităţile mistice ale minţii.

Definirea sinelui: zona de asociere a orientării

Zona de asociere a orientării, situată în secţiunea posterioară a lobului parietal, primeşte date senzoriale de la simţul atingerii, la fel ca şi de la alte modalităţi senzoriale, mai ales, vederea şi auzul. Acestea îi dau abilitatea de a crea un simţ tridimensional al „corpului” şi de a orienta acel corp în spaţiu.

Există două zone ale orientării, una localizată în fiecare emisferă a creierului, care desfăşoară acţiuni legate între ele, dar distincte, după cum s-a arătat în studierea imagistică a creierului. Zona stângă de orientare este responsabilă pentru crearea senzaţiei mentale a unui corp definit fizic, limitat, în vreme ce zona dreaptă de orientare este asociată cu generarea simţului coordonatelor spaţiale, ce oferă matricea în care corpul se poate orienta. In termeni mai simpli, zona stângă de orientare creează creierului – simţul spaţial al sinelui, în vreme ce partea dreaptă creează spaţiul fizic în care şinele poate să existe.

Procesul prin care creierul poate construi aceste categorii fundamentale ale sinelui şi non-sinelui nu este clar înţeles, deşi cercetătorii au găsit nişte indicii tentante. De exemplu, ştim că anumiţi neuroni din zona stângă de orientare răspund numai la obiecte aflate la o întindere de braţ, în vreme ce celelalte răspund numai la obiectele de la depărtare. Această descoperire fascinantă i-a determinat pe unii cercetători să postuleze că distincţia dintre sine şi alţii şi-ar putea avea rădăcina în abilitatea zonei stângi de orientare de a judeca între aceste două categorii simple ale realităţii — ce poate fi înţeles şi ce nu.

Indiferent care ar fi originile răspunsului orientării şi indiferent cum îl sprijină creierul, ceea ce contează este că, lucrând în cooperare, cele două părţi ale zonei de asociere a orientării sunt capabile să compună datele senzoriale brute în percepţia vivace, complexă a sinelui şi într-o lume în care şinele se poate deplasa. Faptul că acest „sine” este o reprezentare mentală şi că este compus din bucăţele de date senzoriale neprelucrate, nu înseamnă, desigur, că atât corpul fizic, cât şi lumea din jur nu există. Singura modalitate, în care mintea poate cunoaşte şinele şi poate experimenta diferenţa dintre sine şi restul realităţii, este prin eforturile elaborate şi neobosite ale creierului.

Credem că zona de asociere a orientării este deosebit de importantă în simţul creierului asupra experienţelor mistice şi religioase, care adesea implică percepţii modificate ale spaţiului şi timpului, ale sinelui şi eului. Cum zona de asociere a orientării este indispensabilă ascuţirii acestor percepţii de bază, trebuie să fie cumva o parte integrată a experienţei spirituale.

Reşedinţa voinţei: zona de asociere a atenţiei

Zona de asociere a atenţiei, cunoscută, de asemenea, drept cortexul prefrontal al creierului, joacă un rol major în complexul guvernării, în mişcările corporale integrate în comportamentele asociate cu atingerea scopurilor. De exemplu, această zonă ajută corpul să organizeze comportamentele necesare pentru atingerea obiectelor dorite sau pentru deplasarea către o destinaţie aleasă. La un nivel chiar şi mai complex, zona atenţiei pare să fie critic implicată în organizarea tuturor comportamentelor şi acţiunilor orientate către scop, chiar modele intenţionat direcţionate de gândire, menite să concentreze mintea asupra unui obiect sau unei idei particulare.

Această structură este atât de mult implicată în comportamentul intenţional, încât numeroşi cercetători cred că zona atenţiei este centrul neurologic al voinţei.

Câteva studii sugerează că zona atenţiei este capabilă să concentreze mintea asupra sarcinilor importante printr-un proces pe care neurologii îl descriu ca „redundanţă”. Redundanţa îngăduie creierului să cearnă datele senzoriale de prisos şi să se concentreze asupra unui scop. Este ceea ce ne permite să citim o carte într-un restaurant gălăgios sau să visăm cu ochii deschişi în timp ce mergem pe o stradă aglomerată.

Abilitatea zonei atenţiei de a forma intenţii şi de a acţiona asupra lor este sprijinită de cercetarea care arată că distrugerea acestei zone a creierului are ca rezultat pierderea capacităţii de concentrare, de a planifica comportamentul viitor şi de a duce la îndeplinire sarcini perceptuale complexe, care necesită concentrare acută a minţii sau atenţie susţinută. Victimele unor astfel de afecţiuni, de exemplu, sunt adesea incapabile să termine propoziţii lungi sau să facă planul pentru o zi. De asemenea, manifestă adesea inerţie emoţională, lipsa voinţei şi o profundă indiferenţă faţă de evenimentele din jurul lor. Aceste descoperiri, la fel ca şi studiile asupra imagisticii creierului, indică faptul că lobii frontali sunt implicaţi în procesarea şi controlarea emoţiilor, în asociere cu sistemul membrelor, cu care au numeroase interconexiuni.

