Rudolf Steiner – Telul misiunii terestre: iubirea. Caci iubirea se dezvolta pe acest Pamant

Rudolf Steiner

Această conştientă obiectivă, prin care avem astăzi posibilitatea să percepem lumea simţurilor şi să vedem culorile, să auzim sunetele, să pipăim şi să gustăm, s-a dezvoltat treptat, cum am mai spus, pornind de la un rudiment de organ senzorial, care era la început o sursă de lumină – glanda pineală. Această conştienţă este pur terestră.

Percepţiile senzoriale de care depinde nu se găsesc decât pe Pământ. Oricât ar părea de ciudat, toate senzaţiile noastre, cele care ne arată lumea în culori diferite, cele care fac să ne sune în urechi muzica, toate acestea nu există decât ca urmare a existenţei terestre. Dacă aţi putea vedea fiinţele de pe alte planete, v-ar fi imposibil să vă întelegeţi direct cu ele. Dacă le-aţi vorbi despre culoarea roşie, ele nu ar şti despre ce este vorba. Într-adevăr; ele au pe planetele lor alte mijloace de a percepe obiectele şi entităţile. Ceea ce numim percepţie senzorială este ceva ce nu poate fi utilizat decât pe Pământul nostru.

Dar, am văzut că percepţia senzorială, înainte de a se diferenţia, era strâns legată de funcţia de reproducere. Ca şi forma noastră de percepţie, forma noastră de procreaţie, aşa cum este ea în zilele noastre, este terestră, adaptată în mod special acestei existenţe planetare. Scopul ei este să pună bazele a ceea ce este chiar ţelul misiunii terestre: dragostea. Căci dragostea se dezvoltă pe acest Pămint. Capacitatea de procreare a omului de acum este deci de asemenea strict şi exclusiv terestră; nu acţionează decât pe Pământ.

Să urmărim şi altă forţă. Să luăm un obiect sesizabil. Cât timp ne aţintim privirea asupra lui, ştim că suntem în corespondenţă cu acel obiect, că el acţionează asupra noastră. Privim apoi în altă parte păstrând în minte reprezentarea acelui obiect. Obiectul nu mai este în faţa noastră, dar imaginea lui rămâne în noi. Dacă omul nu ar avea capacitatea să reţină astfel imaginile, el ar fi cu totul altul; lucrurile ar dispărea complet din mintea lui de cum şi-ar lua privirea de la ele. În această situaţie, el nu ar mai avea nici o posibilitate să stabilească o legătură între el însuşi şi calităţile fiinţelor. Această capacitate pe care o are omul de a-şi reprezenta un lucru chiar atunci când nu-l mai percepe, exista şi pe vechea Lună şi este capacitatea care îi dă posibilitatea să vadă lumea exterioară sub forma unor imagini. Pe atunci; el nu putea să perceapă obiectele exterioare, ca astăzi, dar când se apropia de ceva, în el apărea o imagine astrală, un vis, care îl punea în legătură cu acel lucru. Conştienţa sa era alcătuită din imagini, în timp ce acum imaginea se formează după ce omul a venit în contact cu obiectul respectiv. Imaginile-amintiri pe care le avem sunt un ultim vestigiu al conştienţei în imagini de altădată. De aceea valoarea lor depăşeşte cu mult pe cea a simplei perceperi a obiectelor exterioare. După ce am perceput mai multe obiecte, le reunim într-un concept comun. Există multe bucăţi de cretă pe care le reunim în noţiunea generală de „cretă“. Astfel, omul ajunge să formeze concepte generale care nu corespund unui obiect exterior. El are darul de a elabora reprezentări interioare.

