Articole

Stiinta si Religie – Cum anume face creierul mintea

“De fiecare dată când puterile sufletului intră în contact cu lucrurile create, ele primesc imaginile create şi asemănarea lucrului creat şi le absorb. In acest fel, se naşte în suflet cunoaşterea lucrurilor create. Lucrurile acestea nu se pot apropia altfel mai mult de suflet, iar sufletul se poate apropia de lucrurile create prin receptarea voluntară a imaginilor. Şi prin prezenţa imaginii, sufletul se apropie de lumea creată, pentru că imaginea este un lucru pe care sufletul îl creează cu propriile lui puteri. Doreşte sufletul să cunoască natura unei pietre — a unui cal — a unui om ? El îşi formează o imagine.” – Meister Eckhart

Misticul german medieval Meister Eckhart a trăit cu sute de ani înainte să se fi născut ştiinţa neurologiei. Totuşi, se pare că a surprins intuitiv unul dintre principiile fundamentale ale acestei discipline: ceea ce credem despre realitate este numai o redare a realităţii create de creier.

Inţelegerea modernă a puterilor de percepţie ale creierului o confirmă. Nimic nu intră întreg în conştiinţă. Nu există o experimentare directă, obiectivă a realităţii. Toate lucrurile pe care le percepe mintea — toate gândurile, sentimentele, intuiţiile, amintirile, introspecţiile, dorinţele şi revelaţiile — au fost adunate, bucată cu bucată, de puterile de procesare ale creierului, din vârtejul de impulsuri neurale, percepţii senzoriale şi cogniţii răsfirate ce se găsesc în structurile sale şi pe căile neurale.

Ideea că experienţa noastră asupra realităţii — toate experienţele noastre, de fapt — reprezintă numai descrieri „la mâna a doua” a ceea ce ar putea sau nu fi real în mod obiectiv ridică unele întrebări profunde legate de adevărurile cele mai elementare ale existenţei umane şi ale naturii neurologice a experienţei spirituale.

De exemplu, experimentul nostru cu contemplativii tibetani şi franciscani ne-a arătat că evenimentele pe care ei le considerau spirituale erau, de fapt, asociate cu o activitate neurologică observabilă. Intr-un sens reducţionist, aceasta ar putea sprijini argumentul că experienţa religioasă este doar imaginată neurologic, că Dumnezeu este fizic „numai în mintea noastră”. Dar o înţelegere completă a felului în care creierul şi mintea adună şi experimentează realitatea sugerează o perspectivă foarte diferită.

Imaginaţi-vă, de exemplu, că dumneavoastră sunteţi subiectul unui studiu de imagistică a creierului. Ca parte a studiului nostru, vi s-a cerut să mâncaţi o felie mare de plăcintă cu mere. In timp ce savuraţi plăcinta, creierul scanează imagini captate ale activităţii neurologice în variate zone de procesare ale creierului, unde date de la simţurile dumneavoastră sunt transformate în percepţii neurale specifice care se adaugă experienţei savurării unei plăcinte: zonele olfactive înregistrează aroma delicioasă a merelor şi scorţişoarei, zonele vizuale percep imaginea crustei aurii spre maro, centrele atingerii percep amestecul complex de texturi crocante şi lipicioase, iar aroma bogată, dulce, delicioasă este procesată în zonele responsabile pentru gust.

Scanarea cu SPECT a creierului ar arăta această activitate în acelaşi fel în care ar revela activitatea creierului budiştilor şi al călugărilor, ca pete de culori aprinse pe ecranul computerului. In sens literal, experienţa mâncării unei plăcinte este doar mentală, dar aceasta nu înseamnă că plăcinta nu este reală sau că nu este delicioasă.

In mod similar, urmărirea experienţei spirituale ca un comportament neurologic nu neagă realitatea ei. De exemplu, dacă Dumnezeu există şi dacă v-ar apărea într-o formă încarnată, nu i-aţi putea experimenta prezenţa, decât ca parte a unei generări a realităţii redate neurologic. Aţi avea nevoie de procesare auditivă ca să îi auziţi vocea, procesare vizuală ca să îi vedeţi faţa şi cognitivă ca să îi înţelegeţi mesajul. Chiar dacă v-ar vorbi mistic, fără cuvinte, aţi avea nevoie de funcţii cognitive ca să îi înţelegeţi semnificaţia şi date de la centrele emoţionale ale creierului ca să vă umple de extaz şi veneraţie. Neurologia spune clar: nu se poate ca Dumnezeu să vă intre în cap, decât prin căile neurale ale creierului.

In mod corespunzător, Dumnezeu nu poate exista în calitate de concept sau ca realitate în altă parte decât în minte. In acest sens, atât experienţele spirituale, cât şi cele de natură materială banală sunt făcute reale pentru minte în exact acelaşi fel — prin puterile de procesare ale creierului şi prin funcţiile cognitive ale minţii.

Indiferent care ar fi natura ultimă a experienţei spirituale — dacă este în fapt o percepţie a unei realităţi spirituale sau doar o interpretare a purelor funcţii neurologice — tot ceea ce este semnificativ în spiritualitatea umană se întâmplă în minte. Cu alte cuvinte, mintea este mistică prin absenţă.

Nu putem spune în chip definitiv de ce au evoluat astfel de capacităţi, dar putem găsi urme ale rădăcinilor lor neurologice în unele structuri şi funcţii de bază, în primul rând, în sistemul nervos neuro-vegetativ, în sistemul limbic şi în funcţiile analitice complexe ale creierului.

 
Cartile lui Andrew Newberg se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 

Te-au ajutat informațiile publicate pe acest website?

Spune "mulțumesc" printr-o donație:


Hide picture