Articole

Rudolf Steiner – Bazele naturale ale alimentatiei

Omul stă în faţa noastră cu trei componente invizibile şi una vizibilă. Acestea acţionează mereu una asupra celeilalte şi împreună. Toate acţionează asupra fiecăreia şi fiecare acţionează asupra tuturor celorlalte. Aşa cum se prezintă omul în faţa noastră, el este şi o expresie a părţilor componente invizibile ale naturii umane.

Acest corp fizic nu ar putea să aibă în el componentele care servesc hrănirii, reproducerii, componente care servesc, de fapt, vieţii, dacă nu ar avea corpul eteric. Toate organele care servesc hrănirii şi reproducerii, glandele ş.a.m.d. sunt expresia exterioară a corpului eteric. Ele sunt ceea ce corpul eteric construieşte în corpul fizic. Între altele, sistemul nervos este expresia corpului astral în corpul fizic. Aici corpul astral este actorul, constructorul. Noi ne putem reprezenta felul în care un ceas sau un mecanism este construit de un ceasornicar sau de un constructor de maşini; tot aşa şi nervii sunt construiţi de corpul astral. Particularitatea circulaţiei sângelui omenesc, a activităţii sângelui este că ea este expresia fizică exterioară a purtătorului Eului, a purtătorului conştienţei de sine. Astfel şi corpul fizic uman este cvadripartit într-o anumită măsură. El este expresia componentei fizice, deci a lui însuşi şi a celor trei componente mai înalte, invizibile. Pur fizice sunt şi organele senzoriale; glandele sunt expresia corpului eteric, sistemul nervos a corpului astral, iar sângele a Eului.

Atunci când contemplăm omul în opoziţie cu planta, planta stă în faţa noastră ca o fiinţă alcătuită din două componente. Planta are un corp fizic şi un corp eteric. Noi comparăm acum omul cu planta, prin faptul că procedăm plurivalent şi luăm în considerare interiorul, spiritualul. Punem în legătură organismul uman cvadripartit cu organismul bipartit al plantelor. Pentru sprijin putem porni de la realităţi fizice cunoscute. Ne putem referi la felul în care planta îşi construieşte organismul. Ea pune împreună substanţe anorganice pentru corpul ei. Ea are forţa ca, din părţile individuale, lipsite de viaţă, să-şi compună într-un mod minunat corpul. Planta se află într-o interdependenţă ciudată în raport cu omul în ceea ce priveşte procesul de respiraţie. Omul inspiră oxigen şi expiră dioxid de carbon. Acesta din urmă, care pentru om este inutilizabil, poate fi preluat de plantă. Ea păstrează carbonul pentru construcţia propriului organism şi elimină în cea mai mare parte oxigen. Are însă nevoie de ceva pentru aceasta, are nevoie de lumina Soarelui. Fără lumina Soarelui, planta nu şi-ar putea construi organismul. Lumina, care spre încântarea noastră radiază spre noi, care ne poate înviora şi sufleteşte, este concomitent măreţul colaborator la construirea organismului vegetal. Ceea ce face ca ochii noştri să fie activi este ceea ce ajută planta la construcţie.

Omul are în plus, faţă de corpurile fizic şi eteric, corpul astral. Pe acesta planta nu-l are. Cel căruia lumina Soarelui îi ajută să construiască planta într-un mod atât de minunat este corpul eteric. Acesta este pe de o parte orientat spre substanţe. Omul nu şi-ar putea dezvolta corpul său fizic dacă nu ar face ceva care, într-un anumit mod, este contrarul a ceea ce face planta. Deja în procesul de respiraţie el face ceva opus. Omul efectuează aici procesul opus. Putem spune acelaşi lucru în legătură cu toată alimentaţia omului. Putem spune: Alimentaţia trebuie să procedeze astfel încât ceea ce este construit în plantă să fie distrus din nou în om. Procesul care are loc în om este unul foarte particular. Dacă numai corpul eteric ar fi construit corpul fizic, nu ar mai fi apărut niciodată conştienţa, senzaţia sufletească. Ceea ce a construit corpul eteric trebuie să fie mereu distrus în interior. Corpul eteric este într-adevăr un luptător contra descompunerii, cu toate acestea apare mereu o descompunere parţială. Corpul astral este cel care cauzează această descompunere, cel care împiedică mereu omul să fie plantă.