Ca să ilustrăm cum funcţionează zona de asociere a atenţiei, un experiment ne-a arătat că subiecţii care numărau cu voce tare prezentau o activitate cerebrală sporită, în primul rând, în zona motorie, corespunzătoare mişcării limbii, buzelor şi gurii. Subiecţii care numărau în gând, aveau o activitate sporită în zona de asociere a atenţiei, indicând implicarea acestei zone în concentrarea minţii, mai ales când nu este implicată o activitate motorie. ( foarte important! – atentia este importanta in starea de vis/somn – pentru ca zona motorie e dezactivata in aceea perioada )

S-a demonstrat deja că zona de asociere a atenţiei este importantă în diferitele stări religioase şi spirituale. Studiile asupra creierului, cum este şi acesta, şi ale altor câţiva investigatori, au descoperit o activitate crescută în zona de asociere a atenţiei în timpul anumitor tipuri de meditaţie. Multe alte studii au arătat că în timpul atenţiei susţinute, activitatea electrică din lobul frontal al creierului se schimbă, după cum indica electroencefalograma (EEG), şi că această schimbare este pronunţată în rândul practicanţilor de Zen, în timpul meditaţiilor.

Deşi s-au adunat numeroase date din citirile electroencefalogramelor efectuate oamenilor care se concentrau cu intensitate, din păcate, există numai una făcută pe un subiect ce experimenta o trăire aproape de „pisc”. Pentru că experienţele aproape de pisc sunt destul de rare, probabilitatea surprinderii uneia dintre ele, atunci când subiectul este conectat la aparatele electrofiziologice, este slabă. Inregistrarea electroencefalogramei acestui subiect, în timpul meditaţiei, demonstra schimbări EEG semnificative, mai ales, în zona de asociere a atenţiei, la fel ca şi în zona de asociere a orientării.

Credem că o parte a motivaţiei pentru care zona de asociere a orientării este activată în timpul practicilor spirituale, cum ar fi meditaţia, este implicarea puternică în răspunsurile emoţionaleiar experienţele religioase sunt foarte emoţionale. Deci pare rezonabil ca zona de asociere a atenţiei să trebuiască să aibă o interacţiune importantă cu alte structuri ale creierului, ce stau la baza emoţiei, în timpul stărilor meditative şi religioase.

Numirea ţi catalogarea lumii: zona de asociere conceptuală verbală Zona de asociere conceptuală verbală, localizată la joncţiunea lobilor temporal, parietal şi occipital, este, în primul rând, responsabilă pentru generarea conceptelor abstracte şi pentru legarea acelor concepte de cuvinte.27 Majoritatea operaţiunilor cognitive cerute în folosirea şi înţelegerea limbajului — compararea conceptelor, ordonarea contrariilor, numirea obiectelor şi categoriilor de obiecte şi funcţiile gramaticale şi logice — sunt desfăşurate în zona de asociere conceptuală verbală. Aceste operaţii sunt cruciale pentru dezvoltarea conştiinţei şi exprimarea conştiinţei prin limbaj.

Zona de asociere conceptuală verbală

Este foarte importantă pentru întreaga noastră funcţionare mentală şi ar trebui să nu reprezinte o surpriză faptul că este la fel de importantă în experienţele religioase, de vreme ce aproape toate experienţele religioase au o componentă cognitivă sau conceptuală — adică o parte la care ne putem gândi şi pe care o putem înţelege. Un studiu efectuat de V.S. Ramachandran la UCLA, a arătat că pacienţii bolnavi de epilepsie la lobul temporal au un răspuns ridicat faţă de limbajul religios, termenii religioşi specifici şi icoane. Aceste descoperiri sugerează că lobul temporal este foarte important în aceste experienţe.

Mai mult, zona găzduieşte alte funcţii importante ale creierului, cum ar fi gândirea cauzală, care sunt asociate cu felul în care creăm mituri şi, în cele din urmă, cu felul în care mitul este exprimat în ritualuri.

Aceste patru zone de asociere sunt cele mai complexe structuri neurologice ale creierului.

Percepţiile lor bogate, complet integrate, ne permit să experimentăm realitatea ca un tot viu, strâns înlănţuit, care curge lin şi inteligibil de la un moment la altul. Cu cât aceste percepţii sunt mai pline, cu atât mai mari sunt şansele noastre de supravieţuire, care este scopul ultim al tuturor eforturilor neurobiologice ale creierului.