site
	stats

Patrick Drouot – Semnele care anunta apropierea mortii

IMG_20151109_120010

Moartea nu este un eveniment limitat la o clipă dată, ci un proces care se prelungeşte înainte, în timpul şi după evenimentul propriu-zis. Anumite semne anunţă uneori apropierea morţii şi acestea corespund eliberării elementelor corporale: fiinţa cîntăreşte mai mult ca de obicei, membrele corpului se micşoreaza, corpul slăbeşte, îşi pierde forţa; buzele, gura se deshidratează; căldurile vitale părăsesc corpul; membrele devin flasce; individul are impresia că se înfundă în pămînt; mintea se întunecă pînă la dispariţie; omul nu mai poate nici deschide, nici închide ochii; carnaţia îşi pierde strălucirea; conştienţa corporală nu mai percepe senzaţii plăcute, neplăcute sau neutre; spiritul nu mai cunoaşte nici pace, nici tulburare; lichidele din corp încep să se usuce; sunetele exterioare devin inauzibile; foşnetul interior al urechii nu mai este perceput; fiinţa are impresia că este înghiţită de apă.

Muribundul nu-şi mai recunoaşte rudele apropiate şi prietenii, nu-şi mai aminteşte numele lor. Căldura părăseşte corpul, digestia se opreşte. Inspirata devine slabă şi reţinută, expiraţia este lungă şi mai pronunţată, suflul se face mai aspru, devine un ral. Agonizantul nu mai poate detecta mirosurile generale şi mai ales mirosul său. In această viaţa care se sfîrşeşte, prana nu mai intră prin nări. Respiraţia a încetat practic şi putin cîte puţin se declanşează un proces mistic. Energiile care circulau în cele 72.000 de canale ale corpului eteric, energiile pe care tibetanii le numesc vînturi, se adună puţin cîte puţin în zona dorsală, mai ales în partea de jos a spatelui. Cele două canale laterale care înainte urmau canalul central Sushumna încep să se desfacă eliberînd canalul central. Primul dintre cele 10 vînturi, “vîntul care insuflă viaţa”, se strecoară în partea de jos a canalului central şi începe să urce de-a lungul acestuia. Să ne amintim că nu există decît două momente în care vînturile se pot strecura în canalul central: în timpul somnului, printr-una din cele 10 porţi speciale, sau în cursul acestui eveniment fundamental pe care îl numim moarte.

Începînd din acel moment, corpul nu mai resimte nici o senzaţie de plăcere sau durere, de soliditate sau moliciune, datorită dispariţiei facultăţii senzoriale şi senzaţiilor tactile. Semnul asociat cu această dispariţie este lumina emisă de o lampă cu unt. Spiritul intră într-o lumină alburie, un cerc crepuscular asemănător răsăritului, înainte ca soarele să atingă marginea orizontului. Această lumină alburie devine roşiatică, ca un cer la răsărit. Intunericul învăluie atunci spiritul care dispare. Vederea eterică este complet deschisă şi muribundul începe să perceapă clar ceea ce îl aşteaptă de partea cealaltă. In acel moment, în general, funcţiile se opresc şi după concepţia occidentală clasică, această stare se numeşte moarte. Undele cerebrale sînt plate, inima se opreşte, nu maî este respiraţie. Totuşi, procesul nu s-â terminat complet. In momentul în care lumina alburie trece spre roşiatic, ca un cer la apus sau poate la răsăritul soarelui, întunericul învăluie spiritul care dispare şi tibetanii numesc această stare de conştiinţă specifică “clipa cînd respiraţia exterioară se opreşte şi suflul interior încă nu este întrerupt”. Tradiţiile ne arată că fiinţa iese din această stare de conştiinţă specială numită Bardo a încarnării, adică viaţa, prin chakra care corespunde stării sale de conştienţă.

Procesul energetic poate dura o jumătate de oră după moartea fizică, motiv pentru care este fundamental, pe cît posibil, să rămînem în preajma muribundului după moarte, să-i vorbim, să-l âtingem. Cei care se ocupă de corpul fizic trebuie să-l manipuleze cu precauţie, să nu existe descărcări afective prea zgomotoase, căci fiinţa este încă acolo, în fază de plecare. Dimpotrivă, trebuie să-i vorbim fiinţei care pleacă, ca unui copil speriat, eventul să o atingem, să-i atingem corpul fizic dacă putem şi s-o îndemnăm să urce spre lumină. Intr-adevăr, cînd spiritul iese din acest leşin, percepe lumina originală, strălucitoare, ca transparenţa unui cer luminos. Dacă recunoaşte această lumină fundamentală, se spune că are loc eliberarea, dar dacă nu o recunoaşte, rămîne în starea intermediară.

Procesul energetic este acum complet şi tradiţiile ne învaţă că trupul fizic moare bineînţeles în momentul morţii; aşa cum spune Ecleziastul: “Eşti ţărană şi te vei întoarce în ţarană“. Corpul eteric, dimpotrivă, se dezagregă în a 40-a zi; poate că există ceva ce primii creştini au ştiut, dar care s-a pierdut ulterior. In schimb, ceea ce supraviţuieşte acestui proces fundamental este vehiculul astral, corpul: dorinţelor, al emoţiilor.

Corpul astral, spune tradiţia budistă, este vehiculul sufletului, este ansamblul care permite conştientei nemuritoare să treacă dintr-o încarnare în alta.