Lumina Soarelui şi corpul astral omenesc sunt într-un anume mod două lucruri opuse. Pentru cel care, cu o conştienţă clarvăzătoare, face cunoştinţă cu corpul astral al omului, corpul astral este o lumină interioară, este o lumină de tip spiritual, care pentru ochiul exterior este invizibilă. Acest corp astral este un corp de lumină spirituală. El este opusul luminii exterioare. Imaginaţi-vă lumina Soarelui devenind tot mai slabă, până se stinge; lăsaţi-o acum să meargă mai departe, spre cealaltă parte, lăsaţi-o să devină negativă; aşa aveţi dumneavoastră lumina interioară. Această lumină interioară are o sarcină opusă faţă de lumina exterioară, care din substanţe anorganice trebuie să construiască corpul vegetal. Lumina interioară, care provoacă distrugerea parţială prin care este posibilă conştienţa, aduce omul pe o treaptă mai înaltă decât cea pe care o ocupă planta, prin faptul că procesul plantei este transformat într-unul opus. Omul stă, prin lumina sa interioară, într-o anumită opoziţie faţă de plantă. Aceasta este situaţia înţeleasă din punct de vedere spiritual, iar noi, printr-o contemplare intensificată, am vedea cum distrugerea cauzată de corpul astral este continuată mai departe de Eu. Astăzi însă nu este nevoie să ne ocupăm de aceasta.

Să luăm acum în considerare raportul omului cu planta. Omul formează în el însuşi, pentru întregul proces al lumii, o continuare a plantei. Ceea ce este construit prin lumina Soarelui este distrus mereu de corpul astral, dar prin această distrugere el înglobează omului sistemul nervos şi ridică viaţa la conştienţă. Corpul astral, prin faptul că este un corp de lumină negativă, este celălalt pol; pol care este opus vegetalului. Acestui proces al construirii organismului plantei îi stă la bază un spiritual, aşa cum ceea ce nouă ne apare ca lumină este, de asemenea, doar expresia exterioară a unui spiritual. Prin lumină, spiritualul se revarsă continuu, lumina spiritului se revarsă peste noi. Ceea ce se ascunde în spatele acestei lumini fizice este ceea ce, în parte, apare dezmembrat şi în corpul astral. Exterior, în lumina Soarelui, el apare în forma sa fizică; în corpul astral, apare în mod astral. Spiritualul luminii lucrează în noi, în interior, la construirea sistemului nervos. Vegetalul şi viaţa omenească acţionează împreună într-un mod de-a dreptul minunat.

Să presupunem acum că omul, prin alimentaţie, păşeşte intr-un raport cu lumea animală. În acest caz, lucrurile stau altfel. În fiinţa din care omul îşi extrage alimentul, procesul este deja realizat într-un anumit mod. Ceea ce omul preia de la plante proaspăt şi pur, în animale este deja transformat parţial, deja pregătit. Animalul şi-a înglobat deja un corp astral şi un sistem nervos. Acum omul preia ceva care nu-i iese neîntinat în faţă, ci ceva care a efectuat deja procesul, ceva care a preluat deja forţe astrale. Ceea ce trăieşte în animale are deja în el forţe astrale dezvoltate. Acum s-ar putea crede că prin aceasta omului îi este economisită munca. Acest gând însă nu este tocmai corect. Gândiţi-vă la următoarele: Eu fac din diferite obiecte o casă. Iau obiectele originale. Acum pot să-mi construiesc casa conform intenţiilor mele iniţiale. Să presupunem însă că trei sau patru alte persoane au lucrat deja la această casă un timp, iar acum din ceea ce a rezultat trebuie să fac un întreg. Îmi va fi mai uşor? Nu, cu siguranţă nu! Dumneavoastră veţi citi, într-o literatură larg răspândită, că tocmai prin aceasta omului i-ar fi fost uşurată munca, prin faptul că el preia ceva care a fost deja prelucrat. Omul devine însă o fiinţă mai mobilă, mai independentă, tocmai prin faptul că preia materialele originale, neprelucrate de alte forţe astrale.

Încă o imagine: cineva are un cântar cu două talere. Greutăţi egale păstrează echilibrul. De ambele părţi pot fi 50 de pfunzi. Nu este însă mereu aşa. Putem lua un cântar pe care greutatea trebuie să fie translată. Pentru o distanţă dublă, avem nevoie de o jumătate din greutate. Aici greutatea este determinată de distanţa până la punctul de sprijin. Tot aşa se petrec lucrurile nu numai cu mărimea forţei, ci şi cu fineţea substanţei. Animalul prelucrează substanţa într-un mod nedesăvârşit. Ceea ce este preluat de om acţionează în continuare prin ceea ce a efectuat corpul astral al animalului, iar această acţiune trebuie mai întâi să fie biruită de către om. Deoarece un corp astral a acţionat în aşa fel încât într-o fiinţă s-a reflectat deja un proces, omul primeşte în organismul său ceva care acţionează asupra sistemului său nervos.