Abordând locuitorii altor planete cu ajutorul acestei elaborări interioare, al acestei reprezentări separate a obiectelor, ne putem deja înţelege mai bine cu aceste fiinţe cărora Pământul le este străin. Conştienţa în imagini pe care o poseda omul înainte de a putea percepe lucrurile exterioare, şi care era o clarviziune nedesluşită, este în mare măsură analoagă cu „constienţa imaginativă“ care se va dezvolta în viitor, şi ea nu se limitează numai la obiecte pur terestre. Atunci când omul reuşeşte să o obţină datorită învăţăturii oculte, când nu se mai mărgineşte numai la perceperea obiectelor exterioare, ci, de exemplu, la apropierea unuia dintre semenii săi vede cum străluceşte „aura“ acestuia, când sesizează prin imagini orice element spiritual şi însufleţit care îl înconjoară, când viaţa din Univers îi apare sub formă de simboluri vii, atunci el are puterea să se unească în mod conştient cu alte entităţi care populează lumile planetare.

Există însă şi un nivel mai elevat al stării de conştienţă umană. Omul îl poseda în mod confuz în timpul Soarelui vechi şi mai păstrează încă, în timpul somnului, o rămăşiţă foarte vagă a acestui nivel de conştienţă, cel al somnului profund. Omul, când doarme, şi când nu visează, nu este complet lipsit de conştienţă; nici planta nu este lipsită complet de conştienţă; dar nivelul ei de conştienţă, care este în timpul zilei similar cu cel al omului din timpul somnului profund, pare foarte scăzut. Obiectele nu sunt sesizate, ele scapă din vedere, nu pot fi ţinute sub ochi. Dar omul poate să-şi dezvolte unele facultăţi care îi permit să perceapă, în această stare de somn profund, lumea înconjurătoare. Conştienţa pe care o obţine atunci este superioară conştienţei imaginative, este conştienţa pe care planta o posedă în chip ascuns. Să te ridici la conştienţa plantei, dar pe care să o luminezi cu lumina Eului, să o posezi în plină claritate a spiritului, este ceea ce se numeşte în învăţătura ocultă treapta de „Inspiraţie“, de „constienţă inspirată“. Aceasta nu cuprinde numai imagini. Ceea ce emană din lucruri şi din fiinţe, capătă un nou caracter atunci când pătrunde în conştienţa inspirată. Ceea ce este propriu acestei conştienţe inspirate este că ea are un caracter muzical, sonor. Omul care se bucură de ea pătrunde într-un univers de sunete spirituale.

Pitagora evoca această experienţă atunci când vorbea despre „armonia sferelor“. Întregul Univers se exprimă prin sunete, şi atunci când omul adoarme seara, când corpul său astral şi Eul său se eliberează, armoniile şi melodile muzicii lumilor străbat acest corp astral eliberat. Acesta se află atunci ca într-un leagăn, în existenţa sa spirituală normală, şi muzica lumilor îi transmite forţele de care are nevoie pentru a reface forţele uzate ale celui adormit. De fapt, noaptea omul se scaldă în armonia sferelor şi datorită influenţei reparatoare a sonorităţilor universale el se simte a doua zi în zori dotat cu forţe noi. Atunci când omul realizează în mod conştient acest salt, el posedă o conştienţă inspirată care îi permite să perceapă tot ce se află în sistemul nostru solar.

Să recapitulăm. Prin capacitatea sa curentă de reprezentare, omul nu are acces decât la lucrurile de pe Pământ. Prin imaginatie el devine apt să intre in corespondenţă cu entităţi de pe diferite planete; prin Inspiraţie el se pune în legătură cu întregul sistem solar. Aceste lucruri au fost dintotdeauna cunoscute în unele cercuri. Goethe, care era un iniţiat fără a fi conştient de aceasta, le ştia. În Faust, în „Prologul in cer“ – scenă care se petrece în lumea spirituală – el îi pune pe îngeri să zică:

„Soarele răsună în străveche armonie
În corul frăţesc al sferelor.“

Ne dăm seama că el cunoştea misterul despre care am vorbit, şi anume că realităţile spirituale dintr-un sistem solar se exprimă prin sunete şi că omul care s-a înălţat până la nivelul inspiraţiei învaţă să le cunoască. Goethe n-a scris acele versuri la întâmplare. El le menţine şi le repetă în partea a doua a lui Faust, în clipa când eroul său este transportat în lumea spirituală:

„Deja ziua cea nouă care se naste
Răsună în urechile spiritului.“

Urechile spiritului sunt urechile iniţiatului care percepe armoniile celeste ale sistemului solar. Dacă aţi putea percepe forţele solare care coboară asupra corpului plantelor, atunci când acestea se ivesc din Pământ, aceste corpuri de plante formate din rădăcină şi frunze, terminate în partea de sus prin flori, în punctul unde lumea astrală le scaldă şi forţele spirituale ale Soarelui le fecundează, dacă aţi putea sesiza acele forţe, le-aţi percepe ca pe o muzică cerească, pe care nu o pot auzi decât urechile spiritului. Sunetele spirituale pătrund în mod misterios in fiecare floare. Acesta este secretul plantei: fiecare floare este expresia sunetelor spirituale care au format-o şi însuşi fructul îşi primeşte prin aceasta caracterul său.

Armoniile solare sunt primite de plantă şi acţionează spiritual în ea. Poate că ştiţi că în lumea materială pot fi generate forme prin sunete. Amintiti-vă experienţa lui Chladni, prin care se obţin figuri în pulberea împrăştiată pe o tavă care este făcută să vibreze. Aceste figuri sunt expresia sunetelor care le-au determinat. Aşa cum în experienţa lui Chladni se poate spune că pulberea recepţionează sunetul fizic, floatea şi fructul plantelor primesc, absorb sonoritatea spirituală a Soarelui. Această sonoritate trece în mod misterios în sămânţă, şi când planta apare din sămânţă, sonoritatea solară aspirată, primită anterior, este aceea care face să se ivească din nou, miraculos, forma vegetală.

Când conştienta clarvăzătoare se opreşte asupra lumii vegetale care ne înconjoară, asupra florilor care alcătuiesc covorul ce acoperă faţa Pământului, vede în ele efectul direct al Sunetului solar. Astfel, ceea ce a scris Goethe este profund adevărat: „Soarele răsună în străveche armonie“ Dar este adevărat, de asemenea, că acest sunet solar coboară, scaldă Pământul, este absorbit de plante şi reapare atunci când încolţeşte o sămânţă. Formele plantelor constituie restituirea sonorităţilor solare în spaţiul universal, este muzica sferelor reflectată de globul terestru. Prin aceasta există relaţii spirituale strânse de la o lume la alta, de la stea la planetă. Nu se pune problema să înţelegem numai ceea ce ne înconjoară în lumea fizică; trebuie şi să ghicim, să presimtim cum se ridică inspiraţia până la Soare.

Dar există un nivel şi mai ridicat al conştienţei. Îi putem spune, în sensul cel mai propriu al cuvântului Intuiţie. Prin intuiţie omul pătrunde până in adâncul lucrurilor. Nu este numai o conştienţă inspirată. Prin conştienţa intuitivă omul pătrunde în fiinţe, in entităţi. El se identifică cu ele. Acest lucru îl duce mai departe decât până acum. Până unde îl poate duce pe om conştienţa inspirată? Până in punctul unde el se simte unit cu planeta terestră, în centrul căreia se află Eul plantelor. Sesizând sunetul solar, el se uneşte cu entitatea planetară care este întrupată în centrul Pământului, el devine una cu planeta. Dar el se poate uni astfel cu orice entitate; în acest fel el accede la experiente care depăşesc cu mult sistemul solar. Privirea lui străbate până departe, trece de nivelul de conştienţă al sistemului solar şi accede în cel al conştienţei Universului. Intuiţia te poartă astfel dincolo de toate sistemele solare distincte până în profunzimile Universului.

Astfel, regnul mineral, prin alcătuirea sa uniformă, ne oferă o trambulină spirituală care ne transportă mult dincolo de condiţiile existenţei noastre obişnuite. Corpul de astăzi al omului este fizic, terestru, dar omul se va ridica de la constienţa sa terestră curentă la conştienţa planetară prin Imaginaţie, la conştienţa Universului prin Intuiţie.

Acesta este drumul omenirii, în măsura în care acest drum este legat cu cel al evoluţiei universale.

Your email is never published or shared.