Aceasta este diferenţa fundamentală între hrana din domeniul vegetal şi cea din domeniul animal. Hrana din domeniul animal acţionează într-un mod absolut specific asupra sistemului nervos, şi cu aceasta asupra corpului astral. În cazul alimentelor vegetale, sistemul nervos rămâne neatins de ceva exterior. Omul îşi datorează atunci sieşi totul în ceea ce priveşte sistemul nervos. Prin aceasta acţiunile nervilor săi nu sunt străbătute de produse străine, ci numai de ceea ce este original în el însuşi. Cine ştie cât de multe depind în organismul uman de sistemul nervos, acela va înţelege ce înseamnă asta. Dacă omul îşi construieşte singur sistemul nervos, atunci acesta este complet receptiv la ceea ce omul îi poate pretinde în legătură cu lumea spirituală. Omul datorează hranei sale din lumea plantelor ceea ce el poate să contemple de sus asupra marilor corelaţii dintre lucruri; ceea ce-l ridică deasupra prejudecăţilor care izvorăsc din graniţele strâmte ale sinelui personal. Omul datorează această rapidă trecere în revistă legăturii hranei sale cu lumea vegetală peste tot unde reglează liber şi dezinvolt viaţa şi gândirea din marile puncte de vedere. Acolo unde omul acţionează prin furie, prin antipatie, prin prejudecăţi, el datorează aceasta hranei sale din lumea animalelor.

Nu trebuie însă să se facă agitaţie pentru alimentaţia vegetariană. Din contră, alimentaţia animală a fost necesară omului şi este de multe ori necesară şi astăzi, deoarece omul ar trebui să fie puternic ancorat pe pământ, puternic ancorat în individual. Tot ceea ce l-a adus pe om spre interesele sale personale este în legătură cu alimentaţia animală. Omului i-a fost dat să ducă războaie, să nutrească faţă de unii simpatie, faţă de alţii antipatie, să aibă pasiuni senzuale; toate acestea provin de la hrana animală. Pentru ca omul să nu se piardă în interese înguste, pentru ca să poată cuprinde interesele generale, el relaţionează cu lumea vegetală, cu alimentaţia vegetariană. Aşa se explică că unele popoare care consumă preponderent hrană vegetală au predispoziţii mai mult spre spiritualitate, în timp ce alte popoare dezvoltă mai mult vitejia, curajul, cutezanţa, care sunt, de asemenea, necesare vieţii. Aceste lucruri nu trebuie să fie gândite fără elementul personal, iar acesta nu este posibil fără hrana animală.

Noi discutăm astăzi despre aceste lucruri din puncte de vedere general umane. Ne devine însă clar că omul poate să încline într-o parte sau alta, că el se poate afunda în interesele sale personale prin hrana animală. Prin aceasta, simţul său în raport cu marea privire de ansamblu asupra existenţei este tulburat. De cele mai multe ori nu se observă cât de mult depinde de hrană atunci când omul spune: „Acum din nou nu ştiu cum trebuie să fac asta sau asta”; „Cum a făcut el asta?”. Această imposibilitate a cuprinderii cu privirea a corelaţiilor provine de la hrană. Comparaţi această situaţie cu una în care cineva poate cuprinde cu vederea marile corelaţii. Puteţi apoi să priviţi asupra hranei acestor oameni şi poate şi asupra hranei înaintaşilor acestora. Cu totul altfel este un om care are deja prin seria strămoşilor săi un sistem nervos neîntinat. Acest om are un alt simţ pentru marile corelaţii. Uneori, o viaţă nu poate distruge ceea ce au fondat strămoşii.

Progresul va consta în faptul că omul, în măsura în care necesarul de albumine nu este pregătit în el, în însăşi natura umană, se va limita în alimentaţia animală la ceea ce nu este încă înflăcărat de pasiuni, cum este laptele. Alimentaţia vegetariană va cuceri un spaţiu tot mai larg în alimentaţia omului.

Dacă omul îşi ia albuminele din alimentaţia vegetariană, la care desigur este necesară o muncă mai dură, atunci el dezvoltă forţe care-i fac mai proaspăt sistemul nervos. Prin luarea în considerare, de preferinţă, a hranei vegetale sunt evitate multe din problemele cu care s-ar confrunta omenirea dacă alimentaţia animală ar deveni preponderentă. Putem vedea cât de diferit acţionează hrana vegetală faţă de cea animală dtn câteva observaţii. Pentru ilustrare putem spune următoarele. Să privim procesul fizic sub influenţa alimentaţiei pe bază de carne. Globulele roşii devin mai grele, mai închise la culoare, sângele are o tendinţă mai puternică de coagulare. Se formează mai uşor compuşi ai sărurilor, ai fosfaţilor. În cazul hranei preponderent vegetale, forţa de sedimentare a globulelor roşii este mult mai redusă. Omul are posibilitatea să nu lase sângele să ajungă până la culoarea cea mai întunecată. Prin aceasta el poate ajunge să fie în stare ca, pornind de la Eu, să-şi controleze corelarea gândurilor. Un sânge mai greu este o expresie a faptului că omul este dăruit până la sclavie către ceea ce, prin hrana animală, este integrat corpului său astral. Această imagine arată – ca expresie exterioară a adevărului – ceea ce voiam să spun. Prin relaţia cu lumea plantelor, omul devine mai puternic interior. Prin alimentaţia pe bază de carne, omul îşi integrează ceva care devine din ce în ce mai mult o adevărată materie străină care merge pe căi proprii în el. Acest lucru este evitat dacă alimentaţia constă preponderent din plante. Dacă asemenea substanţe parcurg în noi căi proprii, atunci ele exercită forţe care fac să apară stări isterice, epileptice. Deoarece sistemul nervos capătă aceste impregnări din exterior, el cade pradă diferitelor boli nervoase. Vedem astfel în ce măsură „omul este ceea ce mănâncă”.

În detaliu, ar fi încă mult mai mult de demonstrat; din două exemple ne dăm însă seama că nu trebuie să devenim unilaterali.

Un vegetarian unilateral ar putea spune: „Noi nu avem voie să ne bucurăm de lapte, unt şi brânză.” Laptele este însă un produs la producerea căruia în animal ia parte în mod preponderent corpul eteric. Corpul astral ia parte la această producere în măsura cea mai redusă. Omul, în primele etape ale vieţii sale, ca sugaci, poate să trăiască doar cu lapte. În lapte există tot ce are el nevoie. La producerea laptelui, corpul astral intră în atenţie numai în limitele sale. Dacă la vârste mai înaintate ne bucurăm în special de lapte, unde este posibil, chiar exclusiv, atunci se obţine o acţiune absolut specială. Deoarece în acest caz omul nu preia nimic prelucrat deja în exterior şi care i-ar putea influenţa corpul astral, iar pe de altă parte preia odată cu laptele ceva care este deja preparat, el poate să dezvolte forţe speciale ale corpului său eteric, forţe care exercită acţiuni vindecătoare asupra semenilor. Cei care vor să acţioneze vindecător asupra semenilor au un ajutor special prin consumul exclusiv al laptelui.

Vrem, pe de altă parte, să prezentăm influenţa unei delicatese care este preluată din lumea plantelor, influenţa alcoolului. Acesta are o importanţă absolut specială. El ia naştere abia atunci când a încetat procesul vegetal propriu-zis, proces care are loc prin minunata acţiune a luminii, faţă de care corpul astral e opusul. Atunci începe un proces care se desfăşoară pe o treaptă mai jos şi care-l prejudiciază pe om chiar mai mult decât hrana animală. Omul aduce substanţa până la corpul astral, iar prin corpul astral o transformă într-o structură specială. Dacă însă ceea ce trebuie adus la corpul astral se descompune în modul în care este cazul la alcool, ceea ce altminteri trebuie să se întâmple prin acţiunea corpului astral se petrece fără contribuţia acestuia şi are loc o acţiune asupra Eului şi a sângelui. Acţiunea alcoolului face ca, ceea ce altminteri ar trebui să se întâmple prin decizia liberă a Eului să se petreacă prin alcool. Într-o anumită măsură, este corect ca un om care savurează alcool să aibă nevoie de mai puţină hrană. El permite ca sângele său să fie străbătut de forţele alcoolului; el cedează străinului ceea ce ar trebui să facă el însuşi. Se poate spune, într-un anume fel, că într-un asemenea om alcoolul gândeşte, percepe şi simte. Prin faptul că omul cedează alcoolului ceea ce ar trebui să fie supus Eului său, el se pune sub constrângerea a ceva exterior. El şi-a procurat un Eu material. Omul poate spune: „Prin aceasta simt o înviorare a Eului”. Desigur, dar nu este el, ci altceva sub influenţa căruia şi-a izgonit Eul. Am putea arăta prin multe alte exemple cum omul poate ajunge să fie tot mai mult ceea ce mănâncă. Ştiinţa spirituală ne poate arăta însă şi cum poate omul să se elibereze de forţele hranei.

 
Cartile lui Rudolf Steiner se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 

Te-au ajutat informațiile publicate pe acest website?

Spune "mulțumesc" printr-o donație:


Hide